Acte Monitorul Oficial emise de
Alte Institutii
Monitorul Oficial 362 din 30 Aprilie 2026 (M. Of. 362/2026)
DECRET nr. 259 din 30 aprilie 2026 privind conferirea Ordinului Naţional Steaua României EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 362 din 30 aprilie 2026
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi art. 6 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 11/1998 pentru reinstituirea ordinului naţional steaua româniei, republicată, cu modificările ulterioare,având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale, cu prilejul zilei europei,în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia sa excepţională la consolidarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, prin sprijinirea dialogului strategic şi a relaţiilor instituţionale dintre structurile militare ale româniei ...
DECRET nr. 260 din 30 aprilie 2026 privind conferirea Ordinului Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 362 din 30 aprilie 2026
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (3) şi ale art. 7 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 107/2020 privind instituirea ordinului meritul pentru promovarea drepturilor omului şi angajament social,cu prilejul zilei internaţionale de acţiune pentru climă, în semn de apreciere pentru meritele deosebite de care a dat dovadă de-a lungul activităţii sale civice, în scopul apărării dreptului comunităţilor la un mediu sănătos, militând pentru ameliorarea legislaţiei aplicabile, pentru dialogul dintre autorităţi şi cetăţeni, ...
DECIZIA nr. 726 din 9 decembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 362 din 30 aprilie 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 361 din 30 Aprilie 2026 (M. Of. 361/2026)
DECIZIA nr. 94 din 4 februarie 2026 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 361 din 30 aprilie 2026
┌─────────────────┬──────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihai busuioc │- ...
DECIZIE nr. 171 din 30 aprilie 2026 privind eliberarea, la cerere, a doamnei Violeta Muşat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale EMITENT: Prim-Ministrul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 361 din 30 aprilie 2026
Având în vedere cererea doamnei violeta muşat, înregistrată la cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/5.152 din 29 aprilie 2026,în temeiul art. 29 şi al art. 31 lit. d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna violeta muşat se eliberează, la cerere, din funcţia de secretar de stat la ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale.prim-ministruilie-gavril bolojancontrasemnează:secretarul general al guvernului,dan reşitnecbucureşti, 30 aprilie 2026.nr. 171.-----
DECIZIE nr. 172 din 30 aprilie 2026 privind eliberarea, la cerere, a domnului Aurel-Dragoş Drăghescu din funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei EMITENT: Prim-Ministrul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 361 din 30 aprilie 2026
Având în vedere cererea domnului aurel-dragoş drăghescu înregistrată la cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/5.130 din 29.04.2026,în temeiul art. 29 şi al art. 31 lit. d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul aurel-dragoş drăghescu se eliberează, la cerere, din funcţia de subsecretar de stat la ministerul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei.prim-ministruilie-gavril bolojancontrasemnează:secretarul general al guvernului,dan reşitnecbucureşti, 30 aprilie 2026.nr. 172.-----
Monitorul Oficial 360 din 30 Aprilie 2026 (M. Of. 360/2026)
DECRET nr. 257 din 30 aprilie 2026 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 360 din 30 aprilie 2026
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 201 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 211 alin. (1) din legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. a) din legea nr. 305/2022 privind consiliul superior al magistraturii, având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 331/2026,preşedintele româniei decretează:articol unicla data de 1 mai 2026, doamna ion-chiriţă liliana, judecător la curtea de apel bucureşti, se eliberează din funcţie ca urmare ...
HOTĂRÂRE nr. 360 din 29 aprilie 2026 privind aprobarea Planului naţional de paturi pentru perioada 2026-2028 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 360 din 30 aprilie 2026
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 167 alin. (2) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă planul naţional de paturi pentru perioada 2026-2028, după cum urmează:a) pentru anul 2026, începând cu data de 1 mai, numărul total de paturi aprobat la nivel naţional este de 112.593;b) pentru anul 2027, numărul total de paturi aprobat la nivel naţional este de 107.902;c) pentru anul 2028, numărul total de paturi aprobat la nivel naţional este de 103.211.(2) numărul total de paturi la ...
HOTĂRÂRE nr. 361 din 29 aprilie 2026 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 366/2025 privind aprobarea încheierii unui contract de concesiune a unor bunuri imobile proprietate publică a statului către Societatea Pirochim Victoria - S.A. şi aprobarea închirierii unor bunuri proprietate publică a statului către Societatea Viromet - S.A. EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 360 din 30 aprilie 2026
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 333 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 366/2025 privind aprobarea încheierii unui contract de concesiune a unor bunuri imobile proprietate publică a statului către societatea pirochim victoria - s.a. şi aprobarea închirierii unor bunuri proprietate publică a statului către societatea viromet - s.a., publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 328 din 11 aprilie 2025, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. la articolul 4, alineatul (2) va avea următorul cuprins:"(2) ...
HOTĂRÂRE nr. 362 din 29 aprilie 2026 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea familiilor şi persoanelor singure afectate de incendiul produs în localitatea Rucăreni, comuna Soveja, judeţul Vrancea, şi pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 360 din 30 aprilie 2026
În temeiul prevederilor art. 108 din constituţia româniei, republicată, ale art. 84 alin. (2) din legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 30 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) pentru sprijinirea familiilor şi persoanelor singure afectate de incendiul produs în localitatea rucăreni, comuna soveja, judeţul vrancea, în data de 26 aprilie 2026, denumit în continuare incendiu, se aprobă acordarea de ajutoare de urgenţă din creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul ministerului muncii, familiei, ...








