Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Lista acte din raport noiembrie 2023 Twitter Facebook

Acte raport noiembrie 2023





Monitorul Oficial 1056 din 23 Noiembrie 2023 (M. Of. 1056/2023)

 RAPORT nr. 14.038 din 20 octombrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Liberal în anul 2023 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1056 din 23 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2023-17.10.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la verificarea respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul naţional liberal în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor justificative puse la dispoziţia echipei de control, s-a ...

 RAPORT nr. 15.384 din 9 noiembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Punct EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1056 din 23 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.09.2023-30.10.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul punct în anul 2022, perioada verificată fiind 13.12.2022-31.12.2022.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate s-a constatat că partidul punct nu a pus la dispoziţia echipei ...

 RAPORT nr. 15.385 din 9 noiembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul România Unită EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1056 din 23 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.09.2023-30.10.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul românia unită în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate s-a constatat că partidul românia unită nu a pus la dispoziţia ...

 RAPORT nr. 12.556 din 29 septembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Creştin Social-Liberal Român în anul 2023 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1056 din 23 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.08.2023-23.08.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul creştin social-liberal român în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatăripartidul creştin social-liberal român nu a transmis niciun document solicitat prin notificarea privind efectuarea misiunii ...

 RAPORT nr. 12.558 din 29 septembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Uniunea Naţională Creştină a Romilor din România în anul 2023 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1056 din 23 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 3.07.2023-31.08.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul uniunea naţională creştină a romilor din românia în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatărica urmare a verificării documentelor puse la dispoziţia echipei de control ...

 RAPORT nr. 12.652 din 2 octombrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Patrioţilor Qanon în anul 2023 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1056 din 23 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 6.07.2023-14.09.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul patrioţilor qanon, perioada verificată fiind 2.08.2022-31.12.2022.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control, s-a constatat că în anul ...

 RAPORT nr. 12.655 din 2 octombrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Alianţa Poporului Suveran în anul 2023 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1056 din 23 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 4.07.2023-13.09.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul alianţa poporului suveran în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control, ...

 RAPORT nr. 13.085 din 6 octombrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Maramureşenilor în anul 2023 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1056 din 23 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 18.07.2023-15.09.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul maramureşenilor în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatăripartidul maramureşenilor nu a transmis toate documentele solicitate prin notificarea privind efectuarea controlului, astfel echipa de control ...

 RAPORT nr. 13.088 din 6 octombrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Uniunea Forţelor Locale în anul 2023 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1056 din 23 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 31.07.2023-11.09.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul uniunea forţelor locale în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatărica urmare a verificării documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că în ...

 RAPORT nr. 13.090 din 6 octombrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Mişcarea Verzilor-Democraţi Agrarieni în anul 2023 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1056 din 23 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.08.2023-28.08.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul mişcarea verzilor-democraţi agrarieni în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022- 31.12.2022.i. constatăripartidul mişcarea verzilor-democraţi agrarieni nu a transmis niciun document solicitat prin notificarea privind efectuarea ...

 RAPORT nr. 13.961 din 19 octombrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Alianţa Naţional Creştină EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1056 din 23 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2023-9.10.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul alianţa naţional creştină în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a ...

Monitorul Oficial 1037 din 15 Noiembrie 2023 (M. Of. 1037/2023)

 RAPORT nr. 11.088 din 28 august 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1037 din 15 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2023-28.08.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul alianţa pentru unirea românilor în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control ...

 RAPORT nr. 13.091 din 6 octombrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Alianţa Renaşterea Naţională în anul 2023 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1037 din 15 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2023-26.09.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul alianţa renaşterea naţională în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a ...

 RAPORT nr. 13.891 din 19 octombrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Diaspora Română EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1037 din 15 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 3.07.2023-12.10.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul diaspora română în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatăriÎntrucât partidul diaspora română nu a comunicat în termen de 15 zile de la data notificării ...

 RAPORT nr. 14.315 din 26 octombrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Unităţii Sociale din România (P.U.S.R.) în anul 2023 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1037 din 15 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.08.2023-12.09.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la verificarea respectării dispoziţiilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul unităţii sociale din românia (p.u.s.r.) în perioada 1.01.2022-31.12.2022.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a ...

 RAPORT nr. 14.318 din 26 octombrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Republican Conservator (P.R.C.) EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1037 din 15 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 21.08.2023-12.09.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul republican conservator (p.r.c.) în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control ...

 RAPORT nr. 14.915 din 3 noiembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Oamenilor Liberi în anul 2023 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1037 din 15 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2023-24.10.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul oamenilor liberi în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a ...

Monitorul Oficial 1002 din 03 Noiembrie 2023 (M. Of. 1002/2023)

 RAPORT nr. 11.980 din 19 septembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Diaspora şi Prietenii EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1002 din 3 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 25.08.2023-8.09.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul diaspora şi prietenii în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatări:partidul diaspora şi prietenii a fost înştiinţat cu privire la declanşarea misiunii de control prin ...

 RAPORT nr. 12.097 din 21 septembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Hunedoara Unită EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1002 din 3 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 7.07.2023-14.09.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul hunedoara unită în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a ...

 RAPORT nr. 12.138 din 21 septembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Uniunea Nativilor Digitali în anul 2023 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1002 din 3 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 3.07.2023-12.09.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la verificarea respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul uniunea nativilor digitali în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control ...

 RAPORT nr. 13.548 din 12 octombrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Democraţiei şi Solidarităţii - DEMOS în anul 2023 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1002 din 3 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 3.07.2023-28.09.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la verificarea respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul democraţiei şi solidarităţii - demos în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei ...

 RAPORT nr. 13.549 din 12 octombrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat al Muncitorilor în anul 2023 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1002 din 3 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2023-28.09.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul social democrat al muncitorilor în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control ...

Monitorul Oficial 991 din 01 Noiembrie 2023 (M. Of. 991/2023)

 RAPORT nr. 12.278 din 26 septembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul "Viitorul Ţării Făgăraşului" EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 991 din 1 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 11.08.2023-6.09.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul „viitorul Ţării făgăraşului“ în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a ...

 RAPORT nr. 12.493 din 28 septembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Patrioţii Poporului Român în anul 2023 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 991 din 1 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2023-21.09.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul patrioţii poporului român, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că în ...

 RAPORT nr. 13.060 din 5 octombrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Uniunea Naţională pentru Democraţie, Omenie, Respect EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 991 din 1 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2023-25.09.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul uniunea naţională pentru democraţie, omenie, respect în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatăripartidul uniunea naţională pentru democraţie, omenie, respect nu a pus la dispoziţia ...

 RAPORT nr. 13.084 din 6 octombrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Solidarităţii Sociale în anul 2023 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 991 din 1 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2023-28.09.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul solidarităţii sociale în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a ...

 RAPORT nr. 13.086 din 6 octombrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat în anul 2023 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 991 din 1 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 13.07.2023-26.09.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la verificarea respectării dispoziţiilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul naţional Ţărănesc creştin democrat în perioada 1.07.2022-31.12.2022.i. constatăripartidul naţional Ţărănesc creştin democrat nu a pus la dispoziţia echipei de control o parte din documentele ...

 RAPORT nr. 13.087 din 6 octombrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Alianţa Creştină Adevărată Română EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 991 din 1 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2023-28.09.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul alianţa creştină adevărată română în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control ...

 RAPORT nr. 13.547 din 12 octombrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Democraţie Directă România EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 991 din 1 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2023-2.10.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul democraţie directă românia în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatăris-a constatat că partidul democraţie directă românia nu a transmis autorităţii electorale permanente documentele solicitate ...

 RAPORT nr. 13.894 din 19 octombrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Vrancea Noastră EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 991 din 1 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2023-12.10.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul vrancea noastră în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022. i. constatăriÎntrucât partidul vrancea noastră nu a comunicat în termen de 15 zile de la data ...

 RAPORT nr. 13.909 din 19 octombrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Dreapta Republicană în anul 2023 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 991 din 1 noiembrie 2023

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2023, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.08.2023-9.10.2023 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul dreapta republicană în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016