Monitorul Oficial
Raport 2021
Selectati luna pentru care doriti sa afisam raport din 2021
Monitorul Oficial 1235 din 28 Decembrie 2021 (M. Of. 1235/2021)
RAPORT nr. 21.717 din 26 noiembrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Neoliberal în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1235 din 28 decembrie 2021
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-26.11.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul neoliberal în perioada 1.01.2019-31.12.2020.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile partidului neoliberal, în anul 2019, au ...
RAPORT nr. 21.599 din 25 noiembrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Reformator în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1235 din 28 decembrie 2021
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-25.11.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul reformator în perioada 1.01.2019-31.12.2020.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile partidului reformator, în anul 2019, au ...
RAPORT nr. 21.186 din 19 noiembrie 2021 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile Partidului Pro România în anii 2019-2020 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1235 din 28 decembrie 2021
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 25.08.2021-12.11.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind sursele de finanţare şi cheltuielile înregistrate de partidul pro românia în anii 2019-2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:În anul 2019, ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţie s-a constatat că ...
RAPORT nr. 21.157 din 19 noiembrie 2021 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile Partidului Mişcarea Populară în anul 2020 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1235 din 28 decembrie 2021
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 25.08.2021-12.11.2021 s-a efectuat verificarea respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile partidului mişcarea populară în anul 2020.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor justificative puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că în anul 2020 veniturile partidului mişcarea populară au fost în cuantum total de 10.236.632,02 lei, fiind obţinute din cotizaţii ale membrilor de partid în sumă de 905.125,85 lei, donaţii în sumă ...
RAPORT nr. 21.000 din 17 noiembrie 2021 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile Partidului Popular Maghiar din Transilvania - Erdelyi Magyar Neppart în anii 2019-2020 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1235 din 28 decembrie 2021
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-15.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind sursele de finanţare şi cheltuielile înregistrate de partidul popular maghiar din transilvania - erdelyi magyar neppart în anii 2019-2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor justificative puse la ...
RAPORT nr. 20.726 din 11 noiembrie 2021 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile Partidului Tradiţie, Onoare, Disciplină, Excelenţă (T.O.D.E.) în anii 2019-2020 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1235 din 28 decembrie 2021
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 16.08.2021-15.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind sursele de finanţare şi cheltuielile înregistrate de partidul tradiţie, onoare, disciplină, excelenţă (t.o.d.e.) în anii 2019-2020, perioada verificată fiind 27.12.2019-31.12.2020.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor justificative puse la dispoziţia echipei de ...
RAPORT nr. 20.718 din 11 noiembrie 2021 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile Partidului Uniunea Creştin Democrată din România în anii 2019-2020 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1235 din 28 decembrie 2021
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 16.08.2021-15.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind sursele de finanţare şi cheltuielile înregistrate de partidul uniunea creştin democrată din românia în anii 2019-2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor justificative puse la dispoziţia echipei de ...
RAPORT nr. 20.715 din 11 noiembrie 2021 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile Partidului Pirat România în anii 2019-2020 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1235 din 28 decembrie 2021
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 16.08.2021-15.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul pirat românia în anii 2019-2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că formaţiunea politică ...
Monitorul Oficial 1230 din 27 Decembrie 2021 (M. Of. 1230/2021)
RAPORT nr. 21.975 din 6 decembrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Noua Românie în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1230 din 27 decembrie 2021
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-3.12.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul noua românie în perioada 1.01.2019-31.12.2020.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile partidului noua românie, în anul ...
RAPORT nr. 21.597 din 25 noiembrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Dacismului Autonom Conservator în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1230 din 27 decembrie 2021
- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-25.11.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul dacismului autonom conservator în perioada 1.01.2019-31.12.2020.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile partidului dacismului autonom conservator, ...