Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Lista acte din raport noiembrie 2021 Twitter Facebook

Acte raport noiembrie 2021





Monitorul Oficial 1123 din 25 Noiembrie 2021 (M. Of. 1123/2021)

 RAPORT nr. 19.830 din 27 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Oamenilor Liberi în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1123 din 25 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1),(4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-22.09.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul oamenilor liberi în anii 2019 şi 2020.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că partidul oamenilor liberi a ...

 RAPORT nr. 19.100 din 13 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Diaspora şi Prietenii în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1123 din 25 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1),(4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 30.08.2021-16.09.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul diaspora şi prietenii în perioada 1.01.2019-31.12.2020.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate cu privire la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul diaspora şi prietenii, ...

 RAPORT nr. 19.673 din 25 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Vrancea Noastră în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1123 din 25 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1),(4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-15.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul vrancea noastră în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor justificative puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat ...

 RAPORT nr. 19.689 din 25 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Pact pentru Galaţi în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1123 din 25 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1),(4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, în perioada 15.07.2021-14.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul pact pentru galaţi, perioada verificată fiind 27.02.2019-31.12.2020.constatări:În urma verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că formaţiunea politică nu a declarat venituri şi cheltuieli pentru anul 2019.În urma ...

Monitorul Oficial 1104 din 19 Noiembrie 2021 (M. Of. 1104/2021)

 RAPORT nr. 19.219 din 14 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Stângii Unite în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1104 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-6.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul stângii unite în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul stângii unite nu a comunicat în termen de 15 zile de la data ...

 RAPORT nr. 19.216 din 14 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Renaşterii Naţionale în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1104 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 28.08.2021-7.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul renaşterii naţionale în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul renaşterii naţionale nu a comunicat în termen de 15 zile de la data ...

 RAPORT nr. 18.794 din 6 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Sebeşul Verde în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1104 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-27.09.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul sebeşul verde în perioada 1.01.2019-31.12.2020.constatări:echipa de control a constatat că nu au fost depuse documente din care să rezulte realitatea veniturilor şi cheltuielilor pentru anii ...

 RAPORT nr. 17.251 din 8 septembrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul România Unită EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1104 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-17.08.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul românia unită în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul românia unită nu a comunicat în termen de 15 zile de la data ...

 RAPORT nr. 19.215 din 14 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Stejarilor în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1104 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-7.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul stejarilor în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul stejarilor nu a comunicat în termen de 15 zile de la data notificării documentele ...

 RAPORT nr. 19.353 din 18 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Acţiunea Naţională Alba în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1104 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-4.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul acţiunea naţională alba în perioada 1.01.2019-31.12.2020.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate cu privire la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul acţiunea naţională ...

 RAPORT nr. 19.785 din 27 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat al Muncitorilor în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1104 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 11.10.2021-15.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul social democrat al muncitorilor în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul social democrat al muncitorilor nu a comunicat în termen de 15 ...

 RAPORT nr. 19.782 din 27 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Socialist Creştin în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1104 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 11.10.2021-15.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul socialist creştin în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul socialist creştin nu a comunicat în termen de 15 zile de la data ...

 RAPORT nr. 17.253 din 8 septembrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Poporului în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1104 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-17.08.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul poporului în anii 2019-2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul poporului nu a comunicat în termen de 15 zile de la data notificării documentele solicitate de ...

 RAPORT nr. 19.796 din 27 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul României Europene EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1104 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 27.08.2021-14.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul româniei europene în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul româniei europene nu a comunicat în termen de 15 zile de la data ...

 RAPORT nr. 18.793 din 6 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Phralipe al Romilor în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1104 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-27.09.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul phralipe al romilor în perioada 1.01.2019-31.12.2020.constatări:echipa de control a constatat că nu au fost depuse documente din care să rezulte realitatea veniturilor şi cheltuielilor pentru ...

 RAPORT nr. 19.791 din 27 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Românesc în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1104 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 11.10.2021-15.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul social românesc în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul social românesc nu a comunicat în termen de 15 zile de la data ...

 RAPORT nr. 19.220 din 14 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Prodemo în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1104 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 25.08.2021-6.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul prodemo în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul prodemo nu a comunicat în termen de 15 zile de la data notificării documentele ...

 RAPORT nr. 19.789 din 27 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Progresul Poporului în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1104 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 11.10.2021-20.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul progresul poporului în anul 2020, perioada verificată fiind 30.09.2020-31.12.2020.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor depuse, echipa de control a constatat că în anul 2020 ...

 RAPORT nr. 19.667 din 25 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Uniunea Civică Slănic Prahova în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1104 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 28.07.2021-17.09.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de uniunea civică slănic prahova în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor depuse, echipa de control a constatat că ...

Monitorul Oficial 1102 din 19 Noiembrie 2021 (M. Of. 1102/2021)

 RAPORT nr. 19.173 din 13 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Democraţie Directă România în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 19 noiembrie 2021

 - extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-24.09.2021 sa desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul democraţie directă românia în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul democraţie directă românia nu a comunicat în termen de 15 zile de ...

 RAPORT nr. 19.156 din 13 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul România Mare EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 19 noiembrie 2021

 - extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-24.09.2021 sa desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul românia mare în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul românia mare nu a comunicat în termen de 15 zile de la data ...

 RAPORT nr. 19.159 din 13 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Forţa Pensionarilor în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 19 noiembrie 2021

 - extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-24.09.2021 sa desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul forţa pensionarilor în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul forţa pensionarilor nu a comunicat în termen de 15 zile de la data ...

 RAPORT nr. 19.157 din 13 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Dreptăţii Sociale în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 19 noiembrie 2021

 - extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-24.09.2021 sa desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul dreptăţii sociale în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul dreptăţii sociale nu a comunicat în termen de 15 zile de la data ...

 RAPORT nr. 19.241 din 14 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Socialist în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 19 noiembrie 2021

 - extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-24.09.2021 sa desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul naţional socialist în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul naţional socialist nu a comunicat în termen de 15 zile de la data ...

 RAPORT nr. 19.256 din 14 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Noua Dreaptă în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 19 noiembrie 2021

 - extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-24.09.2021 sa desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul noua dreaptă în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul noua dreaptă nu a comunicat în termen de 15 zile de la data ...

 RAPORT nr. 19.234 din 14 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Mişcarea Verzilor - Democraţi Agrarieni în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 19 noiembrie 2021

 - extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-24.09.2021 sa desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul mişcarea verzilor - democraţi agrarieni în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul mişcarea verzilor - democraţi agrarieni nu a comunicat în termen ...

 RAPORT nr. 19.239 din 14 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţionalist în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 19 noiembrie 2021

 - extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-24.09.2021 sa desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul naţionalist în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul naţionalist nu a comunicat în termen de 15 zile de la data notificării documentele ...

 RAPORT nr. 19.231 din 14 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Lege şi Ordine - România Democrată în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-24.09.2021 sa desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul lege şi ordine - românia democrată în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul lege şi ordine - românia democrată nu a comunicat ...

 RAPORT nr. 19.154 din 13 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Iniţiativa Naţională în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-24.09.2021 sa desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul iniţiativa naţională în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:partidul iniţiativa naţională a fost radiat în urma comasării prin absorbţie dintre uniunea naţională pentru ...

 RAPORT nr. 19.175 din 13 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Democraţiei şi Solidarităţii - DEMOS în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-24.09.2021 sa desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul democraţiei şi solidarităţii - demos în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul democraţiei şi solidarităţii - demos nu a comunicat în termen ...

 RAPORT nr. 19.232 din 14 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Ţărănesc Maniu Mihalache în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-24.09.2021 sa desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul naţional Ţărănesc maniu mihalache în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul naţional Ţărănesc maniu mihalache nu a comunicat în termen de 15 ...

 RAPORT nr. 19.171 din 13 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Comunitar din România în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-24.09.2021 sa desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul comunitar din românia în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul comunitar din românia nu a comunicat în termen de 15 zile de ...

 RAPORT nr. 19.155 din 13 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Neamul Românesc în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-24.09.2021 sa desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul neamul românesc în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul neamul românesc nu a comunicat în termen de 15 zile de la data ...

 RAPORT nr. 19.165 din 13 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Frontul Demnităţii şi Identităţii Naţionale în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-24.09.2021 sa desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul frontul demnităţii şi identităţii naţionale în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul frontul demnităţii şi identităţii naţionale nu a comunicat în termen ...

 RAPORT nr. 19.164 din 13 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Frăţia Forţa România în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 19 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-24.09.2021 sa desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul frăţia forţa românia în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:Întrucât partidul frăţia forţa românia nu a comunicat în termen de 15 zile de ...

Monitorul Oficial 1083 din 11 Noiembrie 2021 (M. Of. 1083/2021)

 RAPORT nr. 18.910 din 8 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Uniunea Independentă pentru Tecuci în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1083 din 11 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021 aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, în perioada 19.07.2021-4.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul uniunea independentă pentru tecuci, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:În urma verificării documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că în perioada 1.01.2019-31.12.2019 veniturile obţinute de partidul uniunea independentă pentru tecuci ...

 RAPORT nr. 19.593 din 21 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Uniunea Independentă pentru Sighişoara în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1083 din 11 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-22.09.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul uniunea independentă pentru sighişoara în anii 2019 şi 2020.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că partidul uniunea ...

 RAPORT nr. 19.610 din 22 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Romilor Democraţi în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1083 din 11 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021 aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, în perioada 15.07.2021-13.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul romilor democraţi, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:În urma verificării documentelor justificative echipa de control a constatat că în perioada 1.01.2019-31.12.2020 partidul romilor democraţi nu a obţinut venituri din cotizaţii, donaţii, donaţii confidenţiale, împrumuturi în ...

 RAPORT nr. 19.611 din 22 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Iniţiativa Pătârlagele în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1083 din 11 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021 aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, în perioada 15.07.2021-13.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul iniţiativa pătârlagele, perioada verificată fiind 13.12.2019-31.12.2020.constatări:conform informaţiilor furnizate de reprezentantul legal al partidului iniţiativa pătârlagele s-a constatat că activitatea financiară a partidului iniţiativa pătârlagele a început în anul 2020, după data atribuirii ...

Monitorul Oficial 1075 din 10 Noiembrie 2021 (M. Of. 1075/2021)

 RAPORT nr. 19.077 din 12 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Banatul în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1075 din 10 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021 aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-6.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul banatul în perioada 1.01.2019-31.12.2020.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate cu privire la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul banatul în perioada 1.01.2019-31.12.2020, respectiv ...

 RAPORT nr. 19.078 din 12 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Independenţii Comunei Moşniţa în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1075 din 10 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021 aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-7.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul independenţii comunei moşniţa în anul 2020, perioada verificată fiind 12.08.2020-31.12.2020.constatări:ca urmare a verificării documentelor justificative puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că în anul ...

 RAPORT nr. 19.079 din 12 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Renaşterea Săcălazului în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1075 din 10 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021 aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-7.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul renaşterea săcălazului în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat ...

 RAPORT nr. 19.384 din 19 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Rezist în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1075 din 10 noiembrie 2021

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021 aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-13.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul rezist în anii 2019 şi 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.constatări:ca urmare a verificării documentelor justificative puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că în anul ...

 RAPORT nr. 19.385 din 19 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Alianţa Renaşterea Naţională în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1075 din 10 noiembrie 2021

 - extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1),(4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021 aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-13.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul alianţa renaşterea naţională în anul 2020, perioada verificată fiind 13.10.2020-31.12.2020.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că ...

 RAPORT nr. 19.389 din 19 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Adevăr şi Dreptate în anul 2021 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1075 din 10 noiembrie 2021

 - extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1),(4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2021 aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-13.10.2021 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul adevăr şi dreptate în perioada 1.01.2019-31.12.2020.constatări:ca urmare a verificărilor efectuate cu privire la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul adevăr şi dreptate ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016