Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 664 din 11 August 2017 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 664 din 11 August 2017

Monitorul Oficial 664 din 11 August 2017 (M. Of. 664/2017)

1.  ORDIN nr. 5.559 din 2 august 2017 privind aprobarea măsurii de sprijin, constând în acordarea unor ajutoare de stat şi ajutoare de minimis pentru îmbunătăţirea competitivităţii economice prin creşterea productivităţii muncii în întreprinderi mici şi mijlocii pe teritoriul acoperit de Investiţia Teritorială Integrată Delta Dunării prin Programul operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 din 11 august 2017

 având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, în temeiul art. 12 alin. (1), (3) şi (7) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 129/2017, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 15 alin. (2) şi (9) din hotărârea guvernului nr. 15/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale, ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016