Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 546 din 25 Iulie 2002 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 546 din 25 Iulie 2002

Monitorul Oficial 546 din 25 Iulie 2002 (M. Of. 546/2002)

1. NORME METODOLOGICE din 3 iulie 2002 privind incheierea si derularea contractelor de achizitii publice pentru medicamente si/sau materiale sanitare specifice, necesare realizarii programelor, respectiv subprogramelor de sanatate EMITENT: CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 546 din 25 iulie 2002

1. dispoziţii generale 1.1. potrivit prevederilor art. 16 din legea asigurãrilor sociale de sãnãtate nr. 145/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale art. 10 din hotãrârea guvernului nr. 41/2002 privind derularea programelor finanţate din bugetul ministerului sãnãtãţii şi familiei şi din bugetul fondului de asigurãri sociale de sãnãtate, în anul 2002, începând cu anul 2002 achiziţia medicamentelor şi/sau materialelor sanitare specifice, care se acorda în spitale şi ambulatoriu în vederea derulãrii programelor, respectiv subprogramelor de sãnãtate, se efectueazã prin licitaţie la nivel naţional, în condiţiile legii. 1.2. prin ordinul ministrului ...

2. ORDIN nr. 190 din 3 iulie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind incheierea si derularea contractelor de achizitii publice pentru medicamente si/sau materiale sanitare specifice, necesare realizarii programelor, respectiv subprogramelor de sanatate EMITENT: CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 546 din 25 iulie 2002

Ministrul sãnãtãţii şi familiei şi preşedintele casei naţionale de asigurãri de sãnãtate, în temeiul prevederilor hotãrârii guvernului nr. 22/2001 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii şi familiei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale legii nr. 100/1998 privind asistenta de sãnãtate publica, ale legii bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , ale legii asigurãrilor sociale de sãnãtate nr. 145/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale hotãrârii guvernului nr. 41/2002 privind derularea programelor finanţate din bugetul ministerului sãnãtãţii şi familiei şi din bugetul fondului de asigurãri sociale de sãnãtate, în anul 2002, precum ...

3. NORME METODOLOGICE din 5 iulie 2002 privind incheierea si derularea contractelor de achizitii publice pentru medicamente si/sau materiale sanitare specifice, necesare realizarii programelor, respectiv subprogramelor de sanatate EMITENT: MINISTERUL SANATATII SI FAMILIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 546 din 25 iulie 2002

1. dispoziţii generale 1.1. potrivit prevederilor art. 16 din legea asigurãrilor sociale de sãnãtate nr. 145/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale art. 10 din hotãrârea guvernului nr. 41/2002 privind derularea programelor finanţate din bugetul ministerului sãnãtãţii şi familiei şi din bugetul fondului de asigurãri sociale de sãnãtate, în anul 2002, începând cu anul 2002 achiziţia medicamentelor şi/sau materialelor sanitare specifice, care se acorda în spitale şi ambulatoriu în vederea derulãrii programelor, respectiv subprogramelor de sãnãtate, se efectueazã prin licitaţie la nivel naţional, în condiţiile legii. 1.2. prin ordinul ministrului ...

4. ORDIN nr. 510 din 5 iulie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind incheierea si derularea contractelor de achizitii publice pentru medicamente si/sau materiale sanitare specifice, necesare realizarii programelor, respectiv subprogramelor de sanatate EMITENT: MINISTERUL SANATATII SI FAMILIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 546 din 25 iulie 2002

Ministrul sãnãtãţii şi familiei şi preşedintele casei naţionale de asigurãri de sãnãtate, în temeiul prevederilor hotãrârii guvernului nr. 22/2001 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii şi familiei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale legii nr. 100/1998 privind asistenta de sãnãtate publica, ale legii bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , ale legii asigurãrilor sociale de sãnãtate nr. 145/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale hotãrârii guvernului nr. 41/2002 privind derularea programelor finanţate din bugetul ministerului sãnãtãţii şi familiei şi din bugetul fondului de asigurãri sociale de sãnãtate, în anul 2002, precum ...

5. NORME METODOLOGICE din 25 iunie 2002 privind acordarea facilitatilor de transport cu metroul pentru elevi si studenti EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 546 din 25 iulie 2002

Art. 1 pentru cãlãtoria cu tarif redus cu metroul a elevilor şi studenţilor din învãţãmântul de stat şi particular acreditat societatea comercialã de transport cu metroul bucureşti "metrorex" - s.a., denumita în continuare metrorex - s.a., elibereazã abonamente lunare - cartele magnetice cu 50% reducere -, denumite în continuare abonamente lunare pentru elevi şi studenţi. art. 2 abonamentele lunare pentru elevi şi studenţi se elibereazã pentru elevii şi studenţii care urmeazã cursurile învãţãmântului preuniversitar, superior de stat şi particular acreditat, învãţãmântului postliceal, postuniversitar şi de masterat la instituţiile de învãţãmânt cu ...

6. NORME METODOLOGICE din 25 iunie 2002 privind acordarea facilitatilor de transport pe calea ferata pentru elevi si studenti EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 546 din 25 iulie 2002

Art. 1 pentru cãlãtoria cu tarif redus pe calea feratã a elevilor şi studenţilor din învãţãmântul de stat şi particular acreditat se vor utiliza urmãtoarele legitimatii: a) foaie de drum pentru elevi şi studenţi - pentru cãlãtoria cu tarif redus pe calea feratã a elevilor şi studenţilor (modelul prezentat în anexa nr. 1), valabilã numai însoţitã de un bilet c.f.r. cu reducere de 50% din tariful trenurilor de persoane clasa a ii-a; b) abonament lunar pentru elevi şi studenţi - cu numãr nelimitat de cãlãtorii pe distanţe de pana la 300 ...

7. ORDIN nr. 4.005 din 25 iunie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilitatilor de transport pe calea ferata si cu metroul pentru elevi si studenti EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 546 din 25 iulie 2002

Ministrul lucrãrilor publice, transporturilor şi locuinţei şi ministrul educaţiei şi cercetãrii, în baza prevederilor art. 176 alin. (1) din legea învãţãmântului nr. 84/1995 , republicatã, ale art. 17 alin. (9) din legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , ale art. i alin. (3) din ordonanta de urgenta a guvernului nr. 163/2001 privind reglementarea unor mãsuri financiare, ale hotãrârii guvernului nr. 309/1996 privind acordarea de reduceri cu 50% ale tarifelor pentru transportul local în comun, de suprafata şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, de care beneficiazã elevii şi studenţii ...

8. NORME METODOLOGICE din 15 martie 2002 privind acordarea facilitatilor de transport cu metroul pentru elevi si studenti EMITENT: MINISTERUL LUCRARILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR SI LOCUINTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 546 din 25 iulie 2002

Art. 1 pentru cãlãtoria cu tarif redus cu metroul a elevilor şi studenţilor din învãţãmântul de stat şi particular acreditat societatea comercialã de transport cu metroul bucureşti "metrorex" - s.a., denumita în continuare metrorex - s.a., elibereazã abonamente lunare - cartele magnetice cu 50% reducere -, denumite în continuare abonamente lunare pentru elevi şi studenţi. art. 2 abonamentele lunare pentru elevi şi studenţi se elibereazã pentru elevii şi studenţii care urmeazã cursurile învãţãmântului preuniversitar, superior de stat şi particular acreditat, învãţãmântului postliceal, postuniversitar şi de masterat la instituţiile de învãţãmânt cu ...

9. NORME METODOLOGICE din 15 martie 2002 privind acordarea facilitatilor de transport pe calea ferata pentru elevi si studenti EMITENT: MINISTERUL LUCRARILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR SI LOCUINTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 546 din 25 iulie 2002

Art. 1 pentru cãlãtoria cu tarif redus pe calea feratã a elevilor şi studenţilor din învãţãmântul de stat şi particular acreditat se vor utiliza urmãtoarele legitimatii: a) foaie de drum pentru elevi şi studenţi - pentru cãlãtoria cu tarif redus pe calea feratã a elevilor şi studenţilor (modelul prezentat în anexa nr. 1), valabilã numai însoţitã de un bilet c.f.r. cu reducere de 50% din tariful trenurilor de persoane clasa a ii-a; b) abonament lunar pentru elevi şi studenţi - cu numãr nelimitat de cãlãtorii pe distanţe de pana la 300 ...

10. ORDIN nr. 360 din 15 martie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilitatilor de transport pe calea ferata si cu metroul pentru elevi si studenti EMITENT: MINISTERUL LUCRARILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR SI LOCUINTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 546 din 25 iulie 2002

Ministrul lucrãrilor publice, transporturilor şi locuinţei şi ministrul educaţiei şi cercetãrii, în baza prevederilor art. 176 alin. (1) din legea învãţãmântului nr. 84/1995 , republicatã, ale art. 17 alin. (9) din legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , ale art. i alin. (3) din ordonanta de urgenta a guvernului nr. 163/2001 privind reglementarea unor mãsuri financiare, ale hotãrârii guvernului nr. 309/1996 privind acordarea de reduceri cu 50% ale tarifelor pentru transportul local în comun, de suprafata şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, de care beneficiazã elevii şi studenţii ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016