Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 392 din 10 Mai 2005 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 392 din 10 Mai 2005

Monitorul Oficial 392 din 10 Mai 2005 (M. Of. 392/2005)

2. STRATEGIA din 28 aprilie 2005 Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor in perioada 2005-2008 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 10 mai 2005

Politica de protecţie a consumatorilor pentru perioada 2005-2008 se fundamenteazã pe urmãtoarele obiective generale pentru promovarea intereselor consumatorilor pe piaţã: 1. realizarea unui înalt nivel de protecţie a consumatorilor; 2. aplicarea efectivã a legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor; 3. întãrirea activitãţilor de informare, consiliere şi educare a consumatorilor. strategia, prin obiectivele şi prioritãţile sale, urmãreşte realizarea unei protecţii a consumatorilor în românia asemãnãtoare cu cea existentã în statele membre ale uniunii europene, incluzând securitatea, interesele economice, informarea şi educarea consumatorilor, precum şi promovarea organizaţiilor de consumatori pentru dezvoltarea ...

3. HOTARARE nr. 364 din 28 aprilie 2005 privind aprobarea Strategiei Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor in perioada 2005-2008 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 10 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) pct. 1 şi 2 din hotãrârea guvernului nr. 755/2003 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor, cu modificãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se aprobã strategia autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor în perioada 2005-2008, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. ...

4. HOTARARE nr. 369 din 28 aprilie 2005 pentru modificarea si completarea anexei la Hotararea Guvernului nr. 216/2005 privind redistribuirea de posturi si fonduri aferente in vederea intaririi structurilor cu atributii in procesul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana din cadrul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 10 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic anexa "repartizarea pe instituţii publice a posturilor care se distribuie" la hotãrârea guvernului nr. 216/2005 privind redistribuirea de posturi şi fonduri aferente în vederea întãririi structurilor cu atribuţii în procesul aderãrii româniei la uniunea europeanã din cadrul ministerului transporturilor, construcţiilor şi turismului, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 262 din 30 martie 2005, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. punctul 9 va avea urmãtorul cuprins:*t*────────────────────────────────────────────────────────────────── ...

5. PROGRAMUL din 28 aprilie 2005 CERCETARE DE EXCELENTA - CEEX EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 10 mai 2005

1. scopul programul cercetare de excelenţã - ceex, denumit în continuare programul, stimuleazã dezvoltarea colaborãrii între unitãţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare, universitãţi şi operatori economici care sã determine un impact în calitatea cercetãrii în românia, în creşterea numãrului şi abilitãţii cercetãtorilor de a fi implicaţi în proiecte de înalt nivel, precum şi în diseminarea cunoştinţelor şi rezultatelor. 2. durata: 2005-2008 propunerile de proiecte pentru program se depun la termenele şi în condiţiile precizate în apelurile lansate de ministerul educaţiei şi cercetãrii pentru perioada 2005-2006. 3. bugetul ...

6. HOTARARE nr. 368 din 28 aprilie 2005 privind aprobarea Programului Cercetare de Excelenta - CEEX EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 10 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 3 alin. (3) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţificã şi dezvoltarea tehnologicã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 324/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul cercetare de excelenţã - ceex, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 (1) programul cercetare de excelenţã - ceex, denumit în continuare programul, are caracter multianual şi se ...

7. HOTARARE nr. 367 din 28 aprilie 2005 pentru aprobarea contributiei financiare anuale a Romaniei, corespunzatoare anului 2005, la Programul comunitar de actiune in domeniul sanatatii publice (2003-2008) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 10 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã plata contribuţiei financiare anuale a româniei, corespunzãtoare anului 2005, la programul comunitar de acţiune în domeniul sãnãtãţii publice (2003-2008), în valoare totalã de 266.000 euro, care se asigurã de la bugetul de stat prin bugetul ministerului sãnãtãţii (177.000 euro) şi din programul phare (89.000 euro). art. 2 echivalentul în lei al sumei de 177.000 euro se suportã din creditele bugetare aprobate ministerului sãnãtãţii pe anul 2005. ...

8.  HOTĂRÂRE nr. 366 din 28 aprilie 2005 pentru modificarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.577/2004 privind desemnarea reprezentanţilor părţii române în Comisia mixtă de frontieră româno-ucraineană EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 392 din 10 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. unicarticolul 1 din hotărârea guvernului nr. 1.577/2004 privind desemnarea reprezentanţilor părţii române în comisia mixtă de frontieră româno-ucraineană, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 905 din 5 octombrie 2004, se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 1se numeşte în calitatea de şef al delegaţiei române în comisia mixtă de frontieră româno-ucraineană domnul chestor de poliţie burnichi neculai, adjunct al inspectorului general al poliţiei de frontieră române."prim-ministrucĂlin popescu-tĂriceanucontrasemnează:---------------ministrul administraţiei şi internelor,vasile blagap. ministrul afacerilor externe,teodor baconschi,secretar de statbucureşti, 28 aprilie 2005.nr. 366.------------

9. REGULAMENT din 20 aprilie 2005 privind selectia pentru inscrierea la programul de pregatire in cea de-a doua specialitate inrudita, in regim cu taxa EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 10 mai 2005

Cap. i dispoziţii generale 1. acreditarea îndrumãtorilor de programe de pregãtire, pe centre universitare şi specialitãţi, se face de ministerul sãnãtãţii, la propunerea centrului naţional de perfecţionare în domeniul sanitar bucureşti. 2. numãrul de locuri de pregãtire pentru fiecare specialitate şi centru universitar, raportat la numãrul îndrumãtorilor, se stabileşte de ministerul sãnãtãţii, la propunerea centrului naţional de perfecţionare în domeniul sanitar bucureşti. 3. pentru toate situaţiile în care numãrul solicitãrilor depãşeşte posibilitãţile de pregãtire, stabilite prin ordinul ministrului sãnãtãţii şi al ministrului educaţiei şi cercetãrii nr. 546/4.260/2004 privind ...

10. ORDIN nr. 424 din 20 aprilie 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind selectia pentru inscrierea la programul de pregatire in cea de-a doua specialitate inrudita, in regim cu taxa EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 10 mai 2005

Vãzând referatul direcţiei de resurse umane şi dezvoltare profesionalã nr. mc 5.073/2005, în temeiul dispoziţiilor hotãrârii guvernului nr. 168/2005 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, ministrul sãnãtãţii emite urmãtorul ordin: art. 1 se aprobã regulamentul privind selecţia pentru înscrierea la programul de pregãtire în cea de-a doua specialitate înruditã, în regim cu taxã, cuprins în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin. art. 2 direcţia de resurse umane şi dezvoltare profesionalã, centrul naţional de perfecţionare în domeniul sanitar bucureşti şi ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016