Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 315 din 29 mai 2013

‹‹ Pagina 2 din 7

Monitorul Oficial 315 din 29 Aprilie 2014 (M. Of. 315/2014)

 HOTĂRÂRE nr. 325 din 23 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galaţi, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 29 aprilie 2014

Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al companiei naţionale "administraţia porturilor dunării maritime" - s.a. galaţi, aflată sub autoritatea ministerului transporturilor, prevăzut în anexa care face ...

 HOTĂRÂRE nr. 328 din 23 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Societăţii Naţionale "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 29 aprilie 2014

Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al societăţii naţionale "aeroportul internaţional timişoara - traian vuia" - s.a., aflată sub autoritatea ministerului transporturilor, prevăzut în anexa care ...

 HOTĂRÂRE nr. 329 din 23 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Companiei Naţionale "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 29 aprilie 2014

Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al companiei naţionale "administraţia canalelor navigabile" - s.a., aflată sub autoritatea ministerului transporturilor, prevăzut în anexa care face parte integrantă ...

Monitorul Oficial 284 din 17 Aprilie 2014 (M. Of. 284/2014)

 HOTĂRÂRE nr. 5 din 5 aprilie 2014 pentru aprobarea Regulamentului Comisiei de etică şi disciplină a Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România EMITENT: ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A EVALUATORILOR AUTORIZAŢI DIN ROMÂNIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 17 aprilie 2014

În temeiul art. 7 alin. (3) lit. i), al art. 10 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin legea nr. 99/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 12 alin. (5) din regulamentul de organizare şi funcţionare a asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 353/2012,conferinţa naţională a asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia adoptă prezenta hotărâre.art. 1 se aprobă regulamentul comisiei de etică şi disciplină a asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia, prevăzut în anexa care face parte integrantă din ...

Monitorul Oficial 274 din 15 Aprilie 2014 (M. Of. 274/2014)

 HOTĂRÂRE nr. 20 din 31 martie 2014 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 "Lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele Protocolului de colaborare încheiat între Camera Auditorilor Financiari din România şi Ministerul Fondurilor Europene privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit financiar pentru fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori" la Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 5/2014 EMITENT: CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMANIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 15 aprilie 2014

Având în vedere prevederile:- art. 6 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 15 alin. (3) din regulamentul de organizare şi funcţionare a camerei auditorilor financiari din românia, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 433/2011,având în vedere procesul-verbal nr. 4.250 din 31 martie 2014 privind consultarea electronică a membrilor consiliului camerei auditorilor financiari din românia,consiliul camerei auditorilor financiari din românia hotărăşte:art. ianexa nr. 2 "lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele protocolului de colaborare încheiat între camera auditorilor financiari din românia şi ministerul ...

Monitorul Oficial 163 din 06 Martie 2014 (M. Of. 163/2014)

 HOTARARE nr. 39 din 19 septembrie 2013 pentru aprobarea procedurilor privind revizuirea calitatii activitatii de audit financiar si a altor activitati desfasurate de auditorii financiari EMITENT: CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMANIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 6 martie 2014

În temeiul prevederilor:- art. 5 alin. (3) lit. e) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 15 alin. (3) din regulamentul de organizare şi funcţionare a camerei auditorilor financiari din românia, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 433/2011,consiliul camerei auditorilor financiari din românia, întrunit în şedinţa din data de 19 septembrie 2013, hotărăşte:art. 1 se aprobă procedurile privind revizuirea calităţii activităţii de audit financiar şi a altor activităţi desfăşurate de auditorii financiari, prevăzute în anexele nr. 1-15*), care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.-----*) anexele nr. 1-15 se ...

Monitorul Oficial 781 din 13 Decembrie 2013 (M. Of. 781/2013)

HOTARARE nr. 981 din 11 decembrie 2013 privind acordarea unor ajutoare de urgenta EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 din 13 decembrie 2013

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 28 alin. (1) din legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă acordarea unor ajutoare de urgenţă în valoare totală de 809.900 lei, din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul ministerului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice pe anul 2013, pentru sprijinirea familiilor şi persoanelor singure prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situaţii de necesitate cauzate de inundaţii, incendii, stare gravă de sănătate ori alte cauze care pot conduce la ...

Monitorul Oficial 632 din 11 Octombrie 2013 (M. Of. 632/2013)

HOTARARE nr. 786 din 9 octombrie 2013 privind schema de ajutor specific acordat producatorilor de lapte si de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 11 octombrie 2013

Având în vedere prevederile art. 68 alin. (1) lit. (b) din regulamentul (ce) nr. 73/2009 al consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor (ce) nr. 1.290/2005 , (ce) nr. 247/2006 , (ce) nr. 378/2007 şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.782/2003 , ale regulamentului (ce) nr. 1.121/2009 al comisiei din 29 octombrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a ...

Monitorul Oficial 628 din 09 Octombrie 2013 (M. Of. 628/2013)

HOTARARE nr. 752 din 2 octombrie 2013 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada octombrie 2013-martie 2014 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 9 octombrie 2013

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 lit. p) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă programul de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada octombrie 2013-martie 2014, prevăzut în anexa nr. 1.art. 2autorităţile administraţiei publice prevăzute în anexa nr. 2 vor duce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului prevăzut la art. 1.art. 3anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministru  victor-viorel pontacontrasemnează:   ────────────────ministrul economiei,  varujan vosganianp. ministrul delegat pentru energie,  mihai adrian albulescu, secretar de ...

Monitorul Oficial 489 din 02 August 2013 (M. Of. 489/2013)

HOTARARE nr. 504 din 24 iulie 2013 pentru completarea Hotararii Guvernului nr. 474/2013 privind aprobarea amplasamentului si declansarea procedurii de expropriere a imobilelor situate in coridorul de expropriere al lucrarii "Conducta de interconectare a Sistemului national de transport gaze naturale din Romania cu Sistemul de transport gaze naturale din Republica Moldova pe directia Iasi (Romania)-Ungheni (Republica Moldova)" EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 2 august 2013

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 5 alin. (1), art. 8 alin. (3) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 566/2012 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "conductă de interconectare a sistemului naţional de transport gaze din românia cu sistemul de transport gaze din republica moldova pe direcţia iaşi-ungheni", cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articolul ihotărârea guvernului nr. 474/2013 privind aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurii de expropriere a ...

‹‹ Pagina 2 din 7
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016