Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
strategia din 20 iunie 2002
Monitorul Oficial 21 din 09 Ianuarie 2019 (M. Of. 21/2019)
LEGE nr. 362 din 28 decembrie 2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 21 din 9 ianuarie 2019
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1obiect şi scopart. 1prezenta lege stabileşte cadrul juridic şi instituţional, măsurile şi mecanismele necesare în vederea asigurării unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice şi a stimulării cooperării în domeniu.art. 2(1) scopul prezentei legi îl constituie:a) stabilirea cadrului de cooperare la nivel naţional şi de participare la nivel european şi internaţional în domeniul asigurării securităţii reţelelor şi sistemelor informatice;b) desemnarea autorităţii competente la nivel naţional şi a entităţilor de drept public şi privat care deţin competenţe şi responsabilităţi în aplicarea prevederilor prezentei legi, a punctului unic de ...
Monitorul Oficial 1116 din 29 Decembrie 2018 (M. Of. 1116/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1116 din 29 decembrie 2018
Având în vedere obiectivul asumat prin programul de guvernare de realizare a unei creşteri economice inteligente, sustenabile şi inclusive bazată pe o forţă de muncă calificată şi retribuită conform calificării, ţinând cont că dezvoltarea economică nu este la acelaşi nivel în toate judeţele, decalajele între judeţe fiind în continuare semnificative, ceea ce necesită o realocare a fondurilor publice disponibile către judeţe şi localităţi cu potenţial financiar mai redus,având în vedere potenţialul turistic semnificativ al româniei, atât în scop recreativ, cât şi balnear, luând în considerare prevederile programului de guvernare cu privire la dezvoltarea activităţii şi capacităţii unităţilor turistice cu scopul ...
Monitorul Oficial 1048 din 11 Decembrie 2018 (M. Of. 1048/2018)
NORME din 22 noiembrie 2018 privind cerinţele de securitate radiologică pentru surse naturale de radiaţii EMITENT: Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1048 din 11 decembrie 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 316 din 22 noiembrie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1048 din 11 decembrie 2018.──────────cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1scopul şi domeniul de aplicareart. 1prezentele norme stabilesc cerinţele referitoare la protecţia lucrătorilor, populaţiei şi mediului împotriva riscurilor rezultate din expunerea la sursele naturale de radiaţii, în conformitate cu prevederile art. 1 din normele privind cerinţele de bază de securitate radiologică, aprobate prin ordinul ministrului sănătăţii, al ministrului educaţiei naţionale şi al preşedintelui comisiei naţionale pentru controlul activităţilor nucleare nr. 752/3.978/136/2018, publicate în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 517 şi 517 bis din 25 iunie ...
Monitorul Oficial 1040 din 07 Decembrie 2018 (M. Of. 1040/2018)
REGULAMENT nr. 13 din 19 noiembrie 2018 privind locurile de tranzacţionare EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1040 din 7 decembrie 2018
În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2),art. 2 alin. (1) lit. a) şi d),art. 3 alin. (1) lit. b),art. 5 lit. a),art. 6 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 14 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 66 alin. (2) şi (4),art. 129 alin. (3) şi (7),art. 130,131,133,art. 134 alin. (2) lit. d), art. 135 alin. (6), art. 136 alin. (1),(6) şi (7),art. 137 alin. (1) lit. g), art. 147 alin. (4), precum şi ale art. 280 ...
Monitorul Oficial 985 bis din 21 Noiembrie 2018 (M. Of. 985 bis/2018)
STRATEGIA NAŢIONALĂ din 9 noiembrie 2018 pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 985 bis din 21 noiembrie 2018
──────────aprobată prin hotărârea nr. 877 din 9 noiembrie 2018, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 985 din 21 noiembrie 2018.──────────sumar executivcap. i: introducerecontextul internaţional al dezvoltării durabilecontextul european al dezvoltării durabileperspectiva româniei asupra dezvoltării durabilecap. iiobiectivele pentru dezvoltare durabilĂobiectivul 1: fără sărăcierata sărăcieimăsuri adoptate în domeniul serviciilor şi transferurilor socialeorizont 2020Ţinte 2030obiectivul 2: foamete zeromalnutriţiaproducţia agricolăagricultura ecologică şi produse tradiţionalefinanţarea europeanăorizont 2020Ţinte 2030obiectivul 3: sănătate şi bunăstaresănătatea populaţiei şi speranţa de viaţăfinanţarea sistemului de sănătateinfrastructurapersonalul medicalmortalitatea maternă şi infantilăvaccinareabolile infecţioasebolile croniceconsumul excesiv de substanţe nocivebolile psihiceorizont 2020Ţinte 2030obiectivul 4: educaţie de calitateeducaţia formalăinfrastructura învăţământuluirata de părăsire timpurie ...
Monitorul Oficial 989 din 22 Noiembrie 2018 (M. Of. 989/2018)
ACORD DE PARTENERIAT din 5 octombrie 2017 privind relaţiile şi cooperarea între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Noua Zeelandă, pe de altă parte EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 989 din 22 noiembrie 2018
──────────aprobat prin legea nr. 264 din 14 noiembrie 2018, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 989 din 22 noiembrie 2018.──────────uniunea europeană, denumită în continuare „uniunea“,şiregatul belgiei,republica bulgaria,republica cehăregatul danemarcei,republica federală germania,republica estonia,irlanda,republica elenă,regatul spaniei,republica franceză,republica croaţia,republica italiană,republica cipru,republica letonia,republica lituania,marele ducat al luxemburgului,ungaria,republica malta,regatul Ţărilor de jos,republica austria,republica polonă,republica portugheză,românia,republica slovenia,republica slovacă,republica finlanda,regatul suediei,regatul unit al marii britanii şi irlandei de nord,state membre ale uniunii europene, denumite în continuare „statele membre“, pe de o parte, şinoua zeelandă, pe de altă parte,denumite în continuare „părţile“,având în vedere valorile lor comune şi legăturile lor strânse de natură istorică, politică, economică şi culturală,salutând ...
Monitorul Oficial 949 din 09 Noiembrie 2018 (M. Of. 949/2018)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 31 octombrie 2018 împotriva traficului de persoane pentru perioada 2018-2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 949 din 9 noiembrie 2018
──────────aprobată prin hotărârea guvernului nr. 861 din 31 octombrie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 949 din 9 noiembrie 2018.──────────i. introduceretraficul de persoane continuă să fie un fenomen în plină evoluţie atât din punctul de vedere al interesului manifestat de traficanţi, aflaţi într-o necontenită căutare de mijloace de îmbogăţire rapide şi ilegale, cât şi, într-o manieră firească şi proporţională, al interesului manifestat de marile organisme internaţionale angrenate în contracararea acestui fenomen.Ţinând cont de criteriul veniturilor, traficul de persoane este una dintre cele mai profitabile infracţiuni, fiind situată pe al treilea loc în lume, surclasată doar de către traficul ...
Monitorul Oficial 943 din 08 Noiembrie 2018 (M. Of. 943/2018)
ORDIN nr. 165 din 31 octombrie 2018 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 35/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 943 din 8 noiembrie 2018
Văzând referatele de aprobare nr. 2.372 din 15.05.2018 şi nr. 2.869 din 8.06.2018 întocmite de direcţia generală sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi referatul de aprobare nr. 1.628 din 3.10.2018, întocmit de direcţia generală sănătatea şi bunăstarea animalelor din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,ţinând cont de prevederile art. 6^3 şi ale art. 10 lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 din hotărârea guvernului nr. 1.156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în ...
Monitorul Oficial 939 din 07 Noiembrie 2018 (M. Of. 939/2018)
DECIZIA nr. 13 din 12 septembrie 2018 referitoare la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 939 din 7 noiembrie 2018
Dosar nr. 1.416/1/2018 ┌─────────┬────────────────────────────┐│judecător│- preşedintele secţiei ││mirela │penale a Înaltei curţi de ││sorina │casaţie şi justiţie, ││popescu │preşedintele completului │├─────────┼────────────────────────────┤│simona │ ││daniela │- judecător la secţia penală││encean │ ...
Monitorul Oficial 853 din 08 Octombrie 2018 (M. Of. 853/2018)
LEGE nr. 236 din 5 octombrie 2018 privind distribuţia de asigurări EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 853 din 8 octombrie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1domeniul de aplicare(1) prezenta lege reglementează:a) activitatea de distribuţie a produselor de asigurare şi reasigurare, denumită în continuare activitate de distribuţie;b) organizarea şi funcţionarea distribuitorilor de asigurări şi reasigurări, supravegherea activităţii de distribuţie şi a altor activităţi conexe acesteia;c) înregistrarea intermediarilor, inclusiv autorizarea sau avizarea acestora, la autoritatea de supraveghere financiară, denumită în continuare a.s.f.(2) prezenta lege se aplică persoanelor fizice, indiferent de regimul fiscal în vigoare, sau persoanelor juridice:a) stabilite sau care doresc să se stabilească pe teritoriul româniei pentru a desfăşura activitate de distribuţie;b) care desfăşoară sau care doresc ...








