Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
statutul din 25 octombrie 2001

‹‹ Pagina 167 din 204

Monitorul Oficial 802 din 14 Noiembrie 2003 (M. Of. 802/2003)

INSTRUCTIUNI din 14 octombrie 2003 privind constituirea, administrarea si utilizarea fondului de risc pentru garantiile de stat pentru imprumuturi interne si externe EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 802 din 14 noiembrie 2003

Cap. i veniturile fondului de risc 1. fondul de risc pentru garanţiile de stat se constituie separat pentru împrumuturi interne şi externe, din urmãtoarele surse: a) sumele încasate de la beneficiarii de împrumuturi interne sau externe cu garanţia statului, respectiv regii autonome, societãţi/companii naţionale şi societãţi comerciale, altele decât cele care se încadreazã în prevederile ordonanţei guvernului nr. 29/2002 privind instituirea unor mãsuri pentru diminuarea datoriei publice, reprezentând comisionul de risc negociat ca o cota procentualã asupra valorii împrumutului garantat, comision care va fi inclus în convenţiile de garantare (anexa ...

Monitorul Oficial 803 din 14 Noiembrie 2003 (M. Of. 803/2003)

ORDIN nr. 40 din 30 octombrie 2003 pentru aprobarea Regulamentului nr. 8/2003 de modificare a Regulamentului nr. 5/2002 privind modul de incasare si de gestionare a veniturilor extrabugetare din care se finanteaza Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare EMITENT: COMISIA NATIONALA A VALORILOR MOBILIARE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 14 noiembrie 2003

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2), art. 2, art. 7 alin. (3) şi (15) şi ale art. 8 din statutul comisiei naţionale a valorilor mobiliare, aprobat prin ordonanta de urgenta a guvernului nr. 25/2002 , aprobatã cu modificãri prin legea nr. 514/2002 , în temeiul hotãrârilor parlamentului româniei nr. 19/2001 , nr. 17/2002 şi nr. 31/2002, în baza hotãrârii comisiei naţionale a valorilor mobiliare din şedinţa din data de 21 octombrie 2003, preşedintele comisiei naţionale a valorilor mobiliare emite urmãtorul ordin: art. 1 ...

Monitorul Oficial 798 din 12 Noiembrie 2003 (M. Of. 798/2003)

 HOTĂRÂRE nr. 23 din 11 noiembrie 2003 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994 EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 798 din 12 noiembrie 2003

În temeiul art. 64 alin. (1) din constituţia româniei*),*) constituţia româniei a fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 767 din 31 octombrie 2003.camera deputaţilor adopta prezenta hotărâre.art. iregulamentul camerei deputaţilor, aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 51 din 31 ianuarie 2001, se modifica şi se completează după cum urmează:1. litera f) a articolului 29 va avea următorul cuprins:"f) primeşte şi distribuie proiectele de legi, propunerile legislative şi rapoartele comisiilor parlamentare, în ordinea depunerii acestora, şi hotărăşte, în cazul iniţiativelor legislative, reţinerea lor spre dezbatere şi adoptare ...

Monitorul Oficial 792 din 11 Noiembrie 2003 (M. Of. 792/2003)

Monitorul Oficial 773 bis din 04 Noiembrie 2003 (M. Of. 773 bis/2003)

ANEXA din 31 martie 2003 la Memorandumul de finantare dintre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana referitor la asistenta financiara nerambursabila acordata prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru masura "Imbunatatirea sistemelor de alimentare cu apa potabila, canalizare si a statiei de epurare in municipiul Piatra-Neamt, Romania", semnat la Bruxelles la 10 decembrie 2002 si la Bucuresti la 31 martie 2003 EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 773 bis din 4 noiembrie 2003

----------*) anexele fac parte din legea nr. 418 din 20 octombrie 2003, pentru ratificarea memorandumului de finanţare, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 773 din 4 noiembrie 2003.anexa i   descrierea mĂsuriiÎmbunătăţirea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, canalizare şi a staţiei de epurare înmunicipiul piatra neamţ, românia   codul măsurii: 2002/ro/16/p/pe/0231. denumirea mĂsuriiÎmbunătăţirea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, canalizare şi a staţiei de epurare în municipiul piatra neamţ, românia2. autoritatea care prezintĂ cererea (coordonatorul naţional ispa)2.1. numele: hildegard carola puwak, ministrul integrării europene2.2. adresa: ministerul integrării europene   direcţia coordonarea programelor ispa şi sapard   eugen teodorovici, director   str. apolodor, nr.17, ...

Monitorul Oficial 770 bis din 03 Noiembrie 2003 (M. Of. 770 bis/2003)

ANEXA din 31 martie 2003 la Memorandumul de finantare dintre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana privind asistenta financiara nerambursabila acordata prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru masura "Reabilitarea statiei de tratare a apelor uzate, a sistemului de canalizare si a retelei de alimentare cu apa potabila in municipiul Buzau, judetul Buzau, Romania", semnat la Bruxelles la 13 decembrie 2002 si la Bucuresti la 31 martie 2003 EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 770 bis din 3 noiembrie 2003

----------*) anexele fac parte din legea nr. 417 din 20 octombrie 2003, pentru ratificarea memorandumului de finanţare, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 770 din 3 noiembrie 2003anexa i   descrierea măsurii  "reabilitarea staţiei de tratare a apelor uzate, a sistemului de canalizare şi a reţelei de alimentare cu apă potabilă în municipiul buzău, judeţul buzău,românia"codul măsurii: 2002/ro/16/p/pe/0211. denumirea măsurii: "reabilitarea staţiei de tratare a apelor uzate, a sistemului de canalizare şi a reţelei de alimentate cu apă potabilă în municipiul buzău, judeţul buzău, românia"2. autoritatea care solicită asistenta financiară (coordonator naţional ispa)2.1. numele: hildegard carola puwak, ministrul integrării europene2.2. adresa: ...

Monitorul Oficial 773 din 04 Noiembrie 2003 (M. Of. 773/2003)

 LEGE nr. 418 din 20 octombrie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Îmbunătăţirea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, canalizare şi a staţiei de epurare în municipiul Piatra-Neamţ, România", semnat la Bruxelles la 10 decembrie 2002 şi la Bucureşti la 31 martie 2003 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 773 din 4 noiembrie 2003

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1 se ratifică memorandumul de finanţare dintre guvernul româniei şi comisia europeană referitor la asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin instrumentul pentru politici structurale de preaderare pentru măsura "Îmbunătăţirea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, canalizare şi a staţiei de epurare în municipiul piatra-neamţ, românia", semnat la bruxelles la 10 decembrie 2002 şi la bucureşti la 31 martie 2003.art. 2 (1) În cadrul contractelor încheiate cu contractorii locali pentru executarea de lucrări, furnizarea de bunuri şi servicii decontările pot fi efectuate şi în euro.(2) sumele necesare continuării finanţării proiectului în cazul indisponibilităţii temporare a contribuţiei comunitare ...

Monitorul Oficial 770 din 03 Noiembrie 2003 (M. Of. 770/2003)

LEGE nr. 417 din 20 octombrie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de finantare dintre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana privind asistenta financiara nerambursabila acordata prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru masura "Reabilitarea statiei de tratare a apelor uzate, a sistemului de canalizare si a retelei de alimentare cu apa potabila in municipiul Buzau, judetul Buzau, Romania", semnat la Bruxelles la 13 decembrie 2002 si la Bucuresti la 31 martie 2003 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 770 din 3 noiembrie 2003

Parlamentul româniei adopta prezenta lege.art. 1se ratifica memorandumul de finanţare dintre guvernul româniei şi comisia europeană privind asistenta financiară nerambursabila acordată prin instrumentul pentru politici structurale de preaderare pentru măsura "reabilitarea staţiei de tratare a apelor uzate, a sistemului de canalizare şi a reţelei de alimentare cu apa potabilă în municipiul buzău, judeţul buzău, românia", semnat la bruxelles la 13 decembrie 2002 şi la bucureşti la 31 martie 2003.art. 2(1) in cadrul contractelor încheiate cu contractorii locali pentru executarea de lucrări, furnizarea de bunuri şi servicii decontările pot fi efectuate şi în euro.(2) sumele necesare continuării finanţării proiectului în cazul ...

Monitorul Oficial 763 din 30 Octombrie 2003 (M. Of. 763/2003)

ORDIN nr. 820 din 17 octombrie 2003 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea activitatii de certificare a unitatilor specializate in elaborarea de studii, proiecte, in executie, consultanta in domeniul gospodaririi apelor si documentatii tehnice pentru obtinerea avizelor si a autorizatiilor de gospodarire a apelor EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR, APELOR SI MEDIULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 763 din 30 octombrie 2003

În conformitate cu prevederile art. 50, 52, 68 şi 110 din legea apelor nr. 107/1996 , în baza hotãrârii guvernului nr. 739/2003 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii, pãdurilor, apelor şi mediului, ministrul agriculturii, pãdurilor, apelor şi mediului emite prezentul ordin. art. 1 se aproba regulamentul privind organizarea activitãţii de certificare a unitãţilor specializate în elaborarea de studii, proiecte, în execuţie, consultanţa în domeniul gospodãririi apelor şi documentaţii tehnice pentru obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor de gospodãrire a apelor, prevãzut în anexa care face parte integrantã din ...

Monitorul Oficial 757 din 29 Octombrie 2003 (M. Of. 757/2003)

HOTARARE nr. 1.209 din 14 octombrie 2003 privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 29 octombrie 2003

În temeiul art. 107 din constituţie şi al art. xxiii lit. a) din legea nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptiei, cu modificãrile ulterioare, precum şi al art. 49^1 alin. (1) şi al art. 58 alin. (5) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. cap. i dispoziţii generale art. 1 prezenta hotãrâre reglementeazã organizarea şi ...

‹‹ Pagina 167 din 204
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016