Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament nr 15 din 30 septembrie 2011
Monitorul Oficial 736 bis din 09 Septembrie 2019 (M. Of. 736 bis/2019)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 28 august 2019 prevăzute în cadrul Programului naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 736 bis din 9 septembrie 2019
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.296 din 28 august 2019, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 736 din 9 septembrie 2019.────────── procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul programului naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii1. obiectivul programuluiobiectivul principal al schemei de minimis prevăzută în cadrul programului naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, denumit în continuare program, îl constituie stimularea şi sprijinirea demarării şi dezvoltării structurilor economice private înfiinţate de către femei, promovarea unui sistem de informare şi instruire care să faciliteze mobilitatea femeilor pe ...
Monitorul Oficial 674 bis din 13 August 2019 (M. Of. 674 bis/2019)
PROTOCOLUL din 17 mai 2019 Sesiunii a XXX-a a Comisiei hidrotehnice româno-ungare pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor de frontieră, semnat la Budapesta la 15 septembrie 2003 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 674 bis din 13 august 2019
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 509 din 17 iulie 2019, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 674 din 13 august 2019──────────sesiuniiea a xxx-a a comisiei hidrotehnice româno-ungareÎn baza prevederilor "acordului între guvernul româniei şi guvernul republicii ungare privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor de frontieră", semnat la budapesta, la 15 septembrie 2003, intrat în vigoare la 17 mai 2004, a avut loc la gyula, pe teritoriul ungariei, în perioada 14-17 mai 2019, sesiunea a xxx-a a comisiei hidrotehnice româno-ungare.au participat:delegaţia părţii române:adriana petcu - Împuternicit guvernamentalanna roman - secretar pentru ape de frontieră al comisiei hidrotehnicedragoş cazan - ...
Monitorul Oficial 728 din 04 Septembrie 2019 (M. Of. 728/2019)
REGULAMENT din 28 august 2019 privind cadrul organizat de tranzacţionare a produselor standardizate pe pieţele centralizate de gaze naturale administrate de Societatea Humintrade - S.R.L. EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 728 din 4 septembrie 2019
──────────aprobat prin ordinul nr. 182 din 28 august 2019, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 728 din 4 septembrie 2019.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) În înţelesul prezentului regulament, următorii termeni şi expresii se definesc după cum urmează:- administrator - societatea humintrade - s.r.l., persoană juridică titulară de licenţă emisă de anre, care asigură desfăşurarea activităţii de administrare a pieţei centralizate de gaze naturale (pcgn), conform prevederilor prezentului regulament, precum şi în baza procedurilor specifice activităţii sale;– casă de compensaţie - entitatea juridică care se interpune prin novaţie între părţile contractuale care au iniţiat tranzacţia, devenind cumpărător pentru ...
Monitorul Oficial 662 din 08 August 2019 (M. Of. 662/2019)
DECIZIA nr. 307 din 7 mai 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi ale art. 40 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 662 din 8 august 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│simona-maya ...
Monitorul Oficial 651 din 06 August 2019 (M. Of. 651/2019)
DECIZIA nr. 20 din 20 mai 2019 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu dispoziţiile art. 44 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 651 din 6 august 2019
Dosar nr. 227/1/2019 ┌─────────────┬────────────────────────┐│iulia │- preşedintele Înaltei ││cristina │curţi de casaţie şi ││tarcea │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele ...
Monitorul Oficial 642 din 02 August 2019 (M. Of. 642/2019)
DECIZIA nr. 413 din 20 iunie 2019 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate privind titlul 36 "Circumscripţia electorală nr. 36 Teleorman" pct. 4 din anexa la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 122/2016 cu privire la validarea mandatelor deputaţilor aleşi la data de 11 decembrie 2016 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 642 din 2 august 2019
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 616 din 25 Iulie 2019 (M. Of. 616/2019)
SENTINŢĂ nr. 263/CA/din 21 noiembrie 2016 referitoare la dispunerea anulării parţiale a Hotărârii Guvernului nr. 1/2016 cu privire la sintagmele: "în antrepozitul fiscal în care acestea au fost produse" din cuprinsul normei 82 alin. (2) teza II şi "în care a fost produs şi a fost denaturat alcoolul etilic - materie primă, respectiv prin utilizarea sistemului integrat, aşa cum este acesta definit la pct. 82 alin. (2) teza a doua" din cuprinsul normei 79 alin. (5) teza II EMITENT: Curtea de Apel Oradea PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 616 din 25 iulie 2019
Dosar nr. 398/35/ca/2016preşedinte: - ovidiu blaga - judecătorgrefier: - diana eufemia boţiupe rol fiind pronunţarea hotărârii asupra acţiunii în contencios administrativ formulate de reclamanta scandic distilleries - s.a., cu sediul în oradea, str. teatrului nr. 1-2, judeţul bihor, în contradictoriu cu pârâtul guvernul româniei, cu sediul în bucureşti, palatul victoria, piaţa victoriei nr. 1, sector 1, şi cu intervenientul ministerul finanţelor publice, cu sediul în bucureşti, str. apolodor nr. 17, sector 5, având ca obiect anulare act administrativ. la apelul nominal făcut în cauză au lipsit părţile.procedura este legal îndeplinită.s-a făcut referatul cauzei, după care:se constată că dezbaterea cauzei asupra ...
Monitorul Oficial 3 din 24 Iulie 2019 (M. Of. 3/2019)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ UNIC nr. 716 din 10 iulie 2019 la Nivel de Grup de Unităţi din Sectorul de Activitate Învăţământ Superior EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 3 din 24 iulie 2019
În temeiul drepturilor garantate de constituţia româniei, al dispoziţiilor art. 128, 132, 137, 138 şi art. 141 din legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi al pct. 26 din anexa la h.g. nr. 1260/2011 privind sectoarele de activitate, stabilite conform legii dialogului social nr. 62/2011, a intervenit următorul contract colectiv de muncă unic la nivel de grup de unităţi din sectorul de activitate "Învăţământ superior" între:1. ministerul educaţiei naţionale şi2. federaţia naţională sindicală "alma mater", numită în continuare f.n.s. alma mater.cap. idispoziţii generaleart. 1părţile contractante recunosc şi acceptă pe deplin că sunt egale şi libere în negocierea ...
Monitorul Oficial 614 din 25 Iulie 2019 (M. Of. 614/2019)
DECIZIA nr. 24 din 3 iunie 2019 referitoare la următoarea problemă de drept: "aplicabilitatea dispoziţiilor art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, teza referitoare la recalcularea pensiei prin adăugarea veniturilor, în ceea ce priveşte pensiile de serviciu ale magistraţilor nepuse în plată" EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 614 din 25 iulie 2019
Dosar nr. 40/1/2019┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│valentina │- pentru preşedintele ││vrabie │secţiei ...
Monitorul Oficial 605 din 23 Iulie 2019 (M. Of. 605/2019)
DECIZIA nr. 416 din 26 iunie 2019 asupra sesizării cu privire la Hotărârea Senatului nr. 4/2019 privind încuviinţarea desfăşurării unei anchete parlamentare de către o comisie permanentă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 605 din 23 iulie 2019
┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├──────────────┼───────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...