Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament nr 1 din 2 aprilie 2025
Monitorul Oficial 298 din 15 Aprilie 2026 (M. Of. 298/2026)
HOTĂRÂRE nr. 64 din 7 aprilie 2026 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 561/2006, (UE) 2018/858, (UE) 2019/2.144 şi (UE) 2024/1.257 ale Parlamentului European şi ale Consiliului în ceea ce priveşte simplificarea cerinţelor tehnice şi a procedurilor de încercare pentru autovehicule şi de abrogare a Directivei 70/157/CEE a Consiliului şi a Regulamentului (UE) nr. 540/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului - COM (2025) 993 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 din 15 aprilie 2026
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/152 din 31.03.2026,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de regulament al parlamentului european şi al consiliului de modificare a regulamentelor (ce) nr. 561/2006, (ue) 2018/858, (ue) 2019/2.144 şi (ue) 2024/1.257 ale parlamentului european şi ale ...
HOTĂRÂRE nr. 58 din 7 aprilie 2026 referitoare la Pachetul omnibus de simplificare - propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 528/2012 în ceea ce priveşte prelungirea anumitor perioade de protecţie a datelor - COM (2025) 1020 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 din 15 aprilie 2026
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/134 din 25.03 2026,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că pachetul omnibus de simplificare - propunerea de regulament al parlamentului european şi al consiliului de modificare a regulamentului (ue) nr. 528/2012 în ceea ce priveşte prelungirea anumitor ...
Monitorul Oficial 296 din 15 Aprilie 2026 (M. Of. 296/2026)
HOTĂRÂRE nr. 54 din 7 aprilie 2026 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2023/956 în ceea ce priveşte extinderea domeniului său de aplicare la mărfurile din aval şi măsurile de combatere a eludării - COM (2025) 989 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 296 din 15 aprilie 2026
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/133 din 25.03.2026,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de regulament al parlamentului european şi al consiliului de modificare a regulamentului (ue) 2023/956 în ceea ce priveşte extinderea domeniului său de aplicare la mărfurile din aval ...
HOTĂRÂRE nr. 49 din 7 aprilie 2026 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2023/1.542 şi a Regulamentului (UE) 2024/1.244 în ceea ce priveşte simplificarea unor cerinţe şi reducerea sarcinii administrative - COM (2025) 981 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 296 din 15 aprilie 2026
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/138 din 25.03.2026,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de regulament al parlamentului european şi al consiliului de modificare a regulamentului (ue) 2023/1.542 şi a regulamentului (ue) 2024/1.244 în ceea ce priveşte simplificarea unor cerinţe şi ...
HOTĂRÂRE nr. 48 din 7 aprilie 2026 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2024/1.252 - COM (2025) 946 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 296 din 15 aprilie 2026
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului suplimentar al comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/137 din 25.03.2026,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de regulament al parlamentului european şi al consiliului de modificare a regulamentului (ue) 2024/1.252 - com (2025) 946 final respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.art. 2senatul ...
Monitorul Oficial 293 din 14 Aprilie 2026 (M. Of. 293/2026)
STRATEGIA NAŢIONALĂ din 2 aprilie 2026 a rezervelor de stat pentru perioada 2026-2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 293 din 14 aprilie 2026
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 194 din 2 aprilie 2026, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 293 din 14 aprilie 2026.──────────cap. iintroducerestrategia naţională a rezervelor de stat pentru perioada 2026-2030, denumită în continuare snrs, are ca scop principal planificarea strategică pentru a asigura disponibilitatea bunurilor materiale constituite stocuri rezervă de stat, esenţiale pentru asigurarea securităţii statului român, în domeniul rezervelor de stat, pe timpul diferitelor situaţii deosebite, de urgenţă, stări excepţionale/extraordinare şi crize. prin implementarea unor măsuri pe termen mediu şi lung snrs urmăreşte consolidarea administraţiei naţionale a rezervelor de stat şi probleme speciale, abreviată în continuare anrsps, ...
Monitorul Oficial 283 din 08 Aprilie 2026 (M. Of. 283/2026)
REZOLUŢIA MSC.532(107) din 8 iunie 2023 referitoare la amendamentele la Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare EMITENT: Organizaţia Maritimă Internaţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 283 din 8 aprilie 2026
──────────conţinută de ordinul nr. 307 din 27 martie 2026, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 283 din 8 aprilie 2026.──────────comitetul de siguranţă maritimă,amintind articolul 28(b) din convenţia privind crearea organizaţiei maritime internaţionale referitor la funcţiile comitetului,amintind, de asemenea, articolul viii(b) din convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (convenţia), referitor la procedura de amendare aplicabilă anexei la convenţie, altele decât dispoziţiile prevăzute în capitolul i,luând în considerare, la cea de-a o sută şaptea sesiune a sa, amendamentele la convenţie propuse şi difuzate în conformitate cu articolul viii(b)(i) din convenţie,1 adoptă, în conformitate cu articolul viii(b)(iv) din ...
Monitorul Oficial 282 din 07 Aprilie 2026 (M. Of. 282/2026)
REGULAMENT din 20 martie 2026 pentru concursurile naţionale organizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în vederea obţinerii burselor acordate în baza documentelor de colaborare bilaterală sau a ofertelor unilaterale ale altor state EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 282 din 7 aprilie 2026
──────────aprobat prin ordinul nr. 3.485 din 20 martie 2026, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 282 din 7 aprilie 2026.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1prezentul regulament cuprinde dispoziţii care reglementează organizarea şi desfăşurarea concursurilor naţionale organizate de ministerul educaţiei şi cercetării, denumit în continuare m.e.c., în vederea obţinerii burselor acordate în baza documentelor de colaborare bilaterală sau a ofertelor unilaterale ale altor state, conform art. 2 alin. (2) lit. b) din hotărârea guvernului nr. 599/2025 privind acordarea anuală a burselor pentru studii universitare complete şi parţiale de licenţă, de masterat şi de doctorat, precum şi pentru stagii de cercetare în ...
ORDIN nr. 3.485 din 20 martie 2026 privind aprobarea Regulamentului pentru concursurile naţionale organizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în vederea obţinerii burselor acordate în baza documentelor de colaborare bilaterală sau a ofertelor unilaterale ale altor state EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 282 din 7 aprilie 2026
Având în vedere prevederile:- art. 128 alin. (13) din legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 1, art. 2 alin. (2) lit. b) şi ale art. 3 din hotărârea guvernului nr. 599/2025 privind acordarea anuală a burselor pentru studii universitare complete şi parţiale de licenţă, de masterat şi de doctorat, precum şi pentru stagii de cercetare în străinătate;– documentelor de colaborare bilaterală interministeriale/interguvernamentale în domeniul educaţiei în vigoare şi ale ofertelor unilaterale ale altor state;– referatului de aprobare nr. 735 din 6.03.2026,în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 731/2024 privind organizarea ...
Monitorul Oficial 277 din 07 Aprilie 2026 (M. Of. 277/2026)
LEGEA nr. 84 din 15 aprilie 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 277 din 7 aprilie 2026
*) republicată în temeiul art. vi alin. (1) din legea nr. 30/2024 pentru modificarea legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, a legii nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, precum şi a legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 173 din 4 martie 2024, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 84/1989 a mai fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 856 din 18 septembrie 2020 şi a mai fost modificată şi completată prin ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 169/2022 pentru modificarea şi completarea legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, publicată ...








