Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
rectificare nr 9 din 31 octombrie 2014
Monitorul Oficial 1130 din 24 Noiembrie 2020 (M. Of. 1130/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 201 din 23 noiembrie 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1130 din 24 noiembrie 2020
Având în vedere:- prevederile art. 23 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, potrivit cărora, prin derogare de la prevederile art. 23 alin. (2) din legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, şi de la prevederile art. 6 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2020 se pot aproba mai mult de două rectificări bugetare;– evoluţia situaţiei epidemiologice de pe teritoriul româniei care indică o creştere a numărului de persoane infectate cu coronavirusul ...
Monitorul Oficial 965 bis din 20 Octombrie 2020 (M. Of. 965 bis/2020)
PROCEDURĂ din 19 octombrie 2020 de implementare a măsurii "Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor" din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19 EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 965 bis din 20 octombrie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.083 din 19 octombrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 965 din 20 octombrie 2020.──────────1. obiectivul măsuriiobiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014-2020, denumit în continuare poc, în contextul crizei provocate de covid-i9, pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 3, a căror activitate a fost afectată direct sau indirect de răspândirea virusului sars-cov-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă sau îngrădite pe perioada stării de alertă.furnizorul ajutorului de stat este ...
Monitorul Oficial 902 bis din 05 Octombrie 2020 (M. Of. 902 bis/2020)
PROCEDURĂ din 30 septembrie 2020 de implementare a măsurii "Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile" din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanţa de urgenţă nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19 EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 902 bis din 5 octombrie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 2.989 din 30 septembrie 2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 902 din 5 octombrie 2020.──────────1. obiectivul măsuriiobiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014-2020, denumit în continuare poc, în contextul crizei provocate de covid-19, pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 3 din prezenta procedură, a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului sars-cov-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă sau îngrădite pe perioada stării de alertă.schema este implementată ...
Monitorul Oficial 904 din 06 Octombrie 2020 (M. Of. 904/2020)
STATUTUL din 29 septembrie 2020 Casei de Pensii a Notarilor Publici din România EMITENT: Uniunea Naţională a Notarilor Publici PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 904 din 6 octombrie 2020
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 61 din 29 septembrie 2020, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 904 din 6 octombrie 2020.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1dreptul la pensiile private şi alte prestaţii de asigurări sociale, pentru notarii publici şi pentru urmaşii acestora, prevăzute de legea nr. 39/2020 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale al notarilor publici din românia, denumită în continuare lege, se exercită prin sistemul propriu de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, gestionat de casa de pensii a notarilor publici din românia, în condiţiile legii, ale prezentului statut şi ale regulamentelor proprii.art. 2(1) casa de ...
Monitorul Oficial 751 din 18 August 2020 (M. Of. 751/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 135 din 14 august 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 751 din 18 august 2020
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şase luni ale anului 2020;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2020;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice centrale;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– necesitatea corelării planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului;– necesitatea menţinerii locurilor de muncă pentru salariaţii din domeniile ...
Monitorul Oficial 416 din 19 Mai 2020 (M. Of. 416/2020)
DECIZIA nr. 59 din 12 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59^1 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 416 din 19 mai 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 211 bis din 16 Martie 2020 (M. Of. 211 bis/2020)
GHID GENERAL din 20 februarie 2020 aplicabil etapelor procedurii de evaluare a impactului asupra mediului EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 211 bis din 16 martie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 269 din 20 februarie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 211 din 16 martie 2020.──────────cuprins1. introducere2. procesul de evaluare a impactului asupra mediului în context european2.1. eim: concept şi etape2.2. principalele modificări aduse directivei eim3. ghid metodologic privind etapa de încadrare aferentă procesului de evaluare a impactului asupra mediului3.1. etapa de evaluare iniţială3.2. etapa de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului3.2.1. derularea etapei de încadrare3.2.2. luarea deciziei etapei de încadrare3.2.3. liste de control pentru etapa de încadrare3.2.4. alte considerente privind etapa de încadrare4. ghid metodologic pentru etapa de definire ...
Monitorul Oficial 965 din 29 Noiembrie 2019 (M. Of. 965/2019)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 71 din 28 noiembrie 2019 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 965 din 29 noiembrie 2019
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul anului 2019;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe anul 2019;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– asigurarea sumelor necesare pentru plata drepturilor de asistenţă socială până la finele anului, respectiv pensii, alocaţii de stat pentru copii, indemnizaţii persoane cu handicap, indemnizaţii pentru persoanele aflate în concediu pentru creşterea copilului;– asigurarea fondurilor pentru finanţarea drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale care frecventează învăţământul special;– asigurarea fondurilor pentru finanţarea drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale ...
Monitorul Oficial 867 din 28 Octombrie 2019 (M. Of. 867/2019)
DECIZIA nr. 386 din 4 iunie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (5) şi ale art. 32 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 867 din 28 octombrie 2019
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 676 din 14 August 2019 (M. Of. 676/2019)
ORDONANŢĂ nr. 12 din 12 august 2019 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 676 din 14 august 2019
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 128/2019 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. idispoziţii generaleart. 1bugetul de stat pe anul 2019, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2019 nr. 50/2019, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 209 şi 209 bis din 15 martie 2019, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2(1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2019, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea influenţelor asupra cheltuielilor bugetare pe ...








