Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
rectificare nr 2 din 16 februarie 2012
Monitorul Oficial 672 din 01 Noiembrie 2013 (M. Of. 672/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 99 din 30 octombrie 2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 1 noiembrie 2013
Având în vedere:- analiza execuţiei veniturilor bugetare derulată pe parcursul primelor 9 luni ale anului 2013;- reevaluarea principalilor indicatori macroeconomici estimaţi pentru anul 2013, ca urmare a prognozei de toamnă a comisiei europene;- asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;- prevederile legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare,ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act ...
Monitorul Oficial 662 din 29 Octombrie 2013 (M. Of. 662/2013)
ORDIN nr. 3.058/C din 15 octombrie 2013 privind modificarea si completarea Regulamentului de organizare si functionare a Ministerului Justitiei, aprobat prin Ordinul ministrului justitiei nr. 120/C/2011 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 29 octombrie 2013
Având în vedere hotărârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, şi hotărârea guvernului nr. 1.849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile administraţiei naţionale a penitenciarelor, cu modificările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 13 şi art. 23 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 652/2009, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul justiţiei emite următorul ordin:art. iregulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului justiţiei, aprobat prin ordinul ministrului justiţiei nr. 120/c/2011, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 116 din 16 februarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. ...
Monitorul Oficial 653 din 23 Octombrie 2013 (M. Of. 653/2013)
DECIZIE nr. 413 din 9 octombrie 2013 cu privire la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 27 si 52 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 500/2002 privind finantele publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 23 octombrie 2013
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormona maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormihaela senia costinescu ...
Monitorul Oficial 114 din 28 Februarie 2013 (M. Of. 114/2013)
DECIZIE nr. 12 din 22 ianuarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. (4), art. 10 alin. (2), art. 15 alin. (5), art. 17 alin. (1) lit. d) si e), art. 88 alin. (1), art. 91 si ale art. 93^1 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 28 februarie 2013
Acsinte gaspar - preşedinteaspazia cojocaru - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan ...
Monitorul Oficial 83 din 07 Februarie 2013 (M. Of. 83/2013)
LEGE nr. 7 din 13 martie 1996 (*republicata*) cadastrului si a publicitatii imobiliare EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 83 din 7 februarie 2013
---------*) republicată în temeiul prevederilor art. iii din legea nr. 133/2012 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 506 din 24 iulie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 a mai fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 201 din 3 martie 2006, şi, ulterior, a mai fost modificată şi completată prin:- legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de ...
Monitorul Oficial 887 din 27 Decembrie 2012 (M. Of. 887/2012)
ORDIN nr. 1.950 din 13 decembrie 2012 privind aprobarea modelului si continutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor si taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau retinere la sursa EMITENT: AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 887 din 27 decembrie 2012
Având în vedere prevederile art. 81 şi ale art. 228 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile referitoare la obligaţiile declarative prevăzute de legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 12 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. 1 se aprobă modelul şi conţinutul formularelor prevăzute în anexele nr. 1-5:a) 100 "declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul ...
Monitorul Oficial 773 din 16 Noiembrie 2012 (M. Of. 773/2012)
PROIECT DE LEGE nr. 843 din 22 octombrie 2012 privind modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 773 din 16 noiembrie 2012
iniŢiative legislative ale cetĂŢenilor potrivit legii nr. 189/1999 expunere de motive privind iniţiativa legislativă a cetăţenilor pentru promovarea proiectului de lege privind modificarea şi completarea legii nr. 53/2003 - codul munciimotivele pentru care s-a constituit comitetul de iniţiativă şi a fost redactat prezentul proiect de lege sunt următoarele:1. elaborarea unor soluţii legislative apte şi capabile să asigure un cadru normativ echilibrat în distribuirea drepturilor şi obligaţiilor partenerilor relaţiei de muncă şi utile în vederea implementării cu succes a politicilor privind ocuparea forţei de muncă apare ca necesară şi oportună.proiectul de lege privind modificarea şi completarea legii nr. 53/2003 - codul muncii vizează consolidarea dimensiunii parteneriale ...
Monitorul Oficial 767 din 14 Noiembrie 2012 (M. Of. 767/2012)
RECTIFICARE nr. 2 din 16 februarie 2012 la Hotararea Autoritatii Electorale Permanente nr. 2/2012 EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 14 noiembrie 2012
În cuprinsul anexei la hotărârea autorităţii electorale permanente nr. 2/2012 pentru aprobarea actualizării delimitării colegiilor uninominale pentru alegerea camerei deputaţilor şi a senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 135 şi 135 bis din 27 februarie 2012, se fac următoarele rectificări:- la pct. 5 delimitarea colegiilor uninominale În circumscripŢia electoralĂ nr. 5 - judeŢul bihor, lit. a "colegii uninominale pentru alegerea camerei deputaţilor", colegiul uninominal pentru alegerea camerei deputaţilor nr. 8,în loc de:"str. gutuilorstr. harghiteistr. henrik ibsen nr. 1-17 şi nr. 2-20,"se va citi:"str. gutuilorstr. harghiteistr. haţegului nr. 1-53 şi nr. 2-30str. henrik ibsen nr. 1-17 şi ...
Monitorul Oficial 719 din 23 Octombrie 2012 (M. Of. 719/2012)
RECTIFICARE nr. 2 din 16 februarie 2012 referitoare la Hotararea Autoritatii Electorale Permanente nr. 2/2012 EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 719 din 23 octombrie 2012
În cuprinsul anexei la hotărârea autorităţii electorale permanente nr. 2/2012 pentru aprobarea actualizării delimitării colegiilor uninominale pentru alegerea camerei deputaţilor şi a senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 135 şi 135 bis din 27 februarie 2012, se fac următoarele rectificări:- la pct. 18 delimitarea colegiilor uninominale În circumscripŢia electoralĂ nr. 18 - judeŢul galaŢi, lit. b "colegii uninominale pentru alegerea senatului", în loc de:"b. colegii uninominale pentru alegerea senatuluicolegiul uninominal pentru alegerea senatului nr. 1colegiul uninominal pentru alegerea camerei deputaţilor nr. 1colegiul uninominal pentru alegerea camerei deputaţilor nr. 2colegiul uninominal pentru alegerea camerei deputaţilor nr. 3colegiul ...
Monitorul Oficial 675 din 27 Septembrie 2012 (M. Of. 675/2012)
RECTIFICARE nr. 2 din 16 februarie 2012 referitoare la Hotararea Autoritatii Electorale Permanente nr. 2/2012 EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 27 septembrie 2012
În cuprinsul anexei la hotărârea autorităţii electorale permanente nr. 2/2012 pentru aprobarea actualizării delimitării colegiilor uninominale pentru alegerea camerei deputaţilor şi a senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 135 şi 135 bis din 27 februarie 2012, se fac următoarele rectificări:- la pct. 32 delimitarea colegiilor uninominale În circumscripŢia electoralĂ nr. 32 - judeŢul satu mare, lit. a "colegii uninominale pentru alegerea camerei deputaţilor, colegiul uninominal pentru alegerea camerei deputaţilor nr. 1", în loc de:"oraşul negreŞti-oaŞlocalităţi componente: negreşti-oaş, luna, turcomuna bătarcisate: bătarci, comlăuşa, Şirlău, tămăşenicomuna bixadsate: bixad, boineşti, tripcomuna călineşti-oaşsate: călineşti-oaş, coca, lechinţa, păşunea marecomuna cămărzanasat: cămărzanacomuna ...