Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
raport nr 5 513 din 30 martie 2016
Monitorul Oficial 513 bis din 07 Iulie 2016 (M. Of. 513 bis/2016)
PROCEDURĂ din 30 iunie 2016 de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului naţional multianual pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în mediul rural EMITENT: Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 513 bis din 7 iulie 2016
──────────aprobată de ordinul nr. 694/2016, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 513 din 7 iulie 2016.────────── po.ip-091. obiectivul programului programul naţional multianual pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în mediul rural, denumit în continuare program, este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în mediul rural, implementat în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale hotărârii guvernului nr. 957/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri. prezenta procedură instituie o ...
Monitorul Oficial 513 din 07 Iulie 2016 (M. Of. 513/2016)
NORME TEHNICE din 24 iunie 2016 privind autorizarea emiterii de titluri de garanţie izolată, utilizării garanţiei globale şi a exonerării de garanţie în cadrul regimului de tranzit unional/comun*) EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 513 din 7 iulie 2016 ────────── *) Aprobate de Ordinul nr. 1889/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 7 iulie 2016. ──────────
Cap. i dispoziţii generaleart. 1 prezentele norme tehnice stabilesc procedura de autorizare de către autoritatea vamală a emiterii de titluri de garanţie izolată, a utilizării garanţiei globale şi a exonerării de garanţie în cadrul regimului de tranzit unional/comun.art. 2 În aplicarea prezentelor norme tehnice, prin termenii de mai jos se înţelege:a) codul vamal al uniunii - regulamentul (ue) nr. 952/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a codului vamal al uniunii;b) regulamentul delegat (ue) 2015/2.446 - regulamentul delegat al comisiei (ue) 2015/2.446 din 28 iulie 2015 de completare a regulamentului (ue) nr. 952/2013 al ...
ORDIN nr. 1.889 din 24 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind autorizarea emiterii de titluri de garanţie izolată, utilizării garanţiei globale şi a exonerării de garanţie în cadrul regimului de tranzit unional/comun EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 513 din 7 iulie 2016
Având în vedere dispoziţiile art. 22, 23, 26-28, art. 89 alin. (2) lit. a) şi alin. (5), art. 90, art. 92 alin. (1) lit. b), art. 93-95 din regulamentul (ue) nr. 952/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a codului vamal al uniunii, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 8-11, 13-18, 82, 84, 250, 251 şi 254 din regulamentul delegat al comisiei (ue) 2015/2.446 din 28 iulie 2015 de completare a regulamentului (ue) nr. 952/2013 al parlamentului european şi al consiliului în ceea ce priveşte normele detaliate ale anumitor dispoziţii ale codului vamal ...
ORDIN nr. 694 din 30 iunie 2016 privind aprobarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului naţional multianual pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în mediul rural EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI RELAŢIILOR CU MEDIUL DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 513 din 7 iulie 2016
Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015 şi ale art. 25 din legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 957/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, emite următorul ordin:art. 1 se aprobă procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul programului naţional multianual pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici ...
Monitorul Oficial 511 din 07 Iulie 2016 (M. Of. 511/2016)
DECIZIE nr. 261 din 5 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 7 iulie 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel-marius morar - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror loredana veisa.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. a) din ...
Monitorul Oficial 438 din 13 Iunie 2016 (M. Of. 438/2016)
DECIZIE nr. 191 din 7 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (6) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 13 iunie 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu drăgănescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 şi art. 41 alin. (5) din legea nr. 165/2013 privind măsurile ...
Monitorul Oficial 433 din 09 Iunie 2016 (M. Of. 433/2016)
DECIZIE nr. 130 din 10 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi şi lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 9 iunie 2016
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu drăgănescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de sanda maria ioana bossy în dosarul nr. 20.508/3/2012 al tribunalului bucureşti - secţia a iii-a civilă şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 863d/2015.2. la apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. magistratul-asistent referă că uniunea mondială a românilor liberi înregistrată la strasbourg a depus la ...
Monitorul Oficial 402 din 27 Mai 2016 (M. Of. 402/2016)
ORDIN nr. 694 din 8 aprilie 2016 pentru aprobarea Metodologiei privind scoaterea definitivă, ocuparea temporară şi schimbul de terenuri şi de calcul al obligaţiilor băneşti EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 27 mai 2016
Având în vedere referatul de aprobare nr. 162.855/di din 29 februarie 2016 al direcţiei politici şi strategii în silvicultură,în temeiul prevederilor art. 43 din legea nr. 46/2008 - codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului, apelor şi pădurilor,ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite următorul ordin:art. 1se aprobă metodologia privind scoaterea definitivă, ocuparea temporară şi schimbul de terenuri şi de calcul al obligaţiilor băneşti, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2la data intrării în vigoare a prezentului ordin, ordinul ministrului ...
DECIZIE nr. 89 din 23 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 27 mai 2016
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror luminiţa nicolescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 şi art. 41 alin. (5) din legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în românia, excepţie ridicată de otilia oblojan în dosarul nr. 14.809/3/2015 al tribunalului bucureşti - secţia a iii-a civilă. excepţia formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 14.49d/2015.2. la apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse ...
Monitorul Oficial 391 din 23 Mai 2016 (M. Of. 391/2016)
DECIZIE nr. 112 din 3 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 23 mai 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror loredana veisa.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. ...








