Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
raport nr 4 359 din 9 septembrie 2011
Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)
RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011
Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...
Monitorul Oficial 586 bis din 18 August 2011 (M. Of. 586 bis/2011)
GHID din 2 august 2011 de precatica medicala pentru aplicabilitatea neonatologie - alimentatia enterala a nou-nascutului prematur (Anexa nr. 15)*) EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 586 bis din 18 august 2011
_________*) aprobat prin ordinul nr. 1.232 din 2 august 2011, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 586 din 18 august 2011.*t*ministerul sãnãtãţii publice colegiul medicilor asociaţia de neonatologiecomisia consultativã de din românia din româniapediatrie şi neonatologie colecŢia ghiduri clinice pentru neonatologie ghidul 15/revizia 1 4.12.2010*st*publicat de asociaţia de neonatologie din româniaeditor: maria livia ognean(c) asociaţia de neonatologie din românia, 2011grupul de coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajeazã schimbul liber şi punerea la dispoziţie în comun a ...
GHID din 2 august 2011 de practica medicala pentru specialitatea neonatologie - Spalarea mainilor (Anexa nr. 12)*) EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 586 bis din 18 august 2011
---------*) aprobat de ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.232 din 2 august 2011 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 586 din 18 august 2011.*t*ministerul sãnãtãţii publice colegiul medicilor asociaţia de neonatologie comisia consultativã de din românia din românia pediatrie şi neonatologiecolecŢia ghiduri clinice pentru neonatologie ghidul 12/revizia 1 25.07.2010*st*publicat de asociaţia de neonatologie din româniaeditor: maria livia ognean(c) asociaţia de neonatologie din românia, 2011grupul de coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajeazã schimbul liber şi punerea la dispoziţie ...
Monitorul Oficial 728 din 17 Octombrie 2011 (M. Of. 728/2011)
DECIZIE nr. 1.052 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 17 octombrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtordaniela ramona mariţiu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 34/2009 cu ...
Monitorul Oficial 672 din 21 Septembrie 2011 (M. Of. 672/2011)
DECIZIE nr. 691 din 31 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 3 pct. 1 si art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 21 septembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtordaniela ramona mariţiu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ...
Monitorul Oficial 663 din 16 Septembrie 2011 (M. Of. 663/2011)
RAPORT nr. 4.359 din 9 septembrie 2011 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul Social Democrat - Organizatia Judeteana Prahova EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 663 din 16 septembrie 2011
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi ale art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicatã, cu completãrile ulterioare, şi cu planul de control pe anul 2011, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1-8 august 2011 s-a efectuat controlul finanţãrii partidului social democrat - organizaţia judeţeanã prahova pentru anul 2010.i. constatãri:ca urmare a verificãrilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat cã veniturile partidului social democrat - organizaţia judeţeanã prahova au ...
Monitorul Oficial 586 din 18 August 2011 (M. Of. 586/2011)
ORDIN nr. 1.232 din 2 august 2011 privind aprobarea ghidurilor de practica medicala pentru specialitatea neonatologie EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 586 din 18 august 2011
Vãzând referatul de aprobare al direcţiei asistenţã medicalã şi politici publice de sãnãtate nr. cs.a. 7.499 din 30 iunie 2011,având în vedere:- art. 16 alin. (1) lit. g) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- art. 7 lit. c) din anexa nr. 1a "regulament de organizare şi funcţionare al comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii" la ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 326/2009 privind înfiinţarea comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii şi a comisiei naţionale de transparenţã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi ...
Monitorul Oficial 505 din 15 Iulie 2011 (M. Of. 505/2011)
CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (*republicat*) (LEGE nr. 287/2009) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL I nr. 505 din 15 iulie 2011
──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...
LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009*) (*republicată*) privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 15 iulie 2011
──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...
Monitorul Oficial 354 din 20 Mai 2011 (M. Of. 354/2011)
HOTARARE nr. 472 din 11 mai 2011 pentru aprobarea hotararilor cuprinse in Protocolul sesiunii a XXII-a a Comisiei hidrotehnice romano-ungare, semnat la Gyula la 4 martie 2011, pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Ungare privind colaborarea pentru protectia si utilizarea durabila a apelor de frontiera, semnat la Budapesta la 15 septembrie 2003 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 354 din 20 mai 2011
Având în vedere prevederile art. 10 paragraful 5 din acordul dintre guvernul româniei şi guvernul republicii ungare privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilã a apelor de frontierã, semnat la budapesta la 15 septembrie 2003, aprobat prin hotãrârea guvernului nr. 577/2004,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unicse aprobã hotãrârile cuprinse în protocolul sesiunii a xxii-a a comisiei hidrotehnice româno-ungare, semnat la gyula la 4 martie 2011, pentru aplicarea acordului dintre guvernul româniei şi guvernul republicii ungare privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilã a ...








