Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
protocol din 12 octombrie 2011
Monitorul Oficial 1016 din 19 Octombrie 2022 (M. Of. 1016/2022)
HOTĂRÂRE nr. 1.213 din 5 octombrie 2022 privind actualizarea valorii de inventar a imobilului 752 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, actualizarea valorilor de inventar şi a descrierii tehnice a unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi în concesiunea Societăţii Naţionale "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A., schimbarea titularilor dreptului de administrare asupra unor părţi din acestea şi modificarea anexelor nr. 4 şi 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1016 din 19 octombrie 2022
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi al art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1), art. 868 şi 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului 752 cu ...
Monitorul Oficial 1014 din 19 Octombrie 2022 (M. Of. 1014/2022)
GHID DE FINANŢARE din 3 octombrie 2022 a Programului privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi/sau hibrid plug-in în localităţi, prin instalarea de staţii de reîncărcare cu putere normală EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1014 din 19 octombrie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 2.595 din 3 octombrie 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1014 din 19 octombrie 2022.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1ghidul de finanţare(1) ghidul de finanţare, denumit în continuare ghid, constituie un suport informativ, având rolul de a furniza informaţii esenţiale privind derularea programului privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi/sau hibrid plug-in în localităţi, prin instalarea de staţii de reîncărcare cu putere normală, denumit în continuare program.(2) ghidul conţine dispoziţii privind:a) obiectivul, scopul şi indicatorii de performanţă ai programului;b) categoriile de beneficiari şi eligibilitatea solicitantului, a proiectului propus şi a ...
Monitorul Oficial 1012 bis din 18 Octombrie 2022 (M. Of. 1012 bis/2022)
PROCEDURĂ din 17 octombrie 2022 de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului EMITENT: Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1012 bis din 18 octombrie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 1705 din 17 octombrie 2022 publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1012 din 18 octombrie 2022.──────────1. obiectivul programului1.1. programul naţional pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, denumit în continuare programul, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul antreprenoriatului şi turismului (mat), prin direcţia generală antreprenoriat şi programe de finanţare şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovarea exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu ...
PROCEDURĂ din 17 octombrie 2022 de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului pentru organizarea Târgului întreprinderilor Mici şi Mijlocii - TIMM 2022 EMITENT: Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1012 bis din 18 octombrie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.704 din 17 octombrie 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1012 din 18 octombrie 2022.──────────1. obiectivul programului1.1. programul pentru organizarea târgului Întreprinderilor mici şi mijlocii, denumit în continuare programul, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul antreprenoriatului şi turismului (mat), prin direcţia generală antreprenoriat şi programe de finanţare şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovarea exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 1005 din 18 Octombrie 2022 (M. Of. 1005/2022)
HOTĂRÂRE nr. 1.231 din 5 octombrie 2022 privind scăderea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unei suprafeţe de teren de 10,2234 ha aflată în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, ca urmare a restituirii acesteia către persoane îndreptăţite, precum şi trecerea unei suprafeţe de 5,094 ha teren cu destinaţie agricolă din domeniul public al statului în domeniul privat al statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1005 din 18 octombrie 2022
Având în vedere sentinţa civilă nr. 2.766 din 26.03.2013, pronunţată de judecătoria bacău în dosarul nr. 12.749/180/2012, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 119 din 14.02.2014, pronunţată de tribunalul bacău, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 6 alin. (5) din legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în românia, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 288 alin. (1) şi (2), art. 299, art. 361 alin. (1), (3) şi (4) şi art. 362 alin. (1) şi (3) din ordonanţa ...
Monitorul Oficial 977 din 07 Octombrie 2022 (M. Of. 977/2022)
PROTOCOL din 24 iunie 2022 Sesiunii Comisiei româno-sârbe pentru gospodărirea durabilă a apelor transfrontaliere EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 977 din 7 octombrie 2022
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 1.195 din 29 septembrie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 977 din 7 octombrie 2022.──────────comisia româno-sârbă pentru gospodărirea durabilă a apelor transfrontaliere (denumită în continuare comisia) a fost înfiinţată în conformitate cu articolul 17 al acordului dintre guvernul româniei şi guvernul republicii serbia privind cooperarea în domeniul gospodăririi durabile a apelor transfrontaliere (denumit în continuare acord), semnat la bucureşti la 5 iunie 2019, intrat în vigoare la 11 septembrie 2020, după ultima notificare de informare privind îndeplinirea demersurilor interne legislative ale celor două părţi.comisia este continuatoarea din punct de vedere juridic a comisiei hidrotehnice româno-iugoslave ...
Monitorul Oficial 969 bis din 05 Octombrie 2022 (M. Of. 969 bis/2022)
PLAN NAŢIONAL din 29 septembrie 2022 de cercetare, dezvoltare şi inovare 2022- 2027 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 969 bis din 5 octombrie 2022
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 1.188 din 29 septembrie 2022, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 969 din 5 octombrie 2022.──────────lista acronimeloralfred - demonstrator european avansat de reactor rapid cu plumb (advanced lead fast reactor european demonstrator);cd - cercetare-dezvoltare;cdi - cercetare, dezvoltare şi inovare;ce - comisia europeană;cern - organizaţia europeană pentru cercetare nucleară (organisation europeenne pour la recherche nucleaire);cost - cooperare europeană în Ştiinţă şi tehnologie (european cooperation in science and technology);cric - comitetul român pentru infrastructuri de cercetare;crm - sistem de gestiune a relaţiei cu clienţii reprezintă un set de strategii, politici şi tehnologii destinate atragerii, reţinerii ...
Monitorul Oficial 968 din 05 Octombrie 2022 (M. Of. 968/2022)
ORDIN nr. 5.439 din 26 septembrie 2022 privind organizarea, desfăşurarea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional şi în învăţământul dual pentru anul şcolar 2023-2024 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 968 din 5 octombrie 2022
Având în vedere:- prevederile art. 25 alin. (6), art. 63 alin. (1) lit. e), alin. (3^2) şi (3^3), art. 76 şi ale art. 94 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. ii din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 69/2022 pentru modificarea şi completarea legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi prorogarea unor termene;– prevederile regulamentului (ue) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a directivei 95/46/ce (regulamentul general privind protecţia datelor);– prevederile ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi ...
Monitorul Oficial 867 bis din 02 Septembrie 2022 (M. Of. 867 bis/2022)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 31 august 2022 privind sistemele de transport inteligente pentru perioada 2022-2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 867 bis din 2 septembrie 2022
──────────aprobată prin hotĂrÂrea guvernului nr. 1.086 din 31 august 2022, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 867 din 2 septembrie 2022.────────── (a se vedea imaginea asociată) cuprinsi. introducereii. viziune şi misiuneiii. priorităţile, politicile şi cadrul legal existentiv. analiza contextului şi definirea problemeloriv.1. contextul elaborării şi implementării strategiei stiiv.2. principalele probleme identificateiv.3. analiza swotv. integrare, interoperabilitate şi vehicule autonomev.1. integrare strategicăv.2. integrare multimodalăv.3. integrare cu zonele urbanev.4. interoperabilitatev.5. vehicule autonomevi. obiective generale şi specificevi.1. obiectivul generalvi.2. obiective specificevii. programe şi direcţii de acţiunevii.1. programevii.2. direcţii de acţiune şi acţiuni specificeviii. rezultate aşteptateix. indicatori de performanţăix.1. indicatori pentru mobilitate şi ...
Monitorul Oficial 865 din 02 Septembrie 2022 (M. Of. 865/2022)
DECIZIA nr. 305 din 18 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin articolul unic pct. 4 din Legea nr. 111/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a dispoziţiilor art. 1 şi ale art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru modificarea alin. (6) al art. 21 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 865 din 2 septembrie 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...








