Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
proiectul din 22 decembrie 2005
Monitorul Oficial 374 din 25 Iunie 2013 (M. Of. 374/2013)
SCHEMA DE AJUTOR DE MINIMIS din 18 iunie 2013 "Implementarea strategiilor de dezvoltare locala si a proiectelor de cooperare" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 25 iunie 2013
Cap. i dispoziţii generaleart. 1 prin prezenta schemă se acordă un ajutor de minimis transparent beneficiarilor eligibili conform fişelor tehnice ale măsurilor 41 "implementarea strategiilor de dezvoltare locală" şi 421 "implementarea proiectelor de cooperare" din programul naţional de dezvoltare rurală (pndr), cu respectarea prevederilor art. 64 din regulamentul (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr).art. 2 (1) În cadrul prezentei scheme, acordarea de alocări financiare nerambursabile destinate beneficiarilor se face cu respectarea criteriilor prevăzute în regulamentul (ce) nr. 1.998/2006 al ...
ORDIN nr. 512 din 18 iunie 2013 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Implementarea strategiilor de dezvoltare locala si a proiectelor de cooperare" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 25 iunie 2013
Având în vedere referatul de aprobare nr. 63.137 din 23 aprilie 2013, întocmit de direcţia generală dezvoltare rurală - autoritatea de management pentru programul naţional de dezvoltare rurală (pndr), în conformitate cu prevederile regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi ale anexei nr. ii la regulamentul (ce) nr. 1.974/2006 al comisiei din 15 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul ...
Monitorul Oficial 364 din 19 Iunie 2013 (M. Of. 364/2013)
HOTARARE nr. 365 din 12 iunie 2013 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti lucrarii de interventii "Consolidare si reparatii pod pe DN15, km 358 + 315, peste paraul Bistricioara la Garleni", judetul Bacau EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 364 din 19 iunie 2013
În conformitate cu art. 11 lit. d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea companiei naţionale de autostrăzi şi drumuri naţionale din românia - s.a. prin reorganizarea regiei autonome "administraţia naţională a drumurilor din românia", aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi lucrării de intervenţii "consolidare şi reparaţii pod pe dn15, km 358 + 315, peste pârâul bistricioara ...
HOTARARE nr. 363 din 12 iunie 2013 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti lucrarilor de interventii "Reparatii pod pe DN 1, km 115 + 347, peste torent la Posada", judetul Prahova EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 364 din 19 iunie 2013
În conformitate cu art. 11 lit. d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea companiei naţionale de autostrăzi şi drumuri naţionale din românia - s.a. prin reorganizarea regiei autonome "administraţia naţională a drumurilor din românia", aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi lucrărilor de intervenţii "reparaţii pod pe dn 1, km 115 + 347, peste torent la posada", ...
Monitorul Oficial 359 din 17 Iunie 2013 (M. Of. 359/2013)
DECIZIE nr. 232 din 10 mai 2013 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 17 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorbenke karoly - magistrat-asistent-şefi. pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada ...
Monitorul Oficial 348 din 13 Iunie 2013 (M. Of. 348/2013)
HOTARARE nr. 322 din 29 mai 2013 privind restrictiile de utilizare a anumitor substante periculoase in echipamentele electrice si electronice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 348 din 13 iunie 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. ii din ordonanţa guvernului nr. 8/2012 pentru modificarea ordonanţei guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicare unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 prezenta hotărâre stabileşte norme privind restricţiile de utilizare a anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice, denumite în continuare eee, contribuind astfel la protecţia sănătăţii umane şi a mediului, inclusiv la recuperarea şi eliminarea ecologică a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.art. 2 (1) prezenta hotărâre se aplică categoriilor de eee prevăzute în ...
Monitorul Oficial 332 din 07 Iunie 2013 (M. Of. 332/2013)
HOTARARE nr. 317 din 29 mai 2013 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti lucrarilor de interventii "Refacere aparari de mal, drenuri, ancoraje pe DN 15B km 17 + 250 - km 17 + 450", judetul Neamt EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 332 din 7 iunie 2013 Emitent GUVERNUL ROMANIEI
În conformitate cu art. 11 lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea companiei naţionale de autostrăzi şi drumuri naţionale din românia - s.a. prin reorganizarea regiei autonome "administraţia naţională a drumurilor din românia", aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi lucrărilor de intervenţii "refacere apărări de mal, drenuri, ancoraje pe dn 15b km ...
Monitorul Oficial 327 din 05 Iunie 2013 (M. Of. 327/2013)
HOTARARE nr. 313 din 29 mai 2013 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii "Consolidare si amenajare DN 7A km 86+601 - km 105+120", judetul Hunedoara EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 5 iunie 2013
În conformitate cu art. 11 lit. d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea companiei naţionale de autostrăzi şi drumuri naţionale din românia - s.a. prin reorganizarea regiei autonome "administraţia naţională a drumurilor din românia", aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "consolidare şi amenajare dn 7a km 86 + ...
HOTARARE nr. 312 din 29 mai 2013 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii "Consolidare si amenajare scurgere ape DN 55 km 4 + 400-71 + 100", judetul Dolj EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 5 iunie 2013
În conformitate cu art. 11 lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea companiei naţionale de autostrăzi şi drumuri naţionale din românia - s.a. prin reorganizarea regiei autonome "administraţia naţională a drumurilor din românia", aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "consolidare şi amenajare scurgere ape dn ...
Monitorul Oficial 326 din 05 Iunie 2013 (M. Of. 326/2013)
HOTARARE nr. 295 din 21 mai 2013 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti lucrarii de interventii "Consolidare versant, refacere podet pe DN 11A km 59 + 440", judetul Bacau EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 326 din 5 iunie 2013
În conformitate cu art. 11 lit. d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea companiei naţionale de autostrăzi şi drumuri naţionale din românia - s.a. prin reorganizarea regiei autonome "administraţia naţională a drumurilor din românia", aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi lucrării de intervenţii "consolidare versant, refacere podeţ pe dn 11a km 59 + 440", judeţul bacău, ...








