Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   SCHEMA DE AJUTOR DE MINIMIS din 18 iunie 2013  Twitter Facebook
Cautare document

SCHEMA DE AJUTOR DE MINIMIS din 18 iunie 2013 "Implementarea strategiilor de dezvoltare locala si a proiectelor de cooperare"

EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 25 iunie 2013

    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    Prin prezenta schemă se acordă un ajutor de minimis transparent beneficiarilor eligibili conform fişelor tehnice ale măsurilor 41 "Implementarea strategiilor de dezvoltare locală" şi 421 "Implementarea proiectelor de cooperare" din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), cu respectarea prevederilor art. 64 din Regulamentul (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
    ART. 2
    (1) În cadrul prezentei scheme, acordarea de alocări financiare nerambursabile destinate beneficiarilor se face cu respectarea criteriilor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratatul ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 379 din 28 decembrie 2006, denumit în continuare Regulament.
    (2) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Autoritatea de management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (AM-PNDR), este autoritatea responsabilă pentru această schemă, iar implementarea prezentei scheme se asigură prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) şi grupurile de acţiune locală (GAL).
    ART. 3
    În sensul prezentei scheme, următorii termeni se definesc astfel:
    a) întreprindere - entitate implicată într-o activitate economică, indiferent de forma juridică a acesteia şi de modul de finanţare, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 364/2004 al Comsiei din 25 februarie 2004 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 70/2001 privind extinderea sferei de aplicare a acestuia la ajutoarele pentru cercetare şi dezvoltare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 63 din 28 februarie 2004;
    b) întreprinderi în dificultate, în sensul prevederilor Comunicării Comisiei "Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în aflate dificultate"*1), reprezintă:
___________
    *1) Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 244 din 1 octombrie 2004, p. 2.

     (i) societatea cu răspundere limitată, când se constată pierderea a mai mult de jumătate din capitalul social şi a mai mult de un sfert din capital în ultimele 12 luni;
     (ii) societatea în care cel puţin o parte din asociaţi răspunde nelimitat de datoriile întreprinderii, atunci când s-a pierdut mai mult de jumătate din capitalul propriu, aşa cum reiese din evidenţele contabile ale societăţii, şi când mai mult de un sfert din acest capital s-a pierdut în decursul ultimelor 12 luni;
     (iii) orice întreprindere, indiferent de forma juridică, care întruneşte condiţiile pentru a fi supusă unei proceduri prevăzute de legislaţia privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.
    Chiar în cazul în care niciuna dintre condiţiile prevăzute la pct. (i), (ii) sau (iii) nu este îndeplinită, o firmă este considerată în dificultate când prezintă simultan următoarele simptome: cifra de afaceri este în scădere, înregistrează pierderi, acumulează datorii, scade fluxul de numerar;
    c) Programul Naţional de Dezvoltare Rurală - documentul programatic în baza căruia, potrivit Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 , vor fi accesate sumele alocate pentru România pentru perioada de programare 2007-2013, denumit în continuare PNDR;
    d) Ghidul solicitantului - set de instrucţiuni cu privire la evaluarea, selectarea, contractarea şi plata proiectelor, elaborat pentru fiecare măsură din PNDR, disponibil la nivel local şi central şi pe site-ul APDRP şi MADR;
    e) grup de acţiune locală - GAL - parteneriat local constituit din diverşi reprezentanţi ai sectorului public, privat şi ai societăţii civile, selectat;
    f) fişa tehnică a măsurii - mijlocul prin care se implementează o prioritate, asigurând cadrul cofinanţării proiectelor atât din FEADR, cât şi din bugetul naţional;
    g) produsele agricole - produsele enumerate în anexa I la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cu excepţia produselor pescăreşti şi de acvacultură, reglementate de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură, a produselor clasificate la codurile NC 4502, 4503 şi 4504 (articole din plută) şi a produselor care imită sau înlocuiesc laptele şi produsele lactate, menţionate în Regulamentul CE nr. 1.234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole ("Regulamentul unic OCP");
    h) transformarea produselor agricole - reprezintă orice operaţiune efectuată asupra unui produs agricol, care are drept rezultat un produs care este, de asemenea, un produs agricol, cu excepţia activităţilor realizate în exploataţii agricole, necesare pentru pregătirea unui produs animal sau vegetal pentru prima vânzare;
    i) comercializarea produselor agricole - deţinerea sau expunerea unui produs agricol în vederea vânzării, a punerii în vânzare, a livrării sau a oricărei altei forme de introducere pe piaţă, cu excepţia primei vânzări de către un producător primar către revânzători sau operatori şi a oricărei altei activităţi de pregătire a produsului pentru această primă vânzare; o vânzare efectuată de un producător primar către consumatorii finali este considerată comercializare în cazul în care aceasta are loc în locaţii distincte, rezervate în acest scop.

    CAP. II
    Obiectivul schemei de ajutor de minimis

    ART. 4
    Obiectivul general al prezentei scheme este cel din Planul naţional strategic pentru agricultură şi dezvoltare rurală şi vizează implementarea strategiilor şi proiectelor integrate de dezvoltare locală în vederea creşterii competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier, îmbunătăţirii mediului şi a spaţiului rural, creşterii calităţii vieţii şi diversificării activităţilor economice din spaţiul rural, precum şi participarea GAL la proiecte de cooperare.

    CAP. III
    Necesitatea implementării schemei

    ART. 5
    Prin promovarea acestei scheme se are în vedere îndeplinirea obiectivelor celor 3 axe ale PNDR prin intermediul strategiilor integrate de dezvoltare, elaborate de actorii locali, organizaţi în GAL, precum şi implementarea proiectelor de cooperare transnaţională între România şi alte state membre sau/şi interteritorială între GAL-uri şi alte grupuri/parteneriate, care funcţionează după principiul LEADER, sau oricare alte grupuri rurale organizate după metoda LEADER şi recunoscute de statul membru.

    CAP. IV
    Domeniul de aplicare

    ART. 6
    (1) Prezenta schemă se aplică pentru implementarea proiectelor prevăzute în strategia de dezvoltare locală, proprie fiecărui GAL autorizat, în baza cărora au fost selectate de AM-PNDR, precum şi pentru implementarea proiectelor iniţiate de GAL ce vizează acţiuni de cooperare şi care nu au fost cuprinse în strategia de dezvoltare locală.
    (2) Prin această schemă se pot acorda ajutoare de minimis întreprinderilor care activează în toate sectoarele economiei, cu excepţia:
    a) ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele pescuitului şi acvaculturii, reglementate de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 ;
    b) ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în producţia primară de produse agricole, astfel cum sunt enumerate în anexa I la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;
    c) ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în procesarea şi comercializarea produselor agricole, astfel cum sunt enumerate în anexa I la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în următoarele cazuri:
    (i) atunci când valoarea ajutorului este stabilită pe baza preţului sau a cantităţii produselor în cauză, achiziţionate de la producătorii primari sau introduse pe piaţă de întreprinderile în cauză;
    (ii) atunci când ajutorul este condiţionat de transferarea lui parţială sau integrală către producătorii primari;
    d) ajutoarelor destinate activităţilor legate de export către ţări terţe sau către state membre, respectiv ajutoarelor legate direct de cantităţile exportate, ajutoarelor destinate înfiinţării şi funcţionării unei reţele de distribuţie sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;
    e) ajutoarelor subordonate folosirii mărfurilor naţionale în locul celor importate;
    f) ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul cărbunelui, în sensul Regulamentului (CE) nr. 1.407/2002 al Consiliului din 23 iulie 2002 privind ajutorul de stat pentru industria cărbunelui;
    g) ajutoarelor pentru achiziţia de vehicule de transport rutier de mărfuri, acordate întreprinderilor care efectuează transport rutier de mărfuri în numele terţilor.

    CAP. V
    Criterii de eligibilitate privind beneficiarii

    ART. 7
    Beneficiarii ajutorului de minimis acordat prin prezenta schemă respectă următoarele condiţii:
    a) nu sunt "întreprinderi în dificultate" conform Comunicării Comisiei "Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate";
    b) nu au fost obiectul unei decizii a Comisiei Europene de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa integral recuperată;
    c) valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate beneficiarilor pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în curs), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme, nu depăşeşte echivalentul în lei a 200.000 euro. În cazul în care valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi pe o perioadă de 3 ani consecutivi (calculată conform precizărilor anterioare), cumulată cu valoarea alocării financiare ce poate fi acordată în conformitate cu prevederile prezentei scheme, depăşeşte pragul de minimis menţionat mai sus, solicitantul nu poate beneficia de prevederile schemei nici chiar pentru acea fracţiune din ajutor care nu depăşeşte acest plafon. Ajutorul de minimis nu se cumulează cu ajutorul de stat acordat în legătură cu aceleaşi costuri eligibile, în cazul în care o asemenea cumulare ar avea drept rezultat o intensitate a ajutorului care depăşeşte intensitatea ajutorului stabilită pentru condiţiile speciale ale fiecărui caz de un regulament de scutire pe categorii sau de o decizie adoptată de Comisia Europeană;
    d) îndeplinesc condiţiile specifice prevăzute în fişele măsuri 41 şi 421 din cadrul axei LEADER a PNDR, precum şi cele din Ghidul solicitantului pentru accesarea măsurii 41 "Implementarea strategiilor de dezvoltare locală" şi ale Ghidului solicitantului pentru accesarea măsurii 421 "Implementarea proiectelor de cooperare".

    CAP. VI
    Bugetul schemei şi tipul de ajutor

    ART. 8
    (1) Schema de ajutor de minimis se aplică de la data aprobării acesteia până la 30 iunie 2014.
    (2) Plata ajutorului de minimis se efectuează până la 31 decembrie 2015, în limita bugetului alocat pentru aceasta.
    (3) Bugetul maxim estimat al schemei de ajutor de minimis este de:
    a) 182.888.790 euro sprijinul public nerambursabil aferent componentei 413 "Calitatea vieţii şi diversificarea economiei rurale" de la măsura 41 "Implementarea strategiilor de dezvoltare locală";
    b) 8.879.074 euro sprijinul public nerambursabil aferent măsurii 421 "Implementarea proiectelor de cooperare".
    (4) Numărul maxim estimat al beneficiarilor de sprijin financiar în cadrul acestei scheme este de 2.600 aferent măsurii 41 şi de 302 aferent măsurii 421.
    (5) În cazul în care legislaţia Uniunii Europene în domeniul acordării ajutoarelor de minimis se modifică, prevederile prezentei scheme de ajutor de minimis vor fi modificate corespunzător.
    ART. 9
    Sprijinul nerambursabil este acordat pentru implementarea strategiilor de dezvoltare locală şi proiectelor de cooperare. Proiectele ce vor fi implementate prin axa LEADER, respectiv prin măsura 41 şi măsura 421 sunt proiecte mici care vor trebui să respecte un plafon de maximum 200.000 euro cofinanţare publică, iar valoarea totală a investiţiei nu va depăşi 400.000 euro.

    CAP. VII
    Procedura de implementare a schemei

    ART. 10
    (1) Pentru a beneficia de ajutorul acordat prin prezenta schemă, solicitantul depune la GAL o cerere de finanţare, în condiţiile şi însoţită de documentele solicitate în ghidurile solicitantului aferente măsurii 41 şi/sau măsurii 421 din PNDR, iar acordarea sprijinului financiar prevăzut în cadrul acestei scheme se face în baza unui contract de finanţare încheiat între APDRP şi beneficiar.
    (2) Pentru contractele aflate în derulare, APDRP va demara procedura de încheiere a actelor adiţionale prin care beneficiarii îşi asumă obligaţia respectării prevederilor prezentei scheme de ajutor de minimis.
    ART. 11
    (1) Cererea de finanţare este însoţită de o declaraţie pe propria răspundere prin care beneficiarul certifică faptul că nu este îndeplinită nicio condiţie pentru a fi considerat "firmă în dificultate", conform Comunicării Comisiei "Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate", potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1.
    (2) APDRP verifică respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (1), potrivit datelor privind situaţia financiară prezentată de beneficiar.
    (3) Solicitantul depune, de asemenea, o declaraţie pe propria răspundere referitoare la ajutoarele de minimis primite conform Regulamentului şi alte ajutoare de stat primite pentru aceleaşi cheltuieli eligibile, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2. APDRP are obligaţia de a verifica respectarea regulii de minimis.
    (4) GAL şi APDRP au obligaţia de a verifica îndeplinirea tuturor condiţiilor de eligibilitate, atât cele referitoare la solicitant, cât şi cele referitoare la proiectul finanţat.
    (5) Ajutorul de minimis se acordă dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezenta schemă.
    (6) APDRP îşi rezervă dreptul de a nu achita ajutorul de minimis sau de a solicita recuperarea ajutorului de minimis deja acordat, în cazul în care documentele şi informaţiile furnizate de către beneficiar în documentele depuse se dovedesc a fi incorecte şi/sau false.
    ART. 12
    Detalierea modalităţii de derulare a măsurii din prezenta schemă se regăseşte în ghidurile solicitantului aferente măsurii 41 şi/sau măsurii 421 din PNDR, acestea fiind publicate pe site-urile www.madr.ro şi www.apdrp.ro

    CAP. VIII
    Reguli privind raportarea, monitorizarea şi păstrarea evidenţelor ajutoarelor

    ART. 13
    MADR, prin APDRP, în calitate de furnizor al ajutorului de minimis, va informa în scris beneficiarii cu privire la pragul maxim al ajutorului şi caracterul de minimis al acestuia.
    ART. 14
    Monitorizarea, raportarea şi păstrarea evidenţelor ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme se fac în conformitate cu legislaţia comunitară şi cu prevederile Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007*2).
___________
    *2) Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007, a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 28 iunie 2007.

    ART. 15
    (1) APDRP păstrează evidenţa detaliată a ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme pe o durată de 10 ani de la data la care ultima alocare specifică a fost acordată în baza prezentei scheme. Această evidenţă trebuie să conţină informaţii necesare pentru a demonstra respectarea condiţiilor impuse de legislaţia comunitară în domeniul ajutorului de stat, cum sunt: datele de identificare a beneficiarului, valoarea, momentul şi modalitatea acordării ajutorului, originea acestuia, durata, metoda de calcul al ajutoarelor acordate.
    (2) APDRP transmite în timp util la MADR toate informaţiile necesare raportării ajutoarelor de stat către Consiliul Concurenţei/Comisia Europeană.
    ART. 16
    (1) MADR şi APDRP au obligaţia de a supraveghea permanent ajutoarele de minimis acordate, aflate în derulare, şi de a dispune măsurile care se impun în cazul nerespectării condiţiilor impuse prin prezenta schemă sau prin legislaţia naţională ori europeană aplicabilă la momentul respectiv.
    (2) MADR, pe baza datelor şi informaţiilor primite de la APDRP, are obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei, în formatul şi în termenul prevăzute de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007, toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel naţional.
    (3) În cazul în care MADR nu are date definitive privind valoarea ajutorului de stat, acesta va transmite valori estimative.
    (4) MADR va transmite spre informare Consiliului Concurenţei prezenta schemă în termen de 15 zile de la data adoptării acesteia, conform art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007.
    ART. 17
    Beneficiarul are obligaţia de a pune la dispoziţia APDRP/MADR, în formatul şi în termenul solicitate de către acesta, toate datele şi informaţiile necesare în vederea îndeplinirii procedurilor de raportare şi monitorizare ce revin ca responsabilitate APDRP/MADR.

    CAP. IX
    Dispoziţii finale

    ART. 18
    Textul prezentei scheme de ajutor de minimis este publicat integral pe pagina web a Direcţiei generale dezvoltare rurală - Autoritatea de management pentru PNDR din cadrul MADR, la adresa: http://www.madr.ro/ro/proiecte-de-acte-normative.html
    ART. 19
    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta schemă.


    ANEXA 1
    la schemă

                                      - Model -
    Declaraţie pe propria răspundere cu privire la neîncadrarea în categoria "firme în dificultate"

        (Se completează toate rubricile din formularul-tip în limba română, prin tehnoredactare.)

                                DECLARAŢIE

    1. Date de identificare a solicitantului
    Numele sau denumirea întreprinderii ...................................
    Adresa (domiciliul sau sediul social) ........, cod poştal ............
    Telefon ......... Fax ................
    E-mail ...............................
    Data înregistrării întreprinderii ...................
    Nr. de înmatriculare la oficiul registrului comerţului ................
    Codul de identificare fiscală .........................................
    Codul IBAN în care se solicită transferarea alocaţiei specifice individuale (lei) ....., deschis la Trezoreria ......
    Forma juridică ...........................
    Capitalul social ......... lei, deţinut de:
    - persoane fizice: ....... %;
    - IMM*1): ........ %.
    Obiectul principal de activitate ...................................
    Cod CAEN .......................
    Obiectul secundar de activitate*2) .................................
    Cod CAEN .................
    Numărul mediu scriptic anual de personal (în anul fiscal anterior) ..........
    Cifra de afaceri (conform ultimului bilanţ contabil anual aprobat) ...... lei
    Valoare active totale (conform ultimei situaţii financiare aprobate)*3) ............. lei
    2. O întreprindere este considerată în dificultate dacă se încadrează în unul din cazurile de mai jos (În toate cazurile prezentate, N reprezintă anul anterior depunerii cererii de finanţare, cu exerciţiu financiar complet.).
    A) 1. Pentru societăţile cu răspundere limitată şi societăţile pe acţiuni: capitalul social (CS) scade în anul N faţă de anul N-2 cu mai mult de 50% [CS(N-2) - CS(N) >50%xCS(N-2)] din tabel şi în anul N faţă de anul N-1 cu mai mult de 25% [CS(N-1) - CS(N) > 25%*CS(N-1)] - pct. 1 din tabel.
    2. Pentru societăţile cu răspundere nelimitată (societate în nume colectiv, societate în comandită simplă etc.): total capitaluri (TC) scade în anul N faţă de anul N-2 cu mai mult de 50% [TC(N-2) - TC(N) >50%xTC(N-2)] din tabel şi în anul N faţă de anul N-1 cu mai mult de 25% [TC(N-1) - TC(N) >25%*TC(N-1)] - pct. 2 din tabel.
______________
    *1) IMM sunt definite ca societăţi comerciale cu numărul mediu scriptic de personal până la 249 (inclusiv), raportat în anul anterior, şi care realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situaţii financiare aprobate. Prin active totale se înţelege active imobilizate plus active circulante plus cheltuieli în avans.
    *2) Se completează dacă finanţarea se solicită pentru unul dintre obiectivele secundare de activitate.
    *3) Prin active totale se înţelege active imobilizate plus active circulante plus cheltuieli în avans.


    3. Pentru toate tipurile de întreprinderi, în cazul în care acestea se află în procedură de insolvenţă.
    B) Chiar dacă niciuna din condiţiile de mai sus nu se îndeplineşte, o firmă este considerată în dificultate dacă sunt îndeplinite simultan condiţiile de mai jos:
    1. Cifra de afaceri (CA) scade în anul N faţă de anul N-2 cu mai mul de 50% [CA(N-2) - CA(N) >50% x CA(N-2)] - pct.3 din tabel.
    2. Datoriile (D) cresc în anul N faţă de anul N-2 cu mai mult de 50% [D(N) - D(N-2) >50% x D(N-2)] - pct. 4 din tabel.
    3. Rezultatul net (pierderea netă) creşte în anul N faţă de anul N-2 cu mai mult de 50% [P(N) - P(N-2) > 50% x P(N-2)] - pct. 5 din tabel.

    Date economico-financiare ale solicitantului


┌───────────────────┬───────────┬───────────┬──────────┬───────────┬───────────┬─────────┬─────────┬───────────────┐
│ Indicator │31 dec. N-2│31 dec. N-1│31 dec. N │Indicator 1│Indicator 2│Indicator│Indicator│Indicator final│
│ │ (lei) │ (lei) │ (lei) │ │ │ │ │ │
├───────────────────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────┬───────┤
│ │ A │ B │ C │ D = A - C │ E = B - C │F=50% x A│G=25% x B│D > F? │E > G? │
├───────────────────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┤
│1. Capital social │Rând 20, │Rând 20, │Rând 20 │ │ │ │ │ Da/Nu │Da/Nu │
│subscris şi vărsat │col. 1 din │col. 2 din │col. 2 din│ │ │ │ │ │ │
│(simultan D > F şi │bilanţ │bilanţ │bilanţ │ │ │ │ │ │ │
│E > G) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┤
│2. Total capitaluri│Rând 34, │Rând 34, │Rând 34, │ │ │ │ │ Da/Nu │Da/Nu │
│ │col. 1 din │col. 2 din │col. 2 din│ │ │ │ │ │ │
│ │bilanţ │bilanţ │bilanţ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┤
│3. Cifra de afaceri│Rând 01, │Rând 01, │Rând 01, │ │ │ │ x │ Da/Nu │ │
│ │col. 1 din │col. 2 din │col. 2 din│ │ │ │ │ │ │
│ │CPP │CPP │CPP │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┤
│ │ │ │D = C - A │ E = C- B │F = 50% x A│G=25% x B│ │ │ │
├───────────────────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┤
│4. Total datorii │Rând 11 + │Rând 11 + │Rând 11 + │ │ │ │ x │ Da/Nu │ │
│ │Rând 14, │Rând 14, │Rând 14, │ │ │ │ │ │ │
│ │col. 1 din │col. 2 din │col. 2 din│ │ │ │ │ │ │
│ │bilanţ │bilanţ │bilanţ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┼───────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┤
│5. Rezultatul │Rând 65, │Rând 65, │Rând 65, │ │ │ │ x │ Da/Nu │ │
│ (pierderea) net/ă │col. 1 din │col. 2 din │col. 2 din│ │ │ │ │ │ │
│ │CPP pt. │CPP pt. │CPP pt. │ │ │ │ │ │ │
│ │pierdere │pierdere │pierdere │ │ │ │ │ │ │
└───────────────────┴───────────┴───────────┴──────────┴───────────┴───────────┴─────────┴─────────┴───────┴───────┘


    Explicaţii:
    a) <Bilanţ> reprezintă formularul de bilanţ prescurtat - Formularul 10 din Situaţiile financiare anuale.
    b) <CPP> reprezintă contul de profit şi pierdere - Formularul 20 din Situaţiile financiare anuale.
    c) Dacă pentru indicatorii prevăzuţi la pct. 3, 4 şi 5 din tabel răspunsurile la întrebările din coloanele "Indicator final" sunt afirmative, atunci întreprinderea este în dificultate; pentru indicatorii prevăzuţi la poziţiile 1 şi 2 răspunsurile din col. D > F şi E > G trebuie să fie afirmative simultan pentru a considera că întreprinderea este în dificultate.
    d) Pentru societăţile care raportează pe bilanţ detaliat, pentru indicatorul Total capitaluri se va avea în vedere rândul 85 col. 1 (2) din bilanţ, pentru indicatorul Total datorii vor avea în vedere rândurile 45 + 56 col. 1(2) din bilanţ.
    În cazul societăţilor care nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi start-up şi totodată nu au 3 exerciţii financiare încheiate, se completează tabelul de mai jos:


┌───────────────────┬───────────┬───────────┬────────────┬───────────┬───────────┬─────────────────┐
│ Indicator │31 dec. N-1│ 31 dec. N │ Indicator 2│ Indicator │ Indicator │ Indicator final │
│ │ (lei) │ (lei) │ │ │ │ │
├───────────────────┼───────────┼───────────┼────────────┼───────────┼───────────┼────────┬────────┤
│ │ B │ C │E = B - C │F = 50% x B│G = 25% x B│ E > F?│ E > G?│
├───────────────────┼───────────┼───────────┼────────────┼───────────┼───────────┼────────┼────────┤
│1. Capital social │Rând 20, │ │ │ │ │ │ │
│subscris şi vărsat │col. 2 │ │ │ │ │ │ │
│(E > G) │din bilanţ │ │ │ x │ │ x │ Da/Nu│
├───────────────────┼───────────┼───────────┼────────────┼───────────┼───────────┼────────┼────────┤
│2. Total capitaluri│Rând 34, │Rând 34, │ │ │ │ │ │
│ │col. 2 │col. 2 │ │ │ │ │ │
│ │din bilanţ │din bilanţ │ │ x │ │ x │ Da/Nu│
├───────────────────┼───────────┼───────────┼────────────┼───────────┼───────────┼────────┼────────┤
│3. Cifra de afaceri│Rând 01, │Rând 01, │ │ │ │ │ │
│ │col. 2 din │col. 2 din │ │ │ │ │ │
│ │CPP │CPP │ │ │ x │ Da/Nu│ │
├───────────────────┼───────────┼───────────┼────────────┼───────────┼───────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ E = C - B │F=50% x B │ - │ │ │
├───────────────────┼───────────┼───────────┼────────────┼───────────┼───────────┼────────┼────────┤
│4. Total datorii │Rând 11 + │Rând 11 + │ │ │ x │ Da/Nu│ │
│ │Rând 14, │Rând 14, │ │ │ │ │ │
│ │col. 2 din │col. 2 din │ │ │ │ │ │
│ │bilanţ │bilanţ │ │ │ │ │ │
├───────────────────┼───────────┼───────────┼────────────┼───────────┼───────────┼────────┼────────┤
│5. Rezultatul │Rând 65, │ │ │ │ x │ Da/Nu│ │
│(pierderea) net/ă │col. 2 din │ │ │ │ │ │ │
│ │CPP pt. │ │ │ │ │ │ │
│ │pierdere │ │ │ │ │ │ │
└───────────────────┴───────────┴───────────┴────────────┴───────────┴───────────┴────────┴────────┘


    Explicaţii:
    Pentru indicatorii prevăzuţi la poziţiile 1 şi 2 răspunsurile din col. E > G trebuie să fie afirmative pentru a considera că întreprinderea este în dificultate; dacă pentru indicatorii prevăzuţi la pct. 3, 4 şi 5 din tabel răspunsurile la întrebările din coloana "Indicator final" (E > F) sunt simultan afirmative, atunci întreprinderea este în dificultate.
    De asemenea, se declară pe propria răspundere următoarele:
    3.1. Nu se află în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, închidere operaţională, dizolvare, lichidare sau administrare specială, nu are activităţile suspendate sau alte situaţii similare reglementate de lege.
    3.2. La data depunerii cererii de finanţare nu înregistrează debite la bugetul de stat, respectiv la bugetele locale sau provenind din neplata contribuţiilor de asigurări sociale, a contribuţiilor de asigurări pentru şomaj, a contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, precum şi a contribuţiilor pentru asigurările sociale de sănătate.
    3.3. Nu a fost emis un ordin de recuperare a unui ajutor de stat ca urmare a unei decizii anterioare, iar acest ordin nu a fost deja executat.
    Subsemnatul (a), ......, identificat (ă) cu B.I./C.I. seria ..... nr. ....., eliberat(ă) de .......... la data de ........, cu domiciliul în localitatea ......, str. ....... nr. ...., bl ...., sc ..., ap. ....., sectorul/judeţul ........, funcţia ......, în calitate de reprezentant legal al întreprinderii ......., declar pe propria răspundere că toate informaţiile furnizate şi consemnate în prezenta cerere sunt corecte şi complete.
    Înţeleg că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informaţiilor în scopul de a obţine avantaje pecuniare este pedepsită conform legii.
    Numele ...........................
    Funcţia ..........................
    Semnătura autorizată şi ştampila solicitantului*4) ...........................
    Data semnării .........................
_______________
    *4) Toate cererile depuse pentru această măsură vor fi semnate de aceeaşi persoană autorizată să reprezinte legal întreprinderea.


    ANEXA 2
    la schemă

                                    - Model -
        Declaraţie pe propria răspundere a solicitantului privind respectarea
         regulii de cumul al ajutoarelor de stat şi al ajutoarelor de minimis

        (Se completează de solicitant, în limba română, prin tehnoredactare.)

                                    DECLARAŢIE

    1. Date de identificare a solicitantului

    Numele sau denumirea întreprinderii ................................
    Adresa (domiciliul sau sediul social) ........, cod poştal .........
    Telefon ....................... Fax ...........
    E-mail ........................................
    Data înregistrării întreprinderii ............
    Nr. de înmatriculare la oficiul registrului comerţului ..................
    Codul de identificare fiscală ...........................................
    Codul IBAN în care se solicită transferarea alocaţiei specifice individuale (lei) ..........., deschis la Trezoreria ................
    Forma juridică ....................................................
    Capitalul social .......................... lei, deţinut de:
    - persoane fizice: ...................................... %;
    - microîntreprindere: ................................... %.
    Cod CAEN al activităţii finanţate prin proiect ..........................
    Numărul mediu scriptic anual de personal (în anul fiscal anterior) .........
    Cifra de afaceri (conform ultimei situaţii financiare anuale) ..................... lei
    Valoarea activelor totale (conform ultimei situaţii financiare anuale)*1) ........... lei

___________
    *1) Active totale sunt elemente patrimoniale (bunurile întreprinderii) formate din: active imobilizate (fixe), active circulante şi financiare.

    2. Date privind ajutoarele de minimis

    │_│ 1. Nu am mai beneficiat de ajutor de minimis din surse locale, naţionale, comunitare sau din alte surse.

    │_│ 2. Am beneficiat de:

    - alte ajutoare de minimis, primite în ultimii 3 ani (ultimii 2 ani fiscali şi anul fiscal curent):


┌────┬─────────────────────┬──────────────────────┬────────────┬──────────┬───────────────────┬─────────┐
│Nr. │ Data contractării │ Costurile eligibile │ Forma │Furnizorul│ Sursa şi actul │ Suma │
│crt.│ajutorului de minimis│care au făcut obiectul│ajutorului │ajutorului│ normativ în baza │acordată │
│ │ (an/lună/zi) │ ajutorului de minimis│de minimis*)│de minimis│căruia a beneficiat│ - euro -│
│ │ │ │ │ │ de finanţare │ │
├────┼─────────────────────┼──────────────────────┼────────────┼──────────┼───────────────────┼─────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │
└────┴─────────────────────┴──────────────────────┴────────────┴──────────┴───────────────────┴─────────┘


_________
    *) Include şi facilităţile privind creditele primite (de exemplu, dobânzi subvenţionate, garanţii bancare etc.).

    Beneficiarul declară că prin cumulul ajutoarelor de minimis prevăzute la pct. 2 cu cele acordate în cadrul Schemei de ajutor de minimis "Implementarea strategiilor de dezvoltare locală şi a proiectelor de cooperare", aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 512/2013, nu se depăşeşte suma de 200.000 euro, respectiv 100.000 euro pentru activităţi din sectorul transportului rutier.
    Beneficiarul declară că va notifica Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) dacă, în perioada de la depunerea proiectului până la publicarea pe site a Raportului de selecţie, a obţinut un ajutor de minimis, în vederea corectării sprijinului primit, în sensul încadrării acestuia în suma şi intensitatea maxime admise.
    Beneficiarul declară că va notifica APDRP dacă, pentru realizarea investiţiei, pe întreaga perioadă de derulare a implementării proiectului va beneficia de alte ajutoare de stat (garanţii, dobânzi subvenţionate etc.) în vederea corectării sprijinului primit, în sensul încadrării acestuia în suma şi intensitatea maxime admise.

    3. Date de identificare a reprezentantului legal

    Subsemnatul (a), ......., identificat(ă) cu B.I./C.I. seria ...... nr. ....., eliberat(ă) de ...... la data de ......, cu domiciliul în localitatea ......, str. ..... nr. ..., bl. ...., sc. ..., ap. ..., sectorul/judeţul ....., funcţia ......., în calitate de reprezentant legal al întreprinderii ......., declar pe propria răspundere că toate informaţiile furnizate şi consemnate în prezenta cerere sunt corecte şi complete.
    Înţeleg că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informaţiilor în scopul de a obţine avantaje pecuniare este pedepsită conform legii.

    Numele ........................................................

    Funcţia .......................................................

    Semnătura autorizată şi ştampila solicitantului*2) .................

    Data semnării ............................................
____________
    *2) Toate cererile depuse pentru această schemă vor fi semnate de aceeaşi persoană autorizată să reprezinte legal întreprinderea.

                     _________
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice