Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordonan nr 9 din 8 august 2019

‹‹ Pagina 117 din 384

Monitorul Oficial 733 din 09 August 2023 (M. Of. 733/2023)

 HOTĂRÂRE nr. 679 din 3 august 2023 privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Tribunalului Braşov, precum şi transmiterea unei părţi din acesta din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 733 din 9 august 2023

Având în vedere prevederile art. 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001, precum şi dispoziţiile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 361 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi ...

 DECIZIA nr. 303 din 25 mai 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) şi ale art. 314 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi ale art. 321 alin. (1) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 733 din 9 august 2023

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

 DECIZIA nr. 176 din 4 aprilie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 733 din 9 august 2023

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

Monitorul Oficial 732 din 09 August 2023 (M. Of. 732/2023)

 HOTĂRÂREA din 30 august 2022 în Cauza Tuşă împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 732 din 9 august 2023

(cererea nr. 21.854/18)strasbourgdefinitivă la 30 ianuarie 2023 ┌──────────────────────────────────────┐│art. 8 • obligaţii pozitive • ││ineficacitatea tuturor procedurilor de││care dispunea reclamanta care invoca ││un malpraxis pentru extirparea unui ││sân de către un chirurg ca urmare a ││diagnosticului eronat de cancer pus de││un oncolog • utilizarea completă a ││tuturor procedurilor pentru a ││clarifica situaţia factuală şi pentru ││a obţine repararea prejudiciului • ││proceduri care au condus la rezultate ││divergente • mecanism juridic lent ...

Monitorul Oficial 731 din 09 August 2023 (M. Of. 731/2023)

 DECIZIA nr. 235 din 27 aprilie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (2) şi (3) şi ale art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 731 din 9 august 2023

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

Monitorul Oficial 729 din 08 August 2023 (M. Of. 729/2023)

 ORDIN nr. 317 din 4 august 2023 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 80/2023 privind criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condiţiile şi modul de implementare a intevenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-c) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanţate din Fondul european de garantare agricolă şi de la bugetul de stat EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 729 din 8 august 2023

Văzând referatul de aprobare al direcţiei generale dezvoltare rurală şi al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură nr. 192.090 din 3.08.2023,având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea legii fondului funciar nr. 18/1991, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 86/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor:- art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi ...

Monitorul Oficial 727 din 07 August 2023 (M. Of. 727/2023)

 DECIZIA nr. 289 din 25 mai 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (7^1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, a dispoziţiilor art. 21 alin. (11) din aceeaşi lege, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi a Legii nr. 153/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 727 din 7 august 2023

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

Monitorul Oficial 726 din 07 August 2023 (M. Of. 726/2023)

 HOTĂRÂRE nr. 661 din 3 august 2023 privind modificarea codului de clasificaţie, actualizarea denumirii, descrierii tehnice şi/sau a valorilor de inventar, după caz, ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Direcţiei pentru Agricultură Judeţene Bacău şi a Direcţiei pentru Agricultură Judeţene Suceava, instituţii subordonate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 726 din 7 august 2023

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 2 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă modificarea codului de clasificaţie, actualizarea denumirii, descrierii ...

Monitorul Oficial 724 din 07 August 2023 (M. Of. 724/2023)

 DECIZIA nr. 14 din 26 iunie 2023 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale art. 180 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, forma în vigoare până la data de 31 august 2015 - data republicării legii EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 724 din 7 august 2023

Dosar nr. 1.305/1/2023 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│mariana │- preşedintele secţiei ││constantinescu│de contencios ││ ...

Monitorul Oficial 725 din 07 August 2023 (M. Of. 725/2023)

 DECIZIA nr. 181 din 4 aprilie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) şi ale art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 725 din 7 august 2023

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

‹‹ Pagina 117 din 384
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016