Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr m 16 din 4 februarie 2012
Monitorul Oficial 171 din 28 Februarie 2023 (M. Of. 171/2023)
ORDIN nr. 54 din 9 februarie 2023 pentru punerea în aplicare a normelor privind condiţionalitatea în cadrul intervenţiilor sub formă de plăţi directe şi al unor intervenţii şi măsuri pentru dezvoltare rurală, începând cu anul de cerere 2023 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 171 din 28 februarie 2023
Văzând referatul de aprobare nr. 220.850 din 3.02.2023 al direcţiei generale politici agricole din cadrul ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale,în conformitate cu prevederile regulamentului (ue) 2021/2.115 al parlamentului european şi al consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice pac) şi finanţate de fondul european de garantare agricolă (fega) şi de fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentelor (ue) nr. 1.305/2013 şi (ue) nr. 1.307/2013, în ceea ce priveşte condiţionalitatea, ale regulamentului (ue) 2021/2.116 ...
Monitorul Oficial 168 din 28 Februarie 2023 (M. Of. 168/2023)
ORDIN nr. 80 din 27 februarie 2023 privind criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condiţiile şi modul de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-c) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanţate din Fondul european de garantare agricolă şi de la bugetul de stat EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 168 din 28 februarie 2023
Văzând referatul de aprobare al direcţiei generale politici agricole şi al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură nr. 221.106 din 24.02.2023,având în vedere prevederile:- regulamentului (ue) 2021/2.115 al parlamentului european şi al consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice pac) şi finanţate de fondul european de garantare agricolă (fega) şi de fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentelor (ue) nr. 1.305/2013 şi (ue) nr. 1.307/2013;– regulamentului (ue) 2021/2.116 al parlamentului ...
Monitorul Oficial 164 din 27 Februarie 2023 (M. Of. 164/2023)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 22 februarie 2023 Listarea la bursă a întreprinderilor EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 164 din 27 februarie 2023
──────────aprobată prin ordinul nr. 348 din 22 februarie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr, 164 din 27 februarie 2023.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezentul ordin instituie o schemă de ajutor de minimis transparentă pentru acordarea de sprijin întreprinderilor în vederea listării la bursă, în cadrul planului naţional de redresare şi rezilienţă, componenta c9 (suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare şi inovare), investiţia i3 (scheme de ajutor pentru sectorul privat), măsura 2 (schema de minimis pentru ajutarea firmelor din românia în procesul de listare la bursă).(2) ajutoarele se acordă numai în condiţiile şi criteriile prevăzute în ...
Monitorul Oficial 160 din 24 Februarie 2023 (M. Of. 160/2023)
ORDIN nr. 2.667 din 16 februarie 2023 privind stabilirea procedurii de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2023, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială şi acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din aparatul propriu al Ministerului Culturii şi celui din instituţiile publice aflate în subordinea/coordonarea acestuia EMITENT: Ministerul Culturii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 160 din 24 februarie 2023
Având în vedere prevederile art. 11 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. vi din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,ministrul culturii emite următorul ordin:art. 1prezentul ordin stabileşte procedura de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect:a) acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din aparatul propriu al ministerului culturii şi celui din instituţiile publice aflate în subordinea/coordonarea acestuia, devenite executorii în perioada 1 ...
Monitorul Oficial 157 din 23 Februarie 2023 (M. Of. 157/2023)
DECIZIA nr. 574 din 22 noiembrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 157 din 23 februarie 2023
┌──────────────────┬───────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├──────────────────┼───────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│livia doina ...
Monitorul Oficial 152 din 22 Februarie 2023 (M. Of. 152/2023)
ORDIN nr. 20.250 din 16 februarie 2023 privind aprobarea Direcţiilor de acţiune pentru implementarea serviciului universal în domeniul comunicaţiilor electronice EMITENT: Ministerul Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 152 din 22 februarie 2023
Având în vedere ordinul ministrului cercetării, inovării şi digitalizării nr. 21.364/2022*) privind stabilirea atribuţiilor, responsabilităţilor şi delegarea unor competenţe secretarilor de stat, subsecretarului de stat, secretarului general şi secretarului general adjunct în cadrul ministerului cercetării, inovării şi digitalizării, cu modificările şi completările ulterioare,*) ordinul ministrului cercetării, inovării şi digitalizării nr. 21.364/2022 nu a fost publicat în monitorul oficial al româniei, partea i.luând în considerare:- prevederile art. 4 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin legea nr. 109/2021;– ...
Monitorul Oficial 136 bis din 17 Februarie 2023 (M. Of. 136 bis/2023)
REGLEMENTARE TEHNICĂ din 13 februarie 2023 Normativ privind proiectarea şi verificarea construcţiilor din lemn, indicativ NP 005-2022 EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 136 bis din 17 februarie 2023
──────────aprobată prin ordinul nr. 227 din 13 februarie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 136 din 17 februarie 2023.──────────1. generalităţi1.1. obiect şi domeniu de aplicare1.2. structura codului1.3. definiţii generale1.4. unităţi de măsură1.5. simboluri1.6. documente de referinţă2. cerinţe fundamentale3. cerinţe generale pentru proiectarea structurilor din lemn3.1. generalităţi3.2. cerinţe de proiectare a structurilor din lemn la acţiuni verticale şi orizontale, altele decât acţiunea seismică (gruparea fundamentală)3.3. cerinţe de proiectare a structurilor de lemn la acţiunea seismică3.3.1. condiţii privind comportarea structurală disipativă3.3.2. mecanismul de disipare de energie3.3.2.1. mecanismul de disipare de energie pentru structuri în cadre şi hale3.3.2.1.1. structuri ...
Monitorul Oficial 140 din 20 Februarie 2023 (M. Of. 140/2023)
ORDIN nr. 7 din 17 februarie 2023 privind modificarea şi completarea Regulamentului pentru autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 132/2021 EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 140 din 20 februarie 2023
Având în vedere prevederile art. 119 şi ale art. 121 alin. (1) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (1) lit. e) şi f) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite prezentul ordin.art. iregulamentul pentru autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul gazelor naturale, aprobat prin ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. ...
ORDIN nr. 953 din 8 februarie 2023 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 140 din 20 februarie 2023
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor emite următorul ordin:art. ianexa nr. 1 la ordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014 pentru aprobarea normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 28 din 15 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la anexa nr. 1.1 litera b, numărul curent 1 se modifică şi va avea ...
Monitorul Oficial 132 din 16 Februarie 2023 (M. Of. 132/2023)
ORDIN nr. 412 din 14 februarie 2023 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe trimestrul I din anul 2023 al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - ISCTR EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 132 din 16 februarie 2023
Având în vedere referatul direcţiei economice nr. 372/1.821 din 8.02.2023, prin care se propune spre aprobare bugetul de venituri şi cheltuieli pe trimestrul i din anul 2023 al inspectoratului de stat pentru controlul în transportul rutier - isctr,în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. e) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. xxvii din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, ale ordonanţei guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea inspectoratului de stat pentru controlul în transportul rutier, aprobată cu modificări ...