Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 92 din 4 noiembrie 2009
Monitorul Oficial 21 din 09 Ianuarie 2019 (M. Of. 21/2019)
LEGE nr. 362 din 28 decembrie 2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 21 din 9 ianuarie 2019
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1obiect şi scopart. 1prezenta lege stabileşte cadrul juridic şi instituţional, măsurile şi mecanismele necesare în vederea asigurării unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice şi a stimulării cooperării în domeniu.art. 2(1) scopul prezentei legi îl constituie:a) stabilirea cadrului de cooperare la nivel naţional şi de participare la nivel european şi internaţional în domeniul asigurării securităţii reţelelor şi sistemelor informatice;b) desemnarea autorităţii competente la nivel naţional şi a entităţilor de drept public şi privat care deţin competenţe şi responsabilităţi în aplicarea prevederilor prezentei legi, a punctului unic de ...
Monitorul Oficial 2 din 03 Ianuarie 2019 (M. Of. 2/2019)
DECIZIA nr. 874 din 18 decembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv", precum şi a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 2 din 3 ianuarie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 1116 din 29 Decembrie 2018 (M. Of. 1116/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1116 din 29 decembrie 2018
Având în vedere obiectivul asumat prin programul de guvernare de realizare a unei creşteri economice inteligente, sustenabile şi inclusive bazată pe o forţă de muncă calificată şi retribuită conform calificării, ţinând cont că dezvoltarea economică nu este la acelaşi nivel în toate judeţele, decalajele între judeţe fiind în continuare semnificative, ceea ce necesită o realocare a fondurilor publice disponibile către judeţe şi localităţi cu potenţial financiar mai redus,având în vedere potenţialul turistic semnificativ al româniei, atât în scop recreativ, cât şi balnear, luând în considerare prevederile programului de guvernare cu privire la dezvoltarea activităţii şi capacităţii unităţilor turistice cu scopul ...
Monitorul Oficial 1106 din 28 Decembrie 2018 (M. Of. 1106/2018)
LEGE nr. 328 din 21 decembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1106 din 28 decembrie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 262 din 19 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. titlul legii se modifică şi va avea următorul cuprins: "legea serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale"2. la articolul 1, alineatele (1)-(3), partea introductivă şi literele b), c),f), h) şi n)-p) ale alineatului (4), alineatul (5), partea introductivă şi litera a) ale alineatului (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "art. 1(1) prezenta lege stabileşte cadrul juridic şi instituţional unitar, ...
Monitorul Oficial 1076 din 19 Decembrie 2018 (M. Of. 1076/2018)
DECIZIA nr. 538 din 12 septembrie 2018 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între prim-ministrul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1076 din 19 decembrie 2018
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel ...
Monitorul Oficial 1043 din 10 Decembrie 2018 (M. Of. 1043/2018)
LEGE nr. 292 din 3 decembrie 2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1043 din 10 decembrie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generale şi domeniul de aplicareart. 1prezenta lege reglementează evaluarea impactului asupra mediului a proiectelor publice şi private care pot avea efecte semnificative asupra mediului.art. 2În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) acord de mediu - actul administrativ emis de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului prin care sunt stabilite condiţiile şi măsurile pentru protecţia mediului, care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect;b) aprobare de dezvoltare - decizia autorităţii sau autorităţilor competente, care dă dreptul titularului proiectului să realizeze proiectul; aceasta se concretizează în:1. autorizaţia de construire, pentru ...
Monitorul Oficial 1040 din 07 Decembrie 2018 (M. Of. 1040/2018)
REGULAMENT nr. 13 din 19 noiembrie 2018 privind locurile de tranzacţionare EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1040 din 7 decembrie 2018
În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2),art. 2 alin. (1) lit. a) şi d),art. 3 alin. (1) lit. b),art. 5 lit. a),art. 6 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 14 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 66 alin. (2) şi (4),art. 129 alin. (3) şi (7),art. 130,131,133,art. 134 alin. (2) lit. d), art. 135 alin. (6), art. 136 alin. (1),(6) şi (7),art. 137 alin. (1) lit. g), art. 147 alin. (4), precum şi ale art. 280 ...
Monitorul Oficial 1030 din 04 Decembrie 2018 (M. Of. 1030/2018)
ORDIN nr. 185 din 29 noiembrie 2018 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 35/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1030 din 4 decembrie 2018
Văzând referatul de aprobare nr. 2.404 din 7.11.2018, întocmit de direcţia generală sănătatea şi bunăstarea animalelor din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, ţinând cont de prevederile art. 6^3 şi ale art. 10 lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 din hotărârea guvernului nr. 1.156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi ...
Monitorul Oficial 1020 din 29 Noiembrie 2018 (M. Of. 1020/2018)
DECIZIA nr. 633 din 12 octombrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1020 din 29 noiembrie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├───────────────┼──────────────────────┤│mona-maria │- judecător ...
Monitorul Oficial 1011 din 29 Noiembrie 2018 (M. Of. 1011/2018)
ORDIN nr. 3.626 din 19 noiembrie 2018 privind modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 221/2016 pentru aprobarea configuraţiei Codului de accize şi a Nomenclatorului codurilor de produse accizabile armonizate EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1011 din 29 noiembrie 2018
În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,în baza regulamentului de punere în aplicare (ue) 2018/550 al comisiei din 6 aprilie 2018 de modificare a anexei ii la regulamentul (ce) nr. 684/2009 de implementare a directivei 2008/118/ce a consiliului în ceea ce priveşte procedurile informatizate pentru deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. ianexa nr. 2 la ordinul ministrului finanţelor publice nr. 221/2016 pentru aprobarea configuraţiei codului de accize şi a nomenclatorului codurilor de produse accizabile armonizate, publicat în monitorul oficial ...








