Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 91 din 20 iulie 1998
Monitorul Oficial 430 bis din 02 Septembrie 2000 (M. Of. 430 bis/2000)
CODUL din 7 iulie 1995 privind pregătirea, brevetarea/atestarea şi efectuarea serviciului de cart (Codul STCW), adoptat prin Rezoluţia 2 a Actului final al Conferinţei părţilor la Convenţia internaţională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetarea/atestarea şi efectuarea serviciului de cart (STCW 78), la Londra, la 7 iulie 1995*) EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 430 bis din 2 septembrie 2000
──────────conţinut de ordonanŢa nr. 122 din 31 august 2000, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 430 din 2 septembrie 2000.──────────*) traducere partea astandarde obligatorii referitoare la prevederile anexei la convenţia s.t.c.w.introducere1. această parte a codului stcw cuprinde prevederile obligatorii la care se fac referiri specifice în anexa la convenţia internaţională privind standardele de pregătire a navigatorilor, certificare şi efectuare a serviciului de cart, 1978 cu amendamentele adoptate, la care, în cele ce urmează se va face referire prin convenţia stcw. aceste prevederi detaliază standardele minime necesare a fi menţinute de către statele-parte pentru a da convenţiei efect deplin ...
Monitorul Oficial 45 din 26 Ianuarie 2001 (M. Of. 45/2001)
CODUL AERIAN din 22 august 1997 (**republicat**)(*actualizat*) ORDONANTA nr. 29 din 22 august 1997 - republicata - privind Codul aerian civil (actualizat pana la data de 1 septembrie 2011*) EMITENT: GUVERNUL ----------- *) Forma actualizata a acestui act normativ pana la data de 1 septembrie 2011 este realizata de catre Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamt prin includerea tuturor modificarilor si completarilor aduse de catre LEGEA nr. 399 din 27 decembrie 2005; ORDONANTA nr. 19 din 24 august 2011.
Conţinutul acestui act aparţine exclusiv s.c. centrul teritorial de calcul electronic s.a. piatra-neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.**) republicat în temeiul art. iii din legea nr. 130 din 21 iulie 2000, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 355 din 31 iulie 2000, dându-se articolelor şi alineatelor numerotarea corespunzãtoare.ordonanţa guvernului nr. 29 din 22 august 1997 a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 208 din 26 august 1997 şi a fost aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 130/2000.--------------***) titlul codului a fost modificat de ...
ORDONANTA nr. 29 din 22 august 1997 (**republicata**)(*actualizata*) privind Codul aerian civil (actualizata pana la data de 1 septembrie 2011*) EMITENT: GUVERNUL ----------- *) Forma actualizata a acestui act normativ pana la data de 1 septembrie 2011 este realizata de catre Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamt prin includerea tuturor modificarilor si completarilor aduse de catre LEGEA nr. 399 din 27 decembrie 2005; ORDONANTA nr. 19 din 24 august 2011.
Conţinutul acestui act aparţine exclusiv s.c. centrul teritorial de calcul electronic s.a. piatra-neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.**) republicatã în temeiul art. iii din legea nr. 130 din 21 iulie 2000, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 355 din 31 iulie 2000, dându-se articolelor şi alineatelor numerotarea corespunzãtoare.ordonanţa guvernului nr. 29 din 22 august 1997 a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 208 din 26 august 1997 şi a fost aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 130/2000.--------------***) titlul ordonanţei a fost modificat de ...
Monitorul Oficial 51 din 31 Ianuarie 2001 (M. Of. 51/2001)
REGULAMENTUL din 24 februarie 1994 (*republicat*) Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 51 din 31 ianuarie 2001
──────────*) republicat în temeiul art. iv din hotărârea camerei deputaţilor nr. 5 din 12 ianuarie 2001, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 21 din 15 ianuarie 2001, dându-se articolelor o noua numerotare.──────────regulamentul camerei deputaţilor, aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8 din 24 februarie 1994, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 din 25 februarie 1994, a mai fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 112 din 2 iunie 1995 şi nr. 53 din 14 martie 1996.prezentul text republicat include şi modificările şi completările aduse regulamentului, după ultima republicare, prin hotărârile ...
Monitorul Oficial 130 din 15 Martie 2001 (M. Of. 130/2001)
HOTARARE nr. 482 din 25 ianuarie 2001 privind rechizitiile de bunuri si prestarile de servicii in interes public EMITENT: COMISIA CENTRALA DE RECHIZITII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 15 martie 2001
În temeiul prevederilor art. 24 alin. (2) şi (3) din legea nr. 132/1997 privind rechizitiile de bunuri şi prestãrile de servicii în interes public, comisia centrala de rechiziţii a aprobat în şedinţa din 25 ianuarie 2001 lista cuprinzând preţurile unitare pe intreaga ţara, folosite la plata despãgubirilor principalelor bunuri consumptibile rechizitionabile, valabile pentru perioada ianuarie 2001 - ianuarie 2002. dimensionarea propunerilor privind nivelul preţurilor supuse aprobãrii s-a fãcut în baza precizãrilor referitoare la modul în care comisiile mixte de rechiziţii stabilesc anual propuneri privind limitele preţurilor folosite la plata despãgubirilor pentru bunurile consumptibile rechizitionabile şi tarifele ...
Monitorul Oficial 125 din 13 Martie 2001 (M. Of. 125/2001)
ORDIN nr. 47 din 26 februarie 2001 privind lista cuprinzand instalatiile, echipamentele, utilajele si partile acestora, know-how, in valoare de 2.689.846 dolari S.U.A., care se vor achizitiona din import de catre Societatea Comerciala "Termoelectrica" - S.A. EMITENT: MINISTERUL INDUSTRIEI SI RESURSELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 125 din 13 martie 2001
Ministrul finanţelor publice şi ministrul industriei şi resurselor, având în vedere prevederile hotãrârii guvernului nr. 18/2001 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, având în vedere prevederile hotãrârii guvernului nr. 19/2001 privind organizarea şi funcţionarea ministerului industriei şi resurselor, în temeiul prevederilor art. 2 din ordonanta de urgenta a guvernului nr. 195/2000 privind scutirea de la plata taxelor vamale, precum şi a suprataxelor vamale, pentru instalaţii, echipamente, utilaje şi pãrţi ale acestora, know-how, precum şi combustibili energetici care sunt importati prin credite externe contractate cu garanţia statului de ...
ORDIN nr. 342 din 6 martie 2001 privind lista cuprinzand instalatiile, echipamentele, utilajele si partile acestora, know-how, in valoare de 2.689.846 dolari S.U.A., care se vor achizitiona din import de catre Societatea Comerciala "Termoelectrica" - S.A. EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 125 din 13 martie 2001
Ministrul finanţelor publice şi ministrul industriei şi resurselor, având în vedere prevederile hotãrârii guvernului nr. 18/2001 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, având în vedere prevederile hotãrârii guvernului nr. 19/2001 privind organizarea şi funcţionarea ministerului industriei şi resurselor, în temeiul prevederilor art. 2 din ordonanta de urgenta a guvernului nr. 195/2000 privind scutirea de la plata taxelor vamale, precum şi a suprataxelor vamale, pentru instalaţii, echipamente, utilaje şi pãrţi ale acestora, know-how, precum şi combustibili energetici care sunt importati prin credite externe contractate cu garanţia statului de ...
Monitorul Oficial 447 din 11 Septembrie 2000 (M. Of. 447/2000)
DECIZIE nr. 126 din 4 iulie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silita a creantelor bancare neperformante preluate la datoria publica interna EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 447 din 11 septembrie 2000
Ioan muraru - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor nicolae popa - judecãtor lucian stangu - judecãtor florin bucur vasilescu - judecãtor ...
Monitorul Oficial 364 bis din 04 August 2000 (M. Of. 364 bis/2000)
ORDIN nr. 132 din 18 iulie 2000 privind Catalogul oficial al soiurilor (hibrizilor) de plante de cultura din România pentru anul 2000 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 364 bis din 4 august 2000
Ministrul agriculturii şi alimentaţiei,vazand referatul nr. 998 din 16 iunie 2000 al institutului de stat pentru testarea şi Înregistrarea soiurilor,având în vedere prevederile art. 28 lit. f) din legea nr. 75/1995 privind producerea, controlul calităţii, comercializarea şi folosirea seminţelor şi materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante agricole, republicată,în temeiul hotărârii guvernului nr. 6/1999 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi alimentaţiei, cu modificările şi completările ulterioare,emite următorul ordin:art. 1se aprobă catalogul oficial al soiurilor (hibrizilor) de plante de cultura din românia pentru anul 2000.art. 2catalogul oficial al soiurilor (hibrizilor) de plante de cultura din românia pentru anul 2000 cuprinde soiurile ...
Monitorul Oficial 364 din 04 August 2000 (M. Of. 364/2000)
DECIZIE nr. 221*) din 8 mai 2000 privind autorizarea conditionata a operatiunii de concentrare economica EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 364 din 4 august 2000
*) datele cu caracter confidenţial au fost eliminate în scopul publicãrii deciziei în monitorul oficial al româniei. plenul consiliului concurentei, i. în baza: 1. legii concurentei nr. 21/1996 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 88 din 30 aprilie 1996; 2. regulamentului privind autorizarea concentrarilor economice, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 63 bis din 14 aprilie 1997; 3. instrucţiunilor cu privire la definirea pieţei relevante în scopul stabilirii partii substanţiale de piata, publicate în monitorul oficial al româniei, ...