Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 86 din 7 februarie 2011
Monitorul Oficial 802 bis din 14 Noiembrie 2011 (M. Of. 802 bis/2011)
Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)
RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011
Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...
Monitorul Oficial 846 din 29 Noiembrie 2011 (M. Of. 846/2011)
ORDIN nr. 9.129 din 18 noiembrie 2011 privind abilitarea unor birouri vamale si directii judetene si a municipiului Bucuresti pentru accize si operatiuni vamale de a efectua formalitati vamale cu plante, substante si preparate stupefiante si psihotrope EMITENT: AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 29 noiembrie 2011
Ţinând cont de dispoziţiile art. 83 din legea nr. 86/2006 privind codul vamal al româniei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul hotãrârii guvernului nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale a vãmilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,vicepreşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscalã emite urmãtorul ordin:art. 1se abiliteazã sã efectueze formalitãţi vamale cu plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope birourile vamale şi direcţiile judeţene şi a municipiului bucureşti pentru accize şi operaţiuni ...
ORDIN nr. 2.387 din 29 septembrie 2011 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului si dezvoltarii durabile nr. 1.964/2007 privind instituirea regimului de arie naturala protejata a siturilor de importanta comunitara, ca parte integranta a retelei ecologice europene Natura 2000 in Romania EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 29 noiembrie 2011
Având în vedere referatul de aprobare nr. 182.719 din 29 septembrie 2011,ţinând cont de avizele academiei române nr. 3.901 şi nr. 3.902 din 28 septembrie 2011,în baza prevederilor art. 8 alin. (1) lit. c) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sãlbatice, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 49/2011,în temeiul art. 15 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi pãdurilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul mediului şi pãdurilor emite urmãtorul ordin:art. iordinul ministrului mediului şi dezvoltãrii durabile nr. ...
Monitorul Oficial 826 din 22 Noiembrie 2011 (M. Of. 826/2011)
DECIZIE nr. 1.268 din 27 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1-4 si art. 7 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 826 din 22 noiembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-4 şi ...
Monitorul Oficial 802 din 14 Noiembrie 2011 (M. Of. 802/2011)
NORME METODOLOGICE din 28 octombrie 2011 privind utilizarea unor spatii aflate in administrarea Ministerului Administratiei si Internelor EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 802 din 14 noiembrie 2011
Cap. idispoziţii generaleart. 1prezentele norme metodologice reglementeazã modul în care se utilizeazã fondul locativ, unitãţile de cazare, de pregãtire şi spaţiile disponibile aflate în administrarea ministerului administraţiei şi internelor.art. 2termenii utilizaţi în prezentele norme metodologice au sensurile prevãzute în anexa nr. 1.art. 3În funcţie de destinaţie, spaţiile din administrarea ministerului administraţiei şi internelor, în sensul prezentelor norme metodologice, sunt: locuinţe de serviciu, locuinţe de intervenţie, cãmine, complexuri de odihnã şi recreere, unitãţi de pregãtire, precum şi spaţiile disponibile.cap. iifondul locativsecŢiunea 1dispoziţii generale privind fondul locativart. 4fondul locativ al ministerului administraţiei şi internelor din municipiul bucureşti este administrat de cãtre direcţia ...
ORDIN nr. 243 din 28 octombrie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind utilizarea unor spatii aflate in administrarea Ministerului Administratiei si Internelor EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 802 din 14 noiembrie 2011
Având în vedere prevederile legii locuinţei nr. 114/1996, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale hotãrârii guvernului nr. 1.275/2000 privind aprobarea normelor metodologice pentru punerea în aplicare a legii locuinţei nr. 114/1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 241/2001, cu modificãrile ulterioare, ale hotãrârii guvernului nr. 521/1992 privind realizarea, administrarea şi repartizarea fondului de locuinţe pentru ministerul apãrãrii naţionale, ministerul administraţiei şi internelor şi serviciul român de informaţii, cu modificãrile ulterioare, ale hotãrârii ...
Monitorul Oficial 769 din 01 Noiembrie 2011 (M. Of. 769/2011)
METODOLOGIE din 20 octombrie 2011 de stabilire a cotelor anuale de achizitie de certificate verzi EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 769 din 1 noiembrie 2011
Cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1scopart. 1prezenta metodologie de stabilire a cotelor anuale de achiziţie de certificate verzi (denumitã în continuare metodologie) stabileşte:a) modul de calcul al cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi;b) modul de calcul al numãrului de certificate verzi aferente neîndeplinirii cotei obligatorii de achiziţie de certificate verzi pentru anul de analizã de cãtre furnizorii de energie electricã;c) modul de calcul, colectare şi transfer al sumei de bani aferente neîndeplinirii cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi;d) modul de determinare a cotei anuale de energie electricã produsã din surse regenerabile în consumul final brut de energie electricã ...
ORDIN nr. 45 din 20 octombrie 2011 pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a cotelor anuale de achizitie de certificate verzi EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 769 din 1 noiembrie 2011
Având în vedere prevederile art. 9 alin. (9), ale art. 11 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi h) din legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi prevederile art. 4 alin. (8) din legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.428/2009 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, cu completãrile ulterioare,preşedintele autoritãţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite urmãtorul ordin:art. 1 se aprobã metodologia de stabilire ...
Monitorul Oficial 767 din 31 Octombrie 2011 (M. Of. 767/2011)
ORDIN nr. 5.561 din 7 octombrie 2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continua a personalului din invatamantul preuniversitar EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2011
În baza prevederilor art. 242, 243 şi 244 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,în temeiul hotãrârii guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului,ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.art. 1 se aprobã metodologia privind formarea continuã a personalului din învãţãmântul preuniversitar, prevãzutã în anexa*) care face parte integrantã din prezentul ordin.------*) anexa se publicã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 767 bis, care se poate achiziţiona de la centrul pentru relaţii cu publicul al regiei autonome "monitorul oficial", bucureşti, şos. panduri nr. 1.art. 2 la data intrãrii în vigoare a ...