Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 777 din 26 mai 2003
Monitorul Oficial 283 din 20 Mai 2013 (M. Of. 283/2013)
LEGE nr. 159 din 15 mai 2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 20 mai 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. i legea nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 1. - (1) scopul prezentei legi este promovarea măsurilor pentru creşterea performanţei energetice a clădirilor, ţinându-se cont de condiţiile climatice exterioare şi de amplasament, de cerinţele de confort interior, de nivel optim, din punct de vedere al costurilor, al cerinţelor de performanţă energetică, precum şi pentru ameliorarea aspectului urbanistic al localităţilor.(2) creşterea ...
Monitorul Oficial 269 din 14 Mai 2013 (M. Of. 269/2013)
ORDIN nr. 1.817 din 30 aprilie 2013 privind aprobarea Listei cuprinzand indicativele de referinta ale standardelor romane care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru constructii EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI ADMINISTRATIEI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 269 din 14 mai 2013
În temeiul art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 12 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice,viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite prezentul ordin.art. 1 se aprobă lista cuprinzând indicativele de referinţă ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2 prezentul ordin se publică în monitorul oficial al româniei, ...
Monitorul Oficial 233 din 23 Aprilie 2013 (M. Of. 233/2013)
REGULAMENT din 10 aprilie 2013 pentru atestarea verificatorilor de proiecte si a expertilor tehnici pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 233 din 23 aprilie 2013
Cap. idispoziţii generalescopart. 1(1) prezentul regulament stabileşte condiţiile, termenele şi procedurile de acordare, de suspendare şi de retragere a atestatelor pentru persoanele fizice care desfăşoară:a) activităţi de verificare a proiectelor tehnice pentru instalaţiile tehnologice de suprafaţă/conductele de alimentare din amonte aferente producţiei, pentru instalaţiile tehnologice de suprafaţă aferente înmagazinării, pentru obiectivele/sistemele aferente transportului şi/sau distribuţiei de gaze naturale, pentru instalaţiile aferente activităţii de producere/stocare de gaz natural comprimat pentru vehicule (gncv)/biogaz/biometan, precum şi pentru instalaţiile de gaz natural lichefiat (gnl);b) activităţi de expertiză tehnică a proiectelor tehnice şi/sau a instalaţiilor tehnologice de suprafaţă/conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei, a ...
ORDIN nr. 22 din 10 aprilie 2013 privind aprobarea Regulamentului pentru atestarea verificatorilor de proiecte si a expertilor tehnici pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 233 din 23 aprilie 2013
Având în vedere prevederile art. 161 din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (1) lit. h) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite prezentul ordin.art. 1se aprobă regulamentul pentru atestarea verificatorilor de proiecte şi a experţilor tehnici pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2persoanele fizice care desfăşoară activităţi de verificare tehnică şi de ...
Monitorul Oficial 132 din 13 Martie 2013 (M. Of. 132/2013)
ACORD DE SPRIJIN AL PROIECTULUI din 8 iunie 2011 intre Romania si Nabucco Gas Pipeline International GMBH si Nabucco Gas Pipeline Romania - S.R.L. privind sistemul de conducte Nabucco*) EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 132 din 13 martie 2013
--------*) traducere.prezentul acord a fost semnat în oraşul kayseri din turcia la data de 8 iunie 2011 între:românia (statul)şinabucco gas pipeline international gmbh, o companie înfiinţată şi funcţionând conform legilor austriei (compania internaţională nabucco),şinabucco gas pipeline românia - s.r.l., o companie înfiinţată şi funcţionând conform legilor româniei (compania naţională nabucco)(fiecare dintre acestea denumită parte şi împreună părţi).luând în considerare că acest acord de sprijin al proiectului a fost semnat ca o aplicare a acordului dintre republica austria, republica bulgaria, republica ungaria, românia şi republica turcia privind proiectul nabucco, semnat la ankara la 13 iulie 2009,luând în considerare că companiile doresc ...
LEGE nr. 28 din 4 martie 2013 pentru ratificarea Acordului de sprijin al Proiectului dintre Romania si Nabucco Gas Pipeline International GMBH si Nabucco Gas Pipeline Romania - S.R.L. privind sistemul de conducte Nabucco, semnat la Kayseri la 8 iunie 2011 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 132 din 13 martie 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1 se ratifică acordul de sprijin al proiectului dintre românia şi nabucco gas pipeline international gmbh şi nabucco gas pipeline românia - s.r.l. privind sistemul de conducte nabucco, semnat la kayseri la 8 iunie 2011.art. 2 urmărirea şi coordonarea punerii în aplicare a acordului de sprijin al proiectului în numele româniei se efectuează de către ministerul economiei, care îndeplineşte şi funcţia de reprezentant autorizat conform art. 24 alin. (1) din acordul de sprijin al proiectului.această lege a fost adoptată de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia ...
Monitorul Oficial 107 din 22 Februarie 2013 (M. Of. 107/2013)
LEGE nr. 6 din 21 februarie 2013 bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2013 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 107 din 22 februarie 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2013 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetele instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2013.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2013art. 2(1) sinteza bugetului asigurărilor sociale de stat detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în ...
Monitorul Oficial 106 din 22 Februarie 2013 (M. Of. 106/2013)
LEGE nr. 5 din 21 februarie 2013 bugetului de stat pe anul 2013 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 22 februarie 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2013 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2013art. 2(1) sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.(2) bugetul de ...
Monitorul Oficial 791 din 26 Noiembrie 2012 (M. Of. 791/2012)
ORDIN nr. 1.790 din 20 noiembrie 2012 pentru aprobarea modelului si continutului formularului (300) "Decont de taxa pe valoarea adaugata" EMITENT: AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2012
În temeiul art. 12 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 156^2 din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 228 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. 1 se aprobă modelul şi conţinutul formularului (300) "decont de taxă pe valoarea adăugată", cod mfp 14.13.01.02, prevăzut în anexa nr. 1.art. 2 formularul prevăzut la art. 1 ...
Monitorul Oficial 792 din 26 Noiembrie 2012 (M. Of. 792/2012)
ORDIN nr. 1.519 din 19 noiembrie 2012 pentru aprobarea Ghidului privind aplicarea sistemului TVA la incasare EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 26 noiembrie 2012
În baza prevederilor pct. 16^2 alin. (24) din normele metodologice de aplicare a legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite următorul ordin:art. 1se aprobă ghidul privind aplicarea sistemului tva la încasare, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2referirile la codul fiscal din ghidul privind aplicarea sistemului tva la încasare reprezintă referiri la legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu ...








