Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 5 din 2 mai 2007
Monitorul Oficial 187 din 11 Martie 2026 (M. Of. 187/2026)
ORDIN nr. 55 din 15 ianuarie 2026 privind aprobarea modului de acordare a avizelor medicale pentru încadrarea şi menţinerea într-o funcţie didactică, didactică auxiliară sau administrativă, precum şi într-o funcţie de conducere, de îndrumare şi control în învăţământul preuniversitar EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 187 din 11 martie 2026
Văzând referatul de aprobare al direcţiei generale asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul ministerului sănătăţii nr. 55r din 15.01.2026,având în vedere prevederile art. 168 alin. (1) - (5) din legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei şi cercetării, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii şi ministrul educaţiei şi cercetării, interimar, emit prezentul ordin.art. 1(1) Înscrierea la concursul pentru ...
Monitorul Oficial 179 din 09 Martie 2026 (M. Of. 179/2026)
ORDIN nr. 355 din 25 februarie 2026 pentru aprobarea relocării unui cuib de barză (Ciconia ciconia) de pe raza comunei Dichiseni, judeţul Călăraşi EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 179 din 9 martie 2026
Având în vedere referatul de aprobare nr. db/141.783 din 20.02.2026 al direcţiei biodiversitate,ţinând seama de avizul academiei române nr. 374 din 3.10.2025,luând în considerare prevederile art. 1 alin. (1) lit. c) din procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecţie a speciilor de floră şi faună sălbatice, aprobată prin ordinul ministrului mediului şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 203/14/2009,în temeiul prevederilor art. 38 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin legea ...
ORDIN nr. 354 din 25 februarie 2026 pentru aprobarea relocării unui cuib de barză (Ciconia ciconia) de pe raza comunei Gârbău, judeţul Cluj EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 179 din 9 martie 2026
Având în vedere referatul de aprobare nr. db/141.666 din 20.02.2026 al direcţiei biodiversitate,ţinând seama de avizul academiei române nr. 375 din 3.10.2025,luând în considerare prevederile art. 1 alin. (1) lit. c) din procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecţie a speciilor de floră şi faună sălbatice, aprobată prin ordinul ministrului mediului şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 203/14/2009,în temeiul prevederilor art. 38 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin legea ...
Monitorul Oficial 173 din 06 Martie 2026 (M. Of. 173/2026)
ORDIN nr. 293 din 5 martie 2026 privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi prin subunităţile poştale din reţeaua Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A. şi în mediul online utilizând platforma ghiseul.ro, în cadrul Programului Tezaur, în perioada martie-aprilie 2026 EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 173 din 6 martie 2026
Având în vedere prevederile:- ordinului ministrului finanţelor publice nr. 3.139/2017 privind aprobarea emiterii titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale trezoreriei statului, în cadrul programului tezaur, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanţelor, şi al ministrului economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului nr. 333/226/2025 privind aprobarea intermedierii vânzării, colectării subscrierilor şi efectuării plăţilor aferente titlurilor de stat destinate populaţiei, prin compania naţională „poşta română“ - s.a. la nivel de subunităţi poştale din reţeaua companiei şi în mediul online utilizând platforma ghiseul.ro, în cadrul programului tezaur,în temeiul:– art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind ...
Monitorul Oficial 171 din 05 Martie 2026 (M. Of. 171/2026)
ORDIN nr. 289 din 4 martie 2026 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.118/2020 privind aprobarea Prospectului de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanţelor Publice, ce urmează a fi listate pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti - S.A. şi supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 171 din 5 martie 2026
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor pct. 4.1.a), b).1^1 subpct. 5 din normele metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin ...
Monitorul Oficial 167 din 04 Martie 2026 (M. Of. 167/2026)
REGULAMENT din 3 martie 2026 de organizare şi funcţionare a Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap EMITENT: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 167 din 4 martie 2026
──────────aprobat prin ordinul nr. 186 din 3 martie 2026, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 167 din 4 martie 2026.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumită în continuare comisia superioară, este organizată şi funcţionează în conformitate cu prevederile art. 90^1 şi 90^2 din legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare lege, în structura autorităţii naţionale pentru protecţia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, denumită în continuare autoritate.(2) comisia superioară are activitate decizională în soluţionarea contestaţiilor la certificatele de încadrare în grad ...
Monitorul Oficial 164 din 04 Martie 2026 (M. Of. 164/2026)
DECIZIA nr. 740 din 10 decembrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 164 din 4 martie 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 160 din 02 Martie 2026 (M. Of. 160/2026)
DECIZIA nr. 21 din 26 ianuarie 2026 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 67 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 160 din 2 martie 2026
Dosar nr. 1.636/1/2025 ┌─────────┬────────────────────────────┐│ana │- vicepreşedintele Înaltei ││hermina │curţi de casaţie şi justiţie││iancu │- preşedintele completului │├─────────┼────────────────────────────┤│elena │- preşedintele secţiei i ││carmen │civile ││popoiag │ │├─────────┼────────────────────────────┤│adina ...
Monitorul Oficial 158 din 02 Martie 2026 (M. Of. 158/2026)
ORDIN nr. 335 din 20 februarie 2026 pentru aprobarea relocării unui cuib de barză (Ciconia ciconia) de pe raza localităţii Călăţele, judeţul Cluj EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 158 din 2 martie 2026
Având în vedere referatul de aprobare nr. db/138.701 din 18.02.2026 al direcţiei biodiversitate,ţinând seama de avizul academiei române nr. 13 din 26.01.2026,luând în considerare prevederile art. 1 alin. (1) lit. c) din procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecţie a speciilor de floră şi faună sălbatice, aprobată prin ordinul ministrului mediului şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 203/14/2009,în temeiul prevederilor art. 38 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin legea ...
ORDIN nr. 333 din 20 februarie 2026 pentru aprobarea relocării unui cuib de barză (Ciconia ciconia) de pe raza comunei Cacica, judeţul Suceava EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 158 din 2 martie 2026
Având în vedere referatul de aprobare nr. db/138.774 din 6.02.2026 al direcţiei biodiversitate,ţinând seama de avizul academiei române nr. 403 din 16.12.2025,luând în considerare prevederile art. 1 alin. (1) lit. c) din procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecţie a speciilor de floră şi faună sălbatice, aprobată prin ordinul ministrului mediului şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 203/14/2009,în temeiul prevederilor art. 38 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin legea ...








