Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 5 393 din 12 septembrie 2011
Monitorul Oficial 814 din 24 Septembrie 2018 (M. Of. 814/2018)
PROCEDURĂ din 12 iulie 2018 de evaluare a cererilor de finanţare prin programul de interes naţional "Creşterea capacităţii serviciilor publice de asistenţă socială din unele unităţi administrativ-teritoriale" EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 814 din 24 septembrie 2018
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.902 din 12 septembrie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 814 din 24 septembrie 2018.──────────cap. iscopul şi obiectivele programuluiscopul programului de interes naţional „creşterea capacităţii serviciilor publice de asistenţă socială din unele unităţi administrativ-teritoriale“ este asigurarea suportului tehnic necesar autorităţilor administraţiei publice locale din comunele în care nu s-au înfiinţat/nu au fost acreditate serviciile publice de asistenţă socială (spas), în vederea aplicării politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi altor persoane, grupuri sau comunităţi aflate în nevoie socială.obiectivul general este consolidarea capacităţii serviciilor publice de asistenţă socială ...
METODOLOGIE din 12 iulie 2018 de evaluare şi selecţie a cererilor de finanţare prin programul de interes naţional "Servicii comunitare la domiciliu pentru persoanele vârstnice dependente" EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 814 din 24 septembrie 2018
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.902 din 12 septembrie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 814 din 24 septembrie 2018.──────────cap. iscopul şi obiectivele programuluiscopul programului este creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice dependente singure ori a căror familie nu poate să le asigure îngrijirea, prin menţinerea autonomiei acestora pe o perioadă cât mai lungă, într-un mediu adaptat nevoilor acestora, prevenirea agravării situaţiei de dependenţă şi a instituţionalizării.programul contribuie la implementarea unuia din principalele obiective naţionale în domeniul îmbătrânirii active şi protecţiei persoanelor vârstnice, potrivit strategiei naţionale pentru promovarea îmbătrânirii active şi protecţia persoanelor vârstnice pentru perioada 2015-2020, aprobată prin hotărârea guvernului ...
ORDIN nr. 1.902 din 12 iulie 2018 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare şi selecţie a cererilor de finanţare prin programul de interes naţional "Servicii comunitare la domiciliu pentru persoanele vârstnice dependente", a Procedurii de evaluare a cererilor de finanţare prin programul de interes naţional "Creşterea capacităţii serviciilor publice de asistenţă socială din unele unităţi administrativ-teritoriale", precum şi a modelului-cadru al contractului de finanţare EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 814 din 24 septembrie 2018
Având în vedere:- legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 8 şi art. 9 alin. (2) din legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 8 din legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare, şi normele metodologice de aplicare a prevederilor legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 118/2014, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare al compartimentului de asistenţă socială organizat la nivelul comunelor, prevăzut în anexa nr. 3 la hotărârea ...
Monitorul Oficial 583 bis din 10 Iulie 2018 (M. Of. 583 bis/2018)
PLANUL NAŢIONAL din 28 iunie 2018 de acţiune pentru specia Canis lupus EMITENT: Ministerul Mediului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 583 bis din 10 iulie 2018
──────────aprobat de ordinul nr. 626/2018 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 583 din 10 iulie 2018.──────────cuprinscontext1. elaborarea planului naţional de acţiune2. prevederi legislative naţionale şi internaţionale în domeniul gestionării lupului2.1. cadrul de reglementare naţional2.2. directiva habitate2.3. convenţia de la washington2.4. convenţia de la berna 2.5. convenţia pentru diversitate biologică 2.6. iniţiativa europeană pentru carnivore mari2.7. planul european de acţiune pentru conservarea lupilor3. obiectivele planului de management4. starea de conservare a lupilor4.1. definirea statutului favorabil pentru specia lup4.2. situaţia din românia şi măsuri recente de conservare implementate4.3. situaţia din europa5. descrierea speciei, populaţia şi habitatul acesteia5.1. clasificare taxonomică şi ...
Monitorul Oficial 791 din 14 Septembrie 2018 (M. Of. 791/2018)
HOTĂRÂRE nr. 717 din 13 septembrie 2018 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu, rectificat EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 791 din 14 septembrie 2018
Având în vedere prevederile art. 12 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea guvernului, prin ministerul finanţelor publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite româniei la nivelul uniunii europene, aprobată prin legea nr. 163/2012, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. ii alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2018 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea guvernului, prin ministerul finanţelor publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii ...
Monitorul Oficial 774 din 07 Septembrie 2018 (M. Of. 774/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 5 septembrie 2018 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 774 din 7 septembrie 2018
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şapte luni ale anului 2018;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2018;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018 a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului, pentru implementarea în perioada septembrie-decembrie a anului şcolar 2018-2019 a programului pentru şcoli al româniei, pentru ...
Monitorul Oficial 732 din 24 August 2018 (M. Of. 732/2018)
PROIECT DE LEGE nr. 774 din 2 august 2018 pentru modificarea unor acte normative în materie electorală EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 732 din 24 august 2018
România este o democraţie de aproape 30 de ani, însă continuă să rămână o naţiune care nu reuşeşte să se exprime la adevăratul său potenţial. românia parcurge mecanic procesele specifice democraţiei, însă acestea nu sunt asociate cu responsabilitate şi convingere din partea cetăţenilor săi şi a instituţiilor. prestaţia slabă a unor instituţii democratice fundamentale ale statului este reflectată în ratele de încredere exprimate de cetăţeni în sondajele de opinie. a devenit o obişnuinţă ca parlamentul şi partidele politice să se afle în mod constant în finalul listei, cu cote de încredere care rareori depăşesc 15%. la începutul acestui an, un ...
Monitorul Oficial 465 bis din 06 Iunie 2018 (M. Of. 465 bis/2018)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 24 mai 2018 privind promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterea violenţei domestice pentru perioada 2018 - 2021 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 465 bis din 6 iunie 2018
──────────aprobată de hotărârea nr. 365/2018 publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 465 din 6 iunie 2018.────────── pilonul egalitate de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţicap. iintroducereegalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi reprezintă un principiu fundamental al drepturilor omului cu o largă aplicare în diferite domenii.În acelaşi timp, realizarea egalităţii de drept şi de fapt între femei şi bărbaţi este un element cheie în prevenirea şi eliminarea inechităţilor sociale manifestate pregnant la nivelul societăţii contemporane. În fapt, persistenţa inegalităţilor dintre femei şi bărbaţi reprezintă o consecinţă a relaţiilor istoric inegale ...
Monitorul Oficial 547 din 02 Iulie 2018 (M. Of. 547/2018)
DECIZIA nr. 821 din 12 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (1), (2) şi (3), art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 547 din 2 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 462 din 05 Iunie 2018 (M. Of. 462/2018)
NORME TEHNICE din 10 mai 2018 pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 462 din 5 iunie 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 89 din 10 mai 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 462 din 5 iunie 2018.──────────cap. iobiect, domeniu de aplicare, terminologieart. 1(1) obiectul prezentelor norme tehnice este proiectarea, executarea şi exploatarea în condiţii de siguranţă a sistemelor de alimentare cu gaze naturale combustibile şi a magistralelor directe, cu presiunea egală sau mai mică de 10\'b710^5 pa (10 bari).(2) calitatea gazelor naturale combustibile respectă prevederile reglementărilor tehnice în vigoare.(3) prin aplicarea prevederilor prezentelor norme tehnice se asigură interoperabilitatea sistemelor de alimentare cu gaze naturale cu celelalte obiective din sectorul gazelor naturale, cu respectarea ...








