Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 486 din 15 iunie 2007
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 595 bis din 20 August 2012 (M. Of. 595 bis/2012)
DOCUMENT-CADRU din 23 iulie 2012 de implementare a Programului operational "Dezvoltarea capacitatii administrative"*) EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 595 bis din 20 august 2012
-------*) aprobat de ordinul nr. 185/744/2012 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 595 din 20 august 2012.*font 9* [siglĂ] [siglĂ] [siglĂ]uniunea europeană ministerul administraţiei inovaţie în administraţie fondul social european şi internelor documentul cadru de implementare aprogramului operaŢional"dezvoltarea capacitĂŢii administrative" versiunea 5 iunie 2012listă de acronimedg acis ...
DOCUMENT-CADRU din 26 iulie 2012 de implementare a Programului operational "Dezvoltarea capacitatii administrative"*) EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 595 bis din 20 august 2012
-------*) aprobat de ordinul nr. 185/744/2012 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 595 din 20 august 2012.*font 9* [siglĂ] [siglĂ] [siglĂ]uniunea europeană ministerul administraţiei inovaţie în administraţie fondul social european şi internelor documentul cadru de implementare aprogramului operaŢional"dezvoltarea capacitĂŢii administrative" versiunea 5 iunie 2012listă de acronimedg acis ...
Monitorul Oficial 649 din 12 Septembrie 2012 (M. Of. 649/2012)
ORDIN nr. 1.359 din 30 august 2012 pentru modificarea şi completarea Normativului feroviar "Vehicule de cale ferată. Tipuri de revizii şi reparaţii planificate. Normele de timp sau normele de kilometri parcurşi pentru efectuarea reviziilor şi reparaţiilor planificate", aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 315/2011 EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 649 din 12 septembrie 2012
În temeiul prevederilor art. 3 alin. (2) lit. k) din anexa nr. 2 "regulament de organizare şi funcţionare al organismului notificat feroviar român" la anexa nr. 1 "regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii feroviare române - afer" la hotărârea guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii feroviare române - afer, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor şi infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin:art. inormativul feroviar "vehicule de cale ferată. tipuri de revizii şi reparaţii planificate. normele de timp sau normele de ...
Monitorul Oficial 634 din 05 Septembrie 2012 (M. Of. 634/2012)
DECIZIE nr. 532 din 22 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 5 septembrie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor legii ...
Monitorul Oficial 595 din 20 August 2012 (M. Of. 595/2012)
ORDIN nr. 744 din 23 iulie 2012 pentru aprobarea versiunii a V-a a Documentului-cadru de implementare a Programului operational "Dezvoltarea capacitatii administrative" 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 20 august 2012
Având în vedere decizia comisiei europene nr. c (2007) 5.748 din 21 noiembrie 2007 privind adoptarea programului operaţional "dezvoltarea capacităţii administrative" de ajutor comunitar din partea fondului social european, în conformitate cu obiectivul "convergenţă", în regiunile din românia,în temeiul art. 7 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului administraţiei şi internelor, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al art. i din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 16/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, aprobată cu modificări şi completări prin legea ...
ORDIN nr. 185 din 26 iulie 2012 pentru aprobarea versiunii a V-a a Documentului-cadru de implementare a Programului operational "Dezvoltarea capacitatii administrative" 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 20 august 2012
Având în vedere decizia comisiei europene nr. c (2007) 5.748 din 21 noiembrie 2007 privind adoptarea programului operaţional "dezvoltarea capacităţii administrative" de ajutor comunitar din partea fondului social european, în conformitate cu obiectivul "convergenţă", în regiunile din românia,în temeiul art. 7 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului administraţiei şi internelor, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al art. i din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 16/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, aprobată cu modificări şi completări prin legea ...
Monitorul Oficial 545 din 03 August 2012 (M. Of. 545/2012)
CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 134) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 545 din 3 august 2012
---------──────────*) republicat în temeiul art. 80 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 365 din 30 mai 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.──────────legea nr. 134/2010 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 15 iulie 2010, a fost modificată şi completată prin legea nr. 76/2012 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 542 din 3 august 2012.titlul preliminardomeniul de reglementare al codului de procedură civilă şi principiile fundamentale ale procesului civilcap. idomeniul de reglementare al codului de ...
LEGE nr. 134 din 1 iulie 2010 (*republicata*) privind Codul de procedura civila*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 3 august 2012
---------*) republicată în temeiul art. 80 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 365 din 30 mai 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 134/2010 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 15 iulie 2010, a fost modificată şi completată prin legea nr. 76/2012 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 542 din 3 august 2012.titlul preliminardomeniul de reglementare al codului de procedură civilă şi principiile fundamentale ale procesului civilcap. idomeniul de ...
Monitorul Oficial 375 din 01 Iunie 2012 (M. Of. 375/2012)
ORDIN nr. 8 din 2 martie 2012 pentru aprobarea ghidurilor cu recomandari privind achizitionarea de calculatoare, echipamente de copiere/imprimare si echipamente si servicii pentru iluminatul public, prin licitatie publica, pe baza de criterii de eficienta energetica EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2012
În baza prevederilor ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 74/2005 privind înfiinţarea autoritãţii naţionale pentru reglementarea şi monitorizarea achiziţiilor publice, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 111/2006, cu modificãrile ulterioare, şi ale hotãrârii guvernului nr. 1.428/2009 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, cu completãrile ulterioare,în temeiul prevederilor art. 13 lit. p) din ordonanţa guvernului nr. 22/2008 privind eficienţa energeticã şi promovarea utilizãrii la consumatorii finali a surselor regenerabile de energie, cu modificãrile ulterioare,preşedintele autoritãţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite urmãtorul ordin:art. 1se aprobã ghidul cu recomandãri privind achiziţionarea de calculatoare, prevãzut în anexa ...