Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 4 144 din 30 decembrie 2015

‹‹ Pagina 29 din 82

Monitorul Oficial 1269 din 21 Decembrie 2020 (M. Of. 1269/2020)

 LEGE nr. 296 din 18 decembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1269 din 21 decembrie 2020

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 227/2015 privind codul fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 7, punctul 18, litera d) a punctului 26, punctele 37 şi 40 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"18. locul conducerii efective - locul în care, dacă nu se demonstrează altfel, persoana juridică străină realizează operaţiuni care corespund unor scopuri economice, reale şi de substanţă şi unde este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:a) deciziile economico-strategice necesare pentru conducerea activităţii persoanei ...

Monitorul Oficial 1257 din 18 Decembrie 2020 (M. Of. 1257/2020)

 DECIZIA nr. 21 din 14 septembrie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2), coroborate cu cele ale art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1257 din 18 decembrie 2020

Dosar nr. 1.375/1/2020 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│iuliana │- pentru preşedintele ││măiereanu │secţiei de contencios ││ ...

Monitorul Oficial 1254 din 18 Decembrie 2020 (M. Of. 1254/2020)

 DECIZIA nr. 58 din 28 septembrie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 198 şi 200 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1254 din 18 decembrie 2020

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de dreptdosar nr. 1.519/1/2020┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei a││ ...

Monitorul Oficial 1247 din 17 Decembrie 2020 (M. Of. 1247/2020)

 ORDIN nr. 2.125 din 16 decembrie 2020 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.887/2020 pentru aplicarea în trimestrul III 2020 a prevederilor art. 3^7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1247 din 17 decembrie 2020

Văzând referatul de aprobare nr. nt 14.016/2020 al direcţiei politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnologiilor medicale din cadrul ministerului sănătăţii,ţinând cont de prevederile art. 3^7 alin. (2) lit. d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, aprobată prin legea nr. 184/2015, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexa la ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.887/2020 pentru aplicarea în trimestrul iii 2020 a prevederilor art. 3^7 din ordonanţa de ...

Monitorul Oficial 1234 din 15 Decembrie 2020 (M. Of. 1234/2020)

 DECIZIA nr. 669 din 29 septembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule şi, în special, ale art. 3 şi art. 7 din acest act normativ EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1234 din 15 decembrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...

Monitorul Oficial 1212 din 11 Decembrie 2020 (M. Of. 1212/2020)

 DECIZIA nr. 721 din 7 octombrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1212 din 11 decembrie 2020

┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel-marius │- judecător ││morar │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mona-maria ...

Monitorul Oficial 1130 din 24 Noiembrie 2020 (M. Of. 1130/2020)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 201 din 23 noiembrie 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1130 din 24 noiembrie 2020

Având în vedere:- prevederile art. 23 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, potrivit cărora, prin derogare de la prevederile art. 23 alin. (2) din legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, şi de la prevederile art. 6 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2020 se pot aproba mai mult de două rectificări bugetare;– evoluţia situaţiei epidemiologice de pe teritoriul româniei care indică o creştere a numărului de persoane infectate cu coronavirusul ...

Monitorul Oficial 1064 din 11 Noiembrie 2020 (M. Of. 1064/2020)

 HOTĂRÂRE nr. 943 din 5 noiembrie 2020 pentru aprobarea măsurilor privind nivelul de siguranţă şi securitate în funcţionare a Sistemului electroenergetic naţional, precum şi a măsurilor în legătură cu realizarea stocurilor de siguranţă ale Sistemului electroenergetic naţional în ceea ce priveşte combustibilii şi volumul de apă din lacurile de acumulare pentru perioada noiembrie 2020-martie 2021 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1064 din 11 noiembrie 2020

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 lit. o) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se constituie comandamentul energetic de iarnă, având, în principal, următoarele obiective:a) monitorizarea funcţionării sistemului electroenergetic naţional şi a sistemului naţional de transport al gazelor naturale în perioada noiembrie 2020-martie 2021;b) identificarea situaţiilor de disfuncţionalitate ce pot apărea în sectorul de energie şi în cel de gaze naturale în perioada noiembrie 2020-martie 2021 şi stabilirea măsurilor operative, altele decât cele administrative, privind nivelul de siguranţă ...

Monitorul Oficial 954 din 16 Octombrie 2020 (M. Of. 954/2020)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 174 din 14 octombrie 2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează activitatea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, în contextul crizei provocate de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 954 din 16 octombrie 2020

Prin ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de covid19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene, s-a avut în vedere instituirea unor măsuri de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, denumite în continuare imm-uri, care s-au confruntat pe perioada declarării stării de urgenţă cu probleme determinate fie de lipsa consumatorilor, caz în care activităţile imm-urilor au fost puternic afectate prin scăderea cifrei de afaceri, iar personalul angajat a fost trimis în şomaj tehnic, fie de ...

Monitorul Oficial 946 din 15 Octombrie 2020 (M. Of. 946/2020)

 DECIZIA nr. 678 din 29 septembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, precum şi a legii, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 946 din 15 octombrie 2020

┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...

‹‹ Pagina 29 din 82
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016