Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 678 din 29 septembrie 2020  referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1)  din Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016,  precum şi a legii, în ansamblul său    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 678 din 29 septembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, precum şi a legii, în ansamblul său

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 946 din 15 octombrie 2020

┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, obiecţie formulată de Preşedintele României.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.654 din 17 august 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.323A/2020.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată că legea criticată creează un cadru legislativ special doar pentru următoarele alegeri parlamentare, iar o atare modificare, realizată cu mai puţin de 6 luni înainte de alegerile la termen, încalcă exigenţele art. 1 alin. (5) din Constituţie în dimensiunea sa referitoare la previzibilitatea legii şi la securitatea raporturilor juridice. Invocându-se art. 2 din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale nr. 51 din 25 ianuarie 2012 şi nr. 682 din 27 iunie 2012, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (hotărârile din 26 aprilie 1979, 20 mai 1999, 4 mai 2000 şi 25 aprilie 2006, pronunţate în cauzele Sunday Times împotriva Regatului Unit, Rekvényi împotriva Ungariei, Rotaru împotriva României şi Dammann împotriva Elveţiei) cu referire la previzibilitatea şi stabilitatea legii, precum şi Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ, adoptat de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), se apreciază că prin dispoziţia criticată se modifică cu doar câteva luni înaintea alegerilor competenţa stabilirii datei alegerilor, contrar normelor constituţionale, instituindu-se o prerogativă pentru Parlament de a stabili în mod discreţionar data alegerilor parlamentare. Mai mult, în actualul context, adoptarea unei legi prin care se stabileşte data alegerilor parlamentare devine cu atât mai problematică în situaţia în care ar interveni una dintre cauzele care determină prelungirea de drept a mandatului Parlamentului, cum este starea de urgenţă prevăzută de art. 93 din Constituţie. Aceasta, întrucât este posibil ca legea organică prin care s-a stabilit data alegerilor parlamentare să fie necesar să fie modificată din considerente ce ţin de evoluţia situaţiei sanitare. Cu alte cuvinte, orice situaţie care ar putea antrena o prelungire de drept a mandatului actualului Parlament atrage necesitatea fixării unei alte date a alegerilor şi, implicit, a modificării legii organice de stabilire a datei alegerilor. Pe de altă parte, chiar şi în ipoteza în care nu se instituie o măsură excepţională, este posibil ca alte raţiuni (de ordin tehnic, administrativ sau de altă natură) să impună schimbarea datei alegerilor, caz în care derularea procedurii ar putea reprezenta un element suplimentar de impredictibilitate, cu consecinţe asupra securităţii raporturilor juridice.
    4. Astfel, prin intervenţia intempestivă şi formalizarea excesivă a procedurii de stabilire a datei alegerilor se creează premisele încălcării altor dispoziţii şi garanţii constituţionale. Mai mult, dat fiind contextul actual, în situaţia în care, din varii motive, Parlamentul nu adoptă respectiva lege într-un timp util, se poate ajunge în mod direct la încălcarea normelor constituţionale care stabilesc în mod clar durata mandatului Parlamentului şi intervalul maximal în care trebuie să fie organizate alegerile parlamentare. Or, condiţiile instituite în procesul electoral nu trebuie să anihileze libera exprimare a opiniei poporului în alegerea corpului legislativ (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 2 martie 1987, pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 52). Din această perspectivă, instituirea unei asemenea reguli precum cea cuprinsă în art. 1 alin. (1) din legea criticată încalcă exigenţele art. 1 alin. (3) şi (5) în dimensiunea sa referitoare la securitatea raporturilor juridice.
    5. Cu privire la încălcarea art. 69 alin. (2) din Constituţie, se arată că art. 1 alin. (1) din legea criticată instituie în sarcina Parlamentului o obligaţie de rezultat, aceea a adoptării unei legi organice, într-un anumit orizont de timp, prestabilind şi soluţia ce se va impune senatorilor şi deputaţilor, a căror voinţă reală pare a nu mai avea semnificaţie. Or, voinţa generală ce se realizează la nivelul Parlamentului şi se concretizează în adoptarea unei legi rezultă din modul de exercitare şi realizare a mandatului fiecărui senator şi deputat. În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii îşi exprimă voinţa în mod liber prin votul asupra propunerilor legislative sau proiectelor de lege, voinţă care se formează după analize, dezbateri şi deliberări asupra conţinutului proiectului actului normativ, indiferent dacă aceasta se va concretiza sau nu în adoptarea unei legi.
    6. Invocându-se Decizia Curţii Constituţionale nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 29, se concluzionează că dacă senatorii şi deputaţii vor fi obligaţi să acorde votul în sensul adoptării legii de stabilire a datei alegerilor, atunci voinţa parlamentarului nu mai este liberă, mandatul devine unul imperativ, ceea ce plasează legea criticată pe tărâmul nulităţii absolute, ce nu va putea fi înlăturată în niciun mod, în conformitate cu art. 69 din Constituţie.
    7. Din perspectiva aceleiaşi norme constituţionale se consideră că dacă Parlamentul nu adoptă legea de stabilire a datei alegerilor în termenul prevăzut prin legea criticată, acesta nu poate fi constrâns efectiv să îşi îndeplinească această obligaţie legală, întrucât, în calitate de unică autoritate legiuitoare, deţine prerogativa exclusivă de apreciere asupra oportunităţii legiferării.
    8. În plus, rezervându-şi competenţa de a stabili data alegerilor, Parlamentul exclude prin norma criticată posibilitatea Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă în această materie.
    Aşadar, potrivit legii criticate, respectarea periodicităţii alegerilor parlamentare prin fixarea datei este legată de voinţa exclusivă a Parlamentului, însă instituirea unei asemenea obligaţii plasează autoritatea legiuitoare în afara mandatului reprezentativ, prin încălcarea libertăţii de voinţă a deputaţilor şi senatorilor în exercitarea mandatului, nevoiţi ab initio să acorde votul exclusiv în sensul adoptării unei legi organice.

    9. Cu privire la încălcarea prevederilor art. 61 şi ale art. 63 alin. (1), (2) şi (4) coroborate cu cele ale art. 36, art. 37 şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, se arată că, prin analogie cu opţiunea stabilirii datei alegerilor locale, Parlamentul a optat pentru aceeaşi soluţie legislativă potrivit căreia data următoarelor alegeri pentru Senat şi Camera Deputaţilor va fi stabilită prin lege organică. Dat fiind rolul constituţional al Parlamentului, legiuitorul constituant a stabilit în mod expres durata mandatului acestuia, precum şi situaţiile în care acesta se poate prelungi, motiv pentru care soluţia legislativă instituită prin legea criticată încalcă norme şi principii constituţionale, în materia alegerilor parlamentare neputând fi preluate mutatis mutandis raţiunile avute în vedere în ceea ce priveşte alegerile locale. Prin conţinutul art. 1 alin. (1) din legea criticată, Parlamentul dobândeşte competenţa de a stabili data alegerilor în mod discreţionar, cu ignorarea regulilor stabilite de art. 63 din Constituţie, putându-se ajunge la prelungirea mandatului actualului Parlament, în afara cadrului constituţional.
    10. Invocându-se Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, se arată că, spre deosebire de mandatele autorităţilor locale, Parlamentul are un mandat configurat în cuprinsul art. 63 alin. (1) din Constituţie, care reglementează în mod expres şi limitativ situaţiile în care acesta se prelungeşte de drept, respectiv în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora. De asemenea, pentru asigurarea continuităţii, legislatura se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament, în configuraţia sa rezultată din alegeri. Raţiunea stabilirii în mod expres la nivel constituţional a unei durate a mandatului Parlamentului are la bază chiar principiul periodicităţii alegerilor şi este strâns legată de exercitarea suveranităţii naţionale, în conformitate cu art. 2 din Constituţie. Prin alegerile periodice se conferă legitimitate şi reprezentativitate Parlamentului României, ca efect al exprimării libertăţii de voinţă a electoratului, iar dispoziţiile constituţionale amintite implică obligaţia de a organiza alegeri în mod periodic. Această regulă are la bază principiul periodicităţii alegerilor (Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, paragraful 102, şi Liniile directoare adoptate de către Comisia de la Veneţia în cadrul celei de-a 51-a sesiuni plenare). Dată fiind importanţa acestui principiu, excepţiile - cu consecinţa prelungirii mandatelor aleşilor dincolo de termenele prevăzute de lege - sunt strict şi limitativ prevăzute de Constituţie şi de lege şi privesc situaţii extreme, cu caracter cu totul deosebit, cum ar fi starea de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav (Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012).
    11. Invocându-se Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, se arată că instanţa constituţională a statuat că doar în cazul autorităţilor administraţiei publice locale legiuitorul organic poate dimensiona mandatele acestora. Per a contrario, Parlamentul, chiar acţionând în calitate de autoritate legiuitoare, nu dispune de nicio marjă de apreciere în privinţa dimensionării propriului său mandat. În acest sens se arată că în decizia menţionată s-a statuat că regula periodicităţii alegerilor este consacrată la nivel constituţional, în mod expres în privinţa Parlamentului şi a Preşedintelui României şi, în mod implicit, pentru autorităţile administraţiei publice locale alese. În consecinţă, în cazul mandatului Parlamentului - spre deosebire de autorităţile administraţiei publice locale - acesta nu are posibilitatea de a deroga nici măcar prin lege de la regulile stabilite la nivel constituţional, tocmai pentru că astfel de derogări reprezintă în fond abateri de la exerciţiul democratic şi restrângeri ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
    12. De asemenea, dacă în privinţa stabilirii datei alegerilor pentru autorităţile locale Parlamentul poate reţine o astfel de competenţă în măsura în care prin lege derogă de la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 115/2015, din punct de vedere constituţional fiind posibilă şi această soluţie şi cea a aplicării cadrului legal general, mandatul Parlamentului nu poate fi prelungit decât în cazurile expres prevăzute de Constituţie. Altfel spus, în privinţa alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, data nu poate fi stabilită decât în temeiul cadrului general stabilit de Legea nr. 208/2015, prin punerea în executare a normelor primare ce decurg chiar din textul constituţional şi care, prin intervenţia Guvernului, asigură eficienţa normei constituţionale, dar şi echilibrul puterilor în stat, pentru ipoteza în care Parlamentul ar manifesta o conduită discreţionară prin neadoptarea legii în lipsa uneia dintre situaţiile de excepţie prevăzute de art. 63 alin. (1) din Constituţie.
    13. Se apreciază că art. 1 alin. (1) din legea criticată este de natură să afecteze rolul constituţional al Parlamentului prevăzut de art. 61, contravenind regulilor referitoare la durata mandatului Parlamentului stabilite potrivit art. 63 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie, precum şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale. Totodată, prin caracterul general al normei şi în absenţa oricăror circumstanţieri sau trimiteri la regulile constituţionale amintite, în situaţia stabilirii unei date cu depăşirea termenului constituţional prevăzut de art. 63 se ajunge şi la încălcarea dispoziţiilor art. 36 şi ale art. 37 din Constituţie, referitoare la dreptul de a alege şi cel de a fi ales. Astfel, se poate ajunge, implicit, la afectarea dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales, întrucât o asemenea măsură consacră per se o interdicţie de a organiza şi de a participa la alegeri la termen, cu consecinţa imposibilităţii/restrângerii exercitării acestor drepturi.
    14. Se arată că, potrivit legislaţiei în vigoare, Guvernul este cel care stabileşte data alegerilor, iar aducerea la cunoştinţă publică a datei alegerilor se face cu cel puţin 90 de zile înainte de ziua votării, prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului privind data alegerilor. Stabilirea datei alegerilor este legată de durata mandatului Parlamentului, iar Guvernul este autoritatea care asigură respectarea normelor constituţionale prin punerea în executare a dispoziţiilor legale, ce reprezintă, în esenţă, o transpunere a celor constituţionale. Un atare mecanism este în perfectă concordanţă cu dispoziţiile constituţionale amintite şi cu rolul constituţional al Guvernului şi al Parlamentului. Or, prin norma criticată se poate ajunge la situaţia în care Parlamentul poate stabili data alegerilor în mod arbitrar, fără vreo limitare şi fără o sancţiune în cazul în care acesta, prin data stabilită, prelungeşte indirect mandatul în curs. În cazul în care Guvernul ar pune în executare normele primare referitoare la alegerile parlamentare într-un alt mod decât cel prescris, conduita acestuia poate fi sancţionată pe calea controlului parlamentar, inclusiv prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, în conformitate cu art. 113 din Constituţie.
    15. Se apreciază că prerogativa Guvernului de a stabili data alegerilor este una care decurge chiar din rolul său constituţional de a pune în executare legea. Totodată, dat fiind rolul Guvernului în organizarea alegerilor, această prerogativă este una firească şi ţine chiar de necesitatea îndeplinirii misiunii sale şi de buna organizare a alegerilor, cu respectarea tuturor termenelor legale.
    16. Dintr-o altă perspectivă, prevederile art. 1 alin. (1), prin utilizarea sintagmei „cu cel puţin 60 de zile înaintea datei alegerilor“ şi fără vreo menţiune sau legătură cu momentul expirării mandatului actualului Parlament, contravin prevederilor art. 63 alin. (4) prin raportare la cele ale alin. (2) a aceluiaşi articol. Durata mandatului este de 4 ani pentru ambele Camere ale Parlamentului, iar, potrivit art. 63 alin. (3) din Constituţie, acesta începe să curgă de la data întrunirii legale a celor două Camere, în urma convocării Parlamentului de către Preşedintele României, în cel mult 20 de zile de la alegeri. Sintagma „cu cel puţin 60 de zile înaintea datei alegerilor“ din art. 1 alin. (1) din legea criticată are un caracter neclar, întrucât permite fixarea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor şi în intervalul cuprins între expirarea mandatului şi împlinirea termenului constituţional de 3 luni prevăzut de art. 63 alin. (2) din Constituţie. Or, pe perioada prelungirii mandatului în conformitate cu art. 63 alin. (4) din Constituţie nu pot fi adoptate, modificate sau completate legi organice.
    17. Aşadar, în măsura în care legea organică prin care se stabileşte data alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor nu va fi adoptată şi nu va intra în vigoare până la expirarea mandatului actualului Parlament, ulterior acestui moment Parlamentul nu va mai putea adopta o astfel de lege nici în procedura legislativă obişnuită, nici în procedura reexaminării în condiţiile art. 77 alin. (2) sau ale art. 147 alin. (2) din Constituţie decât cu încălcarea art. 63 alin. (4) din Constituţie.
    18. În privinţa mandatului actualului Parlament, acesta a fost convocat prin Decretul Preşedintelui României nr. 1.134/2016 pentru data de 20 decembrie 2016, dată la care cele două Camere s-au întrunit în mod legal şi de la care a început mandatul acestuia de 4 ani. Astfel, rezultă că, pentru a respecta exigenţele constituţionale, Parlamentul ar trebui să adopte o lege pentru stabilirea datei alegerilor până la expirarea mandatului acestuia, şi anume 20 decembrie 2020. Or, legea criticată permite (prin sintagma „înaintea datei alegerilor“) adoptarea unei legi organice de stabilire a datei alegerilor după data până la care Parlamentul în exerciţiu mai poate adopta, modifica ori completa legi organice, respectiv după data de 20 decembrie 2020.
    19. Prin raportare la aceste considerente, se apreciază că prin conţinutul art. 1 alin. (1) din legea criticată au fost create inclusiv premisele prelungirii mandatului Parlamentului României printr-o lege adoptată chiar de Parlamentul în funcţie. Din această perspectivă, spre deosebire de situaţia mandatelor autorităţilor locale, aşa cum a reţinut Curtea în considerentele paragrafului 117 din Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, în privinţa mandatului senatorilor şi deputaţilor, Parlamentul nu poate să adopte o lege de derogare prin care se poate ajunge, indirect, la prelungirea duratei normale a mandatului său.
    20. În concluzie, se arată că efectul prevederilor art. 1 alin. (1) din legea criticată este reprezentat chiar de posibilitatea prelungirii mandatului Parlamentului de către acesta în alte situaţii decât cele stabilite în mod expres în Legea fundamentală, instituindu-se posibilitatea ca alegerile să aibă loc la o dată ce depăşeşte termenul maximal de 3 luni stabilit de art. 63 alin. (2) din Constituţie. O astfel de prevedere este contrară dispoziţiilor constituţionale referitoare la durata mandatului Parlamentului, afectează rolul acestuia, încalcă principiul periodicităţii alegerilor, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    21. Cu privire la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, se arată că art. 1 alin. (1) din legea criticată extinde domeniul legilor organice, delimitat în mod clar de către legiuitorul constituant.
    22. Se arată că, dacă s-ar aplica mutatis mutandis considerentele Deciziei nr. 240 din 3 iunie 2020 referitoare la competenţa în materia stabilirii datei alegerilor locale şi cu privire la cea de stabilire a datei alegerilor parlamentare, ar rezulta că, după epuizarea circumstanţelor ce au generat derogarea, se va aplica dreptul comun, care recunoaşte Guvernului competenţa de a stabili data alegerilor parlamentare. Elementele esenţiale ce au fost identificate în mod expres în jurisprudenţa constituţională sunt: sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale, circumscripţiile şi regulile de constituire a circumscripţiilor, ele fiind cele care dau consistenţă drepturilor electorale ale cetăţeanului (Decizia nr. 736 din 24 iulie 2012 şi Decizia nr. 150 din 12 martie 2020). Dacă s-ar fi considerat că fixarea datei alegerilor reprezintă un element esenţial al legii electorale, atunci aceasta ar fi trebuit să depăşească limitele competenţei Guvernului şi să fie atribuită definitiv domeniului legii organice ce reglementează sistemul electoral. Or, domeniul legii organice este foarte clar delimitat prin textul Constituţiei, art. 73 alin. (3) fiind de strictă interpretare, astfel încât legiuitorul adoptă legi organice numai în acele domenii. În cauza de faţă, stabilirea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor ce vor fi organizate ca urmare a expirării mandatului Parlamentului aflat în curs de exercitare prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea datei alegerilor, reprezintă o extindere a domeniilor rezervate de Constituţie legii organice. De altfel, acest aspect a fost subliniat şi în avizul Consiliului Legislativ, dat fiind faptul că stabilirea datei alegerilor nu se încadrează în sfera de reglementare a art. 73 alin. (3) lit. a) referitoare la sistemul electoral. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că, ori de câte ori o lege derogă de la o lege organică, ea trebuie calificată ca fiind organică, întrucât intervine tot în domeniul rezervat legii organice (Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014). Or, în cazul de faţă, dispoziţiile art. 6 alin. (2) din cuprinsul Legii nr. 208/2015 de la care se derogă sunt de natura legii ordinare, motiv pentru care adoptarea unei legi având drept unic obiect de reglementare stabilirea datei alegerilor, ca lege organică, reprezintă o încălcare a dispoziţiilor constituţionale amintite.
    23. Din această perspectivă, data alegerilor nu se circumscrie sferei sistemului electoral prevăzute de art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie, ci reprezintă un element tehnic, adiacent sistemului electoral, în condiţiile în care în cazul mandatului Parlamentului chiar la nivel constituţional sunt stabilite reguli clare atât în privinţa duratei acestuia, cât şi a termenului în care pot fi organizate alegerile.
    24. Stabilind că ambele soluţii legislative (lege sau hotărâre a Guvernului) sunt posibile, din punct de vedere constituţional, rezultă că instanţa constituţională nu a considerat data alegerilor ca un element esenţial al legii electorale, care trebuie să se bucure de o stabilitate sporită, pe care o poate conferi doar legea constituţională sau legea organică. În mod normal, în măsura în care este reţinută de Parlament, o asemenea reglementare, dacă nu este inclusă în chiar conţinutul normei derogatorii, ar trebui să fie realizată cu respectarea caracterului normativ al legii, ca act al Parlamentului. Numai aşa s-ar putea explica posibilitatea tehnico-legislativă - recunoscută de instanţa constituţională - de a reglementa prin tipuri diferite de acte normative aceeaşi relaţie socială.
    25. Prin urmare, se apreciază că, întrucât cu privire la stabilirea datei alegerilor nu se poate reglementa atât prin lege organică, cât şi prin hotărâre a Guvernului, rezultă că sintagma „prin lege organică“ din cuprinsul art. 1 alin. (1) din legea criticată contravine art. 1 alin. (5), art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    26. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii, se arată că noua competenţă atribuită Parlamentului, aceea de a stabili data alegerilor prin lege organică, nu este corelată cu celelalte dispoziţii ale Legii nr. 208/2015. În acest sens se menţionează că, potrivit art. 103 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 208/2015, una dintre atribuţiile Autorităţii Electorale Permanente este de a elabora şi a supune Guvernului spre aprobare, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, data alegerilor şi calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale. Or, având în vedere că asupra acestei dispoziţii nu sa intervenit, s-a ajuns în situaţia în care pentru aceeaşi operaţiune, de stabilire a datei alegerilor, competenţele aparţin mai multor autorităţi, ceea ce lipseşte norma de claritate şi previzibilitate, contrar exigenţelor art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    27. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, obiecţie formulată de Guvernul României.
    28. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.861 din 17 august 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.324A/2020.
    29. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată că legea este neconstituţională, prin raportare la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale (deciziile nr. 139 şi nr. 141 din 13 martie 2019), întrucât era necesară completarea instrumentului de prezentare şi motivare cu justificări suplimentare ale soluţiei propuse, în acord cu dispoziţiile art. 6 şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. În acest sens se susţine că reglementarea analizată are un pronunţat caracter tehnic şi astfel ar fi trebuit prezentate argumentele reale care ar fi fundamentat necesitatea iniţiativei legislative.
    30. Se susţine că legea criticată încalcă principiile separaţiei puterilor în stat şi colaborării loiale între autorităţile statului, precum şi reglementarea constituţională referitoare la domeniile rezervate legii organice. Norma derogatorie nu poate institui alt instrument juridic de reglementare a situaţiei juridice de la care se derogă, deoarece, în cauză, o situaţie juridică identică nu poate fi reglementată pentru anul 2020 prin lege, iar pentru anul 2024, la următorul scrutin electoral, prin hotărâre a Guvernului. Stabilirea datei alegerilor se poate realiza doar prin acte normative cu putere juridică identică; or, dacă legiuitorul a instituit regula reglementării organizării procesului electoral prin hotărâre a Guvernului, norma derogatorie nu poate reglementa în contra acestei reguli decât cu încălcarea principiului colaborării loiale între autorităţile publice. Mai mult, legea criticată nu se referă la situaţii cu caracter general, ci se aplică unui singur caz individualizat (alegerile parlamentare din anul 2020), ceea ce este specific numai actelor administrative de organizare a executării şi de executare în concret a legii. Se mai invocă avizul Consiliului Legislativ, potrivit căruia stabilirea datei alegerilor prin lege organică este neconstituţională, deoarece în cauză nu este o lege care reglementează sistemul electoral.
    31. Se apreciază că legea criticată încalcă art. 147 alin. (4) din Constituţie, având în vedere că modifică un element al legislaţiei electorale, respectiv cel al autorităţii competente să stabilească data alegerilor parlamentare, cu mai puţin de 1 an înainte de alegeri. În acest sens se susţine că sunt nesocotite Decizia Curţii Constituţionale nr. 682 din 27 iunie 2012, precum şi statuările Comisiei de la Veneţia.
    32. Se consideră că art. 1 alin. (1) din legea criticată încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie. În acest sens se arată că, potrivit expunerii de motive a legii, data alegerilor parlamentare nu poate fi stabilită mai devreme de 20 de zile înainte de expirarea mandatului Parlamentului în funcţie şi cu mai mult de 3 luni de la expirarea acestui mandat, iar textul criticat „poate fi înţeles prin posibilitatea Parlamentului de a stabili prin lege organică data alegerilor în afara perioadelor menţionate“, situaţie în care se încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie cu referire la principiul legalităţii.
    33. Se concluzionează că legea criticată este neconstituţională în ansamblul său din perspectivă extrinsecă, iar art. 1 alin. (1) din cuprinsul acesteia este neconstituţional din perspectivă intrinsecă.
    34. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţiile de neconstituţionalitate au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului şi Avocatului Poporului, după caz, pentru a comunica punctele lor de vedere.
    35. Preşedintele Camerei Deputaţilor în Dosarul nr. 1.323A/2020, apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    36. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţia României, se arată că, într-adevăr, Codul bunelor practici în materie electorală prevede necesitatea stabilităţii dreptului electoral, în sensul recomandării ca regulile care vizează „sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale şi constituirea circumscripţiilor“ să nu fie modificate frecvent sau la mai puţin de un an înainte de alegeri, însă legea dedusă controlului de constituţionalitate nu aduce atingere acestei linii directoare şi nici considerentelor deciziilor Curţii Constituţionale în care se face trimitere la ele, întrucât nu afectează substanţa drepturilor electorale, în sensul prejudicierii ori lezării acestora, ci doar propune o modalitate facultativă, alternativă şi echivalentă exercitării dreptului de vot prin prezenţă la secţia de votare. Această modalitate de exercitare a dreptului fundamental de a alege urmăreşte efectivizarea dreptului de a alege, iar nu restrângerea exerciţiului acestuia şi nici modificarea tipului de scrutin, astfel încât să nu fie previzibile pentru alegători modalitatea în care voturile valabil exprimate se transformă în mandate şi felul în care sunt atribuite acestea din urmă în cadrul Parlamentului rezultat în urma alegerilor. Astfel, sub aspectul scopului imediat şi mediat al normelor legale prin care se reglementează votul prin corespondenţă, constând în efectivizarea exercitării dreptului de vot, se contribuie la eficientizarea alegerilor prin care se exercită suveranitatea naţională la care se face referire în art. 2 alin. (1) din Constituţie, respectându-se, totodată, stabilitatea legislativă în materie electorală.
    37. Legea criticată nu modifică tipul de scrutin reglementat de normele electorale în vigoare, demersul legislativ fiind fundamentat în sensul reţinut de jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale. Fondul reglementării criticate fiind asigurarea unor măsuri privind stabilirea datei alegerilor parlamentare, reducerea unor termene procedurale electorale, opţiunea depunerii electronice a dosarelor de candidatură, precum şi simplificarea procedurilor privind exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă, măsurile astfel edictate nu contravin principiilor statuate de Curtea Constituţională în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie cu raportare la Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raportul explicativ.
    38. Raportul asupra calendarului şi inventarului criteriilor politice de evaluare a alegerilor, adoptat de Consiliul pentru alegeri democratice cu ocazia celei de-a 34-a reuniuni (Veneţia, 14 octombrie 2010), reţine că „orice reformă care vizează legislaţia electorală care urmează să se aplice unor alegeri trebuie să aibă loc suficient de devreme pentru a putea fi cu adevărat aplicabilă“. Cu toate acestea, în anumite situaţii, „pot fi acceptate excepţii de la regula de un an, de exemplu, dacă este necesar să fie remediate pe cale legislativă probleme neprevăzute“. Or, dispoziţiile legii criticate, structurate în 3 articole, nu au natura unei intervenţii legislative reformatoare, ci conţin remedii juridice aduse în raport cu realităţile sociale şi politica legislativă a statului român: în prezent, stabilirea datei alegerilor parlamentare comportă o largă marjă de apreciere, raportată la referinţele existente, iar desfăşurarea unui alt tip de scrutin în respectivul interval ar putea determina suprapunerea perioadelor electorale, alături de necesitatea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.
    39. Totodată, se apreciază că normele juridice criticate sunt conforme şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sens în care se face trimitere la Hotărârea din 2 martie 1987, pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, şi la Hotărârea din 6 octombrie 2005, pronunţată în Cauza Hirst împotriva Regatului Unit.
    40. În consecinţă, se apreciază că soluţiile normative prevăzute de legea criticată nu sunt de natură să perturbe stabilitatea cadrului normativ electoral existent, legiuitorul păstrând un just echilibru între exigenţa respectării deciziilor instanţei de contencios constituţional în materie şi îndreptarea deficienţelor constatate din dreptul pozitiv naţional.
    41. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 69 alin. (2) din Constituţie se arată că acestea stabilesc că, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului şi că orice mandat imperativ este nul. Acest text constituţional stă la baza interpretării raporturilor constituţionale dintre parlamentar, pe de o parte, şi alegătorii lui, partidele sau formaţiunile politice care au susţinut respectiva candidatură şi Camera din care face parte parlamentarul, pe de altă parte. Potrivit dispoziţiilor art. 69 alin. (2), orice formă de mandat imperativ este nulă, fiind contrară principiului suveranităţii naţionale. Irevocabilitatea mandatului parlamentar reprezintă o formă de protecţie a independenţei parlamentarului în exercitarea mandatului său, irevocabilitate care însă priveşte răspunderea juridică: acesta nu poate fi tras la răspundere dacă nu respectă angajamente sau promisiuni. Mandatul deputatului sau senatorului şi mandatul Camerei Parlamentului se implică unul pe celălalt şi, deşi se exercită individual, mandatul parlamentarilor se realizează la nivelul Camerei din care fac parte. Mandatul Parlamentului rezultă din modul de exercitare a fiecărui mandat de parlamentar, aşa cum voinţa naţională, ca expresie a suveranităţii (art. 2 din Legea fundamentală) rezultă din voinţa majoritară a poporului. Prin urmare, mandatul parlamentar rezultă din alegerea de către electorat, în vederea exercitării suveranităţii naţionale, prin reprezentare. Exercitarea mandatului parlamentar este, totodată, supusă unor reguli prevăzute la nivelul constituţional, consacrate la nivelul legislaţiei primare organice şi dezvoltate prin regulamentele parlamentare. Deputaţii şi senatorii au îndatorirea de a acţiona în interesul întregii naţiuni şi al locuitorilor din circumscripţiile electorale pe care le reprezintă, respectiv al cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, pe care îi reprezintă. În exercitarea mandatului, exprimarea voinţei libere a deputaţilor şi a senatorilor se realizează prin votul asupra proiectelor de lege şi propunerilor legislative, pe baza dezbaterilor care au loc în organele de lucru ale fiecărei Camere şi a deliberărilor individuale asupra problematicii care face obiectul proiectului de act normativ.
    42. Semnificaţia expresiei „data alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor ce vor fi organizate ca urmare a expirării mandatului Parlamentului, aflat în curs de exercitare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea datei alegerilor“, conţinută în legea criticată, nu reprezintă o obligaţie imperativă de a achiesa la o soluţie normativă care ar fi contrară propriilor convingeri, ci constituie o ipoteză juridică dezvoltată firesc din exprimarea majorităţii membrilor fiecărei Camere ca data de referinţă să fie stabilită de Parlament. În consecinţă, dacă majoritatea a decis instituirea respectivei competenţe în sarcina autorităţii legiuitoare, prin simetrie şi promovarea, dezbaterea şi adoptarea legii care fixează propriu-zis data de referinţă pentru alegerile parlamentare se presupune că vor avea sprijinul majorităţii. Perspectiva autorului sesizării de neconstituţionalitate, potrivit căreia relaţiile sociale astfel edictate determină instituirea în sarcina fiecărui membru al Parlamentului a unui mandat imperativ, nu este fundamentată pe opţiunile procedural-legislative aflate la dispoziţia fiecărui deputat şi senator: aceştia pot prezenta puncte de vedere cu ocazia dezbaterilor la nivelul organelor de lucru ale fiecărei Camere, cu argumente care pot determina promovarea unei anumite soluţii normative, ori se pot abţine, iar participând la dezbaterile generale şi la cele pe articole din plenul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, pot adopta poziţii active sau pasive, în conformitate cu propriile convingeri în legătură cu obiectul de reglementare. Inclusiv opţiunile referitoare la votul final asupra propunerii legislative prin care va fi stabilită data alegerilor confirmă caracterul liber al exercitării mandatului, membrii Parlamentului având posibilitatea să voteze pentru adoptare, împotriva acesteia, să se abţină sau chiar să nu voteze. Se apreciază că regulamentele parlamentare conţin suficiente mecanisme care să protejeze exercitarea mandatului parlamentar de ingerinţe, indiferent de competenţele pe care oricare dintre membrii Camerei Deputaţilor sau ai Senatului doresc să le exercite.
    43. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 61 şi art. 63 alin. (1), (2) şi (4), coroborate cu cele ale art. 36, art. 37 şi art. 147 din Constituţie, se arată că un sistem electoral democratic şi stabil, inspirat din voinţa celor care sunt deţinătorii suveranităţii naţionale, este de natură să determine o percepţie şi o atitudine civică corespunzătoare a cetăţenilor şi, totodată, poate impune o conduită adecvată competitorilor electorali. Or, potrivit art. 2 din Constituţie, suveranitatea naţională se exercită prin organele reprezentative ale poporului român şi prin referendum, iar, potrivit art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Pe de altă parte, conform art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţia României, republicată, sistemul electoral se reglementează prin lege organică.
    44. Rolul Guvernului, astfel cum acesta este consacrat prin dispoziţiile art. 102 din Constituţie, este acela de realizare a liniilor de politică internă şi externă a ţării, ceea ce sub aspect juridic se poate concretiza prin iniţierea de proiecte legislative şi adoptarea unor hotărâri pentru aplicarea acestora, în vederea îndeplinirii programului de guvernare pentru care a primit învestitura din partea Parlamentului. Chiar dacă una dintre funcţiile pe care le exercită este aceea de stabilire a strategiilor prin care se exercită autoritatea de stat, în domeniul electoral competenţa Guvernului este aceea de organizare a alegerilor şi de reglementare normativă a măsurilor care se impun în acest sens, şi nu de stabilire a unor măsuri care ţin de esenţa sistemului electoral, precum măsurile pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, care reprezintă un drept suveran al Parlamentului, desprins din calitatea sa de organ reprezentativ suprem şi unică autoritate legiuitoare a ţării. Din această perspectivă, se menţionează considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 390 din 6 iunie 2017, potrivit cărora esenţiale pentru exercitarea suveranităţii naţionale şi respectarea valorilor şi principiilor statului de drept democratic sunt, sub acest aspect, organizarea şi desfăşurarea unor alegeri libere, periodice şi corecte. Legiuitorul constituant nu a impus în corpul Legii fundamentale un anumit sistem electoral, acesta fiind, potrivit art. 73 alin. (3) lit. a), atributul exclusiv al legiuitorului organic. Astfel, prin lege organică, Parlamentul - organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, îşi exprimă opţiunea pentru un anumit sistem electoral şi îl reglementează. În consecinţă, reglementarea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor este necesar să fie realizată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţia României, republicată, prin lege organică adoptată în cadrul dezbaterilor parlamentare.
    45. Sub aspectul conformităţii iniţierii procedurii organizării şi desfăşurării alegerilor parlamentare cu Constituţia sunt semnificative legitimitatea şi forţa juridică a actului prin care aceasta este declanşată, respectiv ca actul normativ prin care se stabileşte data la care urmează să aibă loc alegerile să emane de la autoritatea care are îndrituirea constituţională a stabilirii sistemului electoral. Hotărârile Guvernului reprezintă expresia competenţei prevăzute la art. 108 din Constituţie, rezultate din rolul Guvernului de autoritate publică a puterii executive. Delegările primite prin actele normative la nivel de lege, care constituie temeiurile juridice ale emiterii hotărârilor, sunt circumstanţiale unor realităţi sociale a căror dinamică determină deseori reconsiderarea cadrului normativ edictat iniţial. Implicit, legea va putea reconfigura limitele reglementării prin hotărâre, introducând noi competenţe în sarcina Guvernului, dispunând modificarea celor existente sau chiar eliminând prerogative instituite prin delegarea normativă anterioară. Esenţial este ca limitele organizării executării legilor, prevăzute la art. 108 alin. (2) din Constituţie, să fie stabilite de Forul legislativ, cu considerarea împrejurărilor care determină reanalizarea acestora. Prin urmare, faptul că autoritatea legiuitoare şi-a retras delegarea acordată prin prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, urmând să emită o lege distinctă prin care să stabilească data alegerilor parlamentare, se înscrie în exigenţele constituţionale referitoare la competenţa sa de a decide asupra acestui aspect.
    46. Conduita Parlamentului este, totodată, conformă cu considerentele care fundamentează Decizia Curţii Constituţionale nr. 611 din 3 noiembrie 2017 referitoare la colaborarea loială şi respectul reciproc al autorităţilor/instituţiilor statului.
    47. Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 73 alin. (1) şi (3) lit. a) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie se arată că stabilirea datei alegerilor este prevăzută în dreptul pozitiv naţional şi a fost dintotdeauna reglementată în acte normative la nivel de lege organică electorală, şi anume: art. 5 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 privind alegerea Preşedintelui României, art. 10 din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente sau art. 10 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
    48. În multiplele sale consacrări legislative, data alegerilor reprezintă, în mod esenţial, o componentă intrinsecă a legislaţiei electorale, întrucât prin raportare la aceasta debutează procedurile aferente perioadei specifice alegerilor: începutul şi încheierea campaniei electorale, constituirea organismelor electorale şi componenţa acestora, termenul de la care curge dreptul alegătorului de a adresa primarului solicitarea privind înscrierea în Registrul electoral [art. 42 alin. (1) din Legea nr. 208/2015], punerea la dispoziţia candidaţilor a extraselor din Registrul electoral, depunerea candidaturilor şi, indirect, rămânerea definitivă a acestora, tragerea la sorţi a ordinii de înscriere a candidaturilor pe buletinele de vot, iar perioada electorală este definită prin reţinerea ca referinţă a datei alegerilor [art. 119 din Legea nr. 208/2015]. Un argument suplimentar cu privire la caracterul organic al legii este redactarea similară care se regăseşte la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 84/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale şi pentru modificarea art. 151 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ: „data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării“, respectiv formula de atestare a legalităţii adoptării prin care este confirmat caracterul organic al Legii nr. 135/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora, act normativ prin care, potrivit dispoziţiile art. 1, „data desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte în ziua de duminică, 27 septembrie 2020“.
    49. Sub aspectul criticilor referitoare la lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor legii criticate se arată că acestea nu pot fi acceptate, întrucât actul criticat respectă în ansamblul său cerinţele privind claritatea, precizia şi previzibilitatea normelor juridice. Este clar întrucât în conţinutul său nu se regăsesc pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii, este precis, fiind redactat într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română. Conceptele şi noţiunile utilizate sunt configurate în concordanţă cu dreptul pozitiv, iar stabilirea soluţiilor normative este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil şi univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cu privire la aspectele de calitate a legii se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Prin urmare, neîncălcând niciuna dintre prevederile cadrului normativ referitor la tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, se apreciază că dispoziţiile criticate nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    50. Preşedintele Camerei Deputaţilor, în Dosarul nr. 1.324A/2020, apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    51. Se arată că criticile de neconstituţionalitate raportate la redactarea insuficientă a expunerii de motive nu au fundament juridic, întrucât au fost respectate dispoziţiile legale privitoare la motivarea proiectelor de acte normative. Expunerea de motive prezintă argumentele care au determinat promovarea soluţiilor normative propuse, evaluarea situaţiei la momentul redactării iniţiativei legislative şi dezideratele de perspectivă, cu evidenţierea deficienţelor legislaţiei în vigoare, însă neavând valoare normativă, nu poate fi reţinut ca fiind referinţa pentru interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor proprii legii criticate. În expunerea de motive se regăseşte argumentată importanţa stabilirii datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, cu evidenţierea existenţei unei marje largi de apreciere care poate suprapune perioada electorală aferentă alegerilor locale cu cea corespunzătoare alegerilor parlamentare, alături de celelalte măsuri preconizate la momentul iniţierii demersului legislativ, într-o modalitate care facilitează parcurgerea textului şi înţelegerea completă a intenţiei de reglementare. Expunerea de motive este conformă cu exigenţele normelor de tehnică legislativă şi din perspectiva verificării sale de către Consiliul Legislativ, în calitatea acestuia de organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care, prin avizul emis, nu a formulat obiecţii sau propuneri în acest sens.
    52. În ceea ce priveşte celelalte afirmaţii ale autorului se arată că acestea nu sunt urmate şi de înfăţişarea motivelor care ar putea conduce la concluzia fundamentării insuficiente a soluţiei normative, iar simpla citare a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 139 din 13 martie 2019, fără contextualizarea necesară, nu poate fi reţinută ca fiind relevantă decât sub aspect teoretic. Totodată, se arată că sunt inexacte afirmaţiile cu privire la „lipsa motivării“, aceasta fiind componentă a expunerii de motive care poate fi oricând consultată, iar cele referitoare la caracterul sumar al expunerii de motive excedează cerinţelor art. 31 alin. (1) lit. a) din legea antereferită, care nu stabilesc întinderea expunerii de motive, aceasta rămânând la aprecierea exclusivă a iniţiatorilor propunerii legislative.
    53. Cu privire la motivele de neconstituţionalitate raportate la principiul cooperării loiale între autorităţile statului şi cel al separaţiei puterilor în stat se arată că rolul Guvernului, astfel cum este consacrat prin art. 102 din Constituţie, este acela de realizare a liniilor de politică internă şi externă a ţării, ceea ce sub aspect juridic se poate concretiza prin iniţierea de proiecte legislative şi adoptarea unor hotărâri pentru aplicarea legilor, în vederea îndeplinirii programului de guvernare pentru care a primit învestitura din partea Parlamentului. Chiar dacă una dintre funcţiile pe care le exercită este aceea de stabilire a strategiilor prin care se exercită autoritatea de stat, în domeniul electoral competenţa Guvernului este aceea de organizare a alegerilor şi de reglementare normativă a măsurilor care se impun în acest sens, şi nu de stabilire a unor măsuri care ţin de esenţa sistemului electoral, precum cele privitoare la organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, care reprezintă un drept suveran al Parlamentului, desprins din calitatea sa de organ reprezentativ suprem şi unică autoritate legiuitoare a ţării. Din această perspectivă se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 390 din 6 iunie 2017 şi se concluzionează că reglementarea unor măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, este necesar să fie realizată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie, prin lege organică adoptată în cadrul dezbaterilor parlamentare şi nu prin ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern.
    54. Sub aspectul conformităţii iniţierii procedurii organizării şi desfăşurării alegerilor parlamentare cu Constituţia sunt semnificative legitimitatea şi forţa juridică a actului prin care aceasta este declanşată, respectiv ca actul normativ prin care se stabileşte data la care urmează să aibă loc alegerile să emane de la autoritatea care are îndrituirea constituţională a stabilirii sistemului electoral. Hotărârile Guvernului reprezintă expresia competenţei prevăzute la art. 108 din Constituţie, rezultate din rolul Guvernului de autoritate publică a puterii executive. Delegările primite prin actele normative la nivel de lege, care constituie temeiurile juridice ale emiterii hotărârilor, sunt circumstanţiale unor realităţi sociale a căror dinamică determină deseori reconsiderarea cadrului normativ edictat iniţial. Implicit, legea va putea reconfigura limitele reglementării prin hotărâre, introducând noi competenţe în sarcina Guvernului, dispunând modificarea celor existente sau chiar eliminând prerogative instituite prin delegarea normativă anterioară. Esenţial este ca limitele organizării executării legilor, prevăzute la art. 108 alin. (2) din Constituţie, să fie stabilite de Forul legislativ, cu considerarea împrejurărilor care determină reanalizarea acestora. Prin urmare, faptul că autoritatea legiuitoare şi-a retras delegarea acordată prin prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, urmând să emită o lege distinctă prin care să stabilească data alegerilor parlamentare, se înscrie în exigenţele constituţionale referitoare la competenţa sa de a decide asupra acestui aspect.
    55. Conduita Parlamentului este, totodată, conformă cu considerentele care fundamentează Decizia Curţii Constituţionale nr. 611 din 3 noiembrie 2017 referitoare la colaborarea loială şi respectul reciproc al autorităţilor/instituţiilor statului.
    56. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deoarece „modificarea legislaţiei electorale nu trebuie realizată cu mai puţin de un an înainte de alegeri“, se arată că aceasta nu surprinde natura juridică a reglementării criticate. Codul bunelor practici în materie electorală prevede, într-adevăr, necesitatea stabilităţii dreptului electoral, în sensul recomandării ca regulile care vizează „sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale şi constituirea circumscripţiilor“ să nu fie modificate frecvent sau la mai puţin de un an înainte de alegeri, însă legea criticată nu aduce atingere acestei linii directoare şi nici considerentelor deciziilor Curţii Constituţionale în care se face trimitere la ele, întrucât nu afectează substanţa drepturilor electorale, în sensul prejudicierii ori lezării acestora, ci doar propune o modalitate facultativă, alternativă şi echivalentă exercitării dreptului de vot prin prezenţă la secţia de votare. Această modalitate de exercitare a dreptului fundamental de a alege urmăreşte efectivizarea dreptului de a alege, iar nu restrângerea exerciţiului acestuia, şi nici modificarea modalităţii de scrutin, astfel încât să nu fie previzibile, pentru alegători, modalitatea în care voturile valabil exprimate se transformă în mandate şi felul în care sunt atribuite acestea din urmă în cadrul Parlamentului rezultat în urma alegerilor. Astfel, sub aspectul scopului imediat şi mediat al normelor legale prin care se reglementează votul prin corespondenţă, constând în asigurarea caracterului efectiv al exercitării dreptului de vot, se contribuie la eficientizarea alegerilor prin care se exercită suveranitatea naţională la care se face referire în art. 2 alin. (1) din Constituţie, respectându-se, totodată, stabilitatea legislativă în materie electorală.
    57. Totodată, legea criticată nu modifică tipul de scrutin reglementat de normele electorale în vigoare, demersul legislativ fiind fundamentat în sensul reţinut de jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale [cu referire la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale]. Fondul reglementării criticate fiind asigurarea unor măsuri privind stabilirea datei alegerilor parlamentare, reducerea unor termene procedurale electorale, opţiunea depunerii electronice a dosarelor de candidatură, precum şi simplificarea procedurilor privind exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă, măsurile astfel edictate nu contravin principiilor statuate de Curtea Constituţională în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu raportare la Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raportul explicativ, adoptat de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni Plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002).
    58. Raportul asupra calendarului şi inventarului criteriilor politice de evaluare a alegerilor adoptat de Consiliul pentru alegeri democratice cu ocazia celei de-a 34-a Reuniuni (Veneţia, 14 octombrie 2010) reţine că „orice reformă care vizează legislaţia electorală care urmează să se aplice unor alegeri trebuie să aibă loc suficient de devreme pentru a putea fi cu adevărat aplicabilă“. Cu toate acestea, în anumite situaţii, „pot fi acceptate excepţii de la regula de un an, de exemplu, dacă este necesar să fie remediate pe cale legislativă probleme neprevăzute“. Se apreciază că dispoziţiile legii criticate, structurate în 3 articole, nu au natura unei intervenţii legislative reformatoare, ci conţin remedii juridice aduse în raport cu realităţile sociale şi politica legislativă a statului român: în prezent, stabilirea datei alegerilor parlamentare comportă o largă marjă de apreciere, raportată la referinţele existente, iar desfăşurarea unui alt tip de scrutin în respectivul interval ar putea determina suprapunerea perioadelor electorale, alături de necesitatea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.
    59. Totodată, se apreciază că normele juridice criticate sunt conforme şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sens în care se face trimitere la Hotărârea din 2 martie 1987, pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, şi la Hotărârea din 6 octombrie 2005, pronunţată în Cauza Hirst împotriva Regatului Unit.
    60. În consecinţă, se apreciază că soluţiile normative prevăzute de legea criticată nu sunt de natură să perturbe stabilitatea cadrului normativ electoral existent, legiuitorul păstrând un just echilibru între exigenţa respectării deciziilor instanţei de contencios constituţional în materie şi îndreptarea deficienţelor constatate din dreptul pozitiv naţional.
    61. Preşedintele Senatului, în Dosarul nr. 1.323A/2020, apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    62. Se arată că promovarea iniţiativei legislative şi dezbaterea sa în procedură de urgenţă sunt o consecinţă imediată şi directă a efectelor pandemiei de COVID-19, care prin amploarea lor fac nesigură, din punctul de vedere al siguranţei stării de sănătate a populaţiei, organizarea la termen şi în condiţii normale a procesului electoral pentru alegerea noilor Camere legislative. În aceste condiţii, iniţiatorii actului normativ au propus unele modificări cu caracter tehnic ale unor prevederi ale Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente. Modificările aduse au un vădit caracter de oportunitate legislativă, nefavorizând niciun competitor electoral. Dimpotrivă, actul normativ criticat promovează soluţii legislative tehnice prin care se urmăreşte desfăşurarea unor alegeri parlamentare cu respectarea strictă a principiilor şi normelor sistemului electoral aflat în vigoare, în condiţiile actualei pandemii.
    63. Cu referire la încălcarea principiului securităţii juridice, consacrat în prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, se arată că legea criticată nu modifică acele componente ale sistemului electoral de care depinde caracterul democratic, liber şi secret al alegerilor. Coordonatele democratice ale scrutinului rămân neschimbate, urmând ca alegerile parlamentare să se desfăşoare potrivit legislaţiei electorale în vigoare. Se susţine că, din perspectiva Comisiei de la Veneţia, sunt inacceptabile doar acele modificări legislative ale sistemului electoral care sunt dictate de interesele iminente ale unui partid politic, or acest pericol nu rezultă din prevederile legii criticate. Prin urmare, securitatea raporturilor juridice electorale nu este afectată în niciun fel de prevederile legale criticate.
    64. Stabilirea datei alegerilor parlamentare de către Parlament - care este, prin spectrul său politic, mai puţin manipulator şi subiectiv - este de preferat într-o societate democratică stabilirii de către Guvern a datei scrutinului, acesta fiind susceptibil în mai mare măsură de manipulări şi manevre electorale interesate, datorită faptului că exprimă şi promovează, prin definiţie, interesele electorale ale unui singur partid politic.
    65. Cu referire la încălcarea dispoziţiilor art. 69 alin. (2) din Constituţie, se arată că dezbaterea legislativă a unui proiect se lege sau a unei propuneri legislative, precum şi votarea acestuia/acesteia reprezintă acţiuni politice libere şi personale ale oricărui parlamentar. Caracterul imperativ al mandatului parlamentar este însă dat de instrucţiuni, recomandări, ordine etc., impuse unui deputat sau senator, cum să voteze o anumită iniţiativă legislativă. Numai în aceste circumstanţe ipotetice se poate susţine că ar putea fi încălcate prevederile art. 69 alin. (2) din Constituţie, ceea ce, în cazul de faţă, nu îşi are incidenţa.
    66. Cu referire la încălcarea prevederilor art. 63 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie, coroborate cu alte texte constituţionale, se arată că, dacă Adunarea Constituantă a stabilit în 1991 că durata legislaturii se prelungeşte de drept în circumstanţele enunţate în textul constituţional citat, nu înseamnă că Parlamentul nu are dreptul suveran să inoveze o soluţie legislativă similară ca efecte cu cea prevăzută la art. 63 alin. (1) din Constituţie, dar în alte circumstanţe sociale decât cele avute în vedere de legiuitorul constituant. Practic, Parlamentul este confruntat, în actualele condiţii ale pandemiei de COVID-19, cu lipsa unei cadru legislativ pentru organizarea la timp a alegerilor parlamentare. Se ştie că nicio lege nu este perfect predictibilă şi adaptabilă oricăror situaţii neprevăzute. Ca atare, nu se poate pretinde Constituţiei să prevadă o soluţie legislativă pentru organizarea la timp a alegerilor parlamentare, în condiţiile reale ale situaţiei sanitare, a cărei dinamică nu poate fi prognozată de la o săptămână la alta. Aplicarea textului constituţional, în situaţii neprevăzute de către legiuitorul constituant, se poate face nu numai în litera normei constituţionale, ci şi în spiritul ei, desigur, în circumstanţe şi modalităţi care nu contravin esenţei democratice şi suverane a însăşi filosofiei Constituţiei. Rigiditatea aplicării textului constituţional, fără a lua în calcul funcţia acestuia de a găsi întotdeauna pentru destinatarul său o soluţie normativă praeter legem, aplicabilă imediat la o situaţie reală creată de dinamica vieţii sociale, poate avea consecinţe extrem de negative în plan social. O astfel de concepţie legislativă a fost promovată, după modelul Codului civil francez, în art. 3 din Codul civil român din 1864.
    67. De altfel, în Codul de procedură civilă [art. 5 alin. (2) şi (3)] există o soluţie pentru situaţiile în care judecătorul nu are la dispoziţie o normă juridică pe care să o aplice în cauza pe care o judecă: el se poate ghida după principiile generale ale dreptului. O asemenea soluţie este posibilă şi pentru legiuitorul care este constrâns să găsească rezolvarea echitabilă a unei situaţii juridice, cum este stabilirea unei date la care alegerile parlamentare să se desfăşoare în condiţii normale. Stabilirea datei alegerilor parlamentare ori a oricăror elemente de reglementare a sistemului electoral este o problemă de ordine publică, iar în situaţia în care, din diferite motive, nu există o reglementare normativă cu aplicabilitate imediată într-o circumstanţă socială dată, este pe deplin legitim şi chiar obligatoriu ca o autoritate publică competentă să găsească o soluţie, chiar şi tranzitorie.
    68. Cu referire la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta de calitate a legii, se arată că pretinsa necorelare cu art. 103 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 208/2015, care atribuie Autorităţii Electorale Permanente atribuţia de a supune Guvernului spre aprobare data alegerilor şi calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, nu se susţine, întrucât soluţia legislativă promovată în legea criticată este tranzitorie, se aplică numai pentru următoarele alegeri legislative, urmând ca după acestea să se aplice dispoziţiile Legii nr. 208/2015.
    69. Preşedintele Senatului, în Dosarul nr. 1.324A/2020, apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    70. Cu referire la încălcarea principiului securităţii juridice, prevăzut de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, se arată că autorii propunerii legislative justifică foarte clar motivele pentru care au promovat această iniţiativă legislativă, conţinutul juridic al reglementării, precum şi caracterul tehnic al soluţiilor normative avansate, inclusiv caracterul tranzitoriu al legii. De altfel, chiar Guvernul recunoaşte caracterul tehnic al reglementării, motiv pentru care nu este necesară o expunere de motive extinsă.
    71. Cu referire la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, nu există nicio normă constituţională care să recunoască Guvernului competenţa de a stabili data alegerilor parlamentare, acesta fiind o autoritate publică a puterii executive cu rol constituţional de a pune în aplicare legislaţia electorală. Ca atare, Parlamentul are o legitimitate deplină, ca for reprezentativ suprem, să stabilească data alegerilor parlamentare, dacă condiţiile reale ale vieţii sociale impun aceasta, restul acţiunilor ce ţin de organizarea şi desfăşurarea propriu-zisă a procesului electoral urmând să revină competenţei Guvernului.
    72. Cu referire la încălcarea principiului securităţii juridice şi al legalităţii consacrat în dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, se arată că actul normativ criticat pentru vicii de neconstituţionalitate nu modifică acele componente ale sistemului electoral de care depinde caracterul democratic, liber şi secret al alegerilor. Coordonatele democratice ale scrutinului rămân neschimbate, urmând ca alegerile parlamentare să se desfăşoare potrivit legislaţiei electorale în vigoare. În esenţa ei, stabilirea datei alegerilor este o chestiune de natură tehnică, fără importanţă decisivă în competiţia electorală, fiecare partid având dreptul, în condiţii de egalitate perfectă cât priveşte durata campaniei electorale, să acţioneze pentru atingerea scopurilor sale electorale. Stabilirea datei alegerilor, indiferent care ar fi autoritatea publică competentă să se pronunţe în acest sens, nu favorizează un partid sau altul. Data alegerilor are, prin urmare, un caracter neutru din punctul de vedere al competiţiei electorale.
    73. Guvernul, în Dosarul nr. 1.323A/2020, apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate formulată este întemeiată.
    74. Cu privire la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice consacrat de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, se arată că cele două elemente ale principiului securităţii raporturilor juridice stabilite în Decizia Curţii Constituţionale nr. 150 din 12 martie 2020 sunt frecvenţa modificărilor intervenite şi reglementarea elementelor esenţiale ale legii electorale, ce trebuie întrunite cumulativ.
    75. Cu privire la primul element, având în vedere că actualul Parlament şi-a început mandatul în urma alegerilor desfăşurate la „11 decembrie 2016“, iar, potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (1) din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, rezultă că în luna decembrie a anului 2020 expiră acest mandat, urmând să fie organizate alegeri în condiţiile constituţionale ale art. 63. Prin urmare, se arată că adoptarea actului normativ prin care se aduc modificări legii privind alegerea Parlamentului României s-a realizat cu mai puţin de un an înaintea alegerilor pe care le reglementează. De asemenea, schimbarea regulilor privind determinarea modului de stabilire a datei alegerilor parlamentare reprezintă elemente esenţiale ale legii electorale, ce afectează stabilitatea raporturilor juridice. Prin urmare, fiind întrunite cele două condiţii, se apreciază că reglementarea criticată încalcă principiul securităţii raporturilor juridice consacrat de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
    76. Cu privire la încălcarea art. 69 alin. (2) din Constituţie, se arată că este afectată natura mandatului celui ales, care deţine libertatea de a vota sau nu o iniţiativă legislativă, în măsura în care un act normativ stabileşte în sarcina Parlamentului obligaţia de a adopta o anumită normă. Deşi votul împotrivă exprimat de un parlamentar cu privire la o lege nu reprezintă o abatere de la competenţa sa, acest aspect trebuie analizat coroborat cu motivele prezentate anterior privitoare la securitatea raporturilor juridice, arătând că, deşi legea obligă la adoptarea unui act normativ prin care să fie stabilită data alegerilor, având în vedere că parlamentarii nu sunt obligaţi să voteze într-un anumit sens, ei bucurându-se de libertatea de a vota potrivit propriei lor conştiinţe, se naşte posibilitatea ca data alegerilor să se circumscrie unui proces legislativ care să cunoască inclusiv un vot de respingere. Pentru a fundamenta acest raţionament trebuie să ne raportăm la esenţa procesului legislativ, respectiv dezbaterile şi libertatea de a vota pentru sau împotrivă. Or, câtă vreme stabilirea unei anumite date pentru desfăşurarea unui eveniment reprezintă un aspect subiectiv care poate comporta multiple valenţe din perspectiva forului intern al fiecărui ales, astfel cum s-a arătat şi mai sus, se naşte posibilitatea ca întrunirea consensului sau a unei majorităţi întrun anumit sens să nu fie un demers facil. Tocmai de aceea, având în vedere variabilele care planează asupra adoptării unui act normativ prin care să fie stabilită data alegerilor conform actului normativ criticat, se apreciază că sunt afectate atât voinţa internă a votantului, cât şi securitatea juridică a tuturor raporturilor juridice în discuţie. Astfel, soluţia legislativă criticată încalcă prevederile constituţionale privitoare la mandatul imperativ tocmai prin aceea că însăşi autoritatea legiuitoare şia acordat un mandat imperativ prin legea astfel adoptată, or interzicerea mandatului imperativ nu se raportează exclusiv la entităţile de la care acesta emană, respectiv cetăţenii, ci la totalitatea subiectelor de drept care ar putea manifesta o astfel de conduită, prin urmare, inclusiv Parlamentul. Prin urmare, se apreciază că legea criticată încalcă art. 69 alin. (2) din Constituţie.
    77. Cu privire la încălcarea art. 61, art. 63 alin. (1), (2) şi (4) coroborate cu art. 36, 37 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, se arată că mandatul prevăzut de art. 63 este un mandat instituţional, conferit unor autorităţi publice, respectiv Camerei Deputaţilor şi Senatului. Acest mandat nu poate înceta fără ca un alt Parlament să ia locul celui al cărui mandat a expirat. Regula instituită de art. 63 alin. (1) are la bază principiul periodicităţii alegerilor. Dată fiind importanţa acestui principiu, excepţiile - cu consecinţa prelungirii mandatelor aleşilor dincolo de termenele prevăzute de lege - sunt strict şi limitativ prevăzute de Constituţie şi de lege şi privesc situaţii extreme, cu caracter cu totul deosebit, cum ar fi starea de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav, situaţii care nu subzistă în cauză. Prin urmare, regula periodicităţii alegerilor este consacrată la nivel constituţional, în mod expres în privinţa Parlamentului şi a Preşedintelui României.
    78. Mandatul Camerelor Parlamentului este de 4 ani, pentru ambele Camere ale Parlamentului fiind organizate alegeri în acelaşi timp, însă această durată poate fi mai mare sau mai mică, în funcţie de evenimentele care pot interveni. În cazul unei durate mai mari a mandatului are loc prelungirea/prorogarea mandatului, iar în cazul unei durate mai mici are loc încetarea mandatului înainte de termen prin dizolvare. Parlamentul nouales se întruneşte la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri, aceasta constituind o obligaţie imperativă a preşedintelui. Termenul de 20 de zile se calculează pe zile calendaristice, fiind un termen maximal. Termenul de 4 ani începe să curgă din momentul întrunirii Parlamentului. Termenul curge de la acest moment pentru ambele Camere ale Parlamentului, care se întrunesc, în şedinţe separate, la data şi ora stabilite prin decretul preşedintelui. Aşadar, legislatura Camerelor începe la data întrunirii legale a noilor Camere.
    79. Prelungirea mandatului parlamentar poate fi realizată, în primul rând, în conformitate cu art. 63 alin. (4) din Constituţie, până la întrunirea legală a noului Parlament. În cazul expirării mandatului, alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se organizează în cel mult trei luni de la expirare. Totuşi, nimic nu împiedică organizarea acestora înainte de expirarea mandatului vechiului Parlament, însă în acest caz trebuie să fie respectate prevederile art. 63 alin. (3), care prevăd obligaţia Preşedintelui de a convoca noul Parlament în termen de maximum 20 de zile de la alegeri. În consecinţă, data alegerilor parlamentare poate fi stabilită cu cel mult 20 de zile înainte de data expirării mandatului vechiului Parlament. În perioada în care mandatul este prelungit nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice. În al doilea rând, prelungirea mandatului parlamentar se realizează de drept, în cazurile prevăzute de art. 63 alin. (1), care trebuie coroborate cu prevederile art. 92 alin. (2)-(4) şi art. 93 din Constituţie. Totodată, se apreciază că art. 63 alin. (4) din Constituţie nu se aplică în ceea ce priveşte prelungirea de drept a mandatului, Parlamentul putând adopta, modifica sau abroga în această perioadă legi organice, dată fiind necesitatea adoptării unor măsuri urgente în această perioadă de criză. Se apreciază, în aceeaşi măsură, că dat fiind caracterul excepţional al situaţiilor respective, în aceste perioade nu poate fi iniţiată procedura de revizuire a Constituţiei, după cum interzice şi art. 152 alin. (3) din Constituţie. Mandatul Parlamentului poate înceta înainte de expirarea termenului prin dizolvare în condiţiile prevăzute de art. 89 din Constituţie. Deşi Parlamentul este dizolvat, legislatura fiind încheiată, mandatul acestuia se va prelungi până la întrunirea legală a celor două noi Camere, în condiţiile art. 63 alin. (4). Alegerile pentru noul Parlament se vor organiza în termen de 3 luni de la dizolvare.
    80. Având în vedere că art. 1 alin. (1) din legea analizată stabileşte doar că Parlamentul va stabili prin lege organică data alegerilor parlamentare cu 60 de zile înainte de alegeri, fără să facă trimitere la prevederile constituţionale privind durata mandatului parlamentar, respectiv prelungirea acestuia în condiţiile art. 63 alin. (1), respectiv art. 63 alin. (4), cu consecinţe asupra limitării competenţei Parlamentului în cazul prelungirii mandatului, se apreciază că textul este contrar prevederilor constituţionale menţionate. În plus, este încălcat şi art. 63 alin. (2) din Constituţie, având în vedere că legea nu stabileşte o limitare a prelungirii mandatului Parlamentului actual.
    81. Totodată, prin caracterul general al normei şi în absenţa oricăror circumstanţieri sau trimiteri la regulile constituţionale antereferite, în situaţia stabilirii unei date cu depăşirea termenului constituţional prevăzut de art. 63 se ajunge şi la încălcarea dispoziţiilor art. 36 şi 37 din Constituţie, referitoare la dreptul de a alege şi cel de a fi ales. Astfel, se poate ajunge, implicit, la afectarea dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales, întrucât o asemenea măsură consacră per se o interdicţie de a organiza şi de a participa la alegeri la termen, cu consecinţa imposibilităţii/restrângerii exercitării acestor drepturi.
    82. Se mai consideră că sunt întemeiate susţinerile autorului sesizării referitoare la sintagma „cu cel puţin 60 de zile înaintea datei alegerilor“ din conţinutul art. 1 alin. (1) al legii criticate, conform cărora aceasta are un caracter neclar întrucât permite fixarea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor şi în intervalul cuprins între expirarea mandatului şi împlinirea termenului constituţional de 3 luni prevăzut de art. 63 alin. (2) din Constituţie. Or, pe perioada prelungirii mandatului în conformitate cu art. 63 alin. (4) din Constituţie, nu pot fi adoptate, modificate sau completate legi organice. Aşadar, în măsura în care legea organică prin care se stabileşte data alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor nu va fi adoptată şi nu va intra în vigoare până la expirarea mandatului actualului Parlament, ulterior acestui moment, Parlamentul nu va mai putea adopta o astfel de lege decât cu încălcarea art. 63 alin. (4) din Constituţie. În consecinţă, se apreciază că sesizarea este întemeiată prin raportare la art. 61, art. 63 alin. (1), (2) şi (4) coroborate cu art. 36, 37 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    83. Cu privire la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 73 alin. (1) şi (3) lit. a) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, se arată că stabilirea datei alegerilor locale poate fi realizată de către Guvern prin hotărâre sau de către Parlament prin lege ordinară, ambele soluţii normative fiind posibile. De altfel, din 1989 până în prezent, fără excepţie, stabilirea datei alegerilor, indiferent că au fost locale sau parlamentare, s-a realizat prin hotărâre a Guvernului. Se arată că stabilirea în concret a datei alegerilor, indiferent de natura lor, reprezintă o chestiune de ordin tehnic, care ţine de competenţa decizională a Guvernului sau, prin derogare de la dreptul comun, a Parlamentului, însă în acest caz este necesar să facă obiectul legii ordinare. Domeniul rezervat legii organice este strict delimitat de Constituţie la art. 73 alin. (3), stabilirea datei alegerilor nefiind o chestiune care să fie cuprinsă în acest domeniu expres şi limitativ determinat de constituantul român. Normele privind sistemul electoral fac obiectul unei legi organice, având în vedere importanţa acestor dispoziţii de natură să le confere stabilitate juridică, şi nu aplicarea în concret a acestora, cum este stabilirea datei alegerilor. Prin urmare, stabilirea în concret a datei alegerilor nu poate face obiectul unei legi organice, în caz contrar fiind încălcat domeniul de reglementare al legii organice.
    84. Cu privire la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie în ceea ce priveşte calitatea legii, se arată că noua competenţă a Parlamentului de a stabili prin lege organică data alegerilor parlamentare nu este corelată cu art. 103 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 208/2015 privind competenţa Autorităţii Electorale Permanente de a stabili împreună cu Ministerul Afacerilor Interne data alegerilor şi calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale. Prin urmare, legea criticată nu doar că derogă de la cadrul legal general şi acordă Parlamentului o competenţă administrativă, dar exclude din acest proces tocmai instituţia concepută expres pentru acest domeniu, respectiv Autoritatea Electorală Permanentă.
    85. Pentru aceste motive se apreciază că sunt încălcate dispoziţiile constituţionale anterior indicate pentru că nici în cuprinsul expunerii de motive nu se fac menţiuni cu privire la motivul care a stat la baza acestei modificări şi, în cele din urmă, schimbări de viziune generală asupra stabilirii datei alegerilor.
    86. Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 1.324A/2020, nu a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere.
    87. Curtea, la termenul de judecată din 15 septembrie 2020, a amânat dezbaterile pentru data de 16 septembrie 2020 şi, ulterior, pentru data de 22 septembrie 2020, când, având în vedere obiectul sesizărilor de neconstituţionalitate, în temeiul art. 139 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea Dosarului nr. 1.324A/2020 la Dosarul nr. 1.323A/2020, care a fost primul înregistrat. Prin aceeaşi încheiere, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor, Curtea, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 29 septembrie 2020, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintelui Senatului şi Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    88. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
    89. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016. Curtea reţine că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează legea în ansamblul său, precum şi, în mod punctual, art. 1 alin. (1) din lege, astfel că, prin prezenta decizie, urmează să se pronunţe asupra acestor dispoziţii. Art.1 alin. (1) din lege are următorul cuprins: „(1) Prin derogare de la prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, data alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor ce vor fi organizate ca urmare a expirării mandatului Parlamentului, aflat în curs de exercitare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea datei alegerilor.“
    90. Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5) privind securitatea juridică, principiul separaţiei puterilor în stat şi cerinţele de calitate a legilor, ale art. 36 privind dreptul de vot, ale art. 37 privind dreptul de a fi ales, ale art. 61 privind rolul Parlamentului, ale art. 63 alin. (1)-(4) privind durata mandatului celor două Camere ale Parlamentului, ale art. 69 alin. (2) privind mandatul reprezentativ, ale art. 73 alin. (1) şi (3) lit. a) privind domeniul de reglementare al legilor organice, precum şi ale art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale.
    (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate
    91. Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de Preşedintele României, respectiv de prim-ministru, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba de o lege adoptată, dar nepromulgată încă.
    92. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare.
    93. Legea a fost adoptată la data de 27 iulie 2020 atât de Senat, cât şi de Camera Deputaţilor. La aceeaşi dată, legea a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii şi trimisă la promulgare în data de 29 iulie 2020. La 17 august 2020, Curtea Constituţională a fost sesizată cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate.
    94. Luând act de faptul că Preşedintele României a sesizat Curtea Constituţională în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional.
    95. De asemenea, luând act că Guvernul a formulat obiecţia de neconstituţionalitate cu depăşirea termenului legal prevăzut de Legea nr. 47/1992, dar în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) din Constituţie, precum şi că legea nu fusese încă promulgată la data sesizării sale, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional (a se vedea în acest sens Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018).
    96. Curtea observă că sesizarea prim-ministrului se axează pe citarea exhaustivă şi fastidioasă a considerentelor din unele acte jurisdicţionale ale Curţii Constituţionale, fără să conţină o argumentare propriu-zisă a relaţiei de contrarietate dintre norma criticată şi Constituţie. Acest aspect pune în discuţie respectarea condiţiei de admisibilitate referitoare la obligaţia motivării obiecţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Având în vedere conexarea dosarelor constituite ca urmare a sesizărilor formulate de Preşedintele României şi prim-ministrul Guvernului (a se vedea paragraful 87 al prezentei decizii), Curtea va pronunţa o singură decizie.

    (2) Analiza propriu-zisă a obiecţiei de neconstituţionalitate

    (2.1.) Criticile de neconstituţionalitate extrinsecă
    97. Criticile de neconstituţionalitate extrinsecă vizează problema unei pretinse insuficienţe argumentative a expunerii de motive a legii analizate. În jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020, paragrafele 36-40), Curtea a statuat că un viciu de neconstituţionalitate extrinsec al legii nu poate rezulta din chiar modul în care iniţiatorul ei şi-a motivat proiectul/propunerea legislativă, în condiţiile în care rezultatul activităţii de legiferare este legea adoptată de Parlament. Aşadar, controlul de constituţionalitate vizează legea, şi nu opţiuni, dorinţe sau intenţii cuprinse în expunerea de motive a legii. Prin urmare, Curtea constată că nu are competenţa să exercite un control de constituţionalitate asupra modului de redactare a expunerii de motive concepute de deputaţi, senatori sau Guvern, astfel că incidenţa dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, invocate în susţinerea unei atari critici, nu poate fi reţinută în situaţia dată.


    (2.2.) Criticile de neconstituţionalitate intrinsecă

    (2.2.1.) Critici de neconstituţionalitate raportate la art. 1 alin. (5) din Constituţie
    98. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate susţin că modificarea competenţei autorităţilor publice în vederea stabilirii datei alegerilor parlamentare creează un cadru legislativ special doar pentru următoarele alegeri parlamentare, iar o atare modificare, realizată cu mai puţin de 6 luni înainte de alegerile la termen, încalcă exigenţele art. 1 alin. (5) din Constituţie în dimensiunea sa referitoare la previzibilitatea legii şi cea a securităţii raporturilor juridice.
    99. Cu privire la critica formulată, Curtea reţine că în Codul bunelor practici în materie electorală. Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), la paragraful 65 din Raportul explicativ, s-a stabilit că ceea ce este necesar a se evita nu este atât modificarea sistemelor de scrutin, care pot fi întotdeauna îmbunătăţite, adaptate, ci modificarea lor frecventă sau cu mai puţin de un an înainte de momentul organizării alegerilor. Aşadar, un prim aspect al principiului securităţii juridice în materia electorală îl vizează frecvenţa modificărilor legislative, care determină impredictibilitatea cadrului normativ şi confuzia alegătorilor cu privire la sistemul de scrutin aplicabil. Alternativ, este momentul în care intervin modificările legislative. Cu cât acesta este mai apropiat de data organizării alegerilor, cu atât este mai puternică prezumţia că modificările respective au ca scop crearea unui beneficiu/avantaj pentru partidul politic care le-a adoptat, fiind dictate de interesele lui iminente, şi pot avea ca rezultat manipularea electoratului. De asemenea, Codul bunelor practici în materie electorală stabileşte că una dintre modalităţile de evitare a manipulărilor este definirea în Constituţie sau într-un text superior legii ordinare a „elementelor celor mai sensibile“ - enumerând: sistemul electoral propriuzis, componenţa comisiilor electorale, circumscripţiile şi regulile de constituire a circumscripţiilor -, pentru restul (normele care reglementează chestiunile de ordin tehnic şi de detaliu) fiind suficient un cadru legal ordinar sau chiar infralegal. Cu alte cuvinte, al doilea aspect al principiului securităţii juridice în materia electorală îl vizează reglementarea elementelor esenţiale ale legii electorale, care trebuie să se bucure de o stabilitate sporită, pe care o poate conferi doar legea constituţională sau legea organică. Aceste elemente sunt identificate în mod expres (sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale, circumscripţiile şi regulile de constituire a circumscripţiilor), ele fiind cele care dau consistenţă drepturilor electorale ale cetăţeanului.
    100. Aceste recomandări au fost receptate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale - în acest sens a se vedea Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012, Decizia nr. 682 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 799 din 18 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 19 noiembrie 2015, paragrafele 85-87, Decizia nr. 146 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 28 martie 2019, paragraful 61, sau Decizia nr. 150 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 17 martie 2020, paragrafele 68 şi 69, şi nu pot fi ignorate, chiar dacă nu au caracter obligatoriu. Curtea, luând în discuţie forţa juridică a dispoziţiilor Codului bunelor practici în materie electorală, a reţinut că, „într-adevăr, acest act nu are un caracter obligatoriu, însă recomandările sale constituie coordonate ale unui scrutin democratic, în raport cu care statele - care se caracterizează ca aparţinând acestui tip de regim - îşi pot manifesta opţiunea liberă în materie electorală, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, în general, şi a dreptului de a fi ales şi de a alege, în special“. De altfel, Codul bunelor practici în materie electorală este reţinut ca document internaţional relevant şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotărârea din 11 iunie 2009, pronunţată în Cauza Petkov şi alţii împotriva Bulgariei, sau Hotărârea din 2 martie 2010, pronunţată în Cauza Grosaru împotriva României).
    101. Stabilitatea normelor juridice în domeniul electoral constituie o expresie a principiului securităţii juridice, instituit, implicit, de art. 1 alin. (5) din Constituţie, principiu care exprimă în esenţă faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă şi previzibilă (Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, precitată, sau Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 12 iunie 2020, paragraful 105).
    102. Art. 1 alin. (5) din Constituţie consacră securitatea juridică a persoanei, concept care se defineşte ca un complex de garanţii de natură sau cu valenţe constituţionale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligaţia constituţională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi libertăţilor fundamentale (Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 68).
    103. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că reconfigurarea competenţei autorităţilor publice de a stabili data alegerilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, cu consecinţa că data respectivă se va stabili printrun act de reglementare primară, nu este un aspect esenţial al legii electorale, care să intre sub incidenţa principiului securităţii juridice. O asemenea opţiune a legiuitorului vizează un aspect ce ţine de repartizarea de competenţe între autorităţile publice, astfel că nici alegătorul nu este dezorientat de o atare schimbare de competenţă şi nici opţiunea sa politică în cadrul procesului electoral sau rezultatul alegerilor nu este influenţat/ă sau deturnat/ă.
    104. Codul bunelor practici în materie electorală, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale privitoare la asigurarea securităţii juridice a cetăţeanului în contextul alegerilor au menirea de a proteja cetăţeanul (alegătorul) de orice modificări legislative care îngreunează înţelegerea şi exercitarea scrutinului electoral ori a modului de votare. Astfel, modificarea autorităţii competente să stabilească data alegerilor nu impietează cu nimic asupra securităţii juridice a cetăţeanului, din contră, este menită să asigure o valorificare în condiţii optime a drepturilor electorale ţinând seama de situaţia epidemiologică existentă.
    105. Din punctul de vedere al securităţii juridice, singura exigenţă care se impune în privinţa organului competent să stabilească data alegerilor este să nu se ajungă la situaţia în care două autorităţi publice să dispună şi să îşi exercite concomitent competenţa de a stabili data alegerilor parlamentare, pentru că o atare situaţie ar aduce confuzie în privinţa exercitării drepturilor electorale ale cetăţeanului şi ar crea un blocaj instituţional.
    106. În cauza de faţă, Curtea constată că atât concepţia legii analizate, cât şi momentul adoptării ei (27 iulie 2020) reprezintă o expresie a principiului securităţii juridice, pentru că indică din timp organului administrativ care are competenţa delegată de stabilire a datei alegerilor în temeiul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 - şi anume Guvernului - faptul că data alegerilor ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016 va fi stabilită prin lege organică. Nu se ajunge la situaţia în care ambele autorităţi publice să stabilească în mod concurent data alegerilor, organul administrativ cunoscând astfel din timp că i-a fost retrasă această competenţă. Totuşi, având în vedere succesiunea derulării procedurilor constituţionale (termen de depunere a legii pentru exercitarea dreptului la sesizare a Curţii Constituţionale/termen de promulgare şi sesizarea la limita termenului a Curţii Constituţionale/procedura în faţa Curţii Constituţionale etc.), dacă intrarea în vigoare a legii analizate nu s-a produs cu un interval de timp suficient înainte de momentul la care Guvernul este ţinut potrivit legii-cadru să emită hotărârea de stabilire a datei alegerilor, această hotărâre emisă fiind îşi încetează de drept efectele de la momentul intrării în vigoare a legii care îi retrage, temporar [în privinţa alegerilor organizate ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016], competenţa de a stabili data alegerilor. Prin urmare, Hotărârea Guvernului nr. 744/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 4 septembrie 2020, deşi emisă cu respectarea legii în vigoare la data respectivă [art. 6 alin. (2) din Legea nr. 208/2015], îşi încetează de drept efectele în urma intrării în vigoare a legii criticate.
    107. Prin urmare, Curtea constată că, din această perspectivă, art. 1 alin. (1) din legea criticată nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    108. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate susţin că „noua“ competenţă atribuită Parlamentului, cea de a stabili data alegerilor prin lege organică, nu este corelată cu celelalte dispoziţii ale Legii nr. 208/2015. În acest sens se menţionează că, potrivit art. 103 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 208/2015, una dintre atribuţiile Autorităţii Electorale Permanente este de a elabora şi a supune Guvernului spre aprobare, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, data alegerilor şi calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale.
    109. Curtea reţine că art. 1 alin. (1) din legea criticată derogă de la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, iar art. 103 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 208/2015, potrivit căruia „Autoritatea Electorală Permanentă exercită următoarele atribuţii principale: [...] s) elaborează şi supune Guvernului spre aprobare, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, data alegerilor şi calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale“, este un text cu caracter accesoriu acestuia. Astfel, dacă se derogă de la textul atributiv de competenţă, este evident că un text accesoriu celui de la care se derogă nu îşi mai găseşte aplicabilitatea. În speţă, atât timp cât se retrage competenţa Guvernului de a stabili data alegerilor parlamentare ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, este evident că nu îşi va găsi aplicabilitatea nici reglementarea care stabileşte procedura pe care Guvernul trebuia să o urmeze pentru emiterea hotărârii de stabilire a datei alegerilor parlamentare. Cu alte cuvinte, legea analizată nu trebuia să deroge şi de la norma accesorie, fiind suficientă derogarea de la norma atributivă de competenţă. Aşadar, nu se poate susţine că ar exista o necorelare legislativă între art. 1 alin. (1) din legea criticată şi art. 103 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 208/2015. De altfel, art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 16 septembrie 2020, a modificat art. 103 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 208/2015, acesta având, în prezent, următorul cuprins: „Autoritatea Electorală Permanentă exercită următoarele atribuţii principale: [...] s) propune şi avizează, prin preşedintele său, proiectele de legi, ordonanţe şi hotărâri ale Guvernului în domeniile sale de competenţă; pentru elaborarea proiectelor de acte normative în domeniile sale de competenţă poate folosi colaboratori externi în condiţiile legii.“
    110. Prin urmare, Curtea constată că, din această perspectivă, art. 1 alin. (1) din legea criticată nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    111. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate susţin că, în actualul context, adoptarea unei legi prin care se stabileşte data alegerilor parlamentare devine cu atât mai problematică în situaţia în care ar interveni una dintre cauzele care determină prelungirea de drept a mandatului Parlamentului.
    112. Cu privire la acest aspect, Curtea observă că îngrijorarea autorilor sesizării constă în faptul că, în eventualitatea instituirii stării de urgenţă, data alegerilor stabilită prin lege să cadă, prin forţa lucrurilor, exact în această perioadă. Însă adoptarea unei legi sau hotărâri a Guvernului de stabilire a datei alegerilor comportă aceeaşi problemă în relaţia cu textul constituţional antereferit. Astfel, dacă se instituie starea de urgenţă, indiferent că legea sau hotărârea Guvernului este cea care stabileşte data alegerilor, mandatul Camerelor se prelungeşte de drept, Parlamentului sau Guvernului, după caz, revenindu-le sarcina de a stabili data alegerilor într-un interval de 3 luni de la data încetării prelungirii de drept a mandatului Camerelor. Astfel, nu există nicio incompatibilitate între instituirea stării de urgenţă, prin decret al Preşedintelui României, şi stabilirea datei alegerilor prin lege sau hotărâre a Guvernului.
    113. De asemenea, Curtea reţine că pe perioada prelungirii de drept a mandatului Camerelor, în ipoteza art. 63 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul are competenţa de a adopta legi organice, cu alte cuvinte, poate răspunde în mod corespunzător unei asemenea situaţii neprevăzute.
    114. Faptul că procedura de adoptare a unei legi este mai anevoioasă decât a unei hotărâri a Guvernului nu este un aspect de constituţionalitate, ci unul factual. Prin urmare, un asemenea argument, corelat cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, nu poate fi susţinut, rigiditatea/lentoarea inerentă a procedurii parlamentare neputând duce în sine la încălcarea textului constituţional antereferit.
    115. Temerile autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate în sensul că Parlamentul ar putea să nu adopte respectiva lege într-un timp util nu se justifică, pentru că orice autoritate publică (Parlament/Guvern) trebuie să acţioneze potrivit Constituţiei şi cu respectarea normelor de loialitate constituţională. Prin urmare, o normă juridică nu poate fi neconstituţională numai pentru faptul că ar exista posibilitatea ca o autoritate publică desemnată prin aceasta să nu adopte un act sau să acţioneze împotriva Constituţiei. Totodată, nu se poate susţine că Guvernul ar fi mai responsabil decât Parlamentul sau invers, ambele autorităţi publice bucurându-se de aceeaşi prezumţie de exercitare a competenţelor lor în acord cu Constituţia şi legea.
    116. Prin urmare, Curtea constată că, din această perspectivă, art. 1 alin. (1) din legea criticată nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie.


    (2.2.2.) Critici de neconstituţionalitate raportate la art. 69 alin. (2) din Constituţie
    117. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate susţin că art. 1 alin. (1) din legea criticată încalcă art. 69 alin. (2) din Constituţie, întrucât instituie în sarcina Parlamentului o obligaţie de rezultat, aceea a adoptării unei legi organice, într-un anumit orizont de timp, prestabilind şi soluţia ce se va impune senatorilor şi deputaţilor, a căror voinţă reală pare a nu mai avea semnificaţie.
    118. Cu privire la aceste critici, Curtea reţine că art. 69 din Constituţie valorifică fără limite mandatul reprezentativ. Acest text constituţional trebuie să constituie punctul de plecare în explicarea raporturilor constituţionale dintre deputat/senator şi alegătorii săi, partidul politic care l-a propulsat, Camera din care face parte. Interpretarea acestui articol constituţional nu poate fi decât în sensul că deputatul/senatorul, din punct de vedere juridic, nu are nicio răspundere juridică faţă de alegătorii din circumscripţia care l-a ales şi nici faţă de partidul pe lista căruia a candidat. Raporturile sale cu alegătorii şi partidul sunt raporturi morale, politice, dar nu juridice. El nu mai este ţinut să îndeplinească vreo obligaţie faţă de aceştia, el este obligat numai poporului. În contextul constituţional românesc, ce valorifică fără limite mandatul reprezentativ, singura posibilitate avută de partidul sau alegătorii nemulţumiţi de activitatea unui deputat/senator este să nu îl realeagă (Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993, Decizia nr. 1.490 din 17 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 22 decembrie 2010, Decizia nr. 629 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 28 ianuarie 2019, paragraful 32, sau Decizia nr. 85 din 13 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 aprilie 2019, paragraful 67).
    119. Mandatul reprezentativ nu conferă parlamentarului dreptul de a reprezenta persoane fizice sau juridice în faţa autorităţilor administraţiei publice. De asemenea, Curtea reţine că mandatul reprezentativ, fiind un concept specific dreptului public, nu are nicio legătură cu mandatul de drept privat, deputatul sau senatorul neputând invoca nicio putere de reprezentare a persoanei în sens civil (Decizia nr. 629 din 9 octombrie 2018, precitată, paragraful 33). Mandatul reprezentativ constituie o garanţie a promovării şi a respectării drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor în cadrul democraţiei parlamentare (Decizia nr. 80 din 14 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragraful 217).
    120. Garanţia supremă a independenţei de care se bucură, în exercitarea mandatului, orice parlamentar este înscrisă în alin. (2) al art. 69 din Constituţie, în sensul că „Orice mandat imperativ este nul“ (Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 21 iulie 2017, paragraful 29, sau Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, paragraful 114).
    121. Aşadar, mandatul reprezentativ nu înseamnă că deputatul sau senatorul are opţiunea de a încălca sau nu Constituţia cu bună ştiinţă (în speţă art. 63), ci de a se conforma acesteia şi de a alege soluţiile legislative pe care le consideră optime în raport cu prevederile Constituţiei. Faptul că Parlamentul a adoptat o lege prin care se prevede că data alegerilor parlamentare se va stabili prin lege nu înseamnă că este afectat caracterul reprezentativ al mandatului parlamentar. Obligaţia Guvernului sau a parlamentarului de a iniţia un/o proiect/propunere de lege cu acest conţinut, precum şi obligaţia Parlamentului de a vota o astfel de lege nu aduc în discuţie ideea de mandat imperativ în sens de obligaţii ale parlamentarului în raport cu alegătorii care l-au votat sau alegătorii din circumscripţia electorală din care provine, sub sancţiunea unei eventuale revocări. Exigenţele statului de drept sunt cele care impun ca toate autorităţile statului (inclusiv Parlamentul şi parlamentarii) să respecte prevederile/obligaţiile stabilite de actele normative adoptate, aspect care nu vizează problema naturii mandatului (reprezentativ/imperativ). O abordare contrară ar duce la concluzia inacceptabilă şi iraţională că mandatul reprezentativ ar excepta Parlamentul şi parlamentarii de la obligaţia de respectare a legilor, prevăzută de art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    122. Legile adoptate de Parlament sunt deopotrivă obligatorii pentru însăşi instituţia Parlamentului, astfel că obligaţia stabilită în legea criticată de adoptare a unei legi organice pentru stabilirea datei alegerilor nu are în vedere vreun aspect legat de mandatul imperativ, ci este expresia art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la principiul legalităţii şi la starea de constituţionalitate care trebuie să caracterizeze sistemul de drept. Parlamentul acţionează pentru asigurarea conformităţii cu Constituţia a modului în care se stabileşte data alegerilor în considerarea art. 1 alin. (3), art. 2 şi art. 63 din Legea fundamentală.
    123. Astfel, faptul că Parlamentul şi-a impus să voteze o asemenea lege cu cel puţin 60 de zile înainte de data alegerilor denotă înalta responsabilitate pe care şi-a asumat-o faţă de popor; mai mult, chiar art. 69 alin. (1) din Constituţie prevede că, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului. Beneficiind de legitimarea textului constituţional menţionat, aceştia trebuie să dea dovadă de aplecare spre discutarea, dezbaterea şi rezolvarea problemelor comunităţii şi nicidecum să le ignore. De asemenea, nicio autoritate sau instituţie publică nu poate limita sau nega acest principiu, senatorii şi deputaţii exercitându-şi mandatul în conformitate cu interesul superior al comunităţii şi cu respectarea competenţelor strict determinate prin Constituţie (în acelaşi sens, a se vedea Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012, Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 32, sau Decizia nr. 629 din 9 octombrie 2018, paragraful 30). Aşadar, parlamentarii şi-au stabilit o obligaţie de a vota o astfel de lege, şi nu alegătorii au impus un astfel de mandat. Este o manifestare a independenţei şi a libertăţii de voinţă a acestora în exercitarea mandatului, ce nu are nicio tangenţă cu mandatul imperativ.
    124. Totodată, Curtea reţine că art. 2 alin. (1) din Legea nr. 84/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale şi pentru modificarea art. 151 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 17 iunie 2020, care prevede că „[...] data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării“, nu a fost criticat sub aspectul unei încălcări a art. 69 alin. (2) din Constituţie, legea fiind adoptată şi promulgată rapid, iar, ulterior, a fost adoptată şi promulgată şi Legea nr. 135/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 16 iulie 2020, care a stabilit data desfăşurării alegerilor locale pentru ziua de 27 septembrie 2020.
    125. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că, din această perspectivă, art. 1 alin. (1) din legea criticată nu încalcă art. 69 alin. (2) din Constituţie.
    126. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate consideră că, dacă Parlamentul nu adoptă legea de stabilire a datei alegerilor în termenul prevăzut prin legea criticată, acesta nu poate fi constrâns efectiv să îşi îndeplinească această obligaţie legală, întrucât în calitate de unică autoritate legiuitoare, deţine prerogativa exclusivă de apreciere asupra oportunităţii legiferării, ceea ce încalcă art. 69 alin. (2) din Constituţie.
    127. Curtea reţine că această critică nu are legătură cu art. 69 din Constituţie, ci vizează o eventualitate care ar nesocoti însăşi esenţa democraţiei constituţionale româneşti, şi anume art. 1 alin. (3), art. 2 şi art. 61-63 din Constituţie. O atare eventualitate invocată echivalează fie cu permanentizarea activităţii Parlamentului în funcţie, fie cu încetarea mandatului Parlamentului în funcţie, fără a se organiza noi alegeri (libere, periodice şi corecte), astfel că suveranitatea naţională nu ar mai putea fi exercitată prin autoritatea legislativă. Or, o asemenea posibilitate nici măcar nu poate fi invocată sau analizată, neintrând în logica sistemului constituţional actual. Autorităţile publice şi membrii acestora trebuie să se comporte responsabil şi să respecte regulile de loialitate constituţională.
    128. Prin critica de neconstituţionalitate formulată se compară situaţia omisiunii stabilirii datei alegerilor după cum aceasta ar fi de competenţa Parlamentului sau a Guvernului, ajungându-se la concluzia că Guvernul poate fi obligat să stabilească această dată, pe când Parlamentul nu. Desigur, există posibilitatea obligării Guvernului pe calea contenciosului administrativ la emiterea hotărârii de Guvern corespunzătoare, însă, în lipsa voinţei Guvernului în acest sens, instanţele judecătoreşti nu pot ele însele să stabilească această dată. Totodată, Guvernul poate fi demis pe calea unui moţiuni de cenzură, expresie a controlului parlamentar, însă, în situaţia în care nu se învesteşte noul Guvern, situaţia rămâne aceeaşi ca cea de dinainte de moţiunea de cenzură, Guvernul demis îndeplinind actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern [art. 110 alin. (4) din Constituţie]. Prin urmare, problema nu se pune din perspectiva pârghiilor legale existente în sensul constrângerii unei autorităţi publice să emită actul de stabilire a datei alegerilor sau a pericolelor mai mult sau mai puţin imaginare, ci din perspectiva existenţei unei obligaţii constituţionale, ce ţine de esenţa statului de drept, de a emite un astfel de act, indiferent de denumirea sau natura autorităţii publice în cauză.
    129. Curtea subliniază faptul că invocarea în sprijinul obiecţiei de neconstituţionalitate a unor eventualităţi de încălcare a legii sau de nerespectare a obligaţiilor legale stabilite nu poate fi realizată nici măcar ipotetic. Astfel de supoziţii/bănuieli/temeri nu se constituie în motive de neconstituţionalitate apte să răstoarne prezumţia de constituţionalitate a normei juridice. Aşadar, eventuale comportamente, acte sau fapte neconstituţionale, care ar putea avea loc în viitor, nu pot fi valorizate în cadrul controlului de constituţionalitate - mai ales că, în prezent, acestea nu se manifestă nici măcar prin intenţii vizibile, exprimate, perceptibile. Punerea la îndoială a cooperării constituţionale loiale a autorităţilor publice şi a ataşamentului acestora în sensul respectării Constituţiei este de natură să distrugă fundamentele democraţiei constituţionale, tocmai pentru că promovează o paradigmă a lipsei de încredere interinstituţională sub aspectul conduitei autorităţilor publice în acord cu exigenţele principiilor legalităţii şi al constituţionalităţii, ceea ce afectează chiar încrederea cetăţeanului în autorităţile publice. Aşadar, criticile de neconstituţionalitate trebuie să vizeze acte/fapte/conduite actuale şi determinate pentru a susţine neconstituţionalitatea normei juridice, iar simplele bănuieli/supoziţii nu pot viza sfera controlului de constituţionalitate.
    130. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că, din această perspectivă, art. 1 alin. (1) din legea criticată nu încalcă art. 69 alin. (2) din Constituţie.


    (2.2.3.) Critici de neconstituţionalitate raportate la art. 61 şi art. 63 alin. (1), (2) şi (4) coroborate cu art. 36, art. 37 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    131. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate susţin că Parlamentul dobândeşte competenţa de a stabili data alegerilor în mod discreţionar, cu ignorarea regulilor stabilite de art. 63 din Constituţie, putându-se ajunge la prelungirea mandatului actualului Parlament, în afara cadrului constituţional. Se încalcă art. 61 din Constituţie - rolul Parlamentului, precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, prin raportare la Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020.
    132. Curtea observă că art. 63 alin. (1)-(4) din Constituţie prevede următoarele:
    "(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.
(2) Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.
(3) Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
(4) Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice."

    133. Analizând textul invocat se constată că durata mandatului parlamentar este de 4 ani, care începe să curgă de la data convocării Parlamentului de către Preşedintele României.
    134. Pentru a determina data la care pot fi organizate alegeri parlamentare, Curtea reţine intervenţiile membrilor Comisiei de redactare a Constituţiei care au avut loc cu prilejul lucrărilor Adunării Constituante. Astfel, se constată că actualul art. 63 alin. (2) din Constituţie a fost conceput în sensul ca data alegerilor să fie stabilită în termenul de 3 luni de la expirarea mandatului Parlamentului, indiferent că este vorba de mandatul de 4 ani sau mandatul prelungit de drept (a se vedea intervenţia raportorului Comisiei de redactare a Constituţiei în Geneza Constituţiei României 1991 - Lucrările Adunării Constituante, Ed. R.A. Monitorul Oficial, Bucureşti 1998, p. 685). Cu alte cuvinte, nu s-a avut în vedere ca data alegerilor să fie fixată în interiorul mandatului, o atare posibilitate fiind exclusă. Astfel, data alegerilor, în concepţia redactorilor tezelor şi proiectului Constituţiei, trebuia să aibă loc, pentru asigurarea egalităţii de şanse a partidelor politice, după expirarea mandatului, şi anume în cele 3 luni ulterioare acestuia, perioadă în care Parlamentul nu s-ar întruni în plen pentru a evita situaţia în care acesta ar adopta legi populiste care să garanteze succesul partidului de guvernământ (a se vedea Geneza Constituţiei României 1991 - Lucrările Adunării Constituante, p. 619-620 şi p. 685). În replică, s-a arătat că astfel de legi populiste pot fi adoptate şi cu 24 de ore înainte de cele 3 luni, astfel că şi în aceste 3 luni Parlamentul ar trebui să dispună de „toate puterile, toate prerogativele pentru a apăra suveranitatea acestui popor“ (a se vedea Geneza Constituţiei României 1991 - Lucrările Adunării Constituante, p. 686). S-a mai arătat că limitarea puterilor Parlamentului în această perioadă ar trebui să vizeze doar posibilitatea revizuirii Constituţiei (a se vedea Geneza Constituţiei României 1991 - Lucrările Adunării Constituante, p. 685). S-a ajuns la o soluţie de compromis, potrivit căreia în această perioadă de 3 luni nu pot fi adoptate, modificate, abrogate legi organice şi nici nu se poate revizui Constituţia. Au existat dezbateri dacă această perioadă ar trebui denumită „delegaţie temporară“ sau „prorogare“; până la urmă, după lungi dezbateri, s-a ajuns la redactarea actuală a alineatului (4), care stabileşte prelungirea mandatului. Astfel, în perioada celor 3 luni şi 20 de zile mandatul Parlamentului se prelungeşte, însă noţiunea de „prelungire“ are natura juridică a unei prorogări, pentru a nu se confunda cu prelungirea de drept de la art. 63 alin. (1) din Constituţie.
    135. Aşadar, intenţia Adunării Constituante a fost aceea ca data alegerilor să fie stabilită în afara mandatului de 4 ani al Camerelor, în cel mult 3 luni de la expirarea acestuia. Realitatea a demonstrat însă că această interpretare a avut şi anumite inconveniente, respectiv funcţionarea unui Parlament fără puteri depline, producându-se un vid de putere la nivelul autorităţii legiuitoare, drept care a dăinuit doar timp de 2 legislaturi (1996 şi 2000), iar în anul 2004, prin lege organică (Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004), s-a stabilit ca data alegerilor să aibă loc în interiorul duratei mandatului Parlamentului, astfel că alegerile parlamentare din anii 2004, 2008, 2012 şi 2016 au fost organizate în interiorul mandatului Parlamentului de 4 ani. Cu alte cuvinte, o practică iniţială a fost modificată prin lege organică, fără ca aceasta să contravină textului Constituţiei. Este vorba despre trecerea de la o interpretare originalistă a Constituţiei la una textualistă, ambele având însă în comun faptul că alegerile trebuie organizate în termen de cel mult 3 luni de la expirarea mandatului. Dacă în prima interpretare este vorba de obligaţia de a le organiza în acest termen fix de 3 luni, în cea de-a doua devine o posibilitate-limită, alegerile putând fi organizate într-un termen de 19 zile anterioare expirării mandatului şi 3 luni ulterioare expirării acestuia.
    136. Aşadar, în interpretarea textualistă a art. 63 alin. (2) din Constituţie, la care Curtea achiesează prin decizia de faţă, rezultă că alegerile parlamentare se pot organiza anticipat [în condiţiile dizolvării Parlamentului de către Preşedintele României - art. 63 alin. (2) şi art. 89], la termen [în interiorul duratei de 4 ani a mandatului Camerei Deputaţilor şi Senatului - art. 63 alin. (2)] şi peste termen [în termen de 3 luni de la expirarea mandatului Camerelor sau de la expirarea prelungirii de drept a mandatului acestora - art. 63 alin. (2) şi (1)].
    137. Alegerile anticipate se organizează în cel mult 3 luni de la dizolvarea Parlamentului, în acest caz mandatul prelungindu-se până la întrunirea legală a noului Parlament. Alegerile la termen se desfăşoară în cursul mandatului Parlamentului de 4 ani, ipoteză în care, dacă este cazul, mandatul se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. Alegerile peste termen au loc în două ipoteze distincte, şi anume atunci când (i) ziua alegerilor este stabilită în termen de 3 luni de la expirarea mandatului de 4 ani a Camerelor şi (ii) ziua alegerilor este stabilită în termen de 3 luni de la încetarea prelungirii de drept a mandatului Camerelor, în caz de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă [art. 63 alin. (1) şi (2)], în ambele ipoteze mandatul prelungindu-se până la întrunirea legală a noului Parlament.
    138. Rezultă că, astfel interpretat, art. 63 alin. (2) din Constituţie consacră o reglementare suplă pentru a asigura posibilitatea organizării alegerilor în ipoteza în care situaţii obiective ce nu sunt de natura celor care duc la prelungirea de drept a mandatului împiedică organizarea alegerilor la termen. Mai mult, organizarea alegerilor în cursul celor trei luni ulterioare datei încetării mandatului Parlamentului de 4 ani reprezintă o garanţie suplimentară a faptului că acesta îşi exercită în mod efectiv şi plenar mandatul de 4 ani, prevenindu-se, pe cât posibil, interferarea campaniei electorale cu activitatea legislativă. Rezultă că mandatul Parlamentului este de principiu de 4 ani [art. 63 alin. (1) teza întâi din Constituţie], dar, prin aplicarea art. 63 alin. (2) şi (3) din Constituţie, acesta se prelungeşte şi poate ajunge la cel mult 4 ani 3 luni şi 20 de zile.
    139. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că, în urma adoptării Legii nr. 373/2004, s-a valorificat interpretarea textualistă a art. 63 alin. (2) din Constituţie şi s-a instituit o nouă regulă, şi anume ca data alegerilor să fie stabilită în interiorul mandatului, sens în care a fost împuternicit şi Guvernul. Astfel, excepţia de la această regulă a devenit stabilirea datei alegerilor în afara mandatului, în termen de cel mult 3 luni de la expirarea acestuia. Or, derogarea de la regula stabilită prin Legea nr. 373/2004 şi preluată de legile succesive, şi anume Legea nr. 35/2008 şi Legea nr. 208/2015, se poate face numai prin lege organică, Guvernul neavând competenţa să deroge, prin hotărâre, de la mandatul legal încredinţat de Parlament de a stabili data alegerilor conform practicii instituite iniţial prin Legea nr. 373/2004 şi menţinute prin legile succesive referitoare la alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului.
    140. În consecinţă, Curtea reţine că această competenţă a Guvernului poate fi acordată/stabilită numai pentru situaţia alegerilor la termen, în care data alegerilor se fixează în interiorul duratei mandatului aflat în curs. Acesta este şi sensul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 208/2015. Situaţia alegerilor la termen asigură o succesiune firească a mandatului Camerelor, cu respectarea cât mai fidelă a duratei acestuia de 4 ani, şi reprezintă regula în ceea ce priveşte desfăşurarea procedurii de alegere periodică a Camerelor.
    141. În schimb, dacă Parlamentul apreciază că există incertitudini cu privire la organizarea alegerilor în cadrul acestui termen datorată situaţiei din ţară, are obligaţia constituţională de a retrage, în mod temporar, competenţa acordată Guvernului, asumându-şi astfel şi decizia politică de a organiza alegerile după expirarea mandatului, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice din ţară. Având în vedere art. 63 alin. (2) din Constituţie, Guvernul oricum nu are competenţa de a stabili o dată a alegerilor după expirarea duratei mandatului Camerelor. Astfel, motive cu caracter obiectiv pot determina stabilirea unor abateri de la regula organizării alegerilor în interiorul mandatului Camerelor (alegerile la termen), ipoteză în care nu se pot folosi aceleaşi instrumente juridice de natură tehnică precum cele aplicabile situaţiei regulă. Dacă trebuie luată decizia politică de organizare a alegerilor în afara duratei mandatului Camerelor, aceasta nu poate fi asumată printr-un act administrativ, ci printr-o lege, înţeleasă ca act politico-juridic al Parlamentului, pentru că numai acesta are legitimitatea constituţională să ia decizii ce privesc chiar fundamentele democraţiei constituţionale (durata mandatului Camerelor sau caracterul periodic al alegerilor).
    142. Rezultă că asumarea voinţei politice de a organiza alegeri peste termen - după expirarea duratei mandatului Parlamentului - nu poate fi realizată de Guvern, ci numai de Parlament. Decizia politică de organizare a alegerilor parlamentare după expirarea duratei mandatului Camerelor, cu consecinţa prelungirii de drept a mandatului acestora, ţine în mod intrinsec de rolul Parlamentului prevăzut de art. 61 alin. (1) din Constituţie, Guvernul reţinând, în speţă, doar competenţele sale pur administrative referitoare la organizarea executării legilor (şi anume aspectele referitoare la organizarea propriu-zisă a alegerilor, cu referire, spre exemplu, la stabilirea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale). Numai autoritatea reprezentativă care exercită suveranitatea naţională poate decide o asemenea măsură, pentru că decizia stabilirii datei alegerilor peste termen se află în legătură directă cu suveranitatea naţională.
    143. Astfel cum s-a arătat în Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, paragraful 115, Guvernul este o autoritate executivă, fiind numit de Preşedintele României, pe baza votului de încredere acordat de Parlament [art. 85 alin. (1) din Constituţie]. Acesta nu este un organ reprezentativ constituit în urma unor alegeri, astfel că poporul nu poate exercita suveranitatea naţională prin intermediul său. Guvernul nu are legitimitatea populară necesară stabilirii datei alegerilor parlamentare după expirarea duratei mandatului Camerelor şi, prin urmare, nu are nici competenţa funcţională să ia o asemenea decizie. Parlamentul, exercitând suveranitatea naţională ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării, este singura autoritate publică în măsură să stabilească dacă se impune o derogare de la cadrul normativ firesc al stabilirii datei alegerilor, cu consecinţa prelungirii de drept a mandatului Camerelor.
    144. Cu privire la competenţa Guvernului de a stabili data alegerilor, Curtea constată că aceasta este de nivel legal şi poate fi oricând eliminată prin lege sau, astfel cum s-a întâmplat în cazul de faţă, să se reglementeze o derogare de la aceasta tot prin lege. Nu este o cerinţă constituţională ca Guvernul să fie cel care stabileşte data alegerilor, ci doar o opţiune politică a Parlamentului. De altfel, în privinţa problemei stabilirii datei alegerilor locale de către Parlament sau Guvern, prin Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, Curtea a constatat că „Parlamentul poate reţine această competenţă în măsura în care prin lege derogă de la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 115/2015. În lipsa unei asemenea derogări exprese, urmează să se aplice dreptul comun, reprezentat de Legea nr. 115/2015, caz în care competenţa de a stabili data alegerilor revine Guvernului. Astfel, din punct de vedere constituţional, ambele soluţii legislative sunt posibile“. În acelaşi sens, Curtea reţine, astfel cum s-a arătat, că anterior chiar legiuitorul a stabilit data alegerilor parlamentare, art. 120 alin. (1) din Legea nr. 373/2004 stabilind expressis verbis că „Alegerile din anul 2004 pentru Camera Deputaţilor şi Senat, precum şi pentru funcţia de Preşedinte al României au loc la data de 28 noiembrie 2004“.
    145. Prin urmare, nimic nu împiedică Parlamentul să deroge de la reglementarea de drept comun referitoare la autoritatea competentă să stabilească data alegerilor parlamentare.
    146. Parlamentul, exercitând suveranitatea naţională ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării, este singura autoritate publică în măsură să stabilească dacă se impune o derogare de la cadrul normativ firesc al asigurării periodicităţii alegerilor (a se vedea şi Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, paragraful 116).
    147. Având în vedere cele expuse, rezultă că Parlamentul are deplina competenţă de a stabili data alegerilor printr-o lege ordinară sau organică, după caz, în funcţie de decizia politică de a organiza alegeri în interiorul mandatului Camerelor sau în termenul de 3 luni consecutiv expirării acestuia. În lipsa unei legi de stabilire a datei alegerilor parlamentare, acestea pot avea loc doar în interiorul duratei mandatului de 4 ani al Camerelor, alegerile organizându-se la termen, pe când, în condiţiile unei asemenea legi, se pot organiza alegeri parlamentare atât la termen, cât şi peste termen, decizia politică în acest sens aparţinând în exclusivitate Parlamentului.
    148. Prin urmare, Curtea constată că art. 1 alin. (1) din legea criticată nu încalcă art. 61, art. 63 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    149. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate susţin că, în situaţia stabilirii unei date cu depăşirea termenului constituţional prevăzut de art. 63, se ajunge şi la încălcarea dispoziţiilor art. 36 şi ale art. 37 din Constituţie, referitoare la dreptul de a alege şi cel de a fi ales.
    150. Cu privire la această critică, Curtea reiterează faptul că eventualele temeri în sensul că Parlamentul ar putea să nu adopte respectiva lege într-un timp util nu se justifică, pentru că orice autoritate publică (Parlament/Guvern) trebuie să acţioneze potrivit Constituţiei şi cu respectarea normelor de loialitate constituţională. Nicio autoritate publică îndrituită să sesizeze Curtea Constituţională nu îşi poate fundamenta o critică de neconstituţionalitate pe presupuse atitudini/conduite/fapte/acte eventuale ce s-ar petrece în viitor. Astfel de cereri cu caracter imaginar nu pot forma obiectul unei jurisdicţii, neputând fi deduse nici judecăţii instanţelor judecătoreşti, nici a Curţii Constituţionale. Prin urmare, o normă juridică nu poate fi neconstituţională numai pentru faptul că ar exista posibilitatea ca o autoritate publică desemnată prin aceasta să nu adopte un act sau să acţioneze împotriva Constituţiei.
    151. Prin urmare, Curtea constată că art. 1 alin. (1) din legea supusă controlului de constituţionalitate nu încalcă art. 36, art. 37 şi art. 63 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie.


    (2.2.4.) Critici de neconstituţionalitate raportate la art. 1 alin. (5), art. 73 alin. (1) şi (3) lit. a) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie
    152. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate apreciază că adoptarea unei legi având drept unic obiect de reglementare stabilirea datei alegerilor ca lege organică reprezintă o încălcare a dispoziţiilor constituţionale referitoare la domeniile rezervate legii organice.
    153. Curtea reţine că domeniile rezervate legilor organice îşi găsesc enumerarea limitativă şi expresă în textul Constituţiei (a se vedea în acest sens Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997, şi Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 8 iulie 2014, paragrafele 41 şi 42). Domeniul legilor organice este foarte clar delimitat prin textul Constituţiei, fiind de strictă interpretare (Decizia nr. 53 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 9 noiembrie 1994), astfel încât legiuitorul va adopta legi organice numai în acele domenii (a se vedea şi Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015, paragraful 30). Art. 73 alin. (3) din Constituţie este o normă de strictă interpretare şi aplicare (Decizia nr. 419 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 31 iulie 2019, paragraful 41). Stabilirea caracterului organic sau ordinar al legii are relevanţă şi cu privire la respectarea procedurii de adoptare a legilor, aşa cum aceasta este consacrată în Legea fundamentală. Astfel, ordinea în care cele două Camere ale Parlamentului vor dezbate proiectul sau propunerea legislativă depinde şi de caracterizarea legii, în funcţie de aceasta urmând să fie determinată Camera competentă să adopte legea în calitate de primă Cameră sesizată, respectiv Cameră decizională, în temeiul art. 75 alin. (1) din Constituţie. Aşadar, calificarea iniţială a legii ce urmează să fie adoptată, ca organică sau ordinară, are influenţă asupra procesului legislativ, determinând parcursul proiectului de lege sau al propunerii legislative (a se vedea Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, Decizia nr. 537 din 18 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 6 august 2018, sau Decizia nr. 235 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 19 iunie 2020, paragraful 55).
    154. Textul Constituţiei nu cuprinde o prevedere care să reglementeze în mod expres caracterul organic al legii de stabilire a datei alegerilor parlamentare. Curtea reţine că, potrivit art. 64 alin. (4) teza a doua din Constituţie, „(4) Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice“. Cu alte cuvinte, ca urmare a deciziei sale de a stabili data alegerilor parlamentare după expirarea mandatului, Parlamentul nu poate funcţiona ca legiuitor constituant derivat şi nici ca legiuitor organic.
    155. Luarea unei măsuri legislative de către Parlament, care are ca finalitate limitarea plenitudinii sale de legiferare, în sensul de a nu putea reglementa în domeniul legii organice, poate fi realizată numai printr-o lege de acelaşi nivel domeniului în care Parlamentul nu mai poate legifera, şi anume prin lege organică. Prin urmare, însăşi art. 63 alin. (4) din Constituţie prevede, în mod implicit, că actul legislativ care determină prelungirea mandatului Camerelor este legea organică. Parlamentul, în situaţia antereferită, se află în prelungirea mandatului său constituţional, iar pe durata prelungirii acestuia, în ipoteza art. 63 alin. (4) din Constituţie, are prerogative limitate în materie de legiferare, astfel că o asemenea decizie trebuie luată cu o majoritate mai amplă. O decizie politică ce are drept efect limitarea funcţiei de legiferare trebuie luată, în consecinţă, prin acte de aceeaşi tipologie precum cele care nu vor mai putea fi emise în perioada menţionată.
    156. Rezultă că o lege organică, adoptată cu majoritatea voturilor deputaţilor şi senatorilor, reprezintă o garanţie procedurală necesară, care acordă o semnificaţie şi greutate deosebite deciziei astfel luate. Prin urmare, decizia de stabilire a datei alegerilor parlamentare după expirarea duratei mandatului Camerelor, cu consecinţa prelungirii mandatului acestora, se adoptă cu cea mai restrictivă şi anevoioasă procedură de legiferare posibilă, oferindu-se o garanţie suplimentară în sensul protecţiei drepturilor opoziţiei parlamentare.
    157. În consecinţă, coroborând art. 73 alin. (3) lit. t) din Constituţie - potrivit căruia prin legi organice se reglementează şi în alte domenii decât cele prevăzute la art. 73 alin. (3) lit. a)-s) în măsura în care în Constituţie se dispune în acest sens - cu art. 63 alin. (4) din Constituţie, Curtea constată că stabilirea datei alegerilor după expirarea mandatului Parlamentului se face prin lege organică, iar înainte de expirarea mandatului Parlamentului, prin lege ordinară. Astfel, dacă Parlamentul opta ca data stabilirii alegerilor parlamentare să fie hotărâtă prin lege ordinară, aceasta însemna că data antereferită trebuia să se plaseze în interiorul duratei de 4 ani a mandatului Camerelor, însă, prin art. 1 alin. (1) din legea criticată, Parlamentul a optat pentru adoptarea unei legi organice de stabilire a datei alegerilor, ceea ce înseamnă că alegerile parlamentare vor avea loc peste termen, aşadar, într-un termen de cel mult 3 luni de la expirarea mandatului de 4 ani a Camerelor.
    158. Prin urmare, Curtea constată că art. 1 alin. (1) din legea criticată nu încalcă art. 1 alin. (5), art. 73 alin. (1) şi (3) lit. a) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.



    159. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, precum şi legea, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 29 septembrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Benke Károly


    OPINIE SEPARATĂ
    În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că sesizările formulate de Preşedintele României şi de Guvern trebuiau admise şi constatată neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016 pentru argumentele ce urmează a fi expuse.
    Cadrul constituţional referitor la durata mandatului Parlamentului este reprezentat de dispoziţiile art. 63 din Constituţie, potrivit cărora:
    "(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.
(2) Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.
(3) Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
(4) Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
(5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament."

    1. Dispoziţiile art. 63 alin. (1) teza întâi instituie regula potrivit căreia durata mandatului Parlamentului este de 4 ani. Mandatul începe, potrivit alin. (3), în cel mult 20 de zile de la data alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, în ziua în care Preşedintele convoacă noul Parlament. Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. 70 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului. [...]“. Mandatul încetează/expiră după 4 ani de la data primei întruniri legale. Sub aspectul naturii sale juridice, termenul de 4 ani este un termen care priveşte „desfăşurarea raporturilor constituţionale dintre autorităţile publice şi, prin urmare, în măsura în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se calculează pe zile libere“ (Decizia nr. 233 din 20 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999). În consecinţă, întrucât dreptul public este supus regulii în virtutea căreia termenele se calculează pe zile calendaristice, rezultă că „se includ în termen şi ziua în care acesta începe să curgă şi ziua când se împlineşte“ (Decizia nr. 89 din 26 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 19 februarie 2010, Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018).
    Având în vedere, pe de o parte, rangul constituţional al instituţiei Parlamentului, rolul său esenţial în existenţa statului democratic şi de drept, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român [art. 61 alin. (1) din Constituţie], şi, pe de altă parte, caracterul periodic al mandatului său de reprezentare, fiind ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale [art. 62 alin. (1) din Constituţie], pentru a evita eventualele perioade de hiatus între data expirării mandatului de 4 ani al vechiului Parlament şi data întrunirii legale a noului Parlament, legiuitorul constituant a instituit regula potrivit căreia „mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament“ [art. 63 alin. (4) din Constituţie], menită să asigure continuitatea acestei instituţii fundamentale a statului. Prelungirea mandatului se realizează pentru intervalul scurs de la data împlinirii termenului de 4 ani până la data întrunirii legale a Camerelor Parlamentului deja alese potrivit procedurilor legale, iar „în această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice“. Cu alte cuvinte, în acest interval, mandatul Parlamentului este unul limitat, având ca scop doar asigurarea continuităţii instituţionale până la începerea mandatului noului Parlament. Este evident că perioada de prelungire în această ipoteză este una scurtă (câteva zile), fiind în strânsă legătură cu validarea alegerii membrilor noului Parlament şi depunerea jurământului de către aceştia, respectiv cu data convocării noului Parlament de către Preşedintele României.

    2. De la regula duratei de 4 ani a mandatului Parlamentului, analizată mai sus, legiuitorul constituant a prevăzut 4 situaţii de excepţie, care, dacă sunt întrunite, conduc la prelungirea de drept a mandatului de 4 ani. Acestea sunt menţionate strict şi limitativ de art. 63 alin. (1) teza a doua şi sunt starea de mobilizare, starea de război, starea de asediu şi starea de urgenţă.
    Prelungirea de drept a mandatului presupune că în cursul exercitării acestuia, deci înainte de expirarea sa, a intervenit una dintre stările excepţionale menţionate, care împiedică organizarea scrutinului pentru alegerea noului Parlament şi determină abaterea de la norma constituţională care consacră regula periodicităţii alegerilor, o dată la patru ani.
    Pentru a atenua conflictul între cele două situaţii - cea de normalitate, guvernată de art. 63 alin. (1) teza întâi, alin. (3) şi (4), respectiv cea excepţională, guvernată de art. 63 alin. (1) teza a doua şi alin. (2) -, legiuitorul constituant a instituit un set de reguli, de strictă şi limitativă interpretare. Astfel, (i) pe perioada prelungirii de drept a mandatului Parlamentului nu este incidentă interdicţia prevăzută de art. 63 alin. (4), potrivit căreia „nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice“, ci interdicţia prevăzută de art. 152 alin. (3) din Constituţie, potrivit căreia „Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război“. Cu alte cuvinte, în 3 din cele 4 cazuri de excepţie de la regula mandatului de 4 ani, în perioada de prelungire a mandatului Parlamentului, acesta nu poate modifica Legea fundamentală, însă pe toată durata de prelungire, indiferent de cauza generatoare, Parlamentul îşi poate exercita toate celelalte atribuţii de legiferare, în virtutea rolului său de organ reprezentativ suprem al poporului român. (ii) Cazurile excepţionale, care derogă de la regula instituită de art. 63 alin. (1) teza întâi din Constituţie, au un efect expres determinat cu privire la durata mandatului Parlamentului, dispoziţiile art. 63 alin. (1) teza a doua stabilind că acesta se prelungeşte până la încetarea stării care a generat prelungirea. Aşadar, prelungirea de drept a mandatului se realizează pentru intervalul scurs de la data împlinirii termenului de 4 ani până la data la care actul juridic (hotărâre a Parlamentului sau decret al Preşedintelui României) prin care s-a declarat starea de mobilizare, starea de război, starea de asediu sau starea de urgenţă îşi încetează efectele. Altfel spus, mandatul Parlamentului încetează/expiră odată cu încetarea stării excepţionale care a generat prelungirea de drept. (iii) În continuare, norma constituţională [art. 63 alin. (2)] prevede expres că „alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului [...]“. Aşadar, după încetarea stării care a împiedicat organizarea scrutinului pentru alegerea noului Parlament în termenul care să respecte regula mandatului de 4 ani şi implicit expirarea mandatului prelungit de drept, Constituţia prevede organizarea alegerilor într-un interval care nu poate depăşi 3 luni. (iv) În perioada cuprinsă între data expirării mandatului prelungit de drept şi data întrunirii noului Parlament sunt incidente dispoziţiile aplicabile în starea de normalitate, respectiv art. 63 alin. (3) şi (4) din Constituţie.

    3. Din interpretarea logică şi sistematică a dispoziţiilor constituţionale ale art. 63, rezultă că dispoziţiile art. 63 alin. (2) care prevăd organizarea scrutinului electoral în termen de 3 luni de la expirarea mandatului nu pot viza decât ipoteza mandatului prelungit de drept ca urmare a existenţei unei stări excepţionale. O interpretare contrară, potrivit căreia numai după expirarea mandatului de 4 ani se pot organiza alegeri pentru un nou Parlament, ar determina concluzia că mandatul Parlamentului este întotdeauna mai mare de 4 ani, cuprinzând în plus perioada de cel mult 3 luni pentru organizarea alegerilor şi cele 20 de zile de la alegeri în care poate fi convocat noul Parlament. Or, o atare interpretare nu poate fi acceptată, întrucât contravine în mod flagrant dispoziţiilor art. 63 alin. (1) teza întâi din Constituţie.
    De altfel, constatăm că, în aplicarea dispoziţiilor art. 63 din Constituţie, în interpretarea conform căreia art. 63 alin. (2) este aplicabil exclusiv în ipotezele prevăzute de art. 63 alin. (1) teza a doua, ultimele patru scrutine parlamentare, organizate începând din anul 2000 şi până în prezent, au fost organizate înainte de expirarea mandatului de 4 ani al Parlamentului în exerciţiu, tocmai pentru a înlătura orice posibilitate de prelungire în exces a mandatului şi, implicit, de nesocotire a prevederilor art. 63 alin. (1) şi (4) din Constituţie.

    4. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, reţinem că obiectul de reglementare al legii supuse controlului - lege privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016 - are o sferă de incidenţă care se limitează strict la alegerile parlamentare ce vizează mandatul noului Parlament. Mai mult, potrivit art. 1 alin. (1) din lege, se stabileşte că, prin derogare de la prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, „data alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor ce vor fi organizate ca urmare a expirării mandatului Parlamentului, aflat în curs de exercitare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea datei alegerilor“. Derogarea de la legea în vigoare constă în trei aspecte: (i) organizarea alegerilor după expirarea mandatului Parlamentului, (ii) stabilirea datei alegerilor prin lege organică, iar nu prin hotărâre a Guvernului şi (iii) stabilirea datei se face cu cel puţin 60 de zile înaintea datei alegerilor, iar nu cu 90 de zile cum prevede legea în vigoare.
    Având în vedere că dispoziţiile art. 63 alin. (2) din Constituţie care prevăd organizarea scrutinului electoral în termen de 3 luni de la expirarea mandatului vizează exclusiv ipoteza mandatului prelungit de drept ca urmare a existenţei unei stări excepţionale, constatăm că opţiunea legiuitorului de a adopta o lege derogatorie de la dreptul comun în materia alegerilor parlamentare pentru scrutinul organizat ca urmare a expirării mandatului Parlamentului aflat în curs de exercitare contravine prevederilor art. 63 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile în care, în România, nu este declarată niciuna dintre cele 4 situaţii de excepţie care determină prelungirea de drept a mandatului de 4 ani. Noua reglementare, cu incidenţă limitată la scrutinul organizat ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, conferă Parlamentului dreptul de a-şi prelungi mandatul, independent de existenţa unei stări excepţionale, cu încălcarea normei imperative cuprinse în art. 63 alin. (1) teza întâi din Constituţie. Mai mult, cauzele prelungirii mandatelor care nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile care justifică, potrivit Constituţiei, prelungirea mandatelor aleşilor încalcă principiul periodicităţii alegerilor şi dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră obligaţia respectării Constituţiei, supremaţiei sale şi a legilor.
    Pe de altă parte, apreciem că dacă intenţia legiuitorului ar fi fost instituirea unor norme derogatorii pentru reglementarea cazurilor excepţionale care presupun organizarea alegerilor după expirarea mandatului Parlamentului, atunci legea adoptată ar fi trebuit să aibă caracter general şi să fie aplicabilă în toate situaţiile în care mandatul prelungit de drept al Parlamentului expiră, iar nu doar a celui „aflat în curs de exercitare la data intrării în vigoare a prezentei legi“. Pentru acest motiv, apreciem că legea supusă controlului încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, din perspectiva principiului legalităţii, respectiv a condiţiei privind claritatea şi previzibilitatea normelor legale.
    În fine, instabilitatea legislativă în materie electorală, determinată de modificarea acestei legislaţii, cu precădere, în anii electorali, s-a relevat a fi nu doar un factor de incertitudine juridică, ci şi o cauză a deficienţelor acestei legislaţii, constatate cu prilejul aplicării sale. Prin Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012, Curtea a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a sancţionat modificarea legislaţiei electorale într-un an în care au loc alegeri, cu consecinţa încălcării, prin legea criticată, a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât modificările operate de lege au generat „dificultăţi suplimentare autorităţilor însărcinate cu aplicarea sa, sub aspectul adaptării la procedura nou instituită şi operaţiunile de ordin tehnic pe care aceasta le presupune“, „dificultăţi în exercitarea dreptului de vot, dificultăţi care pot avea ca efect, în cele din urmă, restrângerea exerciţiului acestui drept“. Astfel, având în vedere că mandatul Parlamentului aflat în curs de exercitare expiră la 4 ani de la data învestirii sale (19 decembrie 2016), respectiv în data de 18 decembrie 2020, în temeiul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, prin Hotărârea Guvernului nr. 744 din 3 septembrie 2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 4 septembrie 2020, Guvernul a adus la cunoştinţa publică data scrutinului, respectiv 6 decembrie 2020. Prin urmare, intrarea în vigoare a legii supuse controlului, care dă dreptul Parlamentului de a adopta o lege organică prin care să stabilească data alegerilor, deci implicit să prelungească mandatul în curs al Parlamentului, independent de existenţa uneia dintre stările excepţionale prevăzute de art. 63 alin. (1) teza a doua din Constituţie, cu doar câteva zile înainte de expirarea mandatului de 4 ani, demonstrează caracterul arbitrar al intervenţiei legislative şi încalcă principiile statuate de Curtea Constituţională în aplicarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, respectiv principiul securităţii raporturilor juridice în materie constituţională şi cel al colaborării loiale între instituţiile statului.
    Având în vedere această împrejurare, nu putem decât să constatăm că, dacă actul normativ adoptat de Parlament şi validat de Curtea Constituţională ar fi avut caracter de generalitate, acesta s-ar fi aplicat în viitor, în procedurile electorale ulterioare celei în curs (a se vedea în acest sens Decizia nr. 334 din 26 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 5 iulie 2013), însă, dată fiind sfera sa limitată de incidenţă, respectiv alegerile parlamentare ce vizează Parlamentul ce succedă celui ales în 2016, actul normativ nu poate produce efecte juridice.

    În concluzie, apreciem că Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, este neconstituţională, în ansamblul său, contravenind prevederilor art. 1 alin. (5) şi art. 63 alin. (1) din Legea fundamentală.


                    Judecător,
                    Daniel Marius Morar


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016