Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 3 525 din 1 septembrie 2011
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 486 din 02 August 2013 (M. Of. 486/2013)
ORDIN nr. 1.704 din 26 iulie 2013 privind modificarea si completarea Ordinului ministrului finantelor publice si al ministrului economiei, comertului si mediului de afaceri nr. 2.479/3.525/2011 pentru aprobarea Conventiei de implementare prevazute la art. 9 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogalniceanu pentru intreprinderi mici si mijlocii, a Conventiei de lucru prevazute la art. 11 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogalniceanu pentru intreprinderi mici si mijlocii, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 682/2011, a contractului de garantare, a contractului de fideiusiune, a contractului de garantie reala mobiliara, precum si a inscrisului prevazut la art. 12 alin. (7) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2011 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE Nr. 1.020 din 22 iulie 2013 MINISTERUL ECONOMIEI Nr. 1.704 din 26 iulie 2013 PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 2 august 2013
În vederea reglementării condiţiilor necesare pentru aplicarea efectivă a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea programului mihail kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 218/2012, în temeiul:- art. 29 din normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea programului mihail kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 682/2011, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 15 alin. (3^1) din ...
Monitorul Oficial 391 din 29 Iunie 2013 (M. Of. 391/2013)
ORDIN nr. 46 din 28 iunie 2013 pentru modificarea ordinelor preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 391 din 29 iunie 2013
Având în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (6) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012,în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite următorul ordin:art. ianexele nr. 2 şi 3 la ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 3/2011 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea ...
Monitorul Oficial 141 din 18 Martie 2013 (M. Of. 141/2013)
PRESCRIPŢIE TEHNICĂ din 21 februarie 2013 "Butelii cu capacitate până la 26 de litri pentru gaze petroliere lichefiate" - PT C 3-2012 EMITENT: Ministerul Economiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 141 din 18 martie 2013
──────────aprobată prin ordinul nr. 349 din 21 februarie 2013, publicat în monitorul oficial nr. 141 din 18 martie 2013.──────────indicativ: pt c 3-2012 ediţia 1cap. igeneralităţisecŢiunea 1scopart. 1(1) prezenta prescripţie tehnică stabileşte condiţiile şi cerinţele tehnice pentru supravegherea tehnică la umplere, verificarea tehnică în utilizare, repararea, scoaterea din uz şi casarea recipientelor butelii cu capacitate până la 26 de litri pentru gaze petroliere lichefiate, denumite în continuare butelii.(2) prevederile prezentei prescripţii tehnice se aplică doar în măsura în care nu există alte dispoziţii specifice (cu acelaşi obiectiv) în legislaţia comunitară transpusă în legislaţia românească.secŢiunea a 2-adomeniu de aplicareart. 2buteliile cu capacitate ...
ORDIN nr. 349 din 21 februarie 2013 privind aprobarea Prescriptiei tehnice PT C3-2012 "Butelii cu capacitate pana la 26 de litri pentru gaze petroliere lichefiate" EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 141 din 18 martie 2013
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (2) lit. b), art. 5 lit. b) şi n), art. 8 alin. (1), art. 12 lit. a) şi art. 14 lit. c) din legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, şi dispoziţiile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 126/2011 privind echipamentele sub presiune transportabile, aprobată prin legea nr. 90/2012,în baza prevederilor art. 2 lit. b) şi art. 3 alin. (1) lit. b) şi c) din hotărârea guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei de stat pentru ...
Monitorul Oficial 119 din 04 Martie 2013 (M. Of. 119/2013)
ORDIN nr. 12 din 12 februarie 2013 privind modificarea si completarea Catalogului national cu pachete, produse si profile de protectie INFOSEC, aprobat prin Ordinul directorului general al Oficiului Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat nr. 25/2012 EMITENT: OFICIUL REGISTRULUI NATIONAL AL INFORMATIILOR SECRETE DE STAT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 119 din 4 martie 2013
În temeiul prevederilor:- art. 1 alin. (4) lit. b) şi al art. 3 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 153/2002 privind organizarea şi funcţionarea oficiului registrului naţional al informaţiilor secrete de stat, aprobată prin legea nr. 101/2003, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 55 alin. (1) din regulamentul privind procedurile, la nivelul guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 561/2009,directorul general al oficiului registrului naţional al informaţiilor secrete de stat emite prezentul ordin.art. i ...
Monitorul Oficial 66 din 31 Ianuarie 2013 (M. Of. 66/2013)
ORDIN nr. 3 din 29 ianuarie 2013 pentru modificarea ordinelor preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 66 din 31 ianuarie 2013
Având în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (6) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012,în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite următorul ordin:art. ianexa nr. 3 la ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 3/2011 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a ...
Monitorul Oficial 892 din 28 Decembrie 2012 (M. Of. 892/2012)
ORDIN nr. 54 din 19 decembrie 2012 pentru aprobarea tarifelor reglementate la energia electrica livrata de furnizorii de ultima instanta consumatorilor finali care nu si-au exercitat dreptul de eligibilitate, altii decat cei casnici si cei asimilati consumatorilor casnici, precum si a preturilor pentru energia reactiva EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 892 din 28 decembrie 2012
Având în vedere prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) şi al art. 9 alin. (1) lit. d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, ale art. 22 alin. (2) lit. d), art. 75 alin. (1) lit. c) şi d), art. 79 alin. (3), alin. (4) lit. d) şi alin. (6) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi ale ordinului preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 30/2012 pentru aprobarea metodologiei de stabilire ...
Monitorul Oficial 730 din 29 Octombrie 2012 (M. Of. 730/2012)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 61 din 27 octombrie 2012 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 29 octombrie 2012
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului 2012;- asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare plăţii drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizaţiilor lunare;- asigurarea fondurilor necesare plăţii arieratelor în anumite domenii de activitate;- asigurarea sumelor necesare unei mai bune absorbţii a fondurilor europene,- ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar putea avea drept consecinţe negative următoarele:- imposibilitatea ...
Monitorul Oficial 704 din 15 Octombrie 2012 (M. Of. 704/2012)
DECIZIE nr. 785 din 26 septembrie 2012 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 248/2000 pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 64/1998 privind acordarea unor facilitati la plata pretului actiunilor si la plata unor obligatii bugetare, in scopul privatizarii Societatii Comerciale "Petromidia" - S.A. Constanta EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 704 din 15 octombrie 2012
1. În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din constituţie şi al art. 15 alin. (1) din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare, la data de 2 iulie 2012, preşedintele româniei a solicitat curţii constituţionale să se pronunţe asupra legii privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 248/2000 pentru modificarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/1998 privind acordarea unor facilităţi la plata preţului acţiunilor şi la plata unor obligaţii bugetare, în scopul privatizării societăţii comerciale "petromidia" - s.a. constanţa.obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la curtea constituţională cu nr. 2.920 din ...








