Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 242 din 24 februarie 2010
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 1021 din 29 Noiembrie 2018 (M. Of. 1021/2018)
DECIZIA nr. 685 din 7 noiembrie 2018 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1021 din 29 noiembrie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 1000 din 27 Noiembrie 2018 (M. Of. 1000/2018)
DECIZIA nr. 17 din 11 octombrie 2018 referitoare la interpretarea art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal şi a art. 169 alin. (1) din Codul penal EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1000 din 27 noiembrie 2018
Dosar nr. 2.018/1/2018┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele cu ││mirela │delegaţie al secţiei ││sorina │penale a Înaltei curţi de││popescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├────────────┼─────────────────────────┤│oana burnel │- judecător la secţia ││ │penală ...
Monitorul Oficial 953 din 12 Noiembrie 2018 (M. Of. 953/2018)
DECIZIA nr. 437 din 28 iunie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (3) şi alin. (4) lit. a) şi ale art. 4 alin. (9), (11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 953 din 12 noiembrie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 943 din 08 Noiembrie 2018 (M. Of. 943/2018)
ORDIN nr. 165 din 31 octombrie 2018 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 35/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 943 din 8 noiembrie 2018
Văzând referatele de aprobare nr. 2.372 din 15.05.2018 şi nr. 2.869 din 8.06.2018 întocmite de direcţia generală sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi referatul de aprobare nr. 1.628 din 3.10.2018, întocmit de direcţia generală sănătatea şi bunăstarea animalelor din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,ţinând cont de prevederile art. 6^3 şi ale art. 10 lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 din hotărârea guvernului nr. 1.156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în ...
Monitorul Oficial 547 din 02 Iulie 2018 (M. Of. 547/2018)
DECIZIA nr. 821 din 12 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (1), (2) şi (3), art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 547 din 2 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 511 din 21 Iunie 2018 (M. Of. 511/2018)
HOTĂRÂRE nr. 420 din 8 iunie 2018 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 511 din 21 iunie 2018
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. iii din ordonanţa guvernului nr. 28/2017 pentru completarea art. 6 din legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea agenţiei naţionale pentru locuinţe, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia, aprobată cu modificări prin legea nr. 278/2017,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicnormele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea agenţiei naţionale pentru locuinţe, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 962/2001, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 626 din 4 octombrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul ...
Monitorul Oficial 473 din 07 Iunie 2018 (M. Of. 473/2018)
DECIZIA nr. 358 din 30 mai 2018 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre ministrul justiţiei, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 473 din 7 iunie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 214 bis din 09 Martie 2018 (M. Of. 214 bis/2018)
ANEXE din 3 februarie 2018 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice specifice privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.120/2014 EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 214 bis din 9 martie 2018
──────────conţinute de ordinul nr. m.19 din 3 februarie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 214 din 9 martie 2018.──────────anexa 1 (anexa nr. 1 la normele metodologice specifice)cadrul specifical operaţiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu în ministerul apărării naţionalea. deschiderea, repartizarea şi modificarea creditelor bugetare┌────┬─────────────┬─────────────┬──────────────┐│ │operaţiuni │ │ ││ │supuse │ ...








