Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 22 din 28 ianuarie 2010
Monitorul Oficial 72 din 25 Ianuarie 2022 (M. Of. 72/2022)
DECIZIA nr. 695 din 28 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma "dincolo de orice îndoială rezonabilă", ale art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, ale art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, forma anterioară republicării, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi ale art. 11 şi ale art. 63 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 72 din 25 ianuarie 2022
┌──────────────────┬───────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├──────────────────┼───────────────────┤│mona-maria │- judecător ...
Monitorul Oficial 62 din 20 Ianuarie 2022 (M. Of. 62/2022)
DECIZIA nr. 23 din 15 noiembrie 2021 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, şi a art. 150 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 62 din 20 ianuarie 2022
Dosar nr. 2.318/1/2021 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile │├──────────────┼───────────────────────┤│marian budă │- preşedintele ...
Monitorul Oficial 56 din 19 Ianuarie 2022 (M. Of. 56/2022)
DECIZIA nr. 68 din 29 septembrie 2021 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 360 alin. (1) din Codul penal EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 56 din 19 ianuarie 2022
Dosar nr. 1.876/1/2021completul compus din:┌──────────┬───────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││daniel │penale a Înaltei curţi de ││grădinaru │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├──────────┼───────────────────────────┤│săndel │- judecător la secţia ││lucian │penală ││macavei │ ...
Monitorul Oficial 53 din 18 Ianuarie 2022 (M. Of. 53/2022)
ORDIN nr. 887 din 11 ianuarie 2022 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate nr. 96/2021 pentru aprobarea Procedurii de transmitere la distanţă a declaraţiilor de avere şi de interese, precum şi condiţiile în care aceasta se realizează EMITENT: Agenţia Naţională de Integritate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 53 din 18 ianuarie 2022
Având în vedere:- prevederile art. 2^1 alin. (2) din legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare;– ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 127/2021 pentru modificarea legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi a art. iii din legea nr. 105/2020 pentru ...
Monitorul Oficial 52 din 18 Ianuarie 2022 (M. Of. 52/2022)
REGULAMENT din 13 ianuarie 2022 de organizare şi funcţionare a Consiliului Concurenţei EMITENT: Consiliul Concurenţei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 52 din 18 ianuarie 2022
──────────pus în aplicare prin ordinul nr. 30 din 13 ianuarie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 52 din 18 ianuarie 2022.──────────În temeiul art. 26 alin. (1) din legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,consiliul concurenţei adoptă prezentul regulament.cap. i dispoziţii generaleart. 1(1) administrarea şi punerea în aplicare a prevederilor legii concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare legea concurenţei, a prevederilor legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare legea privind concurenţa neloială, a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile ...
Monitorul Oficial 51 bis din 17 Ianuarie 2022 (M. Of. 51 bis/2022)
ANEXE din 13 ianuarie 2022 privind modificarea şi completarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.597/2021 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 51 bis din 17 ianuarie 2022
──────────conţinute de ordinul nr. 3.026 din 13 ianuarie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 51 din 17 ianuarie 2022.──────────anexa 1 (anexa nr. 1 la metodologie) borderou de notare (proba scrisă)numele candidatului .....................comisia de evaluare .....................┌────────┬───────┬───────────┬─────────┐│ │ │proba │ ││ │ │scrisă │ ││comisia │nume şi├───────────┤semnătura││de ...
Monitorul Oficial 39 din 13 Ianuarie 2022 (M. Of. 39/2022)
DECIZIA nr. 503 din 13 iulie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 39 din 13 ianuarie 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 34 din 12 Ianuarie 2022 (M. Of. 34/2022)
ORDIN nr. 5.609 din 19 noiembrie 2021 pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.219/2010 privind recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine şi la examene cu recunoaştere europeană pentru certificarea competenţelor digitale cu probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal, respectiv de evaluare a competenţelor digitale, din cadrul examenului de bacalaureat EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 34 din 12 ianuarie 2022
Având în vedere prevederile art. 77 alin. (4) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cu modificările ulterioare,ministrul educaţiei emite prezentul ordin.art. ianexa nr. 2 la ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.219/2010 privind recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine şi la examene cu recunoaştere europeană pentru certificarea competenţelor ...
Monitorul Oficial 22 bis din 07 Ianuarie 2022 (M. Of. 22 bis/2022)
PLANUL din 23 decembrie 2021 de acţiune pentru conservarea la nivel naţional a populaţiei de castor eurasiatic (Castor fiber) EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 22 bis din 7 ianuarie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 2.383 din 23 decembrie 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 22 din 7 ianuarie 2022.────────── braŞov 2021colectivul de elaborare:claudiu paŞcageorgeta ionescuancuţa fedorcaramon jurjalexandru gridangeorge sÎrbumarius popaovidiu ionescumihai fedorcaŞerban davidescunicu tudose1. introducereÎn baza prevederilor art. 31 alin. (4) al ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul protecţiei şi conservării speciei castor fiber - castorul eurasiatic (denumit în continuare castor) s-a elaborat planul de acŢiune pentru conservarea la nivel naŢional ...
Monitorul Oficial 3 din 03 Ianuarie 2022 (M. Of. 3/2022)
HOTĂRÂRE nr. 1.326 din 30 decembrie 2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 3 din 3 ianuarie 2022
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 2 alin. (1) şi (6) şi al art. 8 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 121/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) ministerul economiei funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea guvernului, care aplică strategia şi programul de guvernare în domeniile economie, politici industriale, competitivitate, industria de apărare, resurse minerale neenergetice, dezvoltare durabilă, proprietate intelectuală, invenţii şi mărci, protecţia consumatorilor, infrastructura calităţii ...








