Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 2 339 din 5 iulie 2012
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 396 din 01 Iulie 2013 (M. Of. 396/2013)
PROCEDURA din 26 iunie 2013 privind desemnarea organismelor de evaluare si verificare a constantei performantei produselor pentru constructii EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 396 din 1 iulie 2013
Cap. i obiectart. 1 prezenta procedură stabileşte condiţiile şi regulile privind desemnarea în vederea notificării la comisia europeană a organismelor pentru a fi autorizate să îndeplinească, în calitate de terţe părţi, conform regulamentului (ue) al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee , sarcini aparţinând procesului de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii, denumite în continuare organisme evcp.cap. ii documente de referinţăart. 2 (1) prezenta procedură este elaborată în aplicarea şi în conformitate cu prevederile următoarelor acte ...
Monitorul Oficial 348 din 13 Iunie 2013 (M. Of. 348/2013)
HOTARARE nr. 322 din 29 mai 2013 privind restrictiile de utilizare a anumitor substante periculoase in echipamentele electrice si electronice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 348 din 13 iunie 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. ii din ordonanţa guvernului nr. 8/2012 pentru modificarea ordonanţei guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicare unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 prezenta hotărâre stabileşte norme privind restricţiile de utilizare a anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice, denumite în continuare eee, contribuind astfel la protecţia sănătăţii umane şi a mediului, inclusiv la recuperarea şi eliminarea ecologică a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.art. 2 (1) prezenta hotărâre se aplică categoriilor de eee prevăzute în ...
Monitorul Oficial 58 din 25 Ianuarie 2013 (M. Of. 58/2013)
ORDIN nr. 2.167 din 19 decembrie 2012 privind iesirea din vigoare a unor tratate internationale EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 58 din 25 ianuarie 2013
În temeiul art. 38 alin. (4) din legea nr. 590/2003 privind tratatele, potrivit căruia prin ordin al ministrului afacerilor externe se fac cunoscute date şi informaţii privind evoluţiile survenite în privinţa tratatelor încheiate de românia, care se publică, fără plată, în monitorul oficial al româniei, partea i,constatând că părţile au îndeplinit procedurile legale necesare pentru ieşirea din vigoare a tratatelor internaţionale enumerate mai jos,ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.art. 1la data de 1 ianuarie 2007 a ieşit din vigoare acordul dintre guvernul republicii socialiste românia şi guvernul federal al republicii austria privind desfiinţarea vizelor, semnat la viena la 17 decembrie ...
Monitorul Oficial 15 din 09 Ianuarie 2013 (M. Of. 15/2013)
HOTARARE nr. 1.260 din 12 decembrie 2012 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 321/2005 privind evaluarea si gestionarea zgomotului ambiant EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 9 ianuarie 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. i hotărârea guvernului nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 19 din 10 ianuarie 2008, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1 alineatul (1), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 1. - (1) prezenta hotărâre abordează unitar la nivel naţional evitarea, prevenirea sau reducerea efectelor dăunătoare, inclusiv a disconfortului, provocate de expunerea populaţiei la zgomotul ambiant, prin implementarea progresivă a următoarelor măsuri:".2. la articolul 4, alineatul (1), partea introductivă şi litera ...
Monitorul Oficial 892 din 28 Decembrie 2012 (M. Of. 892/2012)
ORDIN nr. 54 din 19 decembrie 2012 pentru aprobarea tarifelor reglementate la energia electrica livrata de furnizorii de ultima instanta consumatorilor finali care nu si-au exercitat dreptul de eligibilitate, altii decat cei casnici si cei asimilati consumatorilor casnici, precum si a preturilor pentru energia reactiva EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 892 din 28 decembrie 2012
Având în vedere prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) şi al art. 9 alin. (1) lit. d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, ale art. 22 alin. (2) lit. d), art. 75 alin. (1) lit. c) şi d), art. 79 alin. (3), alin. (4) lit. d) şi alin. (6) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi ale ordinului preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 30/2012 pentru aprobarea metodologiei de stabilire ...
Monitorul Oficial 876 din 21 Decembrie 2012 (M. Of. 876/2012)
HOTARARE nr. 1.236 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea cadrului institutional si a unor masuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European si al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor conditii armonizate pentru comercializarea produselor pentru constructii si de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 21 decembrie 2012
Având în vedere regulamentul (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 (1) prezenta hotărâre stabileşte cadrul instituţional, precum şi măsurile necesare în vederea aplicării directe a prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a ...
Monitorul Oficial 754 din 09 Noiembrie 2012 (M. Of. 754/2012)
ORDIN nr. 1.921 din 6 iulie 2012 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 pentru Societatea Comerciala "HIDROSERV" BISTRITA - S.A. Piatra-Neamt filiala a Societatii Comerciale de Producere a Energiei Electrice "HIDROELECTRICA" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 754 din 9 noiembrie 2012
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. ...
ORDIN nr. 1.419 din 29 octombrie 2012 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 pentru Societatea Comerciala "HIDROSERV" BISTRITA - S.A. Piatra-Neamt filiala a Societatii Comerciale de Producere a Energiei Electrice "HIDROELECTRICA" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 754 din 9 noiembrie 2012
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. ...
ORDIN nr. 1.220 din 3 iulie 2012 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 pentru Societatea Comerciala "HIDROSERV" BISTRITA - S.A. Piatra-Neamt filiala a Societatii Comerciale de Producere a Energiei Electrice "HIDROELECTRICA" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI, COMERTULUI SI MEDIULUI DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 754 din 9 noiembrie 2012
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. ...








