Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 174 din 30 septembrie 2020
Monitorul Oficial 1130 din 24 Noiembrie 2020 (M. Of. 1130/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 201 din 23 noiembrie 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1130 din 24 noiembrie 2020
Având în vedere:- prevederile art. 23 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, potrivit cărora, prin derogare de la prevederile art. 23 alin. (2) din legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, şi de la prevederile art. 6 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2020 se pot aproba mai mult de două rectificări bugetare;– evoluţia situaţiei epidemiologice de pe teritoriul româniei care indică o creştere a numărului de persoane infectate cu coronavirusul ...
Monitorul Oficial 990 din 27 Octombrie 2020 (M. Of. 990/2020)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005(*republicat*) EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 990 din 27 octombrie 2020
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 16/2020 pentru completarea regulamentului senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 252 din 26 martie 2020, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 992 din 23 noiembrie 2018, iar ulterior a mai fost modificat prin:hotărârea senatului nr. 5/2019 pentru modificarea art. 119 din regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 134 din 20 februarie 2019.hotărârea senatului nr. ...
Monitorul Oficial 988 din 26 Octombrie 2020 (M. Of. 988/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 181 din 22 octombrie 2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 988 din 26 octombrie 2020
În vederea aplicării unor măsuri fiscale benefice pentru mediul de afaceri în contextul în care măsurile pentru combaterea pandemiei de covid-19 au generat dificultăţi de natură financiară pentru majoritatea operatorilor economici, aceştia confruntându-se în această perioadă cu o lipsă severă de lichiditate,luând în considerare necesitatea atât a susţinerii resurselor financiare ale contribuabililor, cât şi a asigurării încasării unor sume certe şi periodice la bugetul general consolidat,având în vedere necesitatea prevenirii acumulării de către contribuabili a noi datorii la bugetul general consolidat care ar putea conduce la declanşarea procedurilor de insolvenţă, precum şi necesitatea acordării unor şanse de redresare economică, în ...
Monitorul Oficial 954 din 16 Octombrie 2020 (M. Of. 954/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 174 din 14 octombrie 2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează activitatea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, în contextul crizei provocate de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 954 din 16 octombrie 2020
Prin ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de covid19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene, s-a avut în vedere instituirea unor măsuri de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, denumite în continuare imm-uri, care s-au confruntat pe perioada declarării stării de urgenţă cu probleme determinate fie de lipsa consumatorilor, caz în care activităţile imm-urilor au fost puternic afectate prin scăderea cifrei de afaceri, iar personalul angajat a fost trimis în şomaj tehnic, fie de ...
Monitorul Oficial 909 din 07 Octombrie 2020 (M. Of. 909/2020)
ORDIN nr. 173 din 30 septembrie 2020 pentru aprobarea Regulamentului privind furnizarea de ultimă instanţă a gazelor naturale EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 909 din 7 octombrie 2020
Având în vedere prevederile art. 99 lit. c), art. 144, art. 175 alin. (1)-(3), art. 178 şi ale art. 179 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) şi c) şi ale art. 10 alin. (1) lit. z) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă regulamentul privind ...
Monitorul Oficial 900 din 05 Octombrie 2020 (M. Of. 900/2020)
ORDIN nr. 174 din 30 septembrie 2020 pentru modificarea Procedurii privind soluţionarea neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor în sectorul energiei, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 128/2020 EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 900 din 5 octombrie 2020
Având în vedere dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. k) şi art. 10 alin. (1) lit. ş) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. f) şi alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite ...
Monitorul Oficial 881 din 28 Septembrie 2020 (M. Of. 881/2020)
DECIZIA nr. 591 din 14 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 881 din 28 septembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 823 bis din 08 Septembrie 2020 (M. Of. 823 bis/2020)
METODOLOGIE din 16 iulie 2020 de investigare a siturilor potenţial contaminate şi a celor contaminate EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 823 bis din 8 septembrie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.423 din 16 iulie 2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 823 din 9 septembrie 2020.──────────cuprinsintroducerecapitolul i definiţiicapitolul ii prevenirea contaminării mediului geologiccapitolul iii identificarea şi inventarierii siturilor potenţial contaminatesecţiunea 1 identificarea siturilor potenţial contaminatesecţiunea a 2-a inventarierea siturilor potenţial contaminatecapitolul iv investigarea preliminară a siturilor potenţial contaminatesecţiunea 1 elaborarea şi aprobarea raportului de investigare preliminarăcapitolul v modelul conceptual al sitului (mcs)capitolul vi investigarea detaliată şi evaluarea risculuisecţiunea 1 investigarea detaliatăsecţiunea a 2-a prelevare probesecţiunea a 3-a evaluarea risculuisubsecţiunea 1 - nivelul i de risc - evaluarea simplificată a riscului (calitativă)subsecţiunea a 2-a ...
Monitorul Oficial 827 din 09 Septembrie 2020 (M. Of. 827/2020)
REGULAMENT-CADRU din 31 august 2020 de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 827 din 9 septembrie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 5.447 din 31 august 2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 827 din 9 septembrie 2020.──────────titlul idispoziţii generalecap. icadrul de reglementareart. 1(1) regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, denumit în continuare regulament, reglementează organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, denumite în continuare unităţi de învăţământ, în cadrul sistemului de învăţământ din românia, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, şi se aplică în toate unităţile de învăţământ.(2) unitatea de învăţământ se organizează şi funcţionează în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, ale prezentului regulament, ale propriului ...
Monitorul Oficial 813 din 03 Septembrie 2020 (M. Of. 813/2020)
ORDIN nr. 1.505 din 2 septembrie 2020 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 813 din 3 septembrie 2020
Văzând referatul de aprobare nr. nt 7.566 din 2.09.2020 al ministerului sănătăţii şi nr. 3.447 din 31.08.2020 al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere:- art. 58 alin. (4) şi (5) şi art. 221 alin. (1) lit. k) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale ...








