Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 170 din 31 iulie 2018
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 689 din 08 August 2018 (M. Of. 689/2018)
ORDIN nr. 170 din 31 iulie 2018 privind aprobarea Listei unităţilor sanitare cu paturi încadrate în categoriile de acreditare în data de 19 iulie 2018 EMITENT: Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 689 din 8 august 2018
Având în vedere:- referatul serviciului juridic şi relaţii externe, aprobat cu nr. 571/c.v. din data de 31.07.2018;– dispoziţiile art. 2 lit. e) şi h), art. 6 lit. e), art. 9 alin. (2) şi art. 13 alin. (5) lit. c) din legea nr. 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate;– prevederile ordinului preşedintelui autorităţii naţionale de management al calităţii în sănătate nr. 10/2018 privind aprobarea categoriilor de acreditare a unităţilor sanitare cu paturi aferente celui de al ii-lea ciclu de acreditare, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 13 alin. (6) din legea nr. 185/2017,preşedintele autorităţii naţionale de management al calităţii în sănătate ...
Monitorul Oficial 549 bis din 02 Iulie 2018 (M. Of. 549 bis/2018)
PLAN NAŢIONAL din 28 iunie 2018 de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România EMITENT: Ministerul Mediului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 549 bis din 2 iulie 2018
──────────*) aprobat de ordinul nr. 625 din 28 iunie 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 549 din 2 iulie 2018.────────── cuprins1. introducere2. statul de protecţie şi starea de conservare a populaţiei de urs brun în românia3. stadiul implementării măsurilor de management al speciei până în prezent şi probleme identificate4. revizuirea planului de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs din românia4.1. obiectivele planului de acţiune4.2. elaborarea planului de acţiune5. acţiuni necesare pentru menţinerea stării de conservare favorabile a populaţiei de urs brun din românia6. mijloace pentru implementarea planului de acţiune7. concluziibibliografie ...
Monitorul Oficial 667 din 31 Iulie 2018 (M. Of. 667/2018)
ORDIN nr. 1.760 din 9 iulie 2018 privind Procedura de restituire a impozitului pe venit reţinut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 667 din 31 iulie 2018
În temeiul dispoziţiilor art. 170 alin. (7) şi art. 342 alin. (1) şi (5) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere avizul conform al ministerului finanţelor publice comunicat prin adresa nr. 771.022 din 3.07.2018, preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. 1se aprobă procedura de restituire a impozitului pe venit reţinut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat, prevăzută ...
Monitorul Oficial 652 din 26 Iulie 2018 (M. Of. 652/2018)
DECIZIA nr. 355 din 23 mai 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 652 din 26 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│simona-maya │- judecător ││teodoroiu │ ...
Monitorul Oficial 641 din 24 Iulie 2018 (M. Of. 641/2018)
ORDIN nr. 912 din 19 iulie 2018 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 641 din 24 iulie 2018
Văzând referatul de aprobare nr. sp 8.360 din 19.07.2018 al direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1 şi 2 la ordinul ...
Monitorul Oficial 640 din 23 Iulie 2018 (M. Of. 640/2018)
LEGE nr. 188 din 18 iulie 2018 privind limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi de la instalaţii medii de ardere EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 640 din 23 iulie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1obiectprezenta lege stabileşte normele pentru controlul emisiilor în aer de dioxid de sulf (so_2), oxizi de azot (nox) şi pulberi, provenite de la instalaţiile medii de ardere, în scopul reducerii emisiilor în aer şi a riscurilor potenţiale pentru sănătatea umană şi pentru mediu, precum şi normele pentru monitorizarea emisiilor de monoxid de carbon (co).art. 2domeniul de aplicare(1) prezenta lege se aplică:a) instalaţiilor de ardere cu o putere termică nominală mai mare sau egală cu 1 mw şi mai mică de 50 mw, indiferent de tipul de combustibil utilizat, denumite în continuare instalaţii ...
Monitorul Oficial 596 din 13 Iulie 2018 (M. Of. 596/2018)
ORDIN nr. 1.244 din 11 iulie 2018 pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi situată pe teritoriul unor organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii din judeţul Olt, în proprietatea acestor organizaţii EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 596 din 13 iulie 2018
Luând în considerare referatul de aprobare nr. 292.037/2018 al direcţiei îmbunătăţiri funciare şi fond funciar,în baza prevederilor art. 27 alin. (1) şi (4) din legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, cu modificările ulterioare,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:art. 1se aprobă transmiterea unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând ...
Monitorul Oficial 547 din 02 Iulie 2018 (M. Of. 547/2018)
DECIZIA nr. 821 din 12 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (1), (2) şi (3), art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 547 din 2 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...