Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 166 din 20 mai 2002
Monitorul Oficial 1217 din 22 Decembrie 2021 (M. Of. 1217/2021)
ORDIN nr. 1.894 din 16 decembrie 2021 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 664/2021 pentru aprobarea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe cu finanţare în perioada 2021-2023 EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1217 din 22 decembrie 2021
În conformitate cu prevederile legii bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021, cu modificările şi completările ulterioare, ale legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de referatul de aprobare al direcţiei generale dezvoltare regională şi infrastructură nr. 153.038 din 10.12.2021,în temeiul art. 16 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 6 alin. (1) şi al art. 12 lit. b) ...
Monitorul Oficial 1193 bis din 16 Decembrie 2021 (M. Of. 1193 bis/2021)
NORME METODOLOGICE din 15 decembrie 2021 privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2021 EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1193 bis din 16 decembrie 2021
──────────aprobate prin ordinul nr. 1.536 din 15 decembrie 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.193 din 16 decembrie 2021.──────────cap. iÎncasarea veniturilor bugetare1.1. (1) impozitele, taxele, contribuţiile şi alte obligaţii către bugetul general consolidat, cu termene de plată scadente până la finele anului 2021 se achită de către persoanele juridice şi fizice prin virament, potrivit programului stabilit de instituţiile de credit sau unităţile trezoreriei statului, după caz, la care au conturile deschise, astfel încât sumele respective să fie încasate în contul curent general al trezoreriei statului până la data de 31 decembrie 2021.(2) impozitele, taxele, ...
Monitorul Oficial 1159 bis din 07 Decembrie 2021 (M. Of. 1159 bis/2021)
REGULAMENT din 25 noiembrie 2021 de organizare şi funcţionare al Institutului de endocrinologie "C.I. Parhon" EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1159 bis din 7 decembrie 2021
────────── aprobat prin ordinul nr. 2.570 din 25 noiembrie 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1159 din 7 decembrie 2021.──────────cuprinstitlul i - organizarea Şi funcŢionarea institutului naŢional de endocrinologie "c.i. parhon"capitolul i - dispoziŢii generalecapitolul ii - obiectul de activitate Şi structura organizatoricĂcapitolul iii - funcŢiile spitaluluicapitolul iv - finanŢarea spitaluluititlul ii - managementul institutului naŢional de endocrinologie "c.i. parhon"capitolul v - conducerea spitaluluicapitolul vi - consilii, comitete Şi comisii funcŢionaletitlul iii - organizarea compartimentelor structuralecapitolul vii - secŢiile cu paturicapitolul viii - camerĂ de gardĂcapitolul ix - continuitatea activitĂŢii medicalecapitolul x - spitalizarea de zicapitolul xi - ambulatoriul ...
Monitorul Oficial 968 bis din 11 Octombrie 2021 (M. Of. 968 bis/2021)
PLAN din 4 octombrie 2021 de acţiuni preventive privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale în România EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 968 bis din 11 octombrie 2021
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 1.077 din 4 octombrie 2021, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 968 din 11 octombrie 2021.──────────cuprinslistĂ acronime1. introducere2. descrierea sistemului de gaze naturale din romÂnia2.1. descrierea funcţionării reţelei de gaze naturale din românia2.1.1. descrierea sistemului naţional de transport gaze naturale2.1.2. operatorul naţional de transport şi de sistem2.1.3. sistemele de distribuţie gaze naturale2.1.4. Înmagazinarea subterană a gazelor naturale în românia2.1.5. identificarea infrastructurilor-cheie relevante pentru siguranţa furnizării2.2. consumul de gaze naturale în românia2.3. producţia de gaze naturale în românia2.4. rolul gazelor naturale în producţia de energie electrică2.5. rolul măsurilor de eficienţă energetică şi efectul acestora asupra consumului ...
Monitorul Oficial 917 din 24 Septembrie 2021 (M. Of. 917/2021)
ORDIN nr. 1.314 din 16 septembrie 2021 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 664/2021 pentru aprobarea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe cu finanţare în perioada 2021-2023 EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 917 din 24 septembrie 2021
În conformitate cu prevederile legii bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021, cu modificările şi completările ulterioare, ale legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de referatul de aprobare al direcţiei generale dezvoltare regională şi infrastructură nr. 109.174 din 14.09.2021,în temeiul art. 16 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 6 alin. (1) şi al art. 12 lit. b) ...
Monitorul Oficial 875 bis din 13 Septembrie 2021 (M. Of. 875 bis/2021)
NORME din 19 august 2021 privind protecţia informaţiilor clasificate în Ministerul Apărării Naţionale EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 875 bis din 13 septembrie 2021
──────────aprobate prin ordinul nr. m.172 din 19 august 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 875 din 13 septembrie 2021.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezentele norme stabilesc modul de aplicare în ministerul apărării naţionale, denumit în continuare mapn, a reglementărilor privind protecţia informaţiilor clasificate, în concordanţă cu prevederile următoarelor acte normative:a) legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare;b) normele privind protecţia informaţiilor clasificate ale organizaţiei tratatului atlanticului de nord în românia, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 353/2002, cu modificările ulterioare, denumite în continuare norme nato;c) standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în românia, aprobate prin hotărârea guvernului ...
Monitorul Oficial 820 din 26 August 2021 (M. Of. 820/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 820 din 26 august 2021
Având în vedere prevederile art. 2 alin (1) din directiva (ue) 2018/851 a parlamentului european şi a consiliului din 30 mai 2018 de modificare a directivei 2008/98/ce privind deşeurile, care se referă la obligaţia statelor membre de a transpune prevederile directivei în dreptul intern în data de 5 iulie 2020,având în vedere faptul că românia, în calitate de stat membru al uniunii europene, trebuie să pună în aplicare obligaţiile care derivă din acquis-ul ue şi să adopte acte normative care creează cadrul necesar şi predictibil pentru autorităţile locale şi mediul privat în sensul stimulării performanţei, concurenţei echitabile, evitând astfel obstacolele ...
Monitorul Oficial 806 din 23 August 2021 (M. Of. 806/2021)
ORDIN nr. 185 din 5 august 2021 privind modificarea anexelor nr. 5 şi 6 la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.348/2005 pentru aprobarea Regulilor privind testarea şi înregistrarea soiurilor de plante agricole şi anexelor nr. 4 şi 5 la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.349/2005 pentru aprobarea Regulilor privind testarea şi înregistrarea soiurilor de legume EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 806 din 23 august 2021
Având în vedere referatul de aprobare nr. 5.380 din 26.07.2021 al institutului de stat pentru testarea şi Înregistrarea soiurilor,în temeiul prevederilor art. 34 alin. (2) lit. a) din legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi testarea şi înregistrarea soiurilor de plante, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de necesitatea armonizării legislaţiei româneşti cu directiva de punere în aplicare (ue) 2021/746 a comisiei din 6 mai 2021 de modificare a directivelor 2003/90/ce şi 2003/91/ce în ceea ce priveşte protocoalele de examinare a anumitor soiuri de specii de plante agricole şi ...
Monitorul Oficial 778 din 12 August 2021 (M. Of. 778/2021)
REGULAMENTUL din 24 februarie 1994 Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 778 din 12 august 2021
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea camerei deputaţilor nr. 59/2021 privind modificarea şi completarea regulamentului camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 639 din 29 iunie 2021, dându-se textelor o nouă numerotare. regulamentul camerei deputaţilor a fost aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 din 25 februarie 1994, şi a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 249 din 12 martie 2021, iar ulterior a mai fost modificat şi completat prin:- hotărârea camerei deputaţilor nr. 32/2021 privind modificarea regulamentului camerei deputaţilor, publicată în ...
Monitorul Oficial 772 din 10 August 2021 (M. Of. 772/2021)
LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 772 din 10 august 2021
*) republicată în temeiul art. iii din legea nr. 158/2020 pentru modificarea, completarea şi abrogarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a regulamentului (ue) 2017/2.402 al parlamentului european şi al consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea şi de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă şi standardizată şi de modificare a directivelor 2009/65/ce, 2009/138/ce şi 2011/61/ue, precum şi a regulamentelor (ce) nr. 1.060/2009 şi (ue) nr. 648/2012, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 673 din 29 iulie 2020 şi rectificată în ...








