Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 144 din 17 decembrie 2008
Monitorul Oficial 36 bis din 14 Ianuarie 2019 (M. Of. 36 bis/2019)
NORME METODOLOGICE din 27 decembrie 2018 privind condiţiile de punere în aplicare a măsurii de promovare a vinurilor, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului naţional de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 36 bis din 14 ianuarie 2019
──────────aprobate prin ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.529/2018 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i nr. 36 din 14 ianuarie 2019.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1prezentele norme metodologice stabilesc condiţiile de punere în aplicare a măsurii de promovare a vinurilor, eligibilă pentru finanţare în cadrul programului naţional de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023.art. 2În sensul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) program - un ansamblu coerent de acţiuni de o amploare suficientă pentru a contribui în statele membre ale uniunii europene la informarea consumatorilor cu privire la consumul responsabil de vin şi riscul asociat ...
Monitorul Oficial 1079 bis din 20 Decembrie 2018 (M. Of. 1079 bis/2018)
NORME METODOLOGICE din 17 decembrie 2018 privind condiţiile de punere în aplicare a măsurii de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului naţional de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1079 bis din 20 decembrie 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 1.508 din 17 decembrie 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.079 din 20 decembrie 2018.──────────cap. idispoziţii generale1. În sensul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:1.1. programele de restructurare/reconversie reprezintă ansamblul de măsuri eligibile care, prin realizarea lor, conduc la creşterea competitivităţii producătorilor vitivinicoli prin adaptarea producţiei la cererea pieţei;1.2. reconversia soiurilor, inclusiv prin supraaltoire, constă în schimbarea soiurilor existente în cultură cu clone ale aceloraşi soiuri sau cu alte soiuri, inclusiv clone ale acestora, în scopul adaptării producţiei la cerinţele pieţei;1.3. replantarea ca urmare a defrişării ...
Monitorul Oficial 22 din 09 Ianuarie 2019 (M. Of. 22/2019)
DECIZIA nr. 663 din 30 octombrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 22 din 9 ianuarie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 4 din 03 Ianuarie 2019 (M. Of. 4/2019)
ORDIN nr. 1.677 din 28 decembrie 2018 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 4 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 4 din 3 ianuarie 2019
Văzând referatul de aprobare nr. sp16.099 din 28.12.2018 al ministerului sănătăţii şi nr. dg5.589 din 27.12.2018 al casei naţionale de asigurări de sănătate, având în vedere:- art. 58 alin. (4) şi (5), art. 221 alin. (1) lit. k) şi art. 291 alin. (2) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 19/2018 pentru încredinţarea către compania naţională „unifarm“ - s.a. a serviciului de interes economic general în vederea realizării activităţii de aprovizionare cu medicamente necesare asigurării activităţii de prevenire a deceselor şi agravării bolilor generate de lipsa imunoglobulinei umane ...
Monitorul Oficial 1076 din 19 Decembrie 2018 (M. Of. 1076/2018)
DECIZIA nr. 538 din 12 septembrie 2018 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între prim-ministrul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1076 din 19 decembrie 2018
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel ...
Monitorul Oficial 1073 din 18 Decembrie 2018 (M. Of. 1073/2018)
ORDIN nr. 144 din 10 decembrie 2018 pentru aprobarea Listei armelor de foc scurte proiectate până în anul 1945 inclusiv EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1073 din 18 decembrie 2018
În temeiul art. 13 alin. (3) din normele metodologice de aplicare a legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 11/2018, şi al art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin: art. 1se aprobă lista armelor de foc scurte proiectate până în anul 1945 inclusiv, prevăzută în anexa care face parte integrantă la prezentul ordin.art. 2prezentul ordin se publică în monitorul oficial al româniei, partea i.ministrul afacerilor interne, carmen ...
Monitorul Oficial 1034 din 05 Decembrie 2018 (M. Of. 1034/2018)
ORDIN nr. 1.524 din 4 decembrie 2018 pentru completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1034 din 5 decembrie 2018
Văzând referatul de aprobare nr. sp 14.670 din 4 decembrie 2018 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 5.198 din 29 noiembrie 2018 al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere:- art. 58 alin. (4) şi (5) şi art. 221 alin. (1) lit. k) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se ...
Monitorul Oficial 1030 din 04 Decembrie 2018 (M. Of. 1030/2018)
ORDIN nr. 1.523 din 4 decembrie 2018 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1030 din 4 decembrie 2018
Văzând referatul de aprobare nr. sp 14.669 din 4 decembrie 2018 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 5.224 din 3 decembrie 2018 al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere:- art. 58 alin. (4) şi (5) şi art. 221 alin. (1) lit. k) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se ...
Monitorul Oficial 1021 din 29 Noiembrie 2018 (M. Of. 1021/2018)
DECIZIA nr. 685 din 7 noiembrie 2018 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1021 din 29 noiembrie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 1020 din 29 Noiembrie 2018 (M. Of. 1020/2018)
DECIZIA nr. 633 din 12 octombrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1020 din 29 noiembrie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├───────────────┼──────────────────────┤│mona-maria │- judecător ...








