Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 139 din 7 martie 2016
Monitorul Oficial 877 din 07 Noiembrie 2017 (M. Of. 877/2017)
DECIZIA nr. 611 din 3 octombrie 2017 referitoare la cererile de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, cereri formulate de preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 877 din 7 noiembrie 2017
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 817 din 16 Octombrie 2017 (M. Of. 817/2017)
HOTĂRÂRE nr. 760 din 11 octombrie 2017 privind aprobarea programului de iarnă în domeniul energetic privind măsurile pentru realizarea stocurilor de siguranţă ale Sistemului electroenergetic naţional în ceea ce priveşte combustibilii pentru perioada sezonului rece şi volumul de apă din lacurile de acumulare, denumit Programul de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a Sistemului electroenergetic naţional în perioada 15 noiembrie 2017 - 15 martie 2018, precum şi alte măsuri privind nivelul de siguranţă şi securitate în funcţionare a Sistemului electroenergetic naţional EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 817 din 16 octombrie 2017
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 lit. p) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă programul de iarnă în domeniul energetic privind măsurile pentru realizarea stocurilor de siguranţă ale sistemului electroenergetic naţional în ceea ce priveşte combustibilii pentru perioada sezonului rece şi volumul de apă din lacurile de acumulare, denumit programul de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 15 noiembrie 2017 - 15 martie 2018, precum şi alte ...
Monitorul Oficial 771 din 28 Septembrie 2017 (M. Of. 771/2017)
DECIZIA nr. 539 din 13 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296^3 lit. a) şi d), art. 296^21, art. 296^22, art. 296^25, art. 296^27 şi ale art. 296^28 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 771 din 28 septembrie 2017
┌─────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 721 din 06 Septembrie 2017 (M. Of. 721/2017)
ORDIN nr. 2.332 din 30 august 2017 privind modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 721 din 6 septembrie 2017
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: art. iordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014 pentru aprobarea normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 28 din 15 ianuarie 2016, se modifică după cum urmează:1. anexa nr. 1.1 la normele metodologice se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1, care face ...
Monitorul Oficial 704 din 31 August 2017 (M. Of. 704/2017)
ORDIN nr. 5.744 din 24 august 2017 privind aprobarea Listei cuprinzând indicativele de referinţă ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 704 din 31 august 2017
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări prin legea nr. 50/2015, cu modificările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 3 lit. g) din hotărârea guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 663 din 11 August 2017 (M. Of. 663/2017)
ORDIN nr. 931 din 10 august 2017 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 196/139/2017 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2017 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 663 din 11 august 2017
Având în vedere referatul de aprobare nr. fb 7.977 din 10.08.2017 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 1.352 din 7.08.2017 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 229 alin. (4) şi art. 291 alin. (2) din titlul viii „asigurări sociale de sănătate“ din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
Monitorul Oficial 649 din 08 August 2017 (M. Of. 649/2017)
DECIZIA nr. 370 din 30 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul Competent să judece recursul în interesul legii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 649 din 8 august 2017
┌────────────────────┬─────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├────────────────────┼─────────────────────┤│marian enache │- judecător │├────────────────────┼─────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├────────────────────┼─────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├────────────────────┼─────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├────────────────────┼─────────────────────┤│mona-maria pivniceru│- judecător │├────────────────────┼─────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 584 din 21 Iulie 2017 (M. Of. 584/2017)
LEGE nr. 177 din 18 iulie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 584 din 21 iulie 2017
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ise aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 3 din 6 ianuarie 2017 pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 16 din 6 ianuarie 2017, cu următoarele modificări şi completări:1. la articolul i, înaintea punctului 1 se introduc două noi puncte, cu următorul cuprins:"la articolul 13 alineatul (2), după litera j) se introduce o nouă literă, litera k), cu următorul cuprins:k) asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari recunoscute ca asociaţii de proprietari, cu excepţia celor care obţin venituri din exploatarea proprietăţii ...
Monitorul Oficial 552 din 12 Iulie 2017 (M. Of. 552/2017)
DECIZIA nr. 203 din 30 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 1, art. 3 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (3)-(7), art. 6 alin. (1) şi (2) teza finală din acelaşi act normativ EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 552 din 12 iulie 2017
┌────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru│- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 545 din 11 Iulie 2017 (M. Of. 545/2017)
DECIZIA nr. 232 din 6 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 545 din 11 iulie 2017
┌─────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...








