Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 12 din 25 ianuarie 2007
Monitorul Oficial 1330 din 31 Decembrie 2020 (M. Of. 1330/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 224 din 30 decembrie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, precum şi privind unele măsuri fiscale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1330 din 31 decembrie 2020
Pandemia covid-19 reprezintă un şoc major pentru economia globală, dar şi pentru economia naţională. În acest context, industria turistică, structurile de cazare, structurile de alimentaţie, agenţiile de turism, este printre cele mai afectate ramuri ale economiei naţionale.acest lucru a fost cauzat de restricţiile impuse de guvernul româniei în timpul stării de urgenţă şi în timpul stării de alertă. În baza decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul româniei, a legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19, cu modificările şi completările ulterioare, a hotărârii guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile ...
Monitorul Oficial 1306 din 29 Decembrie 2020 (M. Of. 1306/2020)
ORDIN nr. 2.144 din 15 decembrie 2020 privind acordarea unui ajutor de exploatare şi a unui ajutor de investiţii, exceptate de la obligaţia notificării, Societăţii Naţionale "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A., pentru anii 2021-2023 EMITENT: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1306 din 29 decembrie 2020
Luând în considerare:- importanţa strategică a infrastructurii aeroportuare aflate în administrarea societăţii naţionale „aeroportul internaţional mihail kogălniceanu - constanţa“ - s.a. în contextul politicilor de securitate regională;– regulamentul (ue) nr. 651/2014 al comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea art. 107 şi 108 din tratat;– regulamentul (ue) 2017/1.084 al comisiei din 14 iunie 2017 de modificare a regulamentului (ue) nr. 651/2014 în ceea ce priveşte ajutoarele pentru infrastructurile portuare şi aeroportuare, pragurile de notificare pentru ajutoarele pentru cultură şi pentru conservarea patrimoniului, ajutoarele pentru infrastructurile sportive ...
Monitorul Oficial 1302 din 29 Decembrie 2020 (M. Of. 1302/2020)
DECIZIA nr. 847 din 18 noiembrie 2020 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 29/2020 privind numirea domnului Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1302 din 29 decembrie 2020
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 1295 din 28 Decembrie 2020 (M. Of. 1295/2020)
DECIZIA nr. 63 din 26 octombrie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1295 din 28 decembrie 2020
Dosar nr. 2.136/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 1292 din 24 Decembrie 2020 (M. Of. 1292/2020)
ORDIN nr. 2.207 din 23 decembrie 2020 privind modificarea anexei nr. 3 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. EMITENT: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1292 din 24 decembrie 2020
În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 1 alin. (2^5), art. 6 alin. (7) şi (8) şi ale art. 122 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din românia, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 90/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor,ministrul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor emite următorul ordin:art. ianexa ...
Monitorul Oficial 1288 din 24 Decembrie 2020 (M. Of. 1288/2020)
ORDIN nr. 241 din 23 decembrie 2020 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 171/2020 pentru aprobarea Condiţiilor de furnizare a energiei electrice de către furnizorii de ultimă instanţă EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1288 din 24 decembrie 2020
Având în vedere prevederile art. 7^1 alin. (10), art. 22 alin. (1^1), art. 53, art. 55 alin. (1), art. 56 alin. (3), art. 57 alin. (1) şi (6), art. 62 alin. (1) lit. h^3), art. 75 alin. (1) lit. d) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în ...
Monitorul Oficial 1284 din 23 Decembrie 2020 (M. Of. 1284/2020)
PROGRAM DE GUVERNARE din 23 decembrie 2020 pentru 2020-2024 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1284 din 23 decembrie 2020
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 31 din 23 decembrie 2020, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 1284 din 23 decembrie 2020.──────────partidul naţional liberal, alianţa usr plus, uniunea democrată maghiară din româniaministerul finanŢelorguvernul coaliţiei susţine un nou model de dezvoltare sustenabilă, axat pe investiţii, stimularea şi dezvoltarea capitalului, creşterea competitivităţii companiilor româneşti şi transformarea digitală a economiei şi administraţiei, eficientizarea cheltuielilor statului şi combaterea sărăciei.viziune pe termen mediuÎn următorii patru ani vor continua acţiunile în vederea reducerii decalajelor faţă de economiile statelor din europa de vest, prin stimularea capitalului românesc, investiţii strategice în infrastructură, educaţie, sănătate, inovare şi digitalizare. în contextul ...
Monitorul Oficial 1281 din 23 Decembrie 2020 (M. Of. 1281/2020)
DECIZIA nr. 499 din 25 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (9) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1281 din 23 decembrie 2020
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mona-maria ...
Monitorul Oficial 1275 din 22 Decembrie 2020 (M. Of. 1275/2020)
ORDIN nr. 3.180 din 21 decembrie 2020 privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi prin subunităţile poştale din reţeaua Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A., în cadrul Programului Tezaur, aferent lunii ianuarie 2021 EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1275 din 22 decembrie 2020
Având în vedere prevederile: - ordinului ministrului finanţelor publice nr. 3.139/2017 privind aprobarea emiterii titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale trezoreriei statului, în cadrul programului tezaur, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului comunicaţiilor şi societăţii informaţionale nr. 2.311/452/2018 privind aprobarea intermedierii vânzării, colectării subscrierilor şi efectuării plăţilor aferente titlurilor de stat destinate populaţiei prin subunităţile poştale din reţeaua companiei naţionale „poşta română“ - s.a. în cadrul programului tezaur, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul:- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului ...
Monitorul Oficial 1274 din 22 Decembrie 2020 (M. Of. 1274/2020)
DECIZIA nr. 900 din 15 decembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1274 din 22 decembrie 2020
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...








