Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 111 din 14 decembrie 2006
Monitorul Oficial 1184 din 28 Decembrie 2023 (M. Of. 1184/2023)
NORME din 21 decembrie 2023 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice în cadrul cărora sunt stabilite funcţiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) şi (2) din prezentul cod, cu excepţia celor care beneficiază de statute speciale în condiţiile legii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1184 din 28 decembrie 2023
──────────conţinute de ordonanŢa de urgenŢĂ nr. 121 din 21 decembrie 2023, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.184 din 28 decembrie 2023.──────────titlul idispoziţii generale privind cariera în funcţia publicăart. 1cariera în funcţia publică cuprinde ansamblul situaţiilor juridice şi efectele produse, care intervin de la data naşterii raportului de serviciu al funcţionarului public până la momentul încetării acestui raport, în condiţiile legii.art. 2principiile care stau la baza organizării şi dezvoltării carierei funcţionarului public sunt: a) competenţa, principiu potrivit căruia persoanele care doresc să acceadă sau să promoveze într-o funcţie publică trebuie să deţină şi să confirme un set ...
Monitorul Oficial 1139 din 15 Decembrie 2023 (M. Of. 1139/2023)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1139 din 15 decembrie 2023
Având în vedere obligaţia guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, precum şi predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice,ţinând seama de faptul că fundamentarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 trebuie realizată pe o serie de măsuri fiscal-bugetare aprobate prin acte normative,luând în considerare recomandarea consiliului uniunii europene din 3 aprilie 2020 în vederea încetării situaţiei de deficit public excesiv din ...
Monitorul Oficial 1123 din 13 Decembrie 2023 (M. Of. 1123/2023)
ORDIN nr. 4170 din 11 decembrie 2023 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1123 din 13 decembrie 2023
Văzând referatul de aprobare nr. ar 22.705/2023 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 5.894 din 28.11.2023 al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere:- art. 58 alin. (4) şi (5) şi art. 221 alin. (1) lit. k) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de ...
Monitorul Oficial 1112 bis din 11 Decembrie 2023 (M. Of. 1112 bis/2023)
ANEXE din 6 decembrie 2023 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a formularului 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1112 bis din 11 decembrie 2023
──────────conţinute de ordinul nr. 1.994/880/1.181/4.594/2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.112 din 11 decembrie 2023.──────────anexa 1 112declaraŢie privind obligaŢiile de platĂ a contribuŢiilor sociale, impozitului pe venit Şi evidenŢa nominalĂ a persoanelor asigurate┌────────────────────────────┬─────────┐│ │perioada ││ │de ...
Monitorul Oficial 1112 din 11 Decembrie 2023 (M. Of. 1112/2023)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 110 din 8 decembrie 2023 privind modalitatea de operare a sistemelor de aeronave fără pilot la bord în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi pentru desemnarea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne ca unitate de achiziţii centralizată pentru achiziţia centralizată de sisteme de aeronave fără pilot la bord EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1112 din 11 decembrie 2023
Luând în considerare că tehnologia avansează cu viteze uluitoare, iar inovaţiile în domeniul aviatic cunosc o dezvoltare exponenţială, caracterizată prin abordări pluridisciplinare de eficientizare a activităţii umane,luând notă că sistemele de aeronave fără pilot la bord - uas reprezintă o tehnologie modernă cu un potenţial mare pentru dezvoltarea aplicaţiilor şi serviciilor atât civile, cât şi militare, cu impact pozitiv substanţial asupra eficientizării acestor servicii, ţinând cont de situaţia internaţională afectată de criza sanitară, în context postpandemic, de criza energetică şi de existenţa unor ameninţări ale fenomenului migraţionist în europa de sud-est, care au transformat spaţiul adiacent româniei într-o zonă complexă,ţinând ...
Monitorul Oficial 85 din 06 Decembrie 2023 (M. Of. 85/2023)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 1.822 din 7 noiembrie 2023 la Nivel de Grup de Unităţi din Sectorul de Activitate "Învăţământ Superior", înregistrat la M.M.S.S.-D.D.S. EMITENT: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 8 din 6 decembrie 2023
În temeiul drepturilor garantate de constituţia româniei, al art. 96 alin. (2) şi art. 105 din legea privind dialogul social nr. 367/2022, cu modificările şi completările ulterioare, a intervenit următorul contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din sectorul de activitate "Învăţământ superior" între:1. ministerul educaţiei şi2. federaţia naţională sindicală "alma mater", numită în continuare f.n.s. alma mater.cap. idispoziţii generaleart. 1părţile contractante recunosc şi acceptă pe deplin că sunt egale şi libere în negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din sectorul de activitate "Învăţământ superior" şi se obligă să respecte prevederile acestuia.art. 2(1) ...
Monitorul Oficial 1092 din 05 Decembrie 2023 (M. Of. 1092/2023)
ORDIN nr. 6.737 din 28 noiembrie 2023 privind corelarea prin transfer a numărului de locuri între cicluri de studii universitare şi numărul de locuri - granturi de studii (anul I) finanţate de la bugetul de stat pentru instituţiile de învăţământ superior de stat, pentru anul universitar 2023-2024 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1092 din 5 decembrie 2023
Având în vedere:- prevederile art. 9 alin. (1) şi (2), art. 33 alin. (6) şi (7), art. 54 alin. (7), art. 59 alin. (4), art. 63, art. 128 alin. (8) şi ale art. 148 alin. (2) din legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările ulterioare;– prevederile hotărârii guvernului nr. 403/2023 privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru învăţământul superior de stat în anul şcolar/universitar 2023-2024, cu modificările ulterioare;– prevederile ordinului ministrului educaţiei nr. 6.450/2022 pentru aprobarea metodologiei de alocare a fondurilor bugetare pentru finanţarea de bază şi finanţarea suplimentară a instituţiilor de învăţământ superior de stat din românia, ...
Monitorul Oficial 1089 din 04 Decembrie 2023 (M. Of. 1089/2023)
LEGE nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1089 din 4 decembrie 2023
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii.art. 2sistemul public de pensii se organizează şi funcţionează având ca principii de bază:a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public de pensii bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi asiguraţii sistemului; b) principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale ...
Monitorul Oficial 1066 din 27 Noiembrie 2023 (M. Of. 1066/2023)
DECIZIA nr. 469 din 14 septembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1) lit. e), alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1066 din 27 noiembrie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...








