Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 108 din 1 iulie 2015
Monitorul Oficial 571 bis din 06 Iulie 2018 (M. Of. 571 bis/2018)
PROCEDURĂ DE IMPLEMENTARE din 26 iunie 2018 a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului naţional multianual de microindustrializare EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 571 bis din 6 iulie 2018
──────────aprobată de ordinul nr. 955/2018 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 571 din 6 iulie 2018.────────── 1. obiectivul programuluiprogramul naţional multianual de microindustrializare, denumit în continuare program, este un program de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în sectoare prioritare, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovare a exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi ...
Monitorul Oficial 580 din 09 Iulie 2018 (M. Of. 580/2018)
HOTĂRÂRE nr. 476 din 28 iunie 2018 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 580 din 9 iulie 2018
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 714 din 30 septembrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 2(1) acordarea ajutoarelor de stat pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie în cadrul prezentei scheme se face cu respectarea prevederilor privind ajutorul de stat regional din ...
Monitorul Oficial 579 din 09 Iulie 2018 (M. Of. 579/2018)
DECIZIA nr. 307 din 8 mai 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) şi art. 109 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi ale art. 37 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 579 din 9 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 564 din 05 Iulie 2018 (M. Of. 564/2018)
DECIZIA nr. 1.209 din 20 martie 2018 referitoare la examinarea recursurilor declarate de Asociaţia "Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor" şi Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 190F din 16 decembrie 2014 a Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 564 din 5 iulie 2018
Dosar nr. 287/64/2014 ┌───────────────────┬──────────────────┐│preşedinte: luiza │- judecător ││maria păun │ │├───────────────────┼──────────────────┤│andreea marchidan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│rodica voicu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│anca nechita │- ││ ...
Monitorul Oficial 556 din 03 Iulie 2018 (M. Of. 556/2018)
NORME METODOLOGICE din 11 iunie 2018 de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru personalul din sistemul administraţiei penitenciare EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 556 din 3 iulie 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 2.415/c din 11 iunie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 556 din 3 iulie 2018.──────────cap. icriteriile în baza cărora se acordă majorarea salariului de bază/salariului de funcţie cu până la 50% pentru gestionarea de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile, prevăzută de art. 16 alin. (1) din legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publiceart. 1personalul din sistemul administraţiei penitenciare, nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile, beneficiază de o majorare a salariului de bază/salariului de funcţie - de până la 50%, după cum urmează:a) până la 20 de ...
Monitorul Oficial 548 din 02 Iulie 2018 (M. Of. 548/2018)
ORDIN nr. 1.110 din 19 iunie 2018 privind acordarea unui ajutor de investiţii, exceptat de la obligaţia notificării, Societăţii Naţionale ”Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa” - S.A., pentru anii 2018-2020 EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 548 din 2 iulie 2018
Având în vedere:- referatul direcţiei transport aerian nr. 20.633 din 18.05.2018,luând în considerare:- importanţa strategică a infrastructurii aeroportuare aflată în administrarea societăţii naţionale „aeroportul internaţional mihail kogălniceanu - constanţa“ - s.a. în contextul politicilor de securitate regională;– regulamentul (ue) nr. 651/2014 al comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea art. 107 şi 108 din tratat, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare regulamentul (ue) nr. 651/2014;– memorandumul nr. 13.780 din 13.04.2018 cu tema „acordarea unui ajutor de investiţii, exceptat de la obligaţia notificării, societăţii ...
Monitorul Oficial 547 din 02 Iulie 2018 (M. Of. 547/2018)
DECIZIA nr. 821 din 12 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (1), (2) şi (3), art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 547 din 2 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 546 din 29 Iunie 2018 (M. Of. 546/2018)
ORDIN nr. 4.988 din 4 iunie 2018 privind aprobarea măsurii de sprijin, constând în acordarea unor ajutoare de stat şi ajutoare de minimis pentru sprijinirea entităţilor de inovare şi transfer tehnologic în cadrul Programului operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 546 din 29 iunie 2018
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, precum şi avizul consiliului concurenţei comunicat cu adresa nr. 168 din 1.02.2018,în conformitate cu prevederile art. 1 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,în temeiul art. 12 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 51/2018 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice,viceprim-ministrul, ...
Monitorul Oficial 540 din 29 Iunie 2018 (M. Of. 540/2018)
DECIZIA nr. 108 din 8 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4, 6, 16, 17 şi pct. 19-23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 540 din 29 iunie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 539 din 28 Iunie 2018 (M. Of. 539/2018)
HOTĂRÂRE nr. 458 din 28 iunie 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii şi pentru prorogarea unor termene EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 539 din 28 iunie 2018
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. inormele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul ix „cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate“ din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 900/2012, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 643 din 10 septembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 6, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(1) termenul de valabilitate a cardului naţional este de ...