Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 din 3 ianuarie 2002
Monitorul Oficial 952 din 05 Octombrie 2021 (M. Of. 952/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 952 din 5 octombrie 2021
Având în vedere necesitatea modificării şi completării legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea corelării cu prevederile legii nr. 46/2008 - codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama că evoluţia continuă a activităţilor în domeniul silvic, în vederea obţinerii unor rezultate mai bune pe linia luptei împotriva infracţionalităţii de mediu, în special a tăierilor ilegale de păduri, determină necesitatea adoptării unor măsuri imediate în scopul limitării tăierilor ilegale şi monitorizării trasabilităţii materialelor lemnoase, având în vedere necesitatea consolidării urgente a cadrului legal şi întărirea capacităţii de implementare, monitorizare şi ...
Monitorul Oficial 949 din 05 Octombrie 2021 (M. Of. 949/2021)
DECIZIA nr. 382 din 8 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 949 din 5 octombrie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...
Monitorul Oficial 925 din 28 Septembrie 2021 (M. Of. 925/2021)
PROIECT DE LEGE nr. 743 din 15 septembrie 2021 privind "Legea suveranităţii - Legea pentru protejarea interesului superior şi suveran al poporului şi al cetăţeanului român" EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 925 din 28 septembrie 2021
Expunere de motivesecŢiunea 1titlul proiectului de act normativ"legea suveranităţii - legea pentru protejarea interesului superior şi suveran al poporului şi al cetăţeanului român"secŢiunea 2motivul emiterii actului normativ1. descrierea situaţiei actualeÎn ultimii ani, cu precădere în ultimul an şi jumătate ulterior apariţiei virusului sars-cov-2, în legislaţia românească au fost adoptate o serie de norme care contravin, fie punctual, fie în ansamblul lor, spiritului şi literei constituţiei româniei, republicată. această stare de fapt şi de drept este de natură a afecta în mod grav şi direct suveranitatea statului român reglementată de articolul 1 alineatul 1 din constituţie, suveranitatea fiind înţeleasă atât ca drept ...
Monitorul Oficial 922 din 27 Septembrie 2021 (M. Of. 922/2021)
ORDIN nr. M.191 din 17 septembrie 2021 pentru aprobarea Ghidului de clasificare a informaţiilor secrete de stat în Ministerul Apărării Naţionale EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 922 din 27 septembrie 2021
Pentru aplicarea prevederilor art. 24 alin. (7) şi (8) din legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 din standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în românia, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 1 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 464/2015 pentru aprobarea listei cuprinzând categoriile de informaţii secrete de stat, pe niveluri de secretizare, din domeniul de activitate al ministerului apărării naţionale,în temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul apărării naţionale ...
Monitorul Oficial 921 din 27 Septembrie 2021 (M. Of. 921/2021)
DECIZIA nr. 15 din 28 iunie 2021 referitoare la interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 2021
Dosar nr. 1.127/1/2021 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile │├──────────────┼───────────────────────┤│marian budă │- preşedintele ...
Monitorul Oficial 918 din 24 Septembrie 2021 (M. Of. 918/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 104 din 22 septembrie 2021 privind înfiinţarea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 918 din 24 septembrie 2021
Provocările, riscurile şi ameninţările de securitate din spaţiul cibernetic s-au intensificat în ultimii ani, iar securitatea cibernetică a devenit o necesitate ce implică abordări integrate, cuprinzătoare, adoptarea de strategii de securitate cibernetică, noi şi permanente, investiţii financiare semnificative şi adaptări organizaţionale rapide şi ambiţioase. având în vedere faptul că ameninţările cibernetice nu au o adresă clară naţională a unui expeditor, nu sunt blocate la graniţele statale, au un profund caracter asimetric, întrucât, cu resurse relativ limitate, un individ sau un grup de indivizi, afiliaţi sau nu cu structuri guvernamentale, pot genera incidente cu efecte perturbatoare semnificative cu impact destabilizator la ...
Monitorul Oficial 916 din 24 Septembrie 2021 (M. Of. 916/2021)
REGULAMENT din 7 septembrie 2021 de organizare şi funcţionare al Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare al Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării cu atribuţii pentru activitatea de cercetare-dezvoltare şi inovare EMITENT: Ministerul Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 916 din 24 septembrie 2021
──────────aprobat prin ordinul nr. 498 din 7 septembrie 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 916 din 24 septembrie 2021.──────────cap. imisiune şi atribuţiiart. 1(1) colegiul consultativ pentru cercetare-dezvoltare şi inovare, denumit în continuare cccdi, este principalul organism consultativ de specialitate, fără personalitate juridică, al ministerului cercetării, inovării şi digitalizării, denumit în continuare mcid.(2) cccdi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile ordonanţei guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare.art. 2(1) cccdi are misiunea de a asigura, la nivel naţional, suportul ştiinţific ...
Monitorul Oficial 910 din 22 Septembrie 2021 (M. Of. 910/2021)
ORDIN nr. 2.175 din 16 august 2021 pentru adoptarea Licenţei generale de export şi transfer de expediere temporare de produse militare din teritoriul României, pentru întreţinere şi reparaţii, nr. LGERE-RO-02 EMITENT: Ministerul Afacerilor Externe PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 910 din 22 septembrie 2021
În conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. c) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, republicată,în temeiul art. 5 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 16/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor externe, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor externe emite următorul ordin:art. 1se adoptă licenţa generală de export şi transfer de expediere temporare de produse militare din teritoriul româniei, pentru întreţinere şi reparaţii, nr. lgere-ro-02, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2la data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă ...
Monitorul Oficial 899 din 20 Septembrie 2021 (M. Of. 899/2021)
ORDIN nr. 228 din 2 septembrie 2021 pentru completarea unor acte normative în domeniul producerii, comercializării, controlului şi certificării calităţii seminţelor EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 899 din 20 septembrie 2021
Luând în considerare referatul de aprobare al direcţiei generale control, antifraudă şi inspecţii nr. 238.070 din 2.09.2021,având în vedere directiva de punere în aplicare (ue) nr. 971/2021 a comisiei de modificare a anexei i a directivei consiliului nr. 66/401/cee din 14 iunie 1966 referitoare la comercializarea seminţelor de plante furajere, a anexei i a directivei consiliului nr. 66/402/cee din 14 iunie 1966 privind comercializarea seminţelor de cereale, a anexei i a directivei 2002/54/ce din 13 iunie 2002 privind comercializarea seminţelor de sfeclă, a anexei i la directiva consiliului 2002/55/ce din 13 iunie 2002 privind comercializarea seminţelor de legume şi a ...
Monitorul Oficial 891 din 16 Septembrie 2021 (M. Of. 891/2021)
LEGE nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 891 din 16 septembrie 2021
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta lege stabileşte criteriile de încadrare a familiilor şi persoanelor singure în categoria consumatorilor vulnerabili de energie şi reglementează măsurile de protecţie socială pentru aceştia în ceea ce priveşte accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esenţiale ale gospodăriei, în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei energetice.(2) prezenta lege urmăreşte îndeplinirea următoarelor obiective: a) asigurarea accesibilităţii energiei din punctul de vedere al preţului pentru toţi cetăţenii;b) asigurarea disponibilităţii fizice neîntrerupte a resurselor energetice pentru toţi consumatorii vulnerabili;c) promovarea accesului la măsurile de creştere a performanţei energetice a clădirilor cu destinaţie de locuinţe;d) prevenirea ...








