Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 765 din 24 octombrie 2013
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 321 din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321/2013)
ORDIN nr. 886 din 14 mai 2013 pentru aprobarea Listei standardelor romane care adopta standardele europene armonizate referitoare la masini EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECTIEI SOCIALE SI PERSOANELOR VARSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 4 iunie 2013
Având în vedere prevederile art. 9 din hotărârea guvernului nr. 1.029/2008 privind condiţiile introducerii pe piaţă a maşinilor, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 12 din hotărârea guvernului nr. 10/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice emite următorul ordin:art. 1 se aprobă lista standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la maşini, din lista publicată în jurnalul oficial al uniunii europene seria c nr. 99 din 5 aprilie 2013, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2 la data publicării prezentului ordin ...
Monitorul Oficial 173 bis din 29 Martie 2013 (M. Of. 173 bis/2013)
NORME TEHNICE din 29 martie 2013 de realizare a programelor nationale de sanatate publica pentru anii 2013 si 2014*) EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 173 bis din 29 martie 2013
------*) aprobate de ordinul nr. 422/2013 publicat în monitorul oficial, partea i nr. 173 din 29/03/2013.art. 1În anii 2013 şi 2014, potrivit hotărârii guvernului ....../2013 pentru privind aprobarea programelor naţionale de sănătute pentru anii 2013 şi 2014, se derulează următoarele programe de sănătate publică finanţate din bugetul ministerului sănătăţii:1) programele naţionale de boli transmisibile:a) programul naţional de imunizare:a.1. subprogramul de vaccinări obligatorii;a.2. subprogramul de vaccinări opţionale pentru grupele de risc;b) programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare;c) programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei hiv;d) programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei;e) programul ...
Monitorul Oficial 173 din 29 Martie 2013 (M. Of. 173/2013)
ORDIN nr. 422 din 29 martie 2013 privind aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor nationale de sanatate publica pentru anii 2013 si 2014 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 173 din 29 martie 2013
Văzând referatul de aprobare nr. e.n. 3.155 din 29 martie 2013 al serviciului programe de sănătate din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 48 alin. (3) lit. a) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale art. 2 lit. a) din hotărârea guvernului nr. 124/2013 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2013 şi 2014,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului româniei nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. 1se aprobă normele tehnice de realizare a ...
Monitorul Oficial 113 din 27 Februarie 2013 (M. Of. 113/2013)
ORDIN nr. 2.655 din 16 noiembrie 2012 privind clasarea in Lista monumentelor istorice, categoria monumente memoriale/funerare, grupa valorica B, a imobilului "Mormantul magistratului Constantin Crupenschi" din Cimitirul "Eternitatea", parcela 12/1, municipiul Iasi, judetul Iasi EMITENT: MINISTERUL CULTURII SI PATRIMONIULUI NATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 113 din 27 februarie 2013
Având în vedere referatul de aprobare nr. 5.303/cm din 15 octombrie 2012,în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi art. 33 alin. (1) lit. d) din legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 11 alin. (1) şi (4) din hotărârea guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii şi patrimoniului naţional, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul ...
Monitorul Oficial 892 din 28 Decembrie 2012 (M. Of. 892/2012)
ORDIN nr. 54 din 19 decembrie 2012 pentru aprobarea tarifelor reglementate la energia electrica livrata de furnizorii de ultima instanta consumatorilor finali care nu si-au exercitat dreptul de eligibilitate, altii decat cei casnici si cei asimilati consumatorilor casnici, precum si a preturilor pentru energia reactiva EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 892 din 28 decembrie 2012
Având în vedere prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) şi al art. 9 alin. (1) lit. d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, ale art. 22 alin. (2) lit. d), art. 75 alin. (1) lit. c) şi d), art. 79 alin. (3), alin. (4) lit. d) şi alin. (6) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi ale ordinului preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 30/2012 pentru aprobarea metodologiei de stabilire ...
Monitorul Oficial 730 din 29 Octombrie 2012 (M. Of. 730/2012)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 61 din 27 octombrie 2012 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 29 octombrie 2012
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului 2012;- asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare plăţii drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizaţiilor lunare;- asigurarea fondurilor necesare plăţii arieratelor în anumite domenii de activitate;- asigurarea sumelor necesare unei mai bune absorbţii a fondurilor europene,- ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar putea avea drept consecinţe negative următoarele:- imposibilitatea ...
Monitorul Oficial 687 din 04 Octombrie 2012 (M. Of. 687/2012)
ORDIN nr. 1.286 din 1 octombrie 2012 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu Standardele internationale de raportare financiara, aplicabile societatilor comerciale ale caror valori mobiliare sunt admise la tranzactionare pe o piata reglementata EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 687 din 4 octombrie 2012
Având în vedere prevederile art. 1 din ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 881/2012 privind aplicarea de către societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a standardelor internaţionale de raportare financiară,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,în baza art. 4 alin. (1) din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite prezentul ordin.art. 1 (1) se aprobă reglementările contabile conforme cu standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile societăţilor comerciale ale ...
Monitorul Oficial 678 din 28 Septembrie 2012 (M. Of. 678/2012)
PROGRAM DE IARNA IN DOMENIUL ENERGETIC din 19 septembrie 2012 pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2012-31 martie 2013 - sinteza - EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 678 din 28 septembrie 2012
Programul de iarnă în domeniul energetic, denumit în continuare program de iarnă, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electrică şi termică al ţării în perioada octombrie 2012-martie 2013, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţă în alimentare şi funcţionare sigură şi stabilă a sistemului electroenergetic naţional.documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat după declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama totodată de dimensionarea corespunzătoare şi în acelaşi timp necesară a stocurilor la data de 1 octombrie 2012.la energia electrică, pentru perioada octombrie 2012-martie 2013, luându-se ...
HOTARARE nr. 941 din 19 septembrie 2012 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2012-31 martie 2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 678 din 28 septembrie 2012
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 lit. p) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă programul de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2012-31 martie 2013, prevăzut în anexa nr. 1.art. 2autorităţile administraţiei publice prevăzute în anexa nr. 2 vor duce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului prevăzut la art. 1.art. 3anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru victor-viorel pontacontrasemnează:---------------ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, daniel chiţoiuministrul ...