Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 524 din 20 mai 2010
Monitorul Oficial 547 din 24 Iulie 2014 (M. Of. 547/2014)
REGULAMENT din 29 mai 2014 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi EMITENT: CURTEA DE CONTURI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 547 din 24 iulie 2014
Cap. idispoziţii generale1. În temeiul prevederilor art. 11 alin. (2) din legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii de conturi, republicată, plenul curţii de conturi a aprobat prezentul regulament.2. curtea de conturi este organizată şi funcţionează în baza dispoziţiilor art. 140 din constituţia româniei, republicată, şi ale legii nr. 94/1992, republicată, denumită în continuare lege.3. curtea de conturi exercită funcţia de control asupra modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, furnizând parlamentului şi, respectiv, autorităţilor publice deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale rapoarte privind utilizarea şi administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalităţii, ...
Monitorul Oficial 403 bis din 30 Mai 2014 (M. Of. 403 bis/2014)
Monitorul Oficial 403 din 30 Mai 2014 (M. Of. 403/2014)
Monitorul Oficial 371 din 20 Mai 2014 (M. Of. 371/2014)
ORDIN nr. 578 din 22 aprilie 2014 privind modificarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, nr. 431/2014 pentru aprobarea cantităţilor de motorină aferente trimestrului IV - 2013, ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 371 din 20 mai 2014
Văzând referatul de aprobare nr. 110.524/172.761/2014 al direcţiei generale buget finanţe şi fonduri europene şi al direcţiei generale politici agricole şi strategii,având în vedere prevederile art. 7 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 763/2013 pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură,în temeiul art. 7 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, emite următorul ordin:art. i ordinul viceprim-ministrului, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, nr. 431/2014 ...
Monitorul Oficial 175 din 11 Martie 2014 (M. Of. 175/2014)
ORDIN nr. 267 din 7 martie 2014 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.043/2010 EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 175 din 11 martie 2014
Văzând referatul de aprobare nr. e.n. 255/2014, întocmit de direcţia buget şi contabilitate din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 66 din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 35/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sanitar şi ale ordonanţei guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, aprobată cu modificări prin legea nr. 280/2013, precum şi ale normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor, planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin ordinul ministrului finanţelor publice nr. ...
Monitorul Oficial 118 din 18 Februarie 2014 (M. Of. 118/2014)
ORDIN nr. 440 din 29 ianuarie 2014 privind aprobarea Procedurii de implementare a Programului româno-elveţian pentru întreprinderi mici şi mijlocii (PREIMM), în cadrul Ariei de concentrare 5: "Îmbunătăţirea mediului de afaceri şi a accesului la finanţare a IMM-urilor" EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI - DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII, MEDIUL DE AFACERI ŞI TURISM PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 18 februarie 2014
Având în vedere fişele de fundamentare (formular cod 98) nr. 466.127/mfp-dgpeac din 11 octombrie 2013 şi nr. 655.050/mfp-dgpeac din 10 ianuarie 2014, adresa nr. 14.751 din 13 decembrie 2013 a consiliului concurenţei şi convenţia de colaborare între departamentul pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism şi cec bank - s.a., încheiată în data de 16 ianuarie 2014,în scopul facilitării accesului imm-urilor la finanţare prin acordarea de credite pentru investiţii menite să contribuie la dezvoltarea şi creşterea competitivităţii imm-urilor din românia în 4 domenii prioritare: producţie, servicii medicale, turism, comercializarea sistemelor/echipamentelor specifice economisirii de energie şi a celor ...
Monitorul Oficial 841 din 30 Decembrie 2013 (M. Of. 841/2013)
REGULAMENT nr. 5 din 20 decembrie 2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit EMITENT: Banca Nationala a Romaniei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 841 din 30 decembrie 2013
Având în vedere dispoziţiile art. 24, art. 51 alin. (1) lit. (d), art. 77, art. 101, art. 104, art. 106-110, art. 148, art. 149, art. 150 alin. (1), art. 152^1, art. 163, art. 163^1, art. 164 alin. (2), art. 166, art. 166^3, art. 169^1, art. 289, art. 320, art. 382, art. 384 alin. (1) şi ale art. 385 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată prin legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 416 alin. (1) lit. (a) din regulamentul (ue) nr. 575/2013 al parlamentului ...
Monitorul Oficial 831 din 24 Decembrie 2013 (M. Of. 831/2013)
ORDIN nr. 2.021 din 17 decembrie 2013 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice privind organizarea si conducerea contabilitatii institutiilor publice, Planul de conturi pentru institutiile publice si instructiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1.917/2005 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 24 decembrie 2013
În baza prevederilor art. 4 din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 5 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,în temeiul art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul delegat pentru buget emite următorul ...