Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 426 din 11 octombrie 2011
Monitorul Oficial 774 din 07 Septembrie 2018 (M. Of. 774/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 5 septembrie 2018 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 774 din 7 septembrie 2018
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şapte luni ale anului 2018;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2018;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018 a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului, pentru implementarea în perioada septembrie-decembrie a anului şcolar 2018-2019 a programului pentru şcoli al româniei, pentru ...
Monitorul Oficial 199 din 05 Martie 2018 (M. Of. 199/2018)
DECIZIA nr. 45 din 30 ianuarie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin. (3) teza a treia]; pct. 7 [cu referire la art. 5 alin. (1) tezele penultimă şi ultimă şi alin. (2) teza a doua]; pct. 9 [cu referire la art. 7 alin. (5) şi (7)]; pct. 12 [cu referire la art. 9 alin. (3)]; pct. 44; pct. 53 [cu referire la art. 39 alin. (3) şi (5)]; pct. 54 [cu referire la art. 40 alin. (4)]; pct. 69 [cu referire la art. 49 alin. (1)]; pct. 77 [cu referire la art. 52 alin. (3)]; pct. 87 [cu referire la art. 53 alin. (1), (2), (7), (8), (9) teza întâi şi (10)]; pct. 88 [cu referire la art. 54 alin. (3)]; pct. 97 [cu referire la art. 58 alin. (1) sintagmele "ori la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate publică numite" şi "precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale, la solicitarea Ministerului Justiţiei"]; pct. 108 [cu referire la art. 62 alin. (1^2) şi (1^3)]; pct. 109 [cu referire la art. 62 alin. (3) sintagma "nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute la art. 5 şi art. 8" prin raportare la art. 62 alin. (1^3)]; pct. 112 [cu referire la art. 62^2, 62^3 şi 62^4]; pct. 134 [cu referire la art. 73 alin. (2)]; pct. 143 [cu referire la art. 82 alin. (2) sintagma "funcţia de ministru al justiţiei"]; pct. 144 [cu referire la art. 82 alin. (2^1) şi (2^2)]; pct. 146 [cu referire la art. 82 alin. (5^1) şi (5^2)]; pct. 153 [cu referire la art. 85^1 sintagma "funcţia de ministru al justiţiei"]; pct. 156 [cu referire la art. 96]; pct. 157 [cu referire la art. 99 lit. r)]; pct. 160 [cu referire la art. 100 alin. (1) lit. d^1)]; pct. 161 [cu referire la art. 100 alin. (2)] şi pct. 163 [cu referire la art. 109 alin. (1) teza întâi şi art. 114] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi legea în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 199 din 5 martie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 11 bis din 05 Ianuarie 2018 (M. Of. 11 bis/2018)
PLAN NAŢIONAL din 20 decembrie 2017 de gestionare a deşeurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 11 bis din 5 ianuarie 2018
──────────aprobat prin hotărârea guvernului nr. 942 din 20 decembrie 2017 publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 11 din 5 ianuarie 2018.──────────cuprinsi. cadrul generali.1 informaţii generale privind planificareai.2 problematica generală a gestionării deşeurilori.3 legislaţia europeană privind deşeurilei.4 legislaţia naţională privind deşeurilei.5 politica naţională privind deşeurileii. situaŢia existentĂii.1 surse de date utilizate şi metodologia de analizăii.2 date socio-economiceii.3 deşeuri municipaleii.4 deşeuri alimentareii.5 deşeuri de ambalajeii.6 deşeuri de echipamente electrice şi electroniceii.7 deşeuri de baterii şi acumulatoriii.8 vehicule scoase din uzii.9 anvelope uzateii.10 uleiuri uzateii.11 deşeuri din construcţii şi desfiinţăriii.12 nămoluri rezultate de la epurarea apelor uzate orăşeneştiii.13 deşeuri cu conţinut ...
Monitorul Oficial 146 din 15 Februarie 2018 (M. Of. 146/2018)
DECIZIA nr. 33 din 23 ianuarie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 146 din 15 februarie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 109 din 05 Februarie 2018 (M. Of. 109/2018)
HOTĂRÂRE nr. 30 din 25 ianuarie 2018 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preşcolar EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 109 din 5 februarie 2018
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din t.v.a. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preşcolar, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 133 din 13 martie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 1(1) finanţarea de ...
Monitorul Oficial 841 din 24 Octombrie 2017 (M. Of. 841/2017)
ORDIN nr. 6.394 din 11 octombrie 2017 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, nr. 2.822/2017 pentru aprobarea Programului naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, cu finanţare în anul 2017 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 841 din 24 octombrie 2017
În conformitate cu prevederile legii bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017, cu modificările şi completările ulterioare, ale legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 16 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 14 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 15/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale, ...
Monitorul Oficial 689 din 24 August 2017 (M. Of. 689/2017)
DECIZIA nr. 489 din 27 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) ultima teză, art. 55 şi ale art. 110-115 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a dispoziţiilor art. 395 alin. (1) şi (2), art. 398 alin. (1) şi (2), art. 401 şi ale art. 426 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 689 din 24 august 2017
┌─────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│simona-maya teodoroiu│- judecător ...
Monitorul Oficial 630 din 02 August 2017 (M. Of. 630/2017)
DECIZIA nr. 375 din 30 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) ultima teză, art. 55 şi ale art. 110-115 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a dispoziţiilor art. 395 alin. (1) şi (2), art. 398 alin. (1) şi (2), art. 401 şi ale art. 426 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 630 din 2 august 2017
┌────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru│- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 615 din 31 Iulie 2017 (M. Of. 615/2017)
DECIZIA nr. 39 din 29 mai 2017 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 615 din 31 iulie 2017
Dosar nr. 4.153/1/2016 ┌──────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│iulia cristina tarcea │- preşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie - preşedintele completului │├──────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│lavinia curelea │- preşedintele delegat al secţiei i civile │├──────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│eugenia voicheci ...
Monitorul Oficial 597 din 25 Iulie 2017 (M. Of. 597/2017)
DECIZIA nr. 412 din 14 iunie 2017 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 597 din 25 iulie 2017
┌─────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...








