Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 415 din 11 august 2009
Monitorul Oficial 625 din 06 Septembrie 2010 (M. Of. 625/2010)
PROGRAM DE IARNA din 25 august 2010 in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 6 septembrie 2010
Programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada octombrie 2010-martie 2011, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional. documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodatã, ...
HOTARARE nr. 890 din 25 august 2010 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 6 septembrie 2010
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011, prevãzut în anexa nr. 1. art. 2 autoritãţile administraţiei publice prevãzute în anexa nr. 2 vor aduce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în ...
Monitorul Oficial 626 din 06 Septembrie 2010 (M. Of. 626/2010)
ORDIN nr. 105 din 5 august 2010 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sanatatii, al ministrului mediului si gospodaririi apelor si al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 1.182/1.277/114/2005 pentru aprobarea componentei Comisiei Nationale pentru Produse Biocide si a regulamentului de organizare si functionare a acesteia EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 626 din 6 septembrie 2010
Având în vedere prevederile art. 4 şi 5 din hotãrârea guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţã a produselor biocide, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul prevederilor hotãrârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale hotãrârii guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi pãdurilor, cu modificãrile ulterioare, şi ale hotãrârii guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a unitãţilor din subordinea acesteia, cu modificãrile ulterioare, ministrul sãnãtãţii, ministrul mediului ...
ORDIN nr. 1.300 din 23 august 2010 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sanatatii, al ministrului mediului si gospodaririi apelor si al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 1.182/1.277/114/2005 pentru aprobarea componentei Comisiei Nationale pentru Produse Biocide si a regulamentului de organizare si functionare a acesteia EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 626 din 6 septembrie 2010
Având în vedere prevederile art. 4 şi 5 din hotãrârea guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţã a produselor biocide, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul prevederilor hotãrârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale hotãrârii guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi pãdurilor, cu modificãrile ulterioare, şi ale hotãrârii guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a unitãţilor din subordinea acesteia, cu modificãrile ulterioare, ministrul sãnãtãţii, ministrul mediului ...
ORDIN nr. 1.128 din 19 august 2010 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sanatatii, al ministrului mediului si gospodaririi apelor si al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 1.182/1.277/114/2005 pentru aprobarea componentei Comisiei Nationale pentru Produse Biocide si a regulamentului de organizare si functionare a acesteia EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 626 din 6 septembrie 2010
Având în vedere prevederile art. 4 şi 5 din hotãrârea guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţã a produselor biocide, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul prevederilor hotãrârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale hotãrârii guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi pãdurilor, cu modificãrile ulterioare, şi ale hotãrârii guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a unitãţilor din subordinea acesteia, cu modificãrile ulterioare, ministrul sãnãtãţii, ministrul mediului ...
Monitorul Oficial 620 din 02 Septembrie 2010 (M. Of. 620/2010)
ORDIN nr. 1.297 din 20 august 2010 pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a Hotararii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piata a produselor biocide, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii publice, al ministrului mediului si gospodaririi apelor si al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 1.321/2006/280/90/2007 EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 2 septembrie 2010
Ordin nr. 1.297 din 20 august 2010 pentru completarea normelor metodologice de aplicare a hotãrârii guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţã a produselor biocide, aprobate prin ordinul ministrului sãnãtãţii publice, al ministrului mediului şi gospodãririi apelor şi al preşedintelui autoritãţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor nr. 1.321/2006 /280 /90/2007 emitent: ministerul sÃnÃtÃŢii nr. 1.090 din 3 august 2010 ...
ORDIN nr. 1.090 din 3 august 2010 pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a Hotararii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piata a produselor biocide, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii publice, al ministrului mediului si gospodaririi apelor si al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 1.321/2006/280/90/2007 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 2 septembrie 2010
Ordin nr. 1.090 din 3 august 2010 pentru completarea normelor metodologice de aplicare a hotãrârii guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţã a produselor biocide, aprobate prin ordinul ministrului sãnãtãţii publice, al ministrului mediului şi gospodãririi apelor şi al preşedintelui autoritãţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor nr. 1.321/2006 /280 /90/2007 emitent: ministerul sÃnÃtÃŢii nr. 1.090 din 3 august 2010 ...
Monitorul Oficial 621 din 02 Septembrie 2010 (M. Of. 621/2010)
LEGE nr. 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 621 din 2 septembrie 2010
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege. partea i titlul iobligaţii de integritate şi transparenţă în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publicecap. ideclararea averii şi a intereselorart. 1(1) dispoziţiile prezentei legi se aplică următoarelor categorii de persoane, care au obligaţia declarării averii şi a intereselor:1. preşedintele româniei;2. consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat;3. preşedinţii camerelor parlamentului, deputaţii şi senatorii;4. membrii din românia în parlamentul european şi membrii în comisia europeană din partea româniei;5. primul-ministru, membrii guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, asimilaţii acestora, precum şi consilierii de stat din aparatul de lucru al primului-ministru;6. membrii consiliului superior al magistraturii;7. judecătorii, ...
Monitorul Oficial 601 din 25 August 2010 (M. Of. 601/2010)
ORDIN nr. 2.070 din 4 august 2010 pentru aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2010 ale filialelor cu personalitate juridica ale Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva, prevazute la pct. 2-24 din anexa nr. 3 la Hotararea Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva si aprobarea regulamentului de organizare si functionare EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 25 august 2010
Având în vedere referatul de aprobare nr. 189.188 din 3 iunie 2010 al direcţiei generale de regim silvic şi cinegetic şi dezvoltare forestierã, în temeiul prevederilor art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 275/2008 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale art. 15 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi pãdurilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 10 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 34/2009 ...
ORDIN nr. 1.091 din 15 iulie 2010 pentru aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2010 ale filialelor cu personalitate juridica ale Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva, prevazute la pct. 2-24 din anexa nr. 3 la Hotararea Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva si aprobarea regulamentului de organizare si functionare EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 25 august 2010