Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 320 din 30 august 2019
Monitorul Oficial 1289 din 24 Decembrie 2020 (M. Of. 1289/2020)
ORDIN nr. 1.545 din 22 decembrie 2020 privind modificarea schemei de ajutor de minimis "Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale", aferentă Programului operaţional Capital uman 2014-2020, axa prioritară 4 "Incluziunea socială şi combaterea sărăciei", obiectivul specific 4.16 "Consolidarea capacităţii întreprinderilor de economie socială de a funcţiona într-o manieră autosustenabilă", aprobată prin Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 772/2018 EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1289 din 24 decembrie 2020
Având în vedere prevederile regulamentului (ue) nr. 1.303/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune, fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă a ...
Monitorul Oficial 1243 din 17 Decembrie 2020 (M. Of. 1243/2020)
DECIZIA nr. 733 din 8 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1243 din 17 decembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1197 din 09 Decembrie 2020 (M. Of. 1197/2020)
DECIZIA nr. 646 din 24 septembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020 privind modificarea şi completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1197 din 9 decembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1130 din 24 Noiembrie 2020 (M. Of. 1130/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 201 din 23 noiembrie 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1130 din 24 noiembrie 2020
Având în vedere:- prevederile art. 23 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, potrivit cărora, prin derogare de la prevederile art. 23 alin. (2) din legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, şi de la prevederile art. 6 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2020 se pot aproba mai mult de două rectificări bugetare;– evoluţia situaţiei epidemiologice de pe teritoriul româniei care indică o creştere a numărului de persoane infectate cu coronavirusul ...
Monitorul Oficial 937 bis din 13 Octombrie 2020 (M. Of. 937 bis/2020)
PLAN DE MANAGEMENT din 24 septembrie 2020 al sitului Natura 2000 ROSCI0357 Porumbeni EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 937 bis din 13 octombrie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.764 din 24 septembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 937 din 13 octombrie 2020.──────────cuprins1. informaŢii generale1.1. descrierea sintetică a planului de management1.2. procesul de elaborare al planului de management1.3 descrierea ariei/ariilor naturale protejate vizate de planul de management1.3.1. ariile naturale protejate vizate de planul de management1.3.2. localizarea ariei/ariilor naturale protejate vizate planul de management1.3.3. limitele ariei/ariilor naturale protejate vizate de planul de management2. mediul abiotic al ariei/ariilor naturale protejate2.1. geologie2.2. hidrografie2.3. pedologie2.4. clima2.5. elemente de interes conservativ, de tip abiotic3. mediul biotic al ariei/ariilor naturale protejate3.1. ecosistemele3.2. habitate de interes conservativ în baza ...
Monitorul Oficial 881 din 28 Septembrie 2020 (M. Of. 881/2020)
DECIZIA nr. 591 din 14 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 881 din 28 septembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 776 din 25 August 2020 (M. Of. 776/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 145 din 24 august 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, pentru abrogarea unor prevederi legale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 776 din 25 august 2020
În considerarea obligaţiei statului de a institui un complex de măsuri de protecţie a pacientului, astfel încât acestuia să îi fie respectate drepturile şi să poată beneficia de servicii medicale necesare în condiţiile utilizării eficiente a fondurilor alocate acestui scop, pentru punerea în aplicare a deciziei curţii constituţionale nr. 229 din 2 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 25/2020 pentru modificarea şi completarea legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în monitorul oficial al româniei, ...
Monitorul Oficial 767 din 21 August 2020 (M. Of. 767/2020)
ORDIN nr. 224 din 6 august 2020 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului afacerilor interne nr. 97/63/2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 767 din 21 august 2020
Având în vedere referatul de aprobare nr. 243.552/2020 al centrului operativ pentru situaţii de urgenţă şi al direcţiei generale de politici agricole,ţinând seama de avizul nr. 18.713 din 20.08.2020 al departamentului pentru situaţii urgenţă din cadrul ministerului afacerilor interne,în temeiul prevederilor:- art. 57 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; – art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea ...
Monitorul Oficial 751 din 18 August 2020 (M. Of. 751/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 135 din 14 august 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 751 din 18 august 2020
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şase luni ale anului 2020;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2020;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice centrale;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– necesitatea corelării planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului;– necesitatea menţinerii locurilor de muncă pentru salariaţii din domeniile ...
Monitorul Oficial 746 din 17 August 2020 (M. Of. 746/2020)
ORDIN nr. 4 din 14 august 2020 privind modificarea şi completarea Ordinului Băncii Naţionale a României nr. 10/2012 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă semestrială aplicabil entităţilor ce intră în sfera de reglementare contabilă a Băncii Naţionale a României EMITENT: Banca Nationala a Romaniei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 746 din 17 august 2020
Având în vedere prevederile art. 153 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 54 din legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 103 alin. (1) din legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi fondul de garantare a depozitelor bancare, ale art. 41 alin. (1) şi art. 43 din legea nr. 209/2019 privind serviciile de plată şi pentru modificarea unor acte normative şi ale art. 39 şi 42 din legea nr. 210/2019 privind activitatea ...








