Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 646 din 24 septembrie 2020  referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020 privind modificarea şi completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 646 din 24 septembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020 privind modificarea şi completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1197 din 9 decembrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020 privind modificarea şi completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, obiecţie formulată de Guvernul României, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
    2. Cu Adresa nr. 5/3.539 din 7 iulie 2020, prim-ministrul României a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.772 din 7 iulie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 908A/2020.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, autorul formulează critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă. Autorul face trimitere, mai întâi, la art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 7 aprilie 2020, potrivit căruia „Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună pentru medici, personalul medico-sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat, de la titlul VI - «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice» sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite“.
    4. Guvernul arată că, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020 privind modificarea şi completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 11 mai 2020, au fost extinse categoriile de beneficiari faţă de cele enumerate în art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020. Scopul acestei extinderi a constat în evitarea apariţiei unor inechităţi în rândul altor categorii de personal care, în aceeaşi măsură, este supus aceluiaşi risc de infectare cu SARS-CoV-2.
    5. Astfel, conform prevederilor art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020, astfel cum a fost completată şi modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020,
    "(1) Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună, pe perioada stării de urgenţă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat, de la titlul VI «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice» sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, pentru următoarele categorii:
    a) personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare şi personalul paramedical, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19;
    b) personalul care furnizează servicii de asistenţă medicală comunitară, respectiv servicii de îngrijire medicală, activităţi de izolare şi monitorizare a persoanelor diagnosticate pozitiv aflate în carantină;
    c) personalul din cadrul direcţiilor de sănătate publică implicat în activităţi de recoltare pentru testare SARS-CoV-2, verificare, evaluare medicală a persoanelor care traversează punctele de frontieră şi care asigură tratamentul persoanelor care prezintă risc de infectare SARS-CoV-2, respectiv pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, precum şi cel care desfăşoară activităţi specifice de inspecţie sanitară, în spaţiile în care a existat cel puţin un caz confirmat cu infecţie SARS-CoV-2;
    d) personalul din reţeaua de medicină legală implicat în manipularea şi efectuarea necropsiilor pacienţilor decedaţi diagnosticaţi cu COVID-19, inclusiv personalul din laboratoarele de toxicologie şi histopatologie care efectuează analiza probelor aparţinând pacienţilor decedaţi diagnosticaţi cu COVID-19;
    e) personalul din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare direct implicate în activităţi de testare şi diagnosticare a SARS-CoV-2 prin metode PCR în cadrul laboratoarelor de toxicologie proprii;
    f) personalul militar şi civil din cadrul structurilor Ministerului Apărării Naţionale care execută activităţi similare celor prevăzute la lit. a)-e);
    g) personalul de la lit. a)-f) care în urma desfăşurării activităţii a fost diagnosticat cu COVID-19“."

    6. În continuare, Guvernul rezumă procesul legislativ al adoptării proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020 şi susţine că amendamentele prin care a fost extinsă perioada de acordare a stimulentului de risc şi pe perioada stării de alertă, nu doar pe perioada stării de urgenţă, precum şi prin care acesta ar urma să se acorde şi personalului din structurile civile şi personalului operativ de intervenţie în teren din serviciile de ambulanţă judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov au fost adoptate cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind separaţia puterilor în stat, art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor; art. 111 alin. (1) teza a doua privind informarea Parlamentului şi art. 138 alin. (5) privind bugetul public naţional.
    7. Astfel, autorul obiecţiei arată că (i) cele două măsuri criticate au impact asupra bugetului de stat, prin creşterea cheltuielilor efectuate, impact care nu este determinat conform art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice; (ii) nu poate fi asigurată rambursarea din fonduri europene aferente Programului operaţional Capital uman (POCU), deoarece nu au fost operate aceste tipuri de modificări în cadrul programului operaţional, fiind depăşită alocarea cu această destinaţie în cadrul programului; precum şi faptul că (iii) la promovarea proiectului în forma propusă de Guvern s-a stabilit un număr de 115.000 de persoane beneficiare/lună, decontarea din POCU putând fi asigurată pentru suma de 120.000.000 euro, din care 101.328.000 euro contribuţie UE şi 18.672.000 euro contribuţie naţională.
    8. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, autorul invocă Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2019, paragraful 85, prin care Curtea Constituţională a stabilit că principiul legalităţii, prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, interpretat în coroborare cu celelalte principii subsumate statului de drept, reglementate de art. 1 alin. (3) din Constituţie, impune ca atât exigenţele de ordin procedural, cât şi cele de ordin substanţial să fie respectate în cadrul legiferării. Ca şi principiul supremaţiei Constituţiei, legalitatea este de esenţa cerinţelor statului de drept, adică a preeminenţei legii în reglementarea relaţiilor sociale, în sensul art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Nimeni nu este mai presus de lege“. Curtea a arătat că acest principiu constituţional instituie o obligaţie generală, impusă tuturor subiectelor de drept, inclusiv autorităţii legiuitoare, care trebuie să se asigure că activitatea de legiferare se realizează în limitele şi în concordanţă cu Legea fundamentală a ţării şi, totodată, să asigure calitatea legislaţiei.
    9. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, Guvernul arată că, în fapt, examinarea parcursului legislativ al legii criticate evidenţiază că nu i-a fost solicitat punctul de vedere cu privire la impactul financiar al amendamentelor propuse.
    10. În legătură cu această situaţie de fapt precizează că nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 111 alin. (1) din Constituţie, dacă are ca efect încălcarea interdicţiei prevăzute la art. 138 alin. (5) din Legea fundamentală, conduce la neconstituţionalitatea măsurii astfel adoptate care, sub aspect strict economic şi financiar, tocmai fiindcă nu poate fi executată, apare ca fiind nerealistă, nesinceră. Per a contrario, ori de câte ori o astfel de informare nu însoţeşte o iniţiativă legislativă se ajunge la nerespectarea art. 111 şi a art. 138 alin. (5) din Constituţie. Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung, trebuie să conţină informaţii referitoare la efectele financiare asupra bugetului general consolidat, şi anume la modificări ale cheltuielilor bugetare, precum şi la calculele privind fundamentarea acestor modificări.
    11. Această omisiune face relevantă, în opinia autorului obiecţiei, jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, care a statuat necesitatea ca iniţiativa legislativă să conţină informaţii referitoare la efectele financiare asupra bugetului general consolidat, şi anume la modificări ale cheltuielilor bugetare, precum şi la calculele privind fundamentarea acestor modificări. Jurisprudenţa evocată de către autorul obiecţiei şi care se regăseşte cu precădere în considerentul 42 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 331 din 21 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 18 iunie 2019, poate fi sistematizată în felul următor:
    (i) art. 111 alin. (1) teza întâi din Constituţie stabileşte, pe de o parte, obligaţia Guvernului şi a celorlalte organe ale administraţiei publice de a prezenta informaţiile şi documentele necesare actului legiferării şi, pe de altă parte, modalitatea de obţinere a acestor informaţii, respectiv la cererea Camerei Deputaţilor, a Senatului sau a comisiilor parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora;
    (ii) din examinarea art. 111 alin. (1) teza întâi din Constituţie rezultă că legiuitorul constituant a dorit să consacre garanţia constituţională a colaborării dintre Parlament şi Guvern în procesul de legiferare, instituind obligaţii reciproce în sarcina celor două autorităţi publice;
    (iii) obligaţia prevăzută de art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituţie este în consonanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 138 alin. (2) din Legea fundamentală, care prevăd că Guvernul are competenţa exclusivă de a elabora proiectul bugetului de stat şi de a-l supune spre aprobare Parlamentului;
    (iv) în temeiul acestei competenţe, Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fără să ceară Guvernului o informare în acest sens;
    (v) dat fiind caracterul imperativ al obligaţiei de a cere informarea menţionată, rezultă că nerespectarea acesteia are drept consecinţă neconstituţionalitatea legii adoptate;
    (vi) Constituţia prevede expres şi limitativ că obţinerea de acte şi informaţii de la autorităţile menţionate de art. 111 alin. (1) teza întâi din Constituţie se face de către Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora (Decizia nr. 629 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 28 ianuarie 2019, paragraful 29);
    (vii) art. 111 alin. (1) din Constituţie este detaliat în norme regulamentare, după cum urmează: Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016, stabileşte, în art. 92 alin. (4), că „În cazul propunerilor legislative depuse în condiţiile alin. (1), care implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat, preşedintele Camerei Deputaţilor va solicita în mod obligatoriu o informare din partea Guvernului, în condiţiile art. 111 din Constituţia României, republicată, în acelaşi termen de 15 zile“, iar la alin. (6) că, „Dacă în cursul dezbaterii, în comisia sesizată în fond apar amendamente care impun modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat, preşedintele comisiei va solicita în mod obligatoriu o informare din partea Guvernului, în condiţiile art. 111 din Constituţia României, republicată, într-un termen care să se încadreze în termenul de predare a raportului“. De asemenea, Regulamentul Senatului stabileşte la art. 88 alin. (3) că „Propunerile legislative se comunică Guvernului în termen de 3 zile de la prezentarea în Biroul permanent, pentru a se pronunţa şi în ceea ce priveşte aplicarea art. 111 din Constituţia României, republicată“, iar la art. 92 alin. (6) că „Propunerile legislative formulate de senatori şi deputaţi, care implică modificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, trebuie să fie însoţite de dovada solicitării informării Guvernului, înaintată prin preşedintele Senatului, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 din Constituţia României, republicată“ (a se vedea Decizia Curţii nr. 331 din 21 mai 2019, paragraful 43).

    12. Pe lângă încălcarea art. 111 alin. (1) şi a art. 138 alin. (5) din Constituţie, autorul apreciază că se încalcă şi o serie de norme cu rang infraconstituţional, respectiv art. 15 alin. (1) din Legea nr. 69/2010 a responsabilităţii fiscal-bugetare, art. 15 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
    13. Mai departe, Guvernul susţine că prin nerespectarea prevederilor constituţionale mai sus arătate se încalcă şi art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, în mod particular principiul loialităţii constituţionale, aşa cum este configurat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de pildă, Decizia nr. 356 din 5 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 14 mai 2007, prin care s-a statuat că raporturile instituţionale trebuie să funcţioneze în cadrul constituţional al loialităţii şi al colaborării, pentru realizarea atribuţiilor constituţionale distinct reglementate pentru fiecare dintre autorităţi, colaborarea dintre autorităţi fiind una dintre condiţiile necesare şi esenţiale pentru buna funcţionare a autorităţilor publice ale statului.
    14. Criticile de neconstituţionalitate intrinsecă sunt întemeiate pe art. 16 alin. (1) din Constituţie. Cele două categorii de subiecţi de drept indicate de către autorul obiecţiei între care se invocă discriminarea sunt următoarele: prima categorie, prevăzută de art. 8 alin. (1) lit. a) din legea criticată, este cea a personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare şi personalul paramedical, inclusiv cel din structurile civile, precum şi personalul operativ de intervenţie în teren din serviciile de ambulanţă judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor suspectaţi de şi/sau diagnosticaţi cu COVID-19. A doua categorie de subiecţi de drept constă în categoriile de personal indicate în art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020, dispoziţii care nu sunt modificate de legea criticată. Autorul obiecţiei menţionează că cele 3 categorii de personal prevăzute în art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020 sunt tratate în mod diferenţiat faţă de categoria prevăzută în art. 8 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, aşa cum a fost modificat prin legea criticată. Tratamentul diferenţiat constă în faptul că stimulentul de risc se acordă personalului prevăzut la art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020, aşa cum a fost modificat prin legea criticată, inclusiv în situaţia în care este implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor suspectaţi de COVID-19. În schimb, celelalte 3 categorii de personal prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020 beneficiază de stimulentul de risc doar dacă sunt implicate în activităţi care au legătură cu persoane care sunt diagnosticate cu COVID-19, nu şi în situaţia în care persoanele respective sunt doar suspecte de COVID-19. Autorul obiecţiei de neconstituţionalitate apreciază că acest tratament diferenţiat este discriminatoriu, deoarece contactul direct pe care personalul prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020 îl realizează cu persoanele suspecte de COVID-19 se consumă, în realitate, în aceleaşi condiţii de risc.
    15. În susţinerea acestei argumentări, autorul obiecţiei face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi la cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care stabilesc condiţiile pe care trebuie să le respecte tratamentul diferenţiat al unor categorii de subiecţi de drept pentru a nu putea fi considerat tratament discriminatoriu.
    16. În finalul motivării obiecţiei, autorul conchide că din jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale rezultă că, în cadrul controlului de constituţionalitate exercitat a priori, instanţa poate extinde analiza de la elementele intrinseci la cele extrinseci ale legii de aprobare, precum şi ale ordonanţei de urgenţă. Într-o astfel de situaţie, se naşte posibilitatea declarării neconstituţionalităţii ordonanţei, în ansamblu.
    17. Ca atare, având în vedere cele expuse, precum şi riscurile identificate şi menţionate anterior, Guvernul solicită admiterea sesizării cu privire la neconstituţionalitatea amendamentelor din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020.
    18. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a comunica punctele lor de vedere.
    19. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis cu Adresa nr. 2/5.557 din 1 septembrie 2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.060 din 1 septembrie 2020, punctul său de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate, prin care arată că aceasta este neîntemeiată.
    20. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă se arată că, în ceea ce priveşte criticile privind încălcarea prevederilor art. 111 alin. (1), raportate la art. 1 alin. (4) din Constituţie, acestea sunt neîntemeiate şi în dezacord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Astfel, dispoziţia constituţională exprimată în teza a doua a alin. (1) al art. 111 nu trebuie extrasă din contextul ei de bază, deoarece, tocmai pentru a consacra garanţia constituţională a colaborării dintre Parlament şi Guvern, în procesul de legiferare, legiuitorul constituant a stabilit prin alin. (2) al art. 111 că „Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie“. Astfel, în temeiul art. 94 şi al art. 115 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată în data de 10 iunie 2020 cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, a proiectului de lege care avea ca obiect de reglementare modificarea alin. (1) şi (2) ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020, precum şi completarea aceluiaşi articol cu un nou alineat, alin. (5^1), în scopul evitării apariţiei unor discriminări faţă de alte categorii de personal care sunt supuse riscului de infectare cu SARS-CoV-2 şi care pot fi beneficiare ale stimulentului de risc.
    21. În data de 15 iunie 2020 a avut loc şedinţa Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, la dezbaterile căreia a participat, în conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, doamna Carmen Moraru, secretar de stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene. Anterior dezbaterilor din Comisia pentru muncă şi protecţie socială, ordinea de zi stabilită pentru şedinţa din data de 15 iunie 2020 a fost transmisă prin canale electronice către Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul, structura aflată sub coordonarea prim-ministrului, tocmai pentru a asigura o bună colaborare şi informare instituţională.
    22. Prin amendamentele adoptate de Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională s-a adus un plus de rigoare normativă şi s-au clarificat anumite aspecte ale obiectului de reglementare, întrucât pericolul reprezentat de virusul SARS-CoV-2 nu a dispărut după încetarea stării de urgenţă şi, prin urmare, nici pericolul iminent cu care se confruntă personalul medical în starea de alertă. Parlamentul a intervenit pe calea unor modificări ale actului de bază pentru a asigura ordinea juridică necesară atingerii scopului şi obiectivelor iniţiale, în vederea sprijinirii subiectelor de drept vizate.
    23. Totodată, Parlamentul, în exercitarea rolului constituţional de unică autoritate legiuitoare, conferit de art. 61 alin. (1), a adus claritate prin adoptarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020 privind modificarea şi completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020, continuând demersul iniţiatorului de a „evita apariţia unor inechităţi în rândul altor categorii de personal“. Sprijinul acordat personalului medical prin stimulentul de risc în cuantum de 2.500 lei, într-o perioadă dificilă cum este pandemia de coronavirus declarată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, şi limitarea acordării acestuia doar la perioada stării de urgenţă ar fi condus la un act politic incomplet prin raportare la premisele iniţiativei legislative şi la destinatarii normei.
    24. Astfel, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 111 din Constituţie, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că participarea reprezentantului Guvernului la dezbaterile comisiei sesizate în fond este de natură să acopere cerinţa prevăzută de art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituţie (Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004). După cum se poate observa, tocmai reprezentantul Ministerului Fondurilor Europene, autoritate în subordinea căreia funcţionează Autoritatea de Management pentru Programul operaţional Capital uman, structură responsabilă de gestionarea şi implementarea programelor operaţionale, a fost prezent la dezbaterile comisiei.
    25. Prin urmare, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că Parlamentul şi-a exercitat prerogativele legislative în spiritul loialităţii constituţionale, fără afectarea principiului colaborării instituţionale, comportament fidel principiului separaţiei puterilor în stat.
    26. Mai departe, subliniază că nu se încalcă obligaţia constituţională stipulată la art. 111 alin. (1) teza a doua, deoarece aceasta face referire la situaţiile „în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale“. Prezenta cauză nu are ca obiect o iniţiativă legislativă a Parlamentului, astfel cum este construit conceptul constituţional al iniţiativei legislative care, potrivit art. 74 alin. (1), aparţine „Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot“, ci o Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020, al cărei iniţiator este Guvernul României, supusă spre adoptare Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării.
    27. Ca atare, preşedintele Camerei Deputaţilor arată că Parlamentul a adoptat legea criticată cu respectarea art. 1 alin. (5) din Constituţie şi a principiului legalităţii actelor normative emise.
    28. În continuare, preşedintele Camerei Deputaţilor arată că, în acelaşi context ca cel exprimat anterior, sunt neîntemeiate şi criticile invocate din perspectiva art. 138 alin. (5) din Constituţie.
    29. Astfel, autorul sesizării de neconstituţionalitate, în expunerea de motive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020, apreciază că „luând act de circumstanţele excepţionale create de ameninţarea cu infecţia cu noul coronavirus (COVID-19), prin proiectul de act normativ se stabilesc o serie de măsuri de sprijin ce vor fi decontate din fonduri europene alocate României“, respectiv aferente POCU, conform regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul programului.
    30. La modificările aduse prin legea supusă controlului de constituţionalitate, prin extinderea perioadei de acordare a stimulentului de risc şi în starea de alertă, Parlamentul a avut în vedere sursa de finanţare precizată de Guvern în expunerea de motive, respectiv sumele decontate tot din fonduri europene aferente POCU.
    31. Prin urmare, susţinerile privind încălcarea art. 138 alin. (5), coroborat cu art. 111 alin. (1) din Constituţie, în sensul că legea criticată generează noi cheltuieli din fonduri publice fără să se precizeze sursele din care să se asigure acoperirea acestor cheltuieli, apar ca neîntemeiate din perspectiva jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional (Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993, Decizia nr. 36 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004, Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 23 noiembrie 2007, Decizia nr. 320 din 19 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 8 iulie 2013, sau Decizia nr. 105 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 20 mai 2014).
    32. Astfel, raportând considerentele din jurisprudenţă la cauza de faţă, rezultă că fondurile necesare acordării stimulentului de risc au fost prefigurate încă de la iniţierea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020, Parlamentul luând drept reper al sursei de finanţare fondurile europene alocate României. Mai mult decât atât, referitor la aceste aspecte, Curtea Constituţională a apreciat că nu are competenţa de a se pronunţa cu privire la caracterul suficient al resurselor financiare, pentru că aceasta este o problemă exclusiv de oportunitate, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern. Dacă Guvernul nu are resurse financiare suficiente, poate să propună modificările necesare pentru asigurarea lor, în virtutea dreptului său de iniţiativă legislativă (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 77 din 30 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 13 martie 2019, Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, Decizia nr. 64 din 16 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 28 decembrie 1993, şi Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993), sau, în cazul de faţă, să depună diligenţele cuvenite pentru a le deconta din fondurile europene alocate României.
    33. Prin urmare, preşedintele Camerei Deputaţilor conchide că nu poate fi reţinută critica întemeiată pe art. 138 alin. (5) din Constituţie.
    34. Cu privire la critica privitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, preşedintele Camerei Deputaţilor redă, în prealabil, o serie de consideraţii generale din jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte principiul egalităţii în drepturi. Astfel, Curtea a reţinut, începând cu Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Ca urmare, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragraful 55, Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23). Principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării existând atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019).
    35. Principiul general al egalităţii, reglementat de art. 16 din Legea fundamentală, se referă la o egalitate juridică formală, şi nu la o egalitate de condiţii. Cu toate acestea, egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice nu poate implica ideea de uniformizare, în sensul de a aplica tuturor cetăţenilor acelaşi regim juridic, indiferent de situaţia naturală sau socioprofesională a acestora. Principiul egalităţii presupune ca la situaţii egale să se aplice un tratament juridic egal. În mod particular, sunt evocate consideraţii ale Curţii potrivit cărora principiul egalităţii presupune şi dreptul la diferenţiere în tratament juridic, dacă situaţiile în care se află cetăţenii sunt diferite. Altfel spus, situaţiilor egale să le corespundă un tratament juridic egal, iar pentru situaţiile diferite, tratamentul juridic trebuie să fie diferit.
    36. În aplicarea acestui principiu, aşa cum a fost dezvoltat de Curtea Constituţională, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că prin textul legii modificat de Parlament s-a introdus un criteriu obiectiv de acordare a stimulentului de risc categoriilor de personal medical prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. a) din legea criticată în cazul în care aceştia intră în contact cu pacienţii suspectaţi de infectarea cu SARS-CoV-2. Ca atare, critica privind presupusa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie este vădit nefondată.
    37. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat că principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite (a se vedea în acest sens Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997). În doctrină se admite existenţa unei discriminări pozitive, reglementată chiar de unele texte constituţionale, care impun unele măsuri de protecţie socială.
    38. Totodată, după cum mai arată preşedintele Camerei Deputaţilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 23 iulie 1968, pronunţată în Cauza Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene împotriva Belgiei, a statuat, referitor la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că autorităţile naţionale competente se găsesc adesea în faţa unor situaţii sau probleme a căror diversitate reclamă soluţii juridice diferite; mai mult, unele inegalităţi de drept nu urmăresc decât să corecteze anumite ilegalităţi de fapt.
    39. Prin urmare, conchide preşedintele Camerei Deputaţilor, ţine de opţiunea liberă a legiuitorului stabilirea condiţiilor şi a criteriilor de acordare a unor stimulente, lucru ce a fost evidenţiat şi în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Beian împotriva României, paragraful 59 - „Curtea relevă că pe baza articolului 14 din Convenţie o distincţie este discriminatorie dacă «nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă», adică dacă nu urmăreşte un «scop legitim» sau nu există un «raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat»“ (a se vedea în special Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33, precum şi Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007, şi Decizia nr. 919 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2013). Având în vedere considerentele expuse se apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată sub aspectul incidenţei şi temeiniciei argumentelor invocate, actul normativ supus controlului de contencios constituţional fiind în concordanţă cu Legea fundamentală şi, prin urmare, se propune respingerea sesizării ca nefondată.
    40. Preşedintele Senatului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate.
    41. În temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, au fost solicitate secretarului general al Senatului, respectiv secretarului general al Camerei Deputaţilor informaţii cu privire la următoarele aspecte: (i) dacă a fost solicitată informarea Guvernului conform art. 111 alin. (1) din Constituţie; (ii) dacă a fost solicitată distinct fişa financiară prevăzută la art. 15 din Legea nr. 500/2002, însoţită de ipotezele şi metodologia de calcul utilizată şi (iii) dacă Guvernul a depus punctul său de vedere şi fişa financiară.
    42. Prin Adresa nr. XXXV/3.591 din 14 septembrie 2020, înregistrată la Curte cu nr. 5.339 din 14 septembrie 2020, secretarul general al Senatului a comunicat că „pentru legea criticată, Senatul nu a solicitat informarea Guvernului conform art. 111 alin. (1) din Constituţie, nu a solicitat fişa financiară prevăzută în art. 15 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare“.
    43. Prin Adresa nr. 2/5.778 din 11 septembrie 2020, înregistrată la Curte cu nr. 5.331 din 14 septembrie 2020, secretarul general al Camerei Deputaţilor a comunicat că (i) „Proiectul de lege a fost dezbătut şi adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 17 iunie 2020“ şi că (ii) „În cadrul procedurii parlamentare la Camera Deputaţilor, pentru acest proiect de act normativ nu au fost solicitate informarea Guvernului, fişa financiară, precum şi punctul de vedere al Guvernului, însoţit de fişa financiară“.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile legii criticate, reţine următoarele:
    44. Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020 privind modificarea şi completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă. Articolul unic al legii are următorul conţinut: „Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64 din 7 mai 2020 privind modificarea şi completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 11 mai 2020, cu următoarele modificări:
    1. La articolul unic punctul 1, partea introductivă a alineatului (1) şi litera a) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 8
    (1) Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună, pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat, de la titlul VI «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice» sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, pentru următoarele categorii:
    a) personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare şi personalul paramedical, inclusiv cel din structurile civile, precum şi personalul operativ de intervenţie în teren din serviciile de ambulanţă judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor suspectaţi şi/sau diagnosticaţi cu COVID-19;"

    2. La articolul unic punctul 2, alineatul (5^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(5^1) Categoriile de persoane menţionate la alin. (1) beneficiază de un singur stimulent de risc acordat lunar pe durata stării de urgenţă şi a stării de alertă, chiar dacă acestea îşi desfăşoară activitatea în una sau mai multe unităţi angajatoare, conform legii."

    45. Autorul sesizării susţine că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind separaţia puterilor în stat, art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 111 alin. (1) teza a doua privind informarea Parlamentului şi art. 138 alin. (5) privind bugetul public naţional.
    46. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda, în prealabil, la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32).
    47. Referitor la titularul dreptului de sesizare, prezenta obiecţie de neconstituţionalitate a fost formulată de Guvernul României, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate.
    48. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament. Cu privire la acest aspect se constată că legea a fost adoptată, în procedură de urgenţă, de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, în data de 17 iunie 2020, a fost depusă, în aceeaşi zi, la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii şi apoi trimisă spre promulgare, în data de 19 iunie 2020. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 7 iulie 2020. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional.
    49. De asemenea, obiectul sesizării se încadrează în competenţa Curţii, stabilită de prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie - obiecţia vizând dispoziţiile Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020 privind modificarea şi completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, lege adoptată de Parlament, dar nepromulgată.
    50. Prin urmare, Curtea constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
    51. Din analiza procesului legislativ rezultă că, în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43 din 6 aprilie 2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 7 aprilie 2020.
    52. În nota de fundamentare întocmită conform art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia „Proiectele de acte normative trebuie însoţite de următoarele documente de motivare: […] note de fundamentare - în cazul ordonanţelor şi al hotărârilor Guvernului; ordonanţele care trebuie supuse aprobării Parlamentului, potrivit legii de abilitare, precum şi ordonanţele de urgenţă se transmit Parlamentului însoţite de expunerea de motive la proiectul legii de aprobare a acestora“, se menţionează următoarele: „Luând act de circumstanţele excepţionale create de ameninţarea cu infecţia cu noul coronavirus (COVID-19), prin prezentul act normativ se stabilesc o serie de măsuri de sprijin ce vor fi decontate din fonduri europene alocate României“. Una dintre aceste măsuri constă în acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună pentru medici, personalul medico-sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19, pe perioada stării de urgenţă [a se vedea art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020]. În ceea ce priveşte finanţarea acestui supliment de risc, este relevant art. 8 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 care prevede că „Se aprobă decontarea din fonduri europene aferente Programului operaţional «Capital uman», conform regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul programului şi, respectiv, al ghidurilor solicitantului, a stimulentului de risc prevăzut la alin. (1), precum şi decontarea echipamentelor şi materialelor de protecţie pentru personalul din sănătate implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19“.
    53. În secţiunea a 4-a a notei de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 - Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani) - se menţionează că „Prezentul de act normativ nu se referă la acest subiect“. În mod specific, la pct. 6 al secţiunii a 4-a - Calcule detaliate privind fundamentarea modificărilor veniturilor şi/sau cheltuielilor bugetare - se regăseşte următoarea menţiune: „Stimulent de risc pe lună: 75.000 (aprox) x 2.500 lei = 187.500.000“.
    54. Ulterior, în urma analizei Ministerului Sănătăţii, s-a constatat că limitarea aplicării acestei măsuri la categoriile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 este de natură a crea inechităţi în rândul altor categorii de personal care, în aceeaşi măsură, este supus aceluiaşi risc de infectare cu COVID-19, iar în lipsa efectuării completărilor propuse s-ar crea inechităţi sociale (a se vedea, în acest sens, nota de fundamentare, precum şi preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020). De asemenea, s-a constatat că, pe durata stării de urgenţă, o parte din personalul prevăzut la art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 a fost infectat cu COVID-19 în urma desfăşurării activităţii, fapt care a împiedicat persoanele respective să îşi desfăşoare în mod normal activitatea pentru o parte din durata stării de urgenţă sau, mai grav, personalul a fost în situaţia de a-şi desfăşura activitatea în continuare deşi era infectat (a se vedea, în acest sens, nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020). Prin urmare, pentru a remedia deficienţele menţionate, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020 privind modificarea şi completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020.
    55. În secţiunea a 4-a a notei de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020 - Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani) - se menţionează că „Prezentul act normativ nu se referă la acest subiect“. În mod specific, la pct. 7 al secţiunii a 4-a - Alte informaţii - se aminteşte că „prezentul act normativ nu are un impact asupra bugetului general consolidat având în vedere faptul că aceste cheltuieli, realizate în cursul celor două luni, se realizează în limita bugetului aprobat Ministerului Sănătăţii, urmând a fi recuperate din FEN (fonduri externe nerambursabile) până la finalul trimestrului 3 a.c. Cel mult, impactul bugetar poate fi apreciat a fi de maximum 15% din valoarea eligibilă a celor două proiecte, aceasta reprezentând cofinanţarea publică naţională“.
    56. În temeiul art. 115 alin. (5) şi (7) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată […]“, „Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege [...]“, Guvernul a depus, în 11 mai 2020, proiectul legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020 spre dezbatere în procedură de urgenţă Camerei competente să fie sesizată, respectiv Senatul, care, în data de 3 iunie 2020, a adoptat proiectul de lege, cu amendamentele votate de Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital.
    57. După adoptarea de către Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, la data de 10 iunie 2020, proiectul de lege a fost înregistrat la Camera decizională, Camera Deputaţilor, fiind trimis pentru raport la Comisia pentru muncă şi protecţie socială.
    58. Prin raportul din data de 16 iunie 2020, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a adoptat, printre altele, următoarele două amendamente care prezintă relevanţă în soluţionarea prezentei obiecţii de neconstituţionalitate. Astfel, s-a votat acordarea stimulentului de risc şi pentru perioada stării de alertă, nu doar pe perioada stării de urgenţă, aşa cum prevedea proiectul de lege. De asemenea, s-a votat un amendament prin care a fost extinsă categoria de personal prevăzută la art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020 care beneficiază de stimulentul de risc. Astfel, amendamentul propune acordarea stimulentului de risc şi personalului din structurile civile, precum şi personalului operativ de intervenţie în teren din serviciile de ambulanţă judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.
    59. În raportul comisiei sesizate în fond se precizează că, având în vedere art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor din 24 februarie 1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 27 aprilie 2020, potrivit căruia „(1) Miniştrii au acces la lucrările comisiilor. Dacă li se solicită participarea, prezenţa lor devine obligatorie. Guvernul trebuie înştiinţat, prin preşedintele comisiei, cu cel puţin 24 de ore înainte, cu privire la data, ora şi locul desfăşurării şedinţelor comisiilor“, la dezbateri a participat doamna Carmen Moraru, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene.
    60. Proiectul de lege a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor în data de 16 iunie 2020 şi a fost dezbătut şi adoptat în data de 17 iunie 2020, cu amendamentele propuse prin raportul comisiei de fond a Camerei Deputaţilor.
    61. În examinarea criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă formulate prin raportare la art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea reaminteşte că fişa financiară prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, potrivit căruia „În cazul propunerilor legislative, Guvernul va transmite Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, fişa financiară prevăzută la alin. (1), în termen de 45 de zile de la data primirii solicitării“, nu trebuie confundată cu punctul de vedere emis de Guvern conform art. 11 lit. b^1) din Legea nr. 90/2001 [punct de vedere emis ca urmare a solicitării formulate în temeiul art. 111 alin. (1) din Constituţie, n.r.]^1, cele două documente generate de Guvern având un regim juridic şi, implicit, finalităţi diferite. Prin urmare, a conchis Curtea, atunci când o propunere legislativă are implicaţii bugetare, Guvernul trebuie să prezinte ambele documente menţionate, aşadar atât punctul de vedere, cât şi fişa financiară (a se vedea Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, paragraful 56, şi Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 21 februarie 2017, paragraful 60). Prin urmare, în soluţionarea prezentei obiecţii, vor fi examinate în mod distinct criticile raportate la art. 111 alin. (1) teza a doua şi la art. 138 alin. (5) din Constituţie.
    ^1 Art. 11 lit. b^1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor este în prezent abrogat, reglementarea analoagă regăsindu-se în art. 25 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

    62. Astfel, examinând criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate prin raportare la art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituţie, Curtea constată că, în cadrul raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern, este obligatorie solicitarea unei informări atunci când iniţiativa legislativă afectează prevederile bugetului de stat. Această obligaţie a Parlamentului este în consonanţă cu art. 138 alin. (2) din Constituţie care prevede că Guvernul are competenţa exclusivă de a elabora proiectul bugetului de stat şi de a-l supune spre aprobare Parlamentului. În temeiul acestei competenţe, Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fără să ceară Guvernului o informare în acest sens. Dat fiind caracterul imperativ al obligaţiei de a cere informarea menţionată, rezultă că nerespectarea acesteia are drept consecinţă neconstituţionalitatea legii adoptate (a se vedea Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, precitată, paragraful 46, şi Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 23 noiembrie 2007).
    63. În aplicarea art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituţie, Curtea a constatat, în cauza soluţionată prin Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, că propunerea legislativă nu a fost însoţită de dovada solicitării informării Parlamentului de către Guvern, solicitare care ar fi trebuit să fie formulată de preşedintele Senatului, şi nici de dovada că această informare a fost solicitată ulterior, pe parcursul derulării procedurii, de către preşedintele comisiei sesizate în fond (Comisia pentru muncă şi protecţie socială din cadrul Camerei Deputaţilor) în faţa căreia au fost admise amendamente care impun modificarea prevederilor bugetului de stat (a se vedea paragraful 48 al deciziei menţionate). Cu alte cuvinte, potrivit jurisprudenţei Curţii, obligaţia de a solicita informarea prevăzută de art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituţie subzistă atât la momentul iniţierii procesului legislativ, cât şi ulterior, în cursul derulării acestuia, dacă sunt introduse amendamente cu implicaţii bugetare. Singura deosebire constă în titularii acestei obligaţii: preşedintele Senatului, la momentul iniţierii procesului legislativ, şi preşedintele comisiei sesizate în fond, pe parcursul derulării procedurii. O astfel de diferenţiere este impusă chiar de textul art. 111 alin. (1) teza întâi din Constituţie care menţionează, în mod expres şi limitativ, ca titulari ai obligaţiei prevăzute de art. 111 alin. (1) teza a doua Camera Deputaţilor, Senatul sau comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. Evident, comisiile parlamentare nu pot fi decât comisiile sesizate în fond care au introdus amendamente cu implicaţii bugetare.
    64. Prin urmare, Curtea a decis că, pentru corelarea legii analizate cu prevederile bugetului de stat, în virtutea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, (i) Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, prin intermediul preşedintelui, avea obligaţia să solicite o informare din partea Guvernului, prin intermediul preşedintelui Camerei şi, mai mult, (ii) întrucât în cursul dezbaterilor din cadrul comisiei sesizate în fond la Camera Deputaţilor au apărut amendamente care impuneau modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat, preşedintele acestei comisii avea obligaţia să solicite o nouă informare, reactualizată, din partea Guvernului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, paragraful 49).
    65. Curtea observă că în cauza de faţă, în cursul dezbaterilor din cadrul comisiei sesizate în fond la Camera Deputaţilor, respectiv Comisia de muncă şi protecţie socială, au apărut amendamente care impuneau modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat. Prin urmare, Curtea constată că îi revenea preşedintelui Comisiei de muncă şi protecţie socială obligaţia de a solicita informarea din partea Guvernului. În acest context obligaţia vizează solicitarea informării din partea Guvernului, iar nu a unei informări reactualizate, din simplul motiv că, spre deosebire de cauza soluţionată prin Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, în care a fost verificată conformitatea cu art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituţie a procesului de adoptare a unei propuneri legislative iniţiate de membri ai Parlamentului, în cauza de faţă procesul de adoptare vizează un proiect de lege al cărui iniţiator este însuşi Guvernul. Or, aşa cum rezultă din examinarea practicii interinstituţionale, Guvernul transmite Parlamentului punctul de vedere reglementat de art. 111 alin. (1) din Constituţie, cerut de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora, doar în situaţia în care este sesizat cu dezbaterea şi adoptarea unor propuneri legislative, nu şi a unor proiecte de lege.
    66. Pe de altă parte, ţinând cont de jurisprudenţa Curţii în acest sens, prezenţa doamnei Carmen Moraru, secretar de stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, la dezbaterile comisiei sesizate în fond din Camera Deputaţilor nu este de natură să remedieze viciul constituţional şi legal privind lipsa solicitării informării prevăzute de art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituţie.
    67. Prin urmare, Curtea constată că, în condiţiile în care preşedintele Comisiei de muncă şi protecţie socială din cadrul Camerei Deputaţilor nu a solicitat Guvernului informarea prevăzută de art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituţie, legea criticată în prezenta cauză a fost adoptată cu încălcarea acestor prevederi constituţionale.
    68. Examinând criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate prin raportare la art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a reţinut că nu are competenţa să se pronunţe cu privire la caracterul suficient al resurselor financiare, însă are competenţa de a verifica, prin raportare la art. 138 alin. (5) din Constituţie, dacă pentru realizarea cheltuielii bugetare a fost indicată sursa de finanţare.
    69. De asemenea, în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor care impun solicitarea fişei financiare, Curtea a apreciat că, atâta vreme cât dispoziţiile legale generează impact financiar asupra bugetului de stat, obligaţia solicitării fişei financiare incumbă tuturor iniţiatorilor, în temeiul art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 69/2010, potrivit cărora „În cazul propunerilor de introducere a unor măsuri/politici/iniţiative legislative a căror adoptare atrage majorarea cheltuielilor bugetare, iniţiatorii au obligaţia să prezinte: a) fişa financiară prevăzută la art. 15 din Legea nr. 500/2002 [... ]“, iar dacă acestea sunt rezultatul unor amendamente admise în cadrul procedurii legislative, prima Cameră sesizată sau Camera decizională, după caz, are obligaţia de a solicita fişa financiară (a se vedea în acest sens Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, paragraful 54, şi Decizia nr. 764 din 18 decembrie 2014, precitată).
    70. Având în vedere că punerea în aplicare a legii criticate nu implică vreo cheltuială bugetară, aşa cum a arătat Guvernul în nota de fundamentare, Curtea constată că dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie nu au incidenţă în cauză. De asemenea, cu referire la criticile autorului obiecţiei privind faptul că, prin adoptarea legii criticate, (i) nu poate fi asigurată rambursarea din fonduri europene aferente POCU, deoarece nu au fost operate aceste tipuri de modificări în cadrul programului operaţional, fiind depăşită alocarea cu această destinaţie în cadrul programului, precum şi faptul că (ii) la promovarea proiectului în forma propusă de Guvern s-a stabilit un număr de 115.000 de persoane beneficiare/lună, decontarea din POCU putând fi asigurată pentru suma de 120.000.000 euro, din care 101.328.000 euro contribuţie UE şi 18.672.000 euro contribuţie naţională, Curtea constată că, în fapt, pun în discuţie o problemă de insuficienţă a fondurilor bugetare. Or, aşa cum s-a arătat anterior, Curtea Constituţională a statuat că art. 138 alin. (5) din Constituţie nu are nicio legătură cu astfel de chestiuni care, prin natura lor, ţin de oportunitatea de legiferare.
    71. Faţă de cele constatate şi având în vedere jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale dezvoltată cu privire la interpretarea art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituţie, Curtea va admite obiecţia de neconstituţionalitate.
    72. Faţă de temeinicia motivelor de neconstituţionalitate extrinsecă, reţinută prin raportare la dispoziţiile art. 111 din Constituţie, Curtea constată că nu mai este cazul să examineze criticile de neconstituţionalitate intrinsecă referitoare la încălcarea principiului egalităţii în drepturi care implică analiza conţinutului normativ al legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009, Decizia nr. 355 din 23 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 26 iulie 2018, sau Decizia nr. 76 din 30 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 20 martie 2019).
    73. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României şi constată că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2020 privind modificarea şi completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, este neconstituţională, în ansamblul său.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cosmin-Marian Văduva


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016