Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 258 din 10 octombrie 2013
Monitorul Oficial 737 din 01 Noiembrie 2012 (M. Of. 737/2012)
ORDIN nr. 435 din 24 octombrie 2012 privind modificarea anexei la Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 224/2011 privind aprobarea Listei cuprinzand indicativele de referinta ale standardelor romane care adopta standarde europene armonizate privind securitatea generala a produselor sub incidenta Directivei 2001/95/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 3 decembrie 2001 privind siguranta generala a produselor EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 1 noiembrie 2012
În temeiul art. 3 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, cu modificările ulterioare, al art. 6 alin. (3) din legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor, republicată, precum şi al art. 5 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale pentru protecţia consumatorilor, cu modificările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale pentru protecţia consumatorilor emite prezentul ordin.art. i anexa la ordinul preşedintelui autorităţii naţionale pentru protecţia consumatorilor nr. 224/2011 privind aprobarea listei cuprinzând indicativele de referinţă ale ...
Monitorul Oficial 730 din 29 Octombrie 2012 (M. Of. 730/2012)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 61 din 27 octombrie 2012 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 29 octombrie 2012
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului 2012;- asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare plăţii drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizaţiilor lunare;- asigurarea fondurilor necesare plăţii arieratelor în anumite domenii de activitate;- asigurarea sumelor necesare unei mai bune absorbţii a fondurilor europene,- ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar putea avea drept consecinţe negative următoarele:- imposibilitatea ...
Monitorul Oficial 726 din 26 Octombrie 2012 (M. Of. 726/2012)
SCHEMA din 19 octombrie 2012 de ajutor de minimis "Imbunatatirea conditiilor de mediu in spatiul rural prin folosirea si gospodarirea durabila a terenurilor prin impadurire" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 726 din 26 octombrie 2012
Cap. i dispoziţii generaleart. 1 prin prezenta schemă se acordă un ajutor de minimis transparent beneficiarilor eligibili conform fişei tehnice a măsurii 221 - prima împădurire a terenurilor agricole, din programul naţional de dezvoltare rurală 2007-2013, care nu cad sub incidenţa schemei de ajutor de stat notificată la comisia europeană cu nr. sa 34.207/2012.art. 2 (1) În cadrul prezentei scheme, acordarea de alocări financiare nerambursabile destinate beneficiarilor se face cu respectarea criteriilor prevăzute în regulamentul (ce) nr. 1.998/2006 al comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat ajutoarelor de minimis, publicat în jurnalul ...
ORDIN nr. 233 din 19 octombrie 2012 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Imbunatatirea conditiilor de mediu in spatiul rural prin folosirea si gospodarirea durabila a terenurilor prin impadurire" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 726 din 26 octombrie 2012
Având în vedere referatul de aprobare nr. 60.766 din 3 octombrie 2012, întocmit de direcţia generală dezvoltare rurală - autoritate de management pentru pndr,în conformitate cu prevederile regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi ale anexei nr. 11 la regulamentul (ce) nr. 1.974/2006 al comisiei din 15 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr),ţinând ...
Monitorul Oficial 717 din 22 Octombrie 2012 (M. Of. 717/2012)
ORDIN nr. M.116 din 9 octombrie 2012 privind executarea si modul de pastrare si de utilizare a sigiliilor, stampilelor si matritelor timbru sec in Ministerul Apararii Nationale EMITENT: MINISTERUL APARARII NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 22 octombrie 2012
Având în vedere prevederile art. 10 din legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, ale art. 17 alin. 2 şi art. 19 din legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului româniei, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema româniei de către autorităţile şi instituţiile publice,pentru aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. s) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, cu modificările ulterioare, şi ale art. 4 alin. (2) şi (5) din hotărârea guvernului nr. 544/2003 privind modelul sigiliilor cu stema româniei, păstrarea şi utilizarea acestora, precum şi scoaterea din folosinţă a sigiliilor cu ...
Monitorul Oficial 710 din 17 Octombrie 2012 (M. Of. 710/2012)
ORDIN nr. 37 din 4 octombrie 2012 pentru modificarea si completarea Regulamentului de acreditare a producatorilor de energie electrica din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, aprobat prin Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei nr. 42/2011 EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 710 din 17 octombrie 2012
Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi h)*) din legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 6 alin. (10) din legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. ii din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 88/2011 privind modificarea şi completarea legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 134/2012,în temeiul art. 7 alin. ...
Monitorul Oficial 709 din 17 Octombrie 2012 (M. Of. 709/2012)
ORDIN nr. 5.929 din 2 octombrie 2012 privind acordarea acreditarii pentru unitatea de invatamant preuniversitar particular Gradinita Reformata "Intre Lacuri" din municipiul Cluj-Napoca EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 17 octombrie 2012
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar (aracip), cu modificările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, ...
Monitorul Oficial 707 din 16 Octombrie 2012 (M. Of. 707/2012)
ORDIN nr. 5.973 din 9 octombrie 2012 privind acordarea acreditarii pentru unitatea de invatamant preuniversitar particular Liceul Teoretic "Phoenix" din municipiul Bucuresti EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 16 octombrie 2012
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar (aracip), cu modificările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, ...
Monitorul Oficial 704 din 15 Octombrie 2012 (M. Of. 704/2012)
ORDIN nr. 1.026 din 4 octombrie 2012 pentru aprobarea Actului aditional nr. 2 la Protocolul de colaborare nr. 429.312/1.404/2010 incheiat intre Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara si Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania privind modul de efectuare a operatiunilor de publicitate imobiliara, in aplicarea Legii cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, aprobat prin Ordinul directorului general al Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara nr. 309/2010 EMITENT: AGENTIA NATIONALA DE CADASTRU SI PUBLICITATE IMOBILIARA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 704 din 15 octombrie 2012
Având în vedere prevederile art. 3 alin. (3^1) şi (3^2) din legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 6 alin. (7) lit. b) din hotărârea guvernului nr. 1.210/2004 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de cadastru şi publicitate imobiliară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale hotărârii consiliului de administraţie al agenţiei naţionale de cadastru şi publicitate imobiliară nr. 5 din 25 septembrie 2012, prin care a fost aprobat actul adiţional nr. 2 la protocolul de colaborare nr. 429.312/1.404/2010 încheiat între agenţia naţională de cadastru şi publicitate imobiliară şi uniunea ...
Monitorul Oficial 703 din 12 Octombrie 2012 (M. Of. 703/2012)
ORDIN nr. 217 din 28 septembrie 2012 privind recunoasterea Acordului interprofesional pentru struguri de vin, vin si produse pe baza de vin - recolta anului de comercializare 2012/2013 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 12 octombrie 2012
Văzând referatul de aprobare nr. 68.939 din 6 septembrie 2012 al direcţiei generale politici agricole şi strategii,în baza prevederilor art. 6 şi 7 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 103/2008 privind înfiinţarea organizaţiilor interprofesionale pentru produsele agroalimentare, aprobată cu modificări prin legea nr. 29/2009,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.art. 1 se recunoaşte de către ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale acordul interprofesional pentru struguri ...








